A trecut ceva timp de la ultimul invitat, asa ca hai sa descoperi cum obții  Timp pentru tot ce îți dorești cu Irina Voica.

Cine este Irina Voica?

Le ajut pe femeile antreprenor să se reorganizeze, astfel încât să își recapete viața personală.

Am identificat de-a lungul vremii că noi, ca femei, avem foarte multe roluri de îndeplinit în această societate. Vrem să fim și antreprenoare, sau poate avem un job foarte solicitant. Suntem partenere, unele sunt mămici, altele vor să își creeze o familie. Toate aceste lucruri vin la pachet cu multe responsabilități care, de fapt, ne ocupă tot timpul. Și atunci, întrebarea este: când mai avem timp de noi?

Practic asta le învăț pe femei: să se organizeze astfel încât să se pună pe ele pe primul loc, să își recapete viața personală.

Cum ai ajuns la această idee sau pasiune?

Am stat de vorbă cu foarte multe femei, cu foarte multe antreprenoare și le-am întrebat exact care este provocarea cea mai mare pe care ele o au. Mi-au zis foarte multe că nu au mai avut concediu de 3 ani, că lucrează de dimineața până seara, și în weekend, tot timpul prioritizează business-ul și ajung obosite la finalul zilei.

Ascultându-le pe ele, am observat că erau tot timpul bucuroase să vadă cum mă organizez eu și cum reușesc să le fac pe toate, cel puțin în viziunea lor.

Din discuția cu ele și din experiența mea, am ajuns să creez un program prin care, după cum ziceam, le învăț să se reorganizeze în viață și să se pună pe ele pe primul loc.

Chiar așa, cum reușești să le faci pe toate?

Pentru mine este simplu și asta recomand și femeilor: să prioritizeze cât mai mult din lucruri și din activități. De cele mai multe ori, societatea pune presiune pe noi, că totul trebuie făcut ieri, totul trebuie făcut azi, toate trebuie să se întâmple acum. Momentul în care îți dai seama care este viziunea ta asupra vieții și știi care sunt lucrurile care contează pentru tine, atunci programul devine unul foarte simplu.

Să îți dau un exemplu: pentru mine este prioritate să mă ocup de nutriție și de sport, și atunci asta pun în programul meu începând de dimineață. Îmi mai aloc două zile pe săptămână ca să gătesc, după care mă ocup de business și, bineînțeles, seara acord atenție relației cu soțul meu. Atunci pare că le fac pe toate, doar că îmi știu foarte bine prioritățile.

Asta este ceea ce le învăț sau, de fapt, identific cu femeile în programul meu: să-și identifice prioritățile lor, nu ale altora, nu ale mamei, nu ale tatălui, nu ale colegilor care vin și zic „Hai să facem nu știu ce”. Nu. Faci ce vrei tu și după aceea vei fi împlinită, iar ceilalți din jurul tău se aliniază frumos la ceea ce vrei tu să faci.

Înainte de acest business, înțeleg că ai mai avut încă unul. Poți să ne dai mai multe detalii despre el?

Am avut un business în care făceam bijuterii handmade. În cadrul acestui business am fost înconjurată de, evident, foarte multe femei, și așa am reușit să le cunosc. Iar ele, urmărindu-mă pe mine, căci business-ul a durat cam 5 ani și m-au urmărit încă de la început până anul trecut când l-am închis, au văzut toată evoluția mea, atât profesională, cât și personală.

Cel mai mare câștig a fost în momentul în care am reușit să elimin 30 de kilograme, și atunci ele au fost foarte curioase să vadă cum m-am organizat de am reușit să fac și business, aveam și job atunci, mi-am și gătit, am și făcut sport. Părea că le fac pe toate, dar de fapt eu făceam puține lucruri și atunci, haha, și atunci am făcut puține și bine, și așa am reușit să fac asta.

A fost o trecere ușoară de la un business la altul, având în vedere că sunt domenii destul de diferite?

