educatie

Curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu

Te invităm la o nouă întâlnire a podcast-ului de dezvoltare profesională, având-o ca invitată pe Mihaela Rusu, manager de afterschool, învățătoare și mamă a doi copii. Să descoperim împreună secretele noii sale meserii și povestea unei reinventări curajoase. Descoperă curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu


Curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu

Cum ai ajuns să practici această meserie, de manager de afterschool?

În 2020, când fetița mea era în clasa a treia, am simțit nevoia unei schimbări profesionale radicale. Am vrut să combin studiile mele cu meseria de mamă. Mi-am dat seama că pot fi o învățătoare bună, dar nu am dorit să intru în sistemul de stat. Așa am ajuns la ideea de a deschide un afterschool privat.


De la ce ai pornit pentru a ajunge la această schimbare?

Am început cu un liceu economic. Am continuat cu o facultate de inginerie economică, unde am studiat mult management și organizare. Apoi am urmat un master în managementul proiectelor. Chiar înainte de a deschide afterschool-ul, am terminat cele două module pedagogice. Această pregătire profesională este dublată de 15 ani de experiență ca mamă. După facultate, am lucrat timp de 10 ani în imobiliare. A fost o perioadă minunată în care m-am dezvoltat profesional și am învățat de la oameni inteligenți. Am avut un mentor, un profesor de facultate pe care îl apreciez enorm. El m-a învățat foarte multe lucruri.


Ce ai învățat din prima parte a carierei dumneavoastră?

Am început de jos, cu primul meu job de secretară în imobiliare. Nici nu știam să transfer un apel. Am învățat repede și am apreciat încrederea primită. Mentorul meu a fost un manager de resurse umane extraordinar. A știut să mă aprecieze și să mă motiveze, inclusiv financiar. Organiza des ieșiri de tip teambuilding. Cel mai important, m-a învățat să am încredere în mine și să deleg responsabilități. Am învățat cum să deleg într-un mod plăcut, fără ca angajații să simtă că le dau ordine.


Care sunt secretele unei delegări eficiente?

Trebuie să arăți cum se face, iar apoi să acorzi încredere. Nu trebuie să critici dacă a greșit, ci să explici cum ai fi procedat tu.


Ai avut și alte activități pe lângă funcția de secretară?

Am avansat de la secretară la manager de contracte, iar apoi am ajuns manager de nivel doi.


Ce te-a marcat din interacțiunile cu clienții?

Aș vrea să vă povestesc două experiențe. O familie de clienți, care părea foarte simplă, a venit să cumpere un apartament. Aveau afaceri mari în Israel și mulți bani. Din cauza situației economice din țara lor, au venit cu 100.000 de euro într-un rucsac de copil. Această experiență m-a învățat că modestia este foarte importantă. A doua lecție a fost de la o familie care s-a mutat din Brăila la Iași. Fata lor de 25 de ani a suferit un accident de mașină. Am tras concluzia că trebuie să apreciez fiecare clipă. O lecție de management pe care am învățat-o a fost despre investiții riscante. În perioada boom-ului imobiliar din 2007-2008, unii clienți blocau prețurile la mai multe apartamente. Ei doreau să le vândă mai scump ulterior. Criza imobiliară le-a stricat planurile și au pierdut toți banii. Am înțeles atunci că orice investiție trebuie făcută cu un risc asumat. Mi s-a părut riscantă ideea de a pune avansuri pe cinci apartamente.


Cum a fost la începutul activității de afterschool?

A fost dificil. Am început pe 7 martie 2020, iar pe 9 martie a venit pandemia. Am stat trei luni închis. După redeschidere, am fost un „one man show” timp de doi ani. Făceam curățenie, primeam copiii, închideam târziu și ajungeam acasă epuizată. Familia nu mă vedea aproape deloc. A fost greu, dar am învățat multe. Ulterior, am reușit să angajez o doamnă pentru curățenie și apoi învățătoare. Acum am o echipă.


Cum faci față provocărilor cu părinții?

Cea mai mare provocare este să le asigur părinților căl copilul lor este în siguranță. Mențin o comunicare foarte bună. Le trimit poze și filmulețe cu copiii. Dacă apare o problemă de sănătate, îi sun imediat. Încerc să fiu prezentă și implicată în fiecare zi.


Cum țineți copiii angrenați în activități?

Nu am predat niciodată la adulți. La afterschool, activitatea este diferită de cea de la școală. Noi facem consolidare, nu predare sau evaluare. Cum îi țin conectați? Îi fac prietenii mei. Astfel, se simt în siguranță și acceptă mai ușor informațiile. Apoi, încerc să-i fac să înțeleagă la ce le folosesc lucrurile pe care le învață în viața de zi cu zi. De exemplu, le spun că trebuie să învețe tabla înmulțirii pentru a avea un viitor mai bun. De asemenea, îi las pe copiii mai mari să le explice celor mai mici. Facem acest joc de rol, iar cei mici prind mai bine informațiile. Încerc să fiu inovatoare și să folosesc exemple concrete. De exemplu, le exemplific tabla înmulțirii cu boabe de fasole. Pentru a-i învăța să scrie liniuțele de sus în jos, le arăt cum cade un pix, explicându-le gravitația.


Cum încurajați lectura?

Am introdus „pastila de lectură” zilnic, timp de 15 minute. Toți ne oprim din ce facem și citim. Le citesc și eu, cu intonație și jocuri de rol. Le place foarte mult și astfel îi atrag spre citit. La început, unii copii manifestă rezistență, dar cu răbdare, ajung să iubească cititul. Am căutat cărți pline de aventură și năzdrăvănii. După ce le-am citit dintr-o carte, patru părinți m-au întrebat de unde pot să o cumpere pentru copilul lor. Aceasta este cea mai bună reclamă, din „gură-n gură”.


Ce le-ai recomanda celor care doresc să facă o schimbare profesională?

Cred că trebuie să fie sinceri cu ei înșiși. Să-și imagineze unde vor să fie la 60 de ani și să-și construiască planul de acolo. M-am decis să fac o schimbare când o colegă din imobiliare, după 20 de ani de muncă, a ieșit la pensie cu 600 de lei. Cariera mea în imobiliare era pe un contract de două ore, deși lucram 10 ore pe zi. Atunci am realizat că trebuie să-mi asigur un viitor decent. Este important să faci cursuri și să te pregătești. Am făcut modulele pedagogice post-universitar, sâmbăta și duminica, timp de doi ani. Nu a fost ușor, dar se poate. De asemenea, trebuie să ai răbdare și să lași lucrurile să se întâmple. Am învățat să nu mai forțez situațiile, iar de atunci lucrurile au decurs mult mai bine.


Care a fost greșeala care ti-a adus cea mai bună lecție?

În al doilea an de activitate, o mămică nemulțumită m-a contactat. Fetița ei scria urât, iar ea credea că nu învăța nimic. Primul meu impuls a fost să mă cert cu ea. Apoi, m-am gândit și i-am spus că noi ne dăm interesul, dar acestea sunt limitele noastre. I-am recunoscut limitele noastre. După două săptămâni, m-a sunat și și-a cerut scuze. Aceasta a fost cea mai importantă lecție: să-mi cunosc limitele și să le recunosc.


Care sunt planurile de viitor?

Pe plan profesional, aș vrea să mențin business-ul la acest nivel pentru cel puțin cinci ani, apoi să-l dezvolt. Îmi doresc să cumpăr spațiul în care funcționez, deoarece sunt în chirie. De asemenea, aș vrea să achiziționez un microbuz. Peste zece ani, mă văd în același business, dar ca manager, nu și învățătoare. Vreau să mă văd mai mult alături de familie și să călătoresc cu soțul meu.


Mentor pentru învățătoarele din echipă?

