Cine este Alexandru Popescu și cu ce se ocupă în mod curent?
Numele meu oficial este consultant de formare. Activez ca trainer intern în cadrul Grup Renault România. Fac parte din acest grup din anul 2008. Începând cu anul 2015, susțin traininguri de dezvoltare personală. Ajut oamenii să comunice mai eficient, să colaboreze mai bine și să obțină rezultate excelente la nivel individual și de echipă. Pe plan personal, sunt căsătorit și am doi copii.
Cum ai ajuns în această meserie de trainer, venind din alte domenii?
În anul 2007, am lucrat pentru o scurtă perioadă în vânzări. Atunci am urmat cursuri de vânzări, comunicare și limbaj non-verbal cu Mihaela Stroe. În timpul acelor sesiuni, am realizat că îmi doresc să fac același lucru. Mi-a plăcut enorm energia cursurilor și plecam mereu entuziasmat de acolo. Ulterior, destinul mi-a oferit șansa de a candida pentru un post de trainer. Am susținut interviul și prezentarea demo, iar din 2015 ocup acest post.
Cum a decurs interviul de recrutare, având în vedere background-ul tău în teologie și vânzări?
Experiența din vânzări imobiliare m-a ajutat să intru în echipa de resurse umane. Compania avea nevoie de cineva care să însoțească angajații transferați de la Pitești la București. Rolul meu era să îi ajut să își găsească locuințe. Ulterior, am devenit administrator de sistem de formare în aceeași echipă. Am organizat cursuri tehnice pentru inginerii noștri. Când postul de trainer a devenit vacant, am aplicat cu ușurință. Am pornit de jos, analizând date în Excel, și am ajuns să ghidez oamenii în dezvoltarea lor personală.
Ce îți doreai să devii atunci când erai copil?
Băiețelul meu cel mic dorește acum să devină detectiv. Aceasta a fost și prima mea opțiune, alături de ideea de supererou sau polițist. Până în clasa a opta, am vrut să devin medic. Ulterior, m-am răzgândit și am ales Seminarul Teologic. O profesoară glumea spunând că am trecut de la doctor de trupuri la doctor de suflete. După terminarea Facultății de Teologie din cadrul Universității București, am urmat un masterat în comunicare la SNSPA, schimbând astfel domeniul de activitate în mod natural.
Care au fost principalele provocări întâmpinate în timpul sesiunilor de training?
Provocările și emoțiile apar constant. Te poți întreba des dacă vei greși, dacă vei spune ce trebuie sau dacă participanții te vor contrazice. De-a lungul timpului, am înțeles că trainingul nu este despre mine. Scopul principal este ca oamenii să conștientizeze anumite aspecte și să își schimbe comportamentele în viața de zi cu zi. Rolul meu este să fiu acolo exclusiv pentru ei, oferindu-le valoare practică.
Există elemente din teologie sau vânzări care te ajută să gestionezi provocările ca trainer?
Fiecare experiență anterioară oferă un sprijin valoros. Din teologie am preluat aplecarea profundă către oameni și dorința de a le fi alături. Îmi place să ascult participanții, să dezbat și să îi provoc. Din vânzări am reținut abilitatea de a privi cursantul ca pe un client. Îi identific nevoile specifice și adaptez cursul conform provocărilor pe care acesta le întâmpină. Un trainer bun oferă o soluție potrivită, exact ca un bun vânzător.
Cum realizezi analiza nevoilor participanților înainte de începerea cursului?
Nevoile sunt transmise inițial pe cale ierarhică de către manageri, care identifică probleme de comunicare sau conflicte în echipă. Totuși, nevoia managerului nu coincide mereu cu cea a participantului. De aceea, consider extrem de important turul de masă de la începutul cursului. Întrebările directe ajută la descoperirea nevoilor reale. Chiar și cei trimiși fără un scop clar descoperă astfel utilitatea temei discutate.
Ce lași în urmă după finalizarea unei sesiuni de curs și care sunt satisfacțiile tale?
Las în urmă multe zâmbete. Adesea mă întâlnesc pe holuri cu angajați care au participat la cursurile mele online. Ei mă recunosc și îmi zâmbesc cald. Oamenii rețin modul în care s-au simțit și faptul că au fost ascultați. Deși trainingul nu reprezintă terapie, el creează un spațiu de siguranță. Satisfacția mea vine din starea de bine comună și din valoarea reală pe care aceștia o asimilează.
Ne poți oferi un exemplu practic de succes și unul mai puțin reușit din activitatea ta?
În urmă cu zece ani, susțineam un curs intensiv de management al schimbării. La finalul primei zile, un participant mi-a mărturisit direct că nu a înțeles nimic. I-am oferit opțiunea de a nu reveni a doua zi dacă simte că își pierde timpul, însă a decis să îmi mai acorde o șansă. Presiunea a fost uriașă și am analizat materialele întreaga noapte.
Am regăsit o idee de la Andy Szekely despre psihologia scepticilor. Aceștia au nevoie de o experiență fizică, practică, pentru a înțelege teoria. În prima zi, cursanții stătuseră doar pe scaune. A doua zi am aplicat un exercițiu fizic de implicare activă. Participantul sceptic a înțeles imediat conceptul. Am învățat atunci că mulți oameni procesează informațiile doar prin implicare directă și acțiune.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta profesională și ce implică rolul de consultant de formare?