Sunt domenii diferite, dar pentru mine lucrurile au fost foarte naturale. Există un ciclu în viață și simți că o etapă se încheie. Am simțit că se încheie această etapă de handmade.

De asemenea, în momentul în care m-am gândit cum vreau să arate viața mea, mi-am dat seama că fostul business nu mai servea stilului meu de viață, fiindcă vreau să călătoresc mai mult, vreau să pot lucra de oriunde, iar business-ul în sine, cu producția, mă ținea pe loc, mă ținea în atelier aici în Brașov.

Atunci am pus cap la cap toate informațiile: experiența mea și din multinațională, pentru că și în multinațională eu asta făceam, cream sisteme și proceduri ca să organizez echipe. Deci, luând experiența mea de acolo, discuțiile cu comunitatea pe care am creat-o și discuțiile cu antreprenoarele, am creat acest concept prin care le pot ajuta. Trecerea a fost foarte naturală și foarte normală, pentru că era ceva ce femeile simțeam că au mai degrabă nevoie de la mine.

Îți lipsește partea de bijuterie acum?

Un pic, da. Dar să știi că îmi comand de la fetele din nișă, de la celelalte. Pentru că le urmăresc cu drag și în continuare vreau să susțin antreprenoriatul românesc. Ori de câte ori plasez câte o comandă de la fetele pe care le cunosc. Adică nu trebuie să le mai fac eu pe toate ca să mă bucur de ele. Așa este.

Mergând din prezent către trecut, ne spui cum de ai ajuns la subiectul acesta de bijuterii, pentru că înțeleg că aveai în paralel și un loc de muncă, și care și acesta pare să fie diferit?

Am început activitatea handmade în momentul în care m-am mutat împreună cu actualul meu soț. El avea foarte multe hobby-uri și eu m-am gândit: „Trebuie să fac și eu ceva, trebuie să fac ceva ca să nu stau pe capul bărbatului” Atunci am început să mă uit la diverse tutoriale pe YouTube despre tehnici de lucru, diverse pictură, tot felul. Și prima și prima dată în business-ul creativ am făcut decupaj și cream decorațiuni pentru nuntă cu diverse tematici.

Dar lucrurile, lucrurile au evoluat în timp. Am învățat foarte multe, foarte multe pe partea de marketing, pe partea de produs. Chiar și în business-ul creativ a fost o trecere de la produsele cu decupaj la bijuterii, tot așa. Adică trecerea a fost din punct de vedere business, pentru că era creativitate în ambele domenii. Dar până la urmă în business-ul e business și din punctul meu de vedere, trebuie să vinzi ca să trăiești. Adică, altfel doar creativitatea, așa de dragul creativității, pentru mine nu era o opțiune, căci chiar îmi doream să ajung la profit. Și cum am văzut că e mai mare cerere pe piață de bijuterii, am făcut switch-ul.

Am observat adesea oameni care au hobby-uri foarte frumoase și chiar putem achiziționa, apelând la ei, cadouri cu adevărat originale. Și într-adevăr, cum spuneai, e o diferență mare între ce făceai și care era specificul locului tău de muncă.

Aș vrea să intrăm mai mult în detalii: ce poți să ne spui despre parcursul tău profesional în calitate de angajat?

Am renunțat la job acum 2 ani și sunt antreprenor. Parcursul meu profesional n-are legătură nici cu ce am studiat, nici cu ce am făcut. Așa a fost să fie și viața m-a dus pe un drum care nu mi-a plăcut.

Eu am făcut Politehnica la București, după care am lucrat 2 ani în resurse umane, și apoi am făcut switch-ul către partea asta de asigurare a calității și către crearea de sisteme și de proceduri pentru echipe și pentru procese tehnologice în primă fază.

După care am făcut același lucru pentru domeniul automotive, unde colegii mei scriau soft, și atunci eu cream proceduri de lucru pentru partea asta: etape, acuma etapa 1, 2, acuma verificăm, acuma etapa nu știu care.