Din punct de vedere profesional, ele sunt foarte bine pregătite. Dar eu sunt mentorul lor pe partea de resurse umane, de creștere emoțională și de echilibru. Încerc să le inspir o atitudine pozitivă. Am o colaborare cu o doamnă cu 20 de ani de experiență. Eu preiau de la ea partea de predare, iar ea de la mine partea de management și gestionare. Ne completăm reciproc.


Unde vă pot găsi cei interesați?

Ne găsiți pe Facebook, pe pagina „Afterschool Pauza mare, joacă, teme, relaxare”. Locația noastră fizică este în Iași, pe Aleea Tudor Neculai 2.


Ce mesaj dorești să transmiți la final?

Lansați în univers dorințele voastre, munciți pentru ele și se vor întâmpla. Am aflat că proiectul meu de afterschool a fost cel mai frecvent proiect din facultate. Nu am regrete, pentru că fiecare lucru din viața mea m-a dezvoltat și m-a creat omul care sunt astăzi.


Tu te-ai gândit vreodată sa iti schimbi meseria? Ce te-a împiedicat?

Ia Curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu, si scrie-ne pentru a te sprijini!


Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu

Ne bucurăm că ne ești astăzi alături. Așa cum te-am obișnuit din când în când, avem și invitați speciali.  Mai jos il vei cunoaște pe Bogdan Onciu și, pe lângă a vedea ce face el în activitatea lui de zi cu zi, are pentru noi și o propunere de subiect foarte interesantă, anume: Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu


Bogdan, câteva lucruri despre tine?

Am 36 de ani și 18 ani în câmpul muncii. Am studiat asistență socială pentru că nu intrasem la buget și nu aveam foarte multe opțiuni. Am reușit să mă duc spre zona care mi-a fost dragă și care a rămas acolo ca o iubire neîmpărtășită, mai exact psihologia.

Și în mod ciudat, viața ne plimbă de în multe roluri și ne învață multe chestii despre care undeva cândva nici nu ne gândeam la ele. Am început ca operator sondaje încă din vremea liceului. Pe urmă am continuat ca și manipulant mărfuri, am fost operator de producție. În fine, o multitudine de joburi cu care nu mă identificam și mai ales că vorbim de acum multă vreme.

Cumva mergeai la job ca să ai un serviciu, nu ca să-ți crești… Nu aveam perspectiva creșterii ca atare, venind și dintr-o zonă nu foarte favorabilă a țării, din Valea Jiului. De-a lungul timpului, în diversele roluri pe care le-am avut, am învățat sau mi-a plăcut întotdeauna să învăț. Am fost foarte curios și uneori poate enervant de curios pentru colegii cu care lucram: „Aia ce face?”, „De ce facem lucru ăsta?”. Tot felul de întrebări de astea care să fie probabil…

Întorsătura, dacă pot spune așa, a fost pronunțată în rolul de Mercantizor, în sensul că atunci am descoperit lumea vânzărilor, dinamica lor. Aș îndrăzni să spun că vânzările au la bază, pe lângă cunoștințele de business pe care le dobândește oricine-i deschis să învețe, interacțiunea umană, inteligența emoțională chiar în raport cu oamenii.


Ce tipologii de clienți pe care tu i-ai întâlnit?

„Eu vreau… Tu da-mi…” Asta e cea mai des întâlnită tipologie de client.

Majoritatea companiilor vor să dezvolte relații și parteneriate cu clienții lor, dar într-un fel sau altul rămân la limita acelui trade, acelui schimb de servicii, produse versus bani și așa mai departe. Eu am încercat întotdeauna să creez un pod, o legătură între în cadrul parteneriatului ăstuia și să înțeleg mai bine clientul.

Arogantul, fricosul și așa mai departe. Cu toate tipologiile de client am interacționat. Am avut clienți foarte prietenoși cu care nu m-am înțeles, foarte calzi. Client foarte dificil cu care am dezvoltat o relație extraordinară. Cum am făcut sau de ce nu m-am înțeles cu cei foarte calzi? Pentru că poate stilul meu de a aplica, de a-mi face treaba nu a fost în modelul lor.

De altfel, și cel arogant și cel fricos și cel mai sceptic și așa mai departe, au în spate un element comun: oamenii vorbesc pe un limbaj, pe mai multe limbaje. Dacă reușești să identifici modul, limbajul și să-l decodifici, poți stabili o relație strict profesională cu acei oameni, chiar dacă nu discutăm despre la ce grădiniță merg copiii lor.

In orice discuție, trebuie să existe momentul de deschidere. Rolul deschiderii este acela de a lua pulsul oamenilor. Nu pot să mă duc la un client, și să intru direct în topicul de business fără să am zona de deschidere prin care îmi și dau seama dacă e un moment bun înainte de propunere, că poate omul a avut… un exemplu extrem, a avut un deces în familia lui. Lui îi pasă la ora actuală de propunerea mea de business?


De la mercantizor care a fost următorul tău pas?

Agent de vânzări. Acolo am început să deprind foarte mult despre ce înseamnă vânzările, să învăț practic. Am început să consolidez eul de astăzi,  Am întrebat oamenii cu experiență cum fac lucrurile. Este mai important decât acel „cum”, ce fac și cum fac, pentru mine a fost de ce-ul din spate. De ce a ales să facă un lucru într-o manieră anume, care este raționamentul din spate și asta se leagă foarte mult și cu pasiunea mea de a înțelege cum gândesc oamenii. Mi-am adresat mereu întrebarea „De ce?”.

Sunt un om orientat spre soluții și nu spun așa doar ca să umplu un gol și pur și simplu, dacă mă uit respectiv de-a lungul timpului la diverse situații în care prin care am trecut, tot timpul am căutat o soluție de a gestiona fie un moment, fie o activitate, aproape orice, orice ce-a stat în puterea mea și dacă ne-am găsit la mine soluția, că e normal că nu, că nu le știu eu pe toate, că dacă le știam pe toate, cine știe unde eram.

Am reușit să identific singur sau cu ajutorul altora soluții la diverse situații, astfel încât să fie să simplific o activitate, fie să aducă rezoluția asupra unei chestiuni.

Cred că e foarte important pentru oricine să accepte și că nu suntem perfecți. Adică uneori mai și avem parte de eșecuri.


Un exemplu? Pățania de la scola de soferi

La școala de șoferi am fost obișnuit prost. Nu exista examen sau testare pe care să nu o promovez. Evident partea teoretică a fost brici pentru mine, dar am picat la oraș. De ce am picat la oraș? Am picat că am fost și un simț al corectitudinii și un spirit care vrea să fie să-ți facă dreptate și chiar și așa dreptate nu e întotdeauna dreaptă.

Și înaintea mea, testate pe altcineva. Am uitat să  dar punctul culminant a fost când la un semafor. Emoțiile și toate elementele care contribuie într-o astfel de sesiune, mai ales când ești și tânăr și la școala de șoferi, am făcut stop, am respectat indicatorul de stop, nicidecum semaforul care îmi dădea voie să fac dreapta și întrebarea lui a fost „de ce?”.

De ce am oprit și eu tolomac, că altfel nu pot spune, zic: „Păi m-a derutat semnul de stop.” S-a enervat foarte tare, nu o să intru foarte multe detalii cum te-a enervat și m-a picat. Atâta greșit în plus vreo două semnalizări, ceva minor. Nu greșisem cu absolut nimic grav, nu ma intervenit la frână, nici la volan.

Mi s-a făcut o nedreptate. Așa am simțit-o și am fost în momente în care orice știu sigur că orice aș fi făcut, n-aveam cum să schimb. Nu era soluție pentru situația respectivă și a trebuit să accept. Greu mi-a fost să accept și acuma mă mai enervez un pic când povestesc. Dar uite atunci da, cu toate astea am reușit să învăț că uneori lucrurile nu merg așa cum vrem, nu avem soluția respectivă și trebuie să învățăm să acceptăm. Mai poate fi o alternativă, și anume să cum putem privi problema respectivă dintr-un alt unghi. Din momentele în care am eșuat în viață, am încercat să-mi iau lecția.


Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu

Pasiune pentru autoeducație a fost dintotdeauna?

A fost ceva care am descoperit pe parcurs. Curios am fost dintotdeauna, dar niciodată nu m-am gândit la asta ca o pasiune. Era o chestie mai degrabă instinctuală, dacă pot spune. „Eu vreau să învăț subiectul X, că mă interesează acel ceva”. Acum îmi plac provocările. Îmi place să mi se dea o sarcină dificilă.

Undeva prin 2019, aveam rolul de manager. Una din problemele cu care m-am confruntat a fost frecvența cu care primeam diverse rapoarte. Nu cunosteam pachetul Microsoft Office. Pe fostul meu manager, ori de câte ori îl rugam: „Ajută-mă să învăț și Excel-ul, ajută-mă căci înțelegi mai bine cu ce se mănâncă”, replica era: „Lasă că ai tu vreme.”  Și întâmplător am descoperit Excel-ul, eram la un client și am văzut ce a făcut el acolo. Mi s-a părut super tare. Zic: „Uau!” O chestie relativ mediocră pentru cei care lucrează cu Excel. De la acel egal, ca să spun așa, am descoperit Excel-ul și toate elementele pe care le cunosc astăzi. În momentul în care am devenit manager și am observat că  n-am cum să urmaresc acuratețea datelor, am început să-mi consolidez un anumit raport manual.

Niciodată nu m-am dus: „Uite ce fac eu.” Am lăsat ca munca mea să vorbească pentru mine. Am implementat în cadrul echipei mele acel sistem de monitorizare care a fost preluat apoi de alte echipe și la ora actuală este unul din principalele sisteme de raportare, de monitorizare a performanței pe care îl folosim noi în cadrul companiei.

Ceea ce ne inspiră cel mai mult și ne determină la autoeducare este să vedem pe alții, Ce fac ei nu se pare atât de uimitor și știm că și noi am fi capabili


Cum putem ajuta pe ceilalți să-și descopere această pasiune pentru a afla mai multe?

Să-i determinăm să fie sinceri cu ei în primul rând; pentru acei oameni care vor să facă ceva deosebit, pentru ei cred cu tărie în faptul că își pot descoperi pasiunea într-un loc în care nu se gândeau și eu mă simt că sunt unul. Nu credeam că zona de vânzări mă va aduce atât de departe.

Să încerce să caute acel ceva pe care-l urmăresc de când și-au dat seama ce vor. Să nu se blocheze într-un punct doar de teama de a nu eșua.

Vin cu o mică povestioară, de cu teama de a nu eșua. În rolul de agent de vânzări am fost  promovat și întâmplarea face că la scurt timp după ce am fost promovat, am atras atenția actualului angajator și am fost ofertat. Presiunea deciziei ce să fac, ce să fac, o fi bine, n-o fi bine. În perioada respectivă, tot visam în fiecare seară că urc niște trepte. Începeam sa urc scara unui bloc, aveam balustradă. La un moment dat treptele deveneau mai mari, mai rare. La un moment dat treptele erau însoțite de goluri. Balustrada până să-mi dau seama dispăruse de ceva vreme.

Apoi a apărut alt vis și anume era întuneric și am văzut urme de lup. Știam că este lup, dar întunericul de fapt era problema, nu știam ce este de fapt.

După ce-am intrat la noul angajator, cred că la vreo câteva săptămâni mi-am dat seama că n-am mai avut niciunul din cele două vise. Am stat și am analizat un pic ce ar fi vrut să însemne și gândindu-mă un pic și la cronologia lor, mi-am dat seama că primul însemna că imi era teamă să fac un pas în față din lipsa de siguranță. Cu toții avem teama asta de lipsă de siguranță.


Winston Churchill și anume că „Succesul nu e definitiv și eșecul nu e fatal.”

E o vorbă care mi se pare genială și e atât de plină de însemnătate.

Dacă am fi veșnic fericiți sau cu stare de bucurie, n-am mai putea să ne bucurăm de moment, n-am mai simți ce înseamnă bucuria dacă n-ai un strop de tristețe, adică dualitatea în sine există tocmai ca să putem aprecia tot ce avem în jur.


Cum ai experimentat tu eșecul?

În 2021 s-a eliberat un rol de trainer și mie mi-a plăcut rolul de trainer încă de când l-am văzut la primul meu trainer cu care am susținut un curs. Mi s-a părut atât de fascinant, bine nu știam neapărat ce înseamnă asta, nu ce înseamnă pregătirea din spate și așa mai departe. Mă simțeam cumva ca la școală pe de-o parte, pe de altă parte simțeam că angajatorul prețuiește dezvoltarea oamenilor și mi-am propus văzând o astfel de oportunitate, să-mi maximizez ocaziile, oportunitățile de dezvoltare pe cât de mult posibil.

Și în 2021 se eliberează un rol de trainer. Eu ambițios așa și cum mă bag, îl pun pe managerul meu de la vremea respectivă și zic:

  • „Uite am înțeles că se eliberează fix aicea în vest. Mă interesează.” Cred că l-am prins și pe el într-un moment prost. N-am aplicat inteligența emoțională și m-a întrebat, pe un ton apăsat, dar nu dur, m-a întrebat:
  • „Ce ai făcut tu pentru rolul ăla?” Am rămas așa.  Am bâjbâit, recunosc. „Mai sunt aproape cu trainer-ul.”
  • „Nu că ai stat să participi la un meeting, ce ai făcut tu propriu-zis?” Și n-am avut un argument. Vă dați seama că n-am luat prin rolul acela de trainer.

Am avut parte de un duș rece, foarte rece. Cred că vreo două zile am rămas cu gândul la discuția respectivă: „Ce am făcut? Ce am făcut?” Dar mi-am luat lecția și fix din săptămâna următoare am pus sesiuni cu trainerii din zonă și le-am zis că vreau să învăț, vreau să văd cu ce vă ocupați, vreau să fiu cât mai mult aproape de voi pentru că eu vreau să învăț.


Un alt cadou de la acel manager.

Mi-a zis în felul următor: „Fă-ți un selfie acum, 28 martie, fă-ți un selfie acum și la anul în aceeași zi, fă încă unul. Dacă cele două poze sunt identice, n-ai făcut nimic.” Era metaforic, dar cred că înțelegeți ideea. Da și asta se întâmpla în 2021, aproape 2022. De-atunci îl fac în fiecare an, de mai multe ori pe an.

In octombrie 2024 am obtinut rol de trainer. Dar s-a schimbat cu mult față de ce știam eu de-atuncea. Când am început să interacționez cu ei și să lucrez pe anumite proiecte profesionale, tot nu vedeam nici măcar 20% din ce făceau ei.

Nu cred că există vreun moment în care să spună, nu cred că există vreun trainer care să spună: „Eu nu mai am ce învăța, știu totul.” Nu doar un trainer, ci orice om în orice domeniu. Încă văd și încă încerc să-mi ajustez stilul de a preda. Cred că-i foarte valoros să asculți activ, inclusiv să-și asculte activ, partenerii de viață, nu doar clienții sau să spună un „NU” asertiv.


Ce înseamnă pentru tine comunicare eficientă?

Dacă avem un proiect, cred că este nevoie de toți participanții să participe la acel proiect și susțin că orice idee e binevenită, chiar și în aparență idioată idee. Din experiență știu că uneori lucrurile nu merg conform instrucțiunilor și trebuie să vină ceva creativ. Iar această comunicare apare, adică eficiența comunicării se vede în momentul în care învățăm să ascultăm activ oamenii din jur, să înțelegem un pic mai aprofundat ceea ce ne spun și să acceptăm acele puncte de vedere ale lor. Poate cu ajutorul lor putem, de ce nu, învăța ceva. Învățăm fie despre om, fie despre cum gândește, fie despre un element nou.