Activitatea mea este mult mai complexă decât susținerea cursurilor în sală. Unele programe sunt create de mine și de colegii mei. Altele sunt achiziționate de pe piață sau adaptate local din sediul central din Franța, cum este cazul cursurilor pentru managerii din fabrică.
Ca consultant de formare, nu propun întotdeauna trainingul ca unică soluție. Uneori recomand mentoring sau coaching, în funcție de nevoile echipei. De asemenea, coordonez procesele de achiziție a cursurilor externe, elaborez caiete de sarcini și colaborez strâns cu organizatorii de formare care asigură logistica evenimentelor.
Cum colaborezi și cum adaptezi cursurile pentru echipele din fabrică?
Nu lucrez direct cu operatorii, ci cu managerii acestora. În fabrică, procesele sunt extrem de stricte, iar oprirea benzii reprezintă o problemă majoră. Acest context impune adesea un stil de management directiv. Totuși, lucrăm cu acești manageri pentru a introduce modalități diverse de comunicare. Ei înțeleg rapid că ascultarea activă și empatia oferă soluții mult mai durabile pe termen lung.
Există o temă de curs care îți este extrem de dragă?
Sesiunea de ascultare activă reprezintă formarea mea de suflet, fiind prima pe care am susținut-o. De-a lungul timpului, am predat managementul schimbării, branding personal și self-leadership. În timpul pandemiei, cursul de reziliență emoțională a fost extrem de solicitat. Acesta m-a ajutat foarte mult atât în plan profesional, cât și în cel personal, învățându-mă să gestionez impactul emoțiilor noastre.
Ce idee principală din zona rezilienței emoționale ne poate ajuta în viața de zi cu zi?
Vă invit să reflectați atent la modul în care interpretați realitatea. Dacă anticipați un interviu cu teamă și scenarii negative, veți intra în acea sală stăpâniți de frică. Dacă priviți situația ca pe o provocare normală, emoția se transformă în neliniște constructivă, iar comportamentul dumneavoastră va fi mult mai potrivit. Din emoții diferite se nasc întotdeauna comportamente complet diferite.
Cum le explici cursanților conceptul de anxietate în cadrul cursului de reziliență?
Le arăt adesea o fotografie cu Chucky, păpușa ucigașă din filme. Participanții simt imediat frică sau neliniște. Îi întreb apoi dacă cineva crede că acest personaj este real. Toți răspund negativ. Astfel le explic anxietatea: mintea noastră creează frici intense pe baza unor scenarii fictive. În realitate, cele mai multe lucruri negative pe care ni le imaginăm nu se întâmplă niciodată.
Cum abordezi persoanele care consideră că pesimismul este identic cu realitatea?
Îi invit mereu pe oameni la echilibru. Nu trebuie să privim totul exclusiv pozitiv, ci este necesar să realizăm un management corect al riscurilor. Totuși, nu trebuie să cădem în extrema pesimismului. Robert Plutchik definea optimismul ca anticiparea viitorului cu bucurie, iar pesimismul ca anticiparea viitorului cu tristețe. Pentru a lua decizii corecte, trebuie să analizăm realitatea din perspective multiple.
Cum funcționează comunitatea „Trainers’ Club” din cadrul Grupului Renault România?
Avem o comunitate activă de aproximativ 400 de traineri interni. Aceștia sunt specialiști excepționali în domeniile lor tehnice. Pentru a-i sprijini, am creat acest club de practică. Trainerii pot susține repetiții generale înainte de cursurile oficiale și primesc feedback constructiv de la mine și de la colegi. Organizăm de asemenea întâlniri cu invitați externi și sesiuni speciale de formare pentru livrarea cursurilor în mediul online.
Care sunt recomandările tale pentru o persoană care dorește să înceapă această carieră?
Această activitate necesită multă pregătire individuală în spate. Trebuie să citiți constant, să vă organizați ideile și să priviți viața prin lentila unui trainer. Dacă interacțiunea cu oamenii vă încarcă cu energie, acesta este un semn clar că meseria vi se potrivește. Nu există o limită de vârstă. Am întâlnit traineri excelenți extrem de tineri, dar și colegi care au profesat cu energie remarcabilă până la vârsta pensionării.
De asemenea, recomand cu căldură găsirea unui mentor experimentat. Mentoringul oferă răspunsuri rapide și susținere în momentele dificile. Personal, am evitat mult timp acest concept, însă ulterior am descoperit puterea sa extraordinară, activând atât ca mentor, cât și ca mentee în diverse programe specifice.
Unde te pot găsi cei care doresc să colaboreze cu tine sau să îți adreseze întrebări?
Sunt o persoană extrem de accesibilă și răspund cu plăcere tuturor celor interesați. Mă puteți găsi pe Facebook la adresa facebook.com/alexandru.popescu.169405 sau pe platforma LinkedIn la profilul alexandru-popescu-ab7089110. Sunt mereu deschis să sprijin dezvoltarea profesională a celor dornici să învețe.