Am simțit mai degrabă dorința asta de a fi rebelă, de a fi liberă și antreprenoare, și să pot să fac eu programul cum vreau. Și atunci, după 12 ani în multinaționale, din care 8 ani am lucrat strict pe partea asta de a crea sisteme, am zis gata, este cazul să mă retrag, să preiau informația de aici ce am învățat-o și s-o duc în viața femeilor care n-au avut acces la cunoștințele pe care le-am avut eu pe partea asta de organizare în multinaționale.. Și am zis: „OK, hai să preiau de aici și să le dau și lor ca să știe, să aibă și o viață mai bună și un business mai organizat.”

A fost mai degrabă un „aha!”? Ai conștientizat la un moment dat? A fost ceva care ți-a declanșat această idee sau a fost o idee care a evoluat în timp?

A fost o idee care a evoluat în timp și care a venit de la femeile care, ți-am zis, mă urmăreau și erau curioase să vadă cum am reușit eu să mă organizez în viața privată de am avut acest rezultate. Atunci, de la ele a pornit totul, știi? Adică, fetele îmi cereau asta și am spus: „OK, haideți că vă dau, că uite eu fac asta.” Și când vorbeam cu clientele pe care le aveam, că am organizat și evenimente fizice, când m-am întâlnit cu ele, pentru mine era ceva de acum: „Dar voi nu știți să faceți lucrurile astea? Adică, da, voi nu vă organizați așa? Da, voi nu aveți un sistem în care să gătești o dată de 2 ori pe săptămână?” Eram, știi, foarte surprinsă, pentru că asta era normalitatea mea, fiindcă uneori făceam la muncă organizată, eram și în viața reală, știi? „A, nu, Irina, că noi facem așa ce ne vine și copilul și ne întrerupe și nu știu ce.” Am zis: „OK, bun, am înțeles. Aveți nevoie de cineva care să vă dea ghidajul pe structura pe care am implementat-o și eu.”

Ce a fost greu, pentru că presupun că nu toate lucrurile au mers chiar strună?

Eu am renunțat să mai folosesc cuvântul „greu” de foarte mult timp și mereu mă întreb cum poate să fie ușor. Și atunci, având lucrul ăsta în minte, aș spune că lucrurile au venit cumva natural. Deci, din punctul meu de vedere, n-aș spune că a fost ceva greu. Unde a fost provocarea mai degrabă a fost la a rămâne consistentă și eu, astfel încât ceea ce transmit clientelor să fie din ceea ce sunt eu de fapt. Pe partea de organizare personală, acolo știu clar care-mi sunt obiectivele.

Acest job de HR, cum a ajuns în acest profil al tău de care am descris? Este cumva școala sau au fost alte lucruri care au influențat acest parcurs al tău și cum te-a ajutat efectiv școala în ceea ce ești tu astăzi?

Jobul de HR s-a nimerit; era pur și simplu jobul disponibil din compania unde îmi doream tare mult să mă angajez. Mi-au spus: „Irina, aveam un job aici.” Ei m-au luat pe mine în resurse umane pentru că eu terminasem Politehnica și aveam contacte la universitate, și puteam să recrutez alți ingineri juniori. Asta a fost, să zicem, provocarea. Mi-au promis că mă țin o perioadă limitată în departamentul de HR, după care mă dau la un departament mai tehnic. Eu, dorind să lucrez la firma respectivă, am zis: „Măi, mă duc, orice ar fi, aia e! Eu mă duc acolo și după aia văd eu din interior cum mă duc pe o poziție tehnică.”

Politehnica, să știi, m-a ajutat tocmai ca să am sertărașele astea create, știi, ca să am structura asta creată, fiindcă noi în facultate am învățat foarte multe procese tehnologice care sunt niște etape de fapt. Da, acum tehnic nu mai folosesc informațiile, că nu le zic la femei cum să sableze sau să lamineze ceva. Dar partea de a crea proces pas cu pas, asta le învăț. Și da, facultatea pe mine m-a ajutat ca să fiu structurată în felul ăsta și să-mi organizez mintea și toate gândurile într-un mod mai eficient.