Practic eu sunt responsabil de ce spun eu. Deci ce înțelegi tu, ești tu responsabil. Adică interlocutorul tău se face responsabil de ce reușește să înțeleagă. Dacă eu am un handicap în a transmite un mesaj, atunci interlocutorul are dreptul să-mi spună: „Cred că mesajul lui nu a ajuns la mine.” Hai să vedem așa este unde suntem.

Știi vorba aia românească: „Șefu e șef oriunde.” Există un manageri, cei care gestionează oameni și pot gestiona inclusiv la nivel de comunicare oamenii și există lideri. Aș îndrăzni să spun că un manager are șanse mari să ajungă lider, dar nu să se numească. Din punctul meu de vedere un manager este numit lider, nu se autointitulează lider. Ce fac alții nu aș putea spune, dar pot spune din ce observ, cei sunt manageri cărora le lipsesc, le lipsește „people skills” și nu e vina lor că n-au fost educați în zona de gestionare a oamenilor. Dar pot îndrăzni să spun că dacă nu fac nici acum, când sunt manageri, când conștientizează că au oameni în subordine, oameni nu angajați, oameni nu muncitori, ei au oameni în subordine, atunci e o problemă la ei.


Cu ce gând ai venit în mod special pentru ei?

Are Eminem o melodie, nu vreau să-i fac reclamă sau ceva. Dar spune așa: „Till I collapse” – Până cad, nu mai putem. Cred că e de datoria noastră ca oamenii, ca parte din societate, să încercăm să ne aducem aportul. Dacă eu astăzi sunt o versiune mai bună măcar cu ceva infim față de ieri, eu sunt mulțumit.

Faceți-vă acel selfie ori de câte ori simțiți nevoia. Mai mult de atâta, în momentele în care simțim că suntem jos, hai să ne uităm un pic în spate de unde am plecat până am căzut un pic. E ca la maraton. La 42 de kilometri dacă ai alerga 41 și acolo ai căzut jos, ai alergat mult.


Cum te-ar putea găsi cei care doresc sa lucreze cu tine?>

Pe LinkedIn. https://www.linkedin.com/in/bogdan-alexandru-onciu-7352b2257/

***

Mulțumim, mulțumim tuturor pentru faptul că ai citit pana al final – Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu- și împreună cu Georgiana vă așteptăm și la întâlnirile următoare cu noi invitați sau cu noi altfel de surprize.


Cum susții echilibrul în viață și evoluezi în același timp?

Cum susții echilibrul în viață și evoluezi în același timp? Simplu: Echilibru în viață nu înseamnă stabilitate ci SCHIMBARE.

Am testat metoda roata vieții pe numeroși participanți la curs. 99% dintre aceștia aveau diferențe de între ceea ce vor să devină și ceea ce sunt acum. Atingerea obiectivului pe fiecare arie presupune un pic de muncă și disconfort.

Imaginează-ţi că acum stai în cel mai confortabil pat, nici tare nici moale, nici cald, nici rece, nici prea sus, nici prea jos… de nu te-ai mai ridica întreaga viață din el. Pe când te bucuri de o asemenea relaxare ţi se face treptat sete. Poate ai ceva apă lângă tine, poate îți aduce cineva… totuși la un moment dat nu mai reziști și te ridici. Cauți apă și ce mai ai nevoie, apoi treci astfel la următorul nivel de confort. Faptul că te-ai ridicat din pat a presupus o schimbare și o alegere pe care ai făcut-o.

Prea banal patul? Hai să vedem ce însemnă starea ta de bine când avei 14 ani și care este cea de acum? Tu nu mai ești același om de la o clipa la altă, schimbarea este naturală. Chiar as pune pariu că nici hainele de atunci nu-ţi mai vin sau nu-ţi mai plac.

De ce ai nevoie de schimbare  în viață?

  • Pentru a supraviețui, te protejezi de frig, arșiță, hoți, foamete etc
  • Pentru a fi mai productiv și să faci tot ce-ţi trece prin minte, multe, mărunte, importante sau mărețe.
  • Pentru a nu mai greși mereu și mereu același lucru. Cum ar fi să te lovești  în fiecare zi  în același loc, la același picior? Mi-e greu să cred ca devii imun. Vei ocoli obiectul.
  • Pentru că nu-ţi place să te plictisești. Cum ar fi dacă toate zilele ar fi la fel, ai face exact același lucru, ai mânca același lucru, ai auzi aceleași lucruri… Ai fi ca o jucărie ce pornește la cheie se învârte pe aceeași linie fixă, finalizează traseul și iar de la capăt.
  • Pentru ca este inevitabilă, pur și simplu nu te poți opune schimbării. Arăți acum ca  în ziua  în care te-ai născut?
  • Pentru a te bucura de viață. De ce sa trăiești atâția ani și să faci în mod repetat ca la indigo același lucru.

Cum susții echilibrul în viață și evoluezi în același timp?

1. Stabilește obiective și priorități

Despre obiective am tot discutat, însă despre priorități mai puțin. Si aici sunt diferite metode prin care sa alegi ordinea de realizare a activităților dintre care cea mai cunoscuta este matricea Eisenhower care grupează activitățile după urgenţa și importanţa lor.

Doar că uneori sunt atât de multe importante și urgente încât nu știi de ce să te apuci. Iți propun o varianta îmbunătățită a acestei matrici

  • Activități importante și urgente care au consecințe grave dacă nu le faci. De exemplu: riști ca cineva să se rănească sau chiar mai rău (deces) sau riști să pierzi un parteneriat cu o valoare financiară foarte mare (inclusiv poți fi concediat). Aceasta sunt primele pe care le faci, dacă le ai pe lista ta.
  • Activități importante și urgente care au consecințe minore dacă nu le faci. De exemplu: să răspunzi la mailurile primite de la colegi. Acestea sunt a doua categorie de activități pe care le realizezi;
  • Activități importante și neurgente. Pe acestea îți recomand să le găsești un loc potrivit  în calendar și să le realizezi prin slow morion multitasking
  • Activități neimportante și urgente. Analizează dacă poți delega adică ai pe cineva capabil să facă acele activități  în locul tău măcar în proporție de 75% bine.
  • Activități neimportante și urgente pe care nu ai cui să le delegi, le faci tu pe locul 3, pe principiul „închide ochii și pupa broasca”
  • Activități urgente și neimportante. Șterge cât mai multe dintre ele, însă pe această listă pot fi acele lucru pe care ţi-ai dori să le faci mereu însă rareori ajungi la ele. Cum ar fi: să faci un curs de dans, să lenevești până la prânz, să scrii o carte. Păstrează-le pe lista, le vei face când ai câteva minute libere de așteptare sau când vor ajunge într-o altă celulă din matrice.

2.Schimbă ca să faci diferența

Una dintre cele mai frecvente nemulțumiri ale celor care au început să lucreze de acasă o dată cu pandemia a fost incapacitatea de a face distincție dintre timpul personal și timpul dedicat muncii.

Când mergi la locul de muncă ai câteva caracteristici esențiale:

  • Ai haine dedicate doar pentru locul de munca. Unele persoane chiar au uniforma: haine de protecție sau cu brandul companiei;
  • Ai un drum de parcurs, timp  în care mai rezolvi una alta, mai petreci timp cu colegi sau mai dai peste un cunoscut;
  • Ai un spațiu dedicat muncii, un post de lucru, un birou, un banc de lucru;
  • Ai obiecte cu care lucrezi: calculator, utilaje, unelte sau documente;
  • Ai persoane care te înconjoară și cu care vorbești.

Iată ce îți propun ca sa poți face diferența:

  • Pregătește-te în fiecare zi ca atunci când mergi la locul de muncă, mă refer aici la haine;
  • Pentru interacțiunea cu ai tăi colegi poți stabili ”cafeaua de dimineața” online împreună;
  • Alege  în casă un spațiu dedicat lucrului – scaun, birou, camera;
  • Folosește calculatorul sau uneltele pe care le-ai folosi la birou;
  • Când ai terminat programul închide calculatorul, schimbă-te și apucă-te de treburi personale. Ideal ar fi chiar să ieși din casă un pic;
  • Nici din punct de vedere al echilibrului personal și nici din punct de vedere a securității informațiilor nu este recomandat să folosești același calculator sau telefon.