Am cunoscut oameni care spun că le-a fost mai ușor și mai multe au învățat făcând singuri sau studiind singuri, citind din manuale, mergând la cursuri și așa mai departe. Ce le spui acestor oameni care consideră că școala nu îi poate ajuta să se dezvolte suficient sau cel puțin pe măsura a ceea ce își doresc?

Le zic lor ceea ce le spun și celor tineri: Apucați-vă de o facultate și vă schimbați meseria după 30 de ani, ca toată lumea. Din punctul meu de vedere, tinerii sunt foarte tineri la vârsta la care trebuie să își aleagă o meserie care să le definească viața. Eu m-am dus la Politehnică pentru că așa am văzut la părinții mei, că și ei sunt ingineri. Dar eu în sinea mea simțeam că vreau să fac altceva, știi, că sunt pasionată de partea asta de psihologie, de antreprenoriat și de marketing. Mereu am avut pasiunile astea și atuncea m-am gândit că sunt 2 variante: Fie pot să merg pe ceea ce am învățat, doar de dragul faptului că am învățat ce să am în viață nefericită, fie pot să îmi asum cine sunt eu și ce îmi place, și atunci să învăț alte lucruri, cum ai zis și tu, știi, că din cărți, de la mentori, din experimente, din lucru cu oamenii, din cursuri și traininguri la care am fost, care să mă ducă pe mine în punctul în care chiar vreau să fiu cu adevărat.

Iar ce le zic oamenilor este că, din punctul meu de vedere, facultatea te ajută ca experiență și ca structură, și ca ordine și disciplină. Și în special dacă pleci de acasă, în cămin, să vezi cum e, adică totuși e o experiență pe care nu o trăiești oricum, și la orice vârstă.

Dacă facultatea și este pasiunea lor, și știu de mici că asta vor să facă, e OK să meargă mai departe. Dacă nu, normal că există sentimentul că am învățat lucruri mai bune din alte părți decât din facultate, că e altceva față de ceea ce te-a învățat facultatea. Eu mai am o vorbă: „Nu ești copac, poți să te muți!” Adică, oricând dacă vrei să faci un switch în viață, ai acest drept, se poate.

Eu prefer să iau lucrurile bune din toate, din tot ceea ce s-a întâmplat în trecut, fiindcă oricum trecutul nu mai poate fi schimbat. Să spun, nu le dau la femei procese de sablare și de laminare, dar le dau organizare.

Timp pentru tot ce îți dorești cu Irina Voica

Ce provocare neașteptată ți-au dat?

Cea mai mare provocare pe care o am de la ele este că nu știu să zică NU. Fiindcă în programul lor intervin tot felul de factori din exterior: vin prietenii în vizită, vine mama în vizită, vine soacra și nu te anunță. Vin foarte mulți oameni și atunci ele, neștiind să zică nu într-un mod diplomat, într-un mod OK, într-un mod în care să stabilească o limită – „Uite, eu astăzi am de gătit pentru copii, dacă vii la mine ori mă ajuți ori ne vedem altădată” – neștiind să zică nu, atunci își încarcă programul cu activitățile altora, nu cu ceea ce vor ele să facă sau cu ceea ce au nevoie să facă ca să fie funcționale ca femei, ca mame, ca antreprenoare.

Atunci aș spune că asta e cea mai mare provocare, că înainte de a te organiza și de a fi eficientă și productivă și toate astea, trebuie să vezi care sunt prioritățile și cum spui NU la celelalte într-un mod în care să fii OK, adică să nu jignești. Nu o dai pe mama afară, dar până la urmă și dacă vine prea des la tine acasă e o problemă.

Ceea ce îmi povestești îmi aduce aminte de niște momente din trecut în care cineva îmi făcea programul în fiecare sâmbătă, până când la un moment dat mi-am spus că nu se mai poate. Pentru că de fiecare dată duminica o petreceam făcând activități administrative, casnice, și nu aveam timp pentru lucruri care pentru mine contează foarte mult, și anume pasiunea mea pentru training. Așa că la un moment dat am zis că este momentul să fac pasul mai departe și să spun „nu” acelor lucruri care sunt mai puțin importante pentru mine.

Chiar și în seara asta, acum când înregistrăm acest interviu, cineva voia să îmi pună altceva în program și am spus nu: „Am planificat cu Irina și pentru mine este foarte important. Mai ales că îmi doream de mult timp să organizez un podcast, mai ales cu Irina. Având în vedere că deja este iunie, iată că ne-am întâlnit.”

Hai să vedem ce recomandare ai avea tu pentru tinerii la început de drum.

Ce cred că lipsește din ceea ce te învață și școala și societatea este viziunea. Recomandarea mea este ca tinerii, și la început de drum sau oricând, să-și ia un pic de timp, să se gândească ce vor din viața asta, ce vor ei cu adevărat, și să-și creeze viziunea asta pe nu știu, 1 an, 5 ani, 10 ani, să știe: „vreau să lucrez în domeniul ăsta” sau „poate aș face altceva”. Dacă nu știu, este iarăși OK să fie curioși și să experimenteze, adică să-și dea voie, știi, ca să experimenteze diverse joburi, diverse situații, diverse, nu știu, călătorii, orice.

Și după o anumită perioadă de experimentare, după aia să se așeze să se gândească și ei din nou: „OK, și acum ce vreau să fac? Vreau să călătoresc? Vreau să rămân în țară? Vreau să plec? Vreau să…” Uite, eu așa mi-am dat seama că vreau să rămân în România, pentru că până la 30 de ani am călătorit foarte mult. Nu prea aveam bani, dar nu contează. M-am dus cu rucsacul în spate și am zis: „Vreau să văd alte țări din Europa.” Niciuna nu m-a atras într-un mod deosebit să zic: „Mamă, ce aș lucra acolo!” Tot timpul am simțit aici acasă. Experimentând mi-am dat seama că vreau să rămân în țară. Asta le spun lor: să experimenteze și apoi să-și creeze viziunea, să se gândească la ce-și doresc, cum își doresc să fie viața lor peste 5 ani, 10 ani de acum înainte, și vor ști ce au de făcut astăzi.

Am întâlnit și persoane care experimentează o perioadă foarte lungă de timp. Ce le-ai spune acestora? Cam care ar fi momentul în care ar fi bine să se oprească și poate să aleagă un drum, oricare ar fi acesta?

Experimentatul, e tot o direcție pe care tu o alegi. Câtă vreme ai viața împlinită și tu te simți bine cu adevărat, dar fiind sincer cu tine, atunci poți să faci orice. De ce s-ar opri experimentarea dacă ție asta îți aduce bucurie și fericire? Scopul e să avem o viață împlinită, nu o viață după cum ne spune societatea: „Acum nu mai ai voie să mai călătorești încă un an de zile, trebuie să te duci la job.” Nu. Dacă-ți permiți și ai găsit variante prin care să călătorești și să câștigi și bani, du-te, experimentează și altceva.

Mă bucur foarte mult că ești pasionată de procese și proceduri, pentru că nu de altceva, dar reprezintă și pentru mine una dintre pasiunile majore. Nu ne întindem la vorbă zile întregi, pentru că am discutat nenumărate subiecte colaterale acestui. Aș vrea să-mi spui ce este un proces și modalitatea în care acesta poate ajuta femeile cu care tu lucrezi.