Doar schimbă una cu alta. Atât de simplu este să-ţi menții echilibrul.

3.Deleagă sarcini acasă și la servici

Iți spuneam că delegarea este esențială pentru a elibera programul tău de activitățile urgente și neimportante. Iată care sunt principalele regulile pe care să le aplici pentru ca delegarea să funcționeze și acasă și la locul de muncă.

  • Identifică care sunt persoanele capabile să facă, adică au competenţele, cunoștințele și resursele necesare ca să te înlocuiască. Dacă sunt mai multe persoane atunci deleagă pe perioade limitate fiecăruia. Dacă nu ai pe nimeni atunci ar fi bine să pregătești pe cineva.
  • Comunică exact care sunt activitățile delegate (inclusiv nivelul de decizie). Dacă vrei un tabel verde și scris bold, specifică acest lucru. Dacă vrei pâine cu maia feliată, specifică acest lucru. Dacă vrei ca activitatea să fie finalizată în 5 zile spune și asta. Mai ales spune până când (data încheierii delegării) și până unde (valoare în bani) poate lua decizii în locul tău.  Pentru claritate îți recomand să ai în delegarea de la locul de muncă atât o comunicare verbală cât și una scrisă. /
  • Ai răbdare, încredere, asumare și instrumente de măsurare. Răbdare ca să nu deranjezi persoana respectivă din 5  în 5 minute să vezi cum se descurcă. Oferă încredere astfel încât sa poată veni la tine cu întrebări de clarificare. Asumă-ţi că rezultatul final poate fi diferit de ceea ce aveai  în mine, însă știu că te vei descurca chiar dacă nu este 100% ceea ce voiai. Măsoară rezultatele obținute împreună cu persoana delegată pe baza unui indicator stabilit dinainte.
  • Continuă să delegi, data viitoare va fi mai bine, chiar dacă nu perfect.

4.Șterge tot ce poți șterge

Pe lista lucrurile neimportante și neurgente sunt lucrurile pe care nu le vei face niciodată. Din păcate aici pot fi și lucruri esențiale pentru echilibrul tău cum ar fi mișcarea sau vacanţele. Nu le poți șterge la infinit, din când în când lasă-le să devină importante.

Iți recomand să ștergi:

  • Scuzele precum „Nu am timp.” pentru că mereu ai timp pentru lucrurile care contează cu adevărat pentru tine. „Nu e treaba mea” indiferent unde ești mereu există ceva care poți face mai mult decât a te plânge la persoane nepotrivită.
  • Perfecționismul dacă nu lucrezi in domenii cu risc major (nuclear, securitate, aviație etc). Dacă citești articolele mele este imposibil să nu găsești măcar o greșeală  în fiecare, asta pentru că știu că înțelegi. De asemeni mi-ar lua cel puțin încă 30 min  în plus ca să le descopăr și să le corectez. Iți aduci aminte de testele de cuvinte  în care literele erau înlocuite pe ici pe colo cu simboluri. Puteai să-l înțelegi? Cel mai probabil da.
  • Așteptarea că succesul e imediat. Chiar și cei care câștigă la loto, nu au cumpărat bilete o singură dată. Până găsești lampa fermecată sau peștișorul aurii, consecvenţa este cheia ta pentru: Cum susții echilibrul în viață și evoluezi în același timp?
  • Teama de orice, mai ales teama de succes sau de eșec. Cele mai cunoscute persoane care au eșuat sunt Edison „Nu am eșuat de 10000 de ori ci am găsit 10000 de moduri  în care nu funcționează” iar Jack Cafinele, Mark Victor Hansen autori ai colecții „Supă de pui pentru…” au primit aproape 200 de refuzuri de la edituri pana au reușit sa publice prima carte.
  • Persoanele nepotrivite din anturajul tău. Se spune că suntem suma persoanelor care ne înconjoară. Dacă vrei să fii mai calm stai mai mult timp cu persoane calme. Vrei să înveți matematică, petrece mai mult timp cu cei care știu matematică. Vrei un salariu mai mare, petrece mai mult timp cu persoanele care câștigă mai mult ca tine. De ce funcționează? Pentru că este inevitabil să nu înveți ceva de la ei și să te ajute.

5.Educă clienții, colegii, familia

Poate a educa este mult spus. Este mai degrabă  o informare conștientizare. Repetă-le programul tău, împărtășește obiceiurile pe care le ai. De exemplu spune zilnic mănânc la ora 12:00, sau marțea și joia de la ora 19:00 pentru o ora sunt la sală. Nu doar îți vor respecta programul, ci îi vei și inspira să practice la fel.

Pentru ca lucrurile să fie inevitabile partajează calendarul cu aceștia astfel încât să vadă când ești disponibil. Iți recomand ca  în calendar să ai setat exact perioada  în care lucrezi, concediile și mai ales masa de prânz. Mi-a plăcut foarte mult calendarul unei persoane care lucra într-o multinațională, ca să nu existe confuzie de fus orar, avea blocată toată perioada  în care nu era  în programul de lucru, uzual ar fi 17:00 – 08:00 sau 18:00-09:00

Iți mai duc aminte de flexibilitate. Oricât de mult ţii la programul tău arată flexibilitate în cazul lucrurilor urgente și importante cu riscuri majore. A fi disponibil  în situații critice înseamnă câștigarea încrederii.

6.Comunică eficient

Am un exercițiu pe care îl folosesc adeseori la cursurile de Time management cât și la cel de comunicare. Rezultatul este inevitabil același.

Hai să-l faci și tu. Ia-ţi lângă tine un cronometru. Pornește și oprește cronometrul după fiecare exercițiu. La final compară rezultatele celor 3 exerciții. Care dintre ele a durat mai puțin?

Exercițiul 1.

  • Găsește 5 bucatele de hârtie sau 5 post-uri
  • Scrie aleatoriu cifrele 8,1, 9,3,5
  • Aranjează biletele în ordine crescătoare
  • Calculează suma primelor 2 bileţele

Exercițiul 2.

  • 5 copii au primit bani de la părinți să-şi cumpere ce dulciuri doresc de 1 iunie. Ana are 8 lei, Maria are 1 leu, Cristi are 9 lei, Marius are 3 lei și Elena 5 lei.
  • Pentru că unii copii au primit prea puţini bani, învățătoare horește să dubleze suma celor 2 copii care au primit cei mai puţini bani.
  • Câți bani trebuie sa dea învățătoarea.

Exercițiul 3.

  • Care sunt cele mai mici 2 numere dintre 8,1, 9, 3, 5
  • Calculează suma lor.

Așa-i că o solicitare bine structurată și la obiect, presupune mai puțin timp de lucru?

7. Solicită ajutorul atunci când este cazul

Dintre temerile frecvente este teama de a părea incomplete atunci când ceri ajutorul. Iată câțiva pași pentru a scapă de aceasta teama:

  • Înțelege exact problema cu care te confrunți. Gândește-te ce ai putea tu face pentru a o rezolva. Dacă contextul permite testează dintre ele, astfel încât să-ţi fie clar ce nu funcționează și care sunt riscurile unde alegeri greșite.
  • Găsește persoana care are cunoștințele și competenţele necesare astfel încât sa te ajute cu problema ta.
  • Pregătește-te să ceri ajutorul. Structurează solicitarea într-un mesaj coerent. Alege momentul și metoda pentru a-l comunica. Preferă faţă în faţă, preferă în scris etc /// Cere și acceptă ajutorul când acesta iți este oferit
  • Învață din experiența avută, astfel încât data viitoare să nu mai fie necesar să ceri ajutorul. Dezvoltă relația astfel încât să te ajute și data viitoare. Oricât ai vrea o mașina de spălat sau un frigider e puțin probabil să le poți căra singur.