Eu am o vorbă pe care o zic femeilor cu care lucrez: „Orice e posibil, ai nevoie de un sistem„. Sistemul, din punctul meu de vedere, înseamnă să faci o acțiune mică, repetată, în fiecare zi. De exemplu, să te trezești dimineață la aceeași oră. De la 7:30 până la 10:00, tu să te pregătești, să-ți bei cafeaua, să-ți faci o rutină, să citești un pic. Acesta este un sistem. Noi trăim pe baza de sisteme, fără să ne dăm seama, știi? Unele le facem într-un mod inconștient, cum ar fi când intri în casă te descalți – toată lumea se descalță. Când ieși de la baie să stingi lumina – este un sistem, este un automatism pe care tu îl faci fără să-ți dai seama. Și atunci scopul ar fi să-ți creezi rutinele astea într-un mod conștient, prin care tu să fii mai organizat.

Asta o dată. Un alt lucru pe care îl mai recomand eu clientelor este așa-numitul audit de timp. Adică, în fiecare zi să noteze activitățile pe care le fac de dimineață până seara, exact așa cum s-au întâmplat, fără nicio judecată, fără o comparație cu planificarea, nimic, doar cum s-a întâmplat. Scopul este ca să observi unde se duc hoții de timp și unde vin alții din exterior care îți iau ție atenția. Care poate fi un telefon – pe mine mă sună foarte des să-mi recomande diverse dintr-astea de la telefonie, să-mi dea abonamente. I-am blocat pe toți că nu vreau abonament. Dar când mă suna, mă întrerupeau o jumătate de oră din activitatea mea. Curierii care vin, iarăși, este o întrerupere.

Și atunci, odată ce îți creezi acest audit de timp și vezi la finalul unei săptămâni, într-un mod obiectiv și fără judecată, unde s-a dus timpul tău, după aceea poți să-ți creezi sisteme în mod conștient, poți să ai o săptămână organizată care să servească scopului tău în viață. Și tu vei ști: „Măi, nu răspund la telefon la prietena asta a mea că mă ține la telefon o oră, dar îi dau un mesaj și mă întâlnesc cu ea sâmbătă când pot să stau de vorbă,” știi, ca să nu-mi ia din timpul meu de atenție și de focus în care eu trebuie să fac bani, de exemplu.

Tehnica celor 5 minute

Este o tehnică care îmi place foarte mult și pe care eu o aplic frecvent, și mie în special mi se potrivește. Pentru că adesea aceste telefoane pe care le primim, da, pot să fie o întrerupere. Și dacă da, cunosc dinainte că persoana vorbește mult, probabil că pot să am în această întâlnire, deși nu este cazul în general, la mine.

Una dintre întreruperile frecvente pe care le am, aș putea spune că este, da, o întrerupere, dar pentru mine într-o anumită măsură reprezintă și o bucurie: este să citesc, spre exemplu, acest mic preview al unui email care deja apare cu un titlu și o mică detaliere a ceea ce conține. Prin urmare, deja conștientizez în momentul în care văd acel preview că este un subiect la care pot să răspund foarte repede, uneori chiar mai puțin de 5 minute, pentru că asta spune și tehnica în sine, tehnica celor 5 minute. Prin urmare mă opresc să răspund la acel mail și apoi îmi continui treaba.

Ele, în esență, ai senzația că durează 5 minute, dar tu te-ai întrerupt din activitatea pe care o făceai și până când revii în fluxul exact mai durează cam o jumătate de oră. Și întreruperile astea mici te duc la a avea o zi ocupată și neproductivă. Ce fac eu și ce recomand este: toate activitățile astea de genul email-uri, toate astea care sunt de citit, le pui într-o singură zi, un calup mare de câteva ore. De exemplu, vinerea dimineață eu asta fac, știi: citesc email-urile, răspund la contabilă, plătesc facturile la furnizori – toate astea se întâmplă într-un singur calup, dedicat lor, acestor taskuri mici.