De final

După ce ai aflat cum susții echilibrul în viață și evoluezi în același timp, te rog să ţii minte poți avea o viață echilibrată atunci când lucrezi în fiecare zi pentru a obține ceva mai bun pentru tine și pentru ceilalți pe care îi iubești

Oricâte exerciții și indicii ţi-as da, totul depinde de dorința ta de a testa și aplica. Iar când ai nevoie de o mănă de ajutor scrie-mi sau vino  în comunitatea oamenilor care se dezvolta.


informatii
De ce să te lași “furat” de informații

Ai auzit vorba „meseria se fură” A rămas de demult când principala formă de învățarea era aceea de a observa pe altcineva făcând. Astăzi când auzi „furt” asociezi cu nevoia de a-ţi proteja proprietatea intelectuala. în rândurile următoare acoperim ambele perspective, chiar şi unele în plus. Astfel încât tu în calitate de părinte, profesor, trainer, manager sau expert să-ţi atingi obiectivele. Citește pentru a afla De ce să te lași “furat” de informații.

Toți suntem hoți de informații

Știai că toate ideile sunt „second hand” sau altfel spus „remixate” Această afirmație am preluat-o de la un trainer, care a transmis-o prin viu grai la un curs a cărui nume l-am şi uitat. Am păstrat acea încântare pe care mi-a lăsat-o pentru a combate frica de lipsă de originalitate.

Să te gândești un pic la anii tăi de şcoală. Ţi se solicita să reproduci pe de rost, subliniem „cu exact aceleași cuvinte” pentru a primi nota maximă. Deci erai hoț. Şi în același timp erai învățat că originalitatea este cea răsplătită. Te mai întrebi de ce nu-ţi iese să ai idee inovative?!

Apoi adu-ți aminte ultima dată când ai văzut la cineva în casă sau pe stradă un produs care ţi-a plăcut foarte mult. Poate că nu ai știut de unde l-a luat, sau nu mai era disponibil vânzare, așa că te-ai apucat să ţi-l faci singur sau poate ai solicitat cuiva care se pricepe mai bine decât tine. Asta înseamnă că ești hot de informații.

„Un artist mediocru copiază, un artist extraordinar fură” P. Picasso

E o vorbă celebră cunoscută mai ales de cei care au studiat arta şi care a adus destule dispute.

Iată două argumente pentru care copierea este utilă şi nu afectează cu nimic pe autorul lui:

  • Atunci când nu ai știut cum să faci un avion de hârtie ai copiat pe cel care știa să facă. Atunci când îți place un cântec, îl fredonezi şi tu. Atunci când înveți să pictezi studiezi operele altora şi deprinzi tehnica copiind lucrările lor.
  • In perioada comunistă casele erau ornate cu multe tablouri de renume copiate. Dacă ai văzut un astfel de tablou la ce te-ai gândit la numele celui care a copiat sau la artistul care a creat opera originală.

Te întrebi de ce marele artist încă mai fură:

    • O cercetare științifică are drept scop a continua munca altui savant acolo unde acesta a eșuat, s-a oprit sau are nevoie de o confirmare. Așa şi marele artist pornește de la ceea ce există şi obține altceva.

Fenomenul impostorului

Ai intrat vreodată într-un magazin sau hotel foarte luxos şi ai avut senzația că locul tău nu este acolo? Sau ai intrat vreodată într-un club de rockeri când tu ești iubitor de muzica populară? Emoțiile sunt aceleași. Simți că nu ai făcut suficient pentru a te ridica la nivelul celorlalți. Simți că nu meriți doar tu laude pentru că ai fost ajutat. Știi c-ai fi făcut mai bine, dar nu ai avut timp. Pentru ai senzația că „furi” te simți hoț.

Această hoție are două feţe:

  • Cea inițială din 1971 a dr. Clance susține că aceste emoții negative te împiedică să performezi, aduc stres şi depresie. Dacă te regăsești aici atunci ar fi bine să discuți cu un mentor sau un grup de suport.
  • Si una mai noua din 2022, susținută de Basima Tewfik, care arată că poți beneficia de emoțiile trăite punându-le să lucreze pentru tine. Cum faci asta? Prin înlăturarea gândurilor negative. Așa devii un hoţ mai bun, împăcat cu fapta ta.

Copycat

O vorbă din engleză, în traducere este cel care a imită sau adoptă comportamentul altei persoane. Câti dansatori ai văzut imitând-l pe Michel Jackson?  Cum i-ai judecat: „Nu-l imită suficient de bine” sau „Unde ii este originalitatea”. Sunt mai mulți are răspund cu „Da”, la prima variantă.

Si acum hai la tine, de ce ai idoli, de ce admiri vedete, de ce apreciezi alți oameni? Ei sunt cei care te inspira, și sunt cei care iți dovedesc ca se poate. Si tu faci pentru că şi tu poţi.

Gijutsu wo nusumu

Si o vorbă din japoneză, în traducere „fura cunoștințe” ce aduce diferit acest principiu este faptul că trebuie să muncești pentru a obține informații. Hoţul neprins muncește mult şi este mult mai bine pregătit decât un lucrător de bază. Asta pentru că oamenii apreciază mai mult lucrurile pe care le-au obținut depunând un pic de muncă pentru a le obține.

Japonezii mai au o vorbă geneivat daat  cu aceeași traducere dar cu alt sens, unul negativ. Păcălești cu intenție pe cineva să creadă într-o idee extraordinară când în fapt îi poate aduce doar pagube. Aici sunt acele promisiunile de venituri imense în termen scurt cu investiții minore.

„Still like an artist” de Austin Kleon

O carte extraordinară, din care îți spicuiesc cateva idei cu folos aici şi în capitolul următor:

  • „Dacă descoperi că ești cel mai talentat din sală, atunci schimbă sala” este ca aceea vorbă românească „Mai bine codaş la oraș, decât deșteptul satului”. Atunci când nu mai ai ce învăța într-o comunitate mergi în alta mai avansată. Atunci când te complaci pe nivelul pe care l-ai atins, ia-ţi o provocare pentru a trece la nivelul următor.
  • “Unde eșuezi să imiți, acolo îți găsești stilul” Nici un hoţ nu este perfect pentru că este om. Omul greșește până învață şi apoi greșește din neatenție şi ignoranță. Imperfecțiunea ta îți deschide porta spre a face lucrurile așa cum îți cade ție bine. Aici devii tu diferit de cel care te-a inspirat.
  • “Amânarea este uneori productivă” Am atins acest subiect de mai multe ori în articolele noastre. Plimbarările în natura şi vacanta sunt sursele tale de creativitate. Atenție nu lenea şi relaxarea temporară.
  • „Bucură-te de anonimitatea începătorului până devii faimos” Un hoţ mărunt nu e băgat în seamă. Dar când lumea te cunoaște, devii “haiduc vestit”, nu te iartă dacă te prinde potera şi nici dacă nu-i ajuți pe cei sărmani care încă nu au învățat să se descurce.

Plagiatul

Ti-am promis că-ti arătăm şi faţa urâtă a furatului. Are 5 forme:

  • Plagiatul general – atunci când furi în integritate opera altuia şi ţi-o atribui ție. Pe acest subiect îți recomandăm filmul „The words”
  • Plagiat literal – copiezi cuvintele altuia, nu întreaga operă.
  • Plagiat prin parafrazare – spui ideea prin alte cuvinte.
  • Plagiat mozaic – spicuiești din mai multe locuri pentru a crea „compunerea ta”
  • Auto-plagiat – îți copiezi propria ta lucrare de mai multe ori în alte locuri.

Primele două forme de plagiat sunt cele pedepsite pentru ca ai intenția de a ascunde. Celelalte trei forme sunt necesare pentru a putea preda cunoștințele mai departe. De asemeni aceeași idee se poate naște în mintea mai multor oameni în același timp.

De ce să te lași “furat” de informații

Am pornit la drum acest articol din două motive.

  • Pentru că oricât de mult își dorește un profesor să transmită informații este imposibil să transmită conștient tot ceea ce știe.
  • Am întâlnit adeseori persoane care afirmă „Eu am învățat singur. Eu am muncit pentru ceea ce știu. Să facă şi el același drum ca mine” sau „Nu am timp să învăț pe altul”

Această gândire este limitativă pentru tine. Iți aduc aminte că cea mai bună metoda de a învăța este să-l înveți pe altul. 1. Este singurul furt, în care rămâi cu mai mult decât aveai înainte. Ba mai mult uneori nici nu știi ca ai fost furat, nici nu știi că ai mai mult ci pur şi simplu crezi ca le-ai avut dintotdeauna.

2. Fură o dată, împărtășește de două ori.

Adică fii haiduc. Furi de la unii şi dai la alții.

Eram o dată la curs în care unul din participanți a fost foarte impresionat de una din teoriile predate. Cum trainer ne avertiză „Nu ai dreptul să folosești cursul meu fără aprobare” un participant îmi spuse „Mă duc să-i cer aprobarea” Atunci i-am spus „Eu am învățat acea teorie în facultate şi datează de pe la 1800.” Altfel spus „Si el e hoţ. Du-te şi fură de la sursa lui.”

Rolul tău ca părinte, educator sau expert de orice fel este acela de a-l ajuta pe celălalt sa cunoască ceea ce întreaga omenire deja cunoaște. Dacă citești cărţi de dezvoltare profesională scrise în sec XXI te provoc să le citești şi pe cele din perioada renașterii şi pe cele din antichitate. Vei fi surprins câte idei sunt furate. Poţi lua orice alt domeniu şi vei vedea ca în spate este un arbore genealogic de idei împrumutate. Nu fi cel care oprește creșterea arborelui, ci cel care îl înflorește.

3. Furtul nu este despre copiere, ci despre a-l face mai bun

Furi toate ideile de mâncare peste care dai în cale? Nu. Furi toate modelele de haine de care dai în reclamele din social media? Nu. Din ce citești într-o carte este totul remarcabil şi util pentru tine? Nu. Nu furi totul, ci furi doar ceea ce pe tine te-a impresionat, furi ceea ce pentru tine are valoare.

Si ce faci cu ideile noi de mâncare? Un bucătar creativ, îmbunătățește rețeta cu secretele lui. Așa a luat naștere cândva pizza cu mici. Chiar bună după gustul unor clienți.

Ai încredere că ideea ta extraordinară poate fi şi mai buna dacă ai curajul să te lași furat şi să-l ajuți să pună pe masă un concept nou sub care poate fi şi numele lui şi al tău.

4. Creează din inima, nu din minte

Îmi place mult o reclamă veche Audi contra BMW în care idee de bază era  „Mulțumim concurentului nostru, dacă nu ar fi fost el nu a ajuns unde suntem astăzi” Așa că dacă nu ai hoți cumpără-ți. Nu cu bani, ci impresionându-i prin ceea ce faci. Știm că ești şi continui să fii extraordinar. Arată-le şi celorlalți prin bucuria de a împărtăși.

5.Nu aștepta până ești suficient de bun

„Nu pot să-l învăț căci nici eu nu știu suficiente” aceasta este o altă vorbă frecventă pe care o aud. Dacă tu ai făcut măcar o dată, deja știi mai mult decât cel care nu a făcut nici măcar un pas.

Hoţul învățăcel este cel care te provoacă să te miști mai repede, el este cel care îți pune intrările pe care tu nu ţi le-ai pus. Bucură-te când afli ceva ce nu știi, acesta este primul pas pentru a putea cunoaște mai multe.

***

Mai întâi ai aflat cum să fii hot, apoi ai aflat cum să fie cel „furat”. De final la acest articol De ce să te lași “furat” de informații am vrea să rămâi cu următoarele idei:

  • Nu aștepta să pice de undeva informația du-te şi fură. Muncește pentru a fura.
  • Fură şi lasă-te furat. Așa iți asiguri evoluția.
  • Fură de la cei care nu știu cât de mult valorează ceea ce au. Pune valoare în tot ceea ce furi. Ajută-l şi pe hoţul tău să îmbunătățească ideile tale.


post it creativ
Creativitatea este antidot pentru plictiseala învățării

De ce fugi sau amâni să te apuci de învățat? E greu și ia atât de mult timp, gândul zboară în altă parte, altele sunt mai atractive…. Astăzi avem pentru tine: Creativitatea este antidot pentru plictiseala învățării.

Partea frumoasă a creativității este că nu te pune să memorezi ci îți pune pe masă metode care încalcă căile învățării tradiționale.

Ca să putem ilustra avantajele și modul de lucru cu creativitatea îți las două provocări:

  • Cât fac 25*48?  Fără să folosești calculatorul.
  • Ce faci cu un elefant roz?

De ce Creativitatea este antidot pentru plictiseala învățării (partea 1)

  • Facilitează rezolvarea problemelor. Am pornit mai sus special cu două probleme ca să vezi cum folosești creativitatea în a le rezolva.
  • Dezvoltă analiza. Ne iei pe bune ceea ce scriem aici sau treci prin filtrul minții tale dacă este adevărat sau nu ceea ce scriem. Poate te întrebi deja „oare de ce au pus pe masa aceste două probleme?”
  • Te ajută să-ti asumi riscuri. Dacă ai cât de cât încredere în creativitatea ta, știi că nu ai cum să dai greș. Nu există răspunsuri corecte sau greșite atunci când ai idei, ci pur și simplu unele nu se pot aplica încă condițiile date.
  • Creşte nivelul de încredere. Acum când știi că nu există eroare în creativitate așa-i că au început să curgă idei cu nemiluita la provocară de mai sus?
  • Este suplimentul curiozității. Iți spuneam cu puțin timp în urmă cât de ușor este să te dezvolți doar fiind curios. Creativitatea este rezultatul curiozității. Dacă acum îți ofer și a treia provocare:  „Cum merg marțienii” dacă ai fi avut curiozitatea la un moment dat să afli care este gravitația planetei Marte comparativ cu a Pământului atunci te simți în siguranță să emiți ipoteze „Marțienii zboară” „Marțienii nu există încă”
 cum te ajuta creativittatea

De ce Creativitatea este antidot pentru plictiseala învățării (partea 2)

  • Creşte capacitatea de adaptare. Creativitatea îți aduce pe masă soluții în situații dificile. Ce s-ar întâmpla dacă as oferi și o miză „Primești un curs gratuit în valoare de maxim 2000 lei dacă îmi scrii un email cu 101 idei de rezolvare a problemelor de mai sus”
  • Accepți opiniile. Dacă lansezi la tine în casă (prieteni și familie) aceste 2 probleme de sus, acceptând propunerile lor, îți vor fi necesare maxim 10 minute să obții cele 101 idei pentru a câștiga cursul gratuit.
  • Colaborare. Deja te-am împins la provocare să ceri de la cei din jur alte idei.
  • Aduce idei peste idei. De obicei te oprești la prima idee aplicabilă care îți vine în minte. Însă după un timp îți dai seama „dacă făceam altfel… noua idee… era mai bine.

Cum poți folosi creativitatea în învățare

1. Poveștile

Adu-ți aminte de poveștile copilăriei. Dacaă te întreb „Cum arată un zmeu?” și te întreb din nou „Ce faci c-un elefant roz” așa-i că ai o idee noua? Acum mută-te la „lecția ta” dacă ar fi o poveste care ar fi aceasta?

2. Comparațiile

N-am vorbit încă de prima întrebare 125*48, care nu pre deloc creativă. De exemplu ai compara cât de mare diferența din înmulțirea pe care o ai de făcut și cea pe care o ai rapid în minte. De exemplu reduci la ceva simplu 100*10. Stii deja că este 1000 doar că ai nevoie de ceva de 4 ori mai mare adică 4000. Apoi știi că 25*4=100*10=1000 iată deja poți intui că rezultatul este mai mare de 5000.

3. Experimentele

Provocarea de a întreba un alt om care se află lângă tine este un experiment. Unul realist. Acum caută un animal, ţi-ar fi mai ușor dacă ai unul prin casă. Dacă nu ai scoate capul pe fereastră sunt șanse mari să dai de o cioară sau porumbel. Aruncă-i întrebarea. Cum reacționează?

4. Brainstorming

Este un popcorn de idei. Sar necontrolate de nimeni. Această metodă este emblema creativității, fiind utilizată în orice domeniu. Are o singură să nu critici. O poți aplica în orice context profesional, indiferent de numărul de persoane și indiferent de vârsta acestora.

5. Desenele

Adeseori creativitatea este asociată doar artei. Insă desenul este cel mai la îndemână. Desenezi la matematică începând cu metoda grafică de rezolvarea a problemelor. Desenezi la istorie eroii, în geografie munții. Dacă vrei să explici ceva iei un creion în mână și te apuci de … desenat  desigur.

6. Muzica și dans

Sunetul și mișcarea au apărut înaintea desenului ca forme de comunicarea. Astăzi rămân expresii ale emoțiilor pe care le trăiești și le împărtășești. Ele sunt motivul pentru care admiri vedetele; au capacitatea creativa de a-ti transmite sentimente. Iar tu ce faci când vrei să impresionezi? Spui un banc, faci o piruetă, oferi un elefant roz, faci o piruetă sau 125 de trandafiri fiecare cu cate 48 de petale? Iată că ai învățat niște trucuri de influențare.

7. Folosește culori, texturi, obiecte neconvenționale

Când ai rămas fără idei caută frunze, pietre, beţe, materiale, caută cuvinte aleatorii, caută orice te înconjură. Adu-ţi aminte din trecut și scrie tot ce-ţi trece prin minte. Așa-i că învățarea nu v-a fi plictisitoare?

8. Improvizațiile

Ai avut la şcoală teste în care ai început să torni cuvinte care să umple foaia în speranța că de plictiseala profesorul nu v-a citi complet și v-a aprecia numărul de pagini scrise? L-ai impresionat? Măcar un pic poate că da.

Tot improvizație ar fi dacă la întrebarea 125*48 ai răspunde cu prima cifra măricică care îți vine în minte. Si se termină în zero căci știi deja orice înmulțire a lui 5 cu un număr par generează un număr cu cifra zero la final. Poate aveai șanse mari să spui 5000, 7000 sau chiar 6000 răspunsul corect.

9. Creează ipoteze

Care sunt motivele pentru care ţi-am dat cele două provocări una realistă și una umanistă? Care sunt motivele pentru care profesorul ţi-a dat nota 7? Care sunt motivele pentru care managerul tău nu ţi-a mărit salariu?  Pornești de la ipoteze. Afli cauzele. Verifici și analizezi ca mai apoi să ai o soluție astfel încât să poți evolua.

10. Ascultă (sau oferă spre ascultare) opinii contradictorii

Dacă cauți doar ce poți face cu elefanți roz nu ai cum să îți vei da seama cum iubești un crocodil albastru. Imaginația este limitată le aceea ce consulți în mod repetat. Opiniile contrare te ajută să înțelegi realitatea.

Dacă ești obișnuit să faci calcule cu calculatorul. Nici prin minte nu ţi-a trecut că este suficient de ușor să faci calculul și în minte la 125*48

11. Asociază domenii și metode

Dacă ești o persoană umanistă atunci poate te-ai gândi la o pagină de foaie matematică cu 125 de rânduri și 48 de coloane. Ti-ar fi mai simplu poate să numeri căsuțele astfel formate decât să faci o înmulțire. Prin creativitate tot ceea ce știi poți transfera intr-un domeniu pe care nu-l știi.

12. Emoțiile

Sunt cele care te împing la treabă, dacă ai fi trist ai căuta bucuria. Dacă ai fi vesel ai vrea să împărtășești. Dacă ai reușit să generezi 101 idei în 10 minute te vei simți extraordinar. Lasă indiferenta, lasă nemulțumirea și fă ceva.

13. Privește din diferite perspective

48=12*4 iar 125=25*5 atunci calculul li poți face prim:

Știi că 4*25=100, doar că ai 12 ca ei =1200. Ai scăpat de 25 și mai ai un 5. Unde 5*12 știi că este 60 la care mai pui doua zerouri de la 1200. Tu cum ai făcut calculul?

Un elefant roz poate fi o deviație genetică, poate fi de jucărie, poate fi un vis. Il poți iubi, îl poți îngriji, îl poți vinde, îl poți folosi să-ti faci reclamă, îl poți calări… Sau ia-i pune aripi să zbori în lumea lui Peter Pan.

14. Ieși afară

Când ai rămas fără idei ieși afară.  Primblarea, natura chiar pentru doar câteva minute îți stimulează creativitatea. Aici poți descoperi un elefant roz pe pijamale puse la uscat.

Cum funcționează creativitatea

Ca în orice domeniu specialiștii au opinii diferite . Iată cele mai importante 4 etape pe care ia nevoie să le parcurgi indiferent care dintre metodele de mai sus o folosești:

  • Pregătire – te pregătești să dai un răspuns la cele două provocări. Oare chiar cerem un calcul sau altceva? Ce ai putea spune și ne-ar uimi?
  • Incubare – în minte trenează nevoia de răspunzi ore, zile sau poate chiar ani. Timp în care cauți, testezi și exersezi…
  • Iluminare … până când într-o zi „te lovește mărul” și ai înțeles că „marțianul este un elefant care se târăște lăsând 48 de urme roz şi trăiește 125 de ani.
  • Verificare … acum te întrebi dacă poți aplica în realitate ideea și mai exact în ce formă. Să fie ieftin și facil de utilizat.

Cum măsori creativitatea

Ar putea să-ţi treacă prin minte „Eu nu sunt creativ”. Creativitatea nu înseamnă doar ceva nemaiauzit sau nemaiîntâlnit, o poți măsura în 4 variante:

  • In volum: câte idei poți genera într-o unitate de timp; de exemplu în 10 minute sau 1 zi;
  • In calitate: cât de aplicabile sunt ideile generate;
  • In diversitate: cât de diferite sunt ideile generate între ele?
  • In originalitate: cât de diferită este ideea de tot ceea ce este cunoscut deja;

Creativitatea de zi cu zi (cei 4 C ai creativității):

Creativitatea nu aparține doar oamenilor de știință sau artiștilor, de ea te lovești în fiecare zi. Iată ce ne spun  James C. Kaufman și Ronald A. Beghetto

  • Mini-C aici sunt pasiunile, hobbyurile care vin și pleacă sau mici improvizații ale zilei că să ti rezolve problemele
  • Micul–C aici este creativitatea de zi cu zi, ofolosești pentru a învață astfel incat la un moment dat să ajungi la Pro-c. Tot aici sunt hobbyurile de lunga durată.
  • Pro-C aici sunt cei care folosesc creativitatea în mediul profesional, necesită pasiune și dedicare continuă.
  • Marele–C aici sunt geniile.

    • Aşa că ai cel puțin 3 niveluri care îți aparțin pe deplin.

      ***

      Încurajează ideile nu le critica. Orice idee îți trece prin minte este bună.

      Scrie ideile și revin-o către ele oricând ești în pană.

      Bucuria învățării vine din infinita imaginație.

      Creativitatea este antidot pentru plictiseala învățării. Ba mai mult unicul antidot, indiferent dacă îl iei tu cel care înveți sau tu cel care predai.