Dacă le fac în timpul zilei, iarăși vin toate astea și oricum, orice email care devine urgență va fi un telefon în care te sun de 2 ori. Știi, că te sun o dată, nu răspunzi, te sun a doua oară, atuncea OK, îți dai seama că este o urgență, atunci chiar trebuie să răspunzi. Dar altfel, uite, fă exercițiul ăsta: gândește-te de câte ori chiar a fost urgent, sau notează și de câte ori răspunzi la mail-uri, gândește-te: „era urgent să răspund, da sau nu?”. Răspunde, da, apoi scrie pe hârtie, știi, și tragi concluzia la o săptămână: câte chiar erau urgente și ardeau și acuma și nu se mai putea, sau câte puteau fi amânate pe vineri, când mergi mai relaxată și răspunzi la toate.

Această tehnică ajută foarte mult la a arăta că sunt acolo pentru cei care așteaptă de la mine un răspuns. Mie îmi place foarte mult ca răspunsul de la mine să vină în maxim 24 de ore. Deși de cele mai multe ori se întâmplă mult mai repede, iar dacă nu am răspuns în acele 24 de ore, este foarte probabil ca din diferite circumstanțe, deși am văzut email-ul, să mă fi pierdut în cu totul alte detalii. Și atunci, probabil că am nevoie de o amintire. Și cum spuneam, asta îmi place să o aplic pentru că în momentul în care eu însămi răspund suficient de repede, la fel mi se și răspunde, adică primesc feedback destul de repede, și în felul acesta câștig și încrederea celor cu care eu lucrez.

Planificarea activităților casnice

Eu lucrez prin programe unu la unu cu fiecare antreprenoare, pentru că tehnici de time management și organizare sunt multiple pe piață. Întrebarea este cum le faci să funcționeze pentru tine și pentru stilul tău de viață. Uite, asta cu rufele, chiar am recomandat unei cliente care avea exact aceeași problemă. Eu fac la fel: dimineața verific coșul și bag la spălat. Pentru noi funcționează. Alte femei dacă preferă să facă sâmbăta, asta e OK, e o preferință. Bun, fă-le atunci! Deci fiecare cum consideră. Important e să aducă calitate în viață tot ceea ce facem.

Daca cineva doreste sa lucreze cu tine, unde te găsesc?

Eu am o comunitate privată, exclusivistă, pe Facebook, care se numește „Organizare, Timp și Echilibru pentru Femeia Antreprenor”. Dacă sunt dintre fete care vor să intre acolo, dintre cele care te urmăresc pe tine, rugămintea e să completeze cele 3 întrebări, fiindcă sunt selectivă, știi, cu persoanele care intră și îmi doresc să obțin calitate și nu cantitate. Și atunci, da, fetele care vor să intre pot să mă găsească acolo, sau mă găsesc pe toate platformele de socializare cu Irina Voica; peste tot am același nume, ăsta e numele brand-ului, asta sunt și eu.

Pentru aderarea la grup, trimit și un masterclass în care le învăț pe femei, un masterclass în care le dau câteva detalii despre partea asta de organizare și cum lucrez eu, și le întreb dacă sunt de acord să primească acest masterclass și o adresă de email unde să pot să trimit masterclass-ul respectiv, și atât. Dacă ele vor să primească mai multe informații de la mine în privat despre cum lucrez eu personal. Sunt femei care zic „da, uite, vreau să îmi trimiți informația”, cum sunt altele care zic „nu”, și eu țin cont de decizia lor, știi? Dar un bonus din partea mea, pentru faptul că intră în grup, da, asta le ofer, și ca să pot să le trimit am nevoie de o adresă de mail, știi? Și atuncea, da, e foarte scurt, dar e foarte simplu. Îmi doresc să fie chiar și astea 3 secunde îți iau din atenție și din suflet gen, sunt multă treabă, eu nu fac asta, știi? Din păcate.

După cat timp apar rezultatele?

Clientele sunt foarte încântate că încep să lucreze la viziunea lor și își dau seama care sunt… Aș zice că minim o lună, da. După 3 luni deja, deja femeile sunt foarte bine, adică sunt… știu ce vor să facă. E un termen care mi se pare rezonabil, 1-3 luni să obții niște rezultate care te ajută, este minunat. Desigur, nu se poate întâmpla după o singură zi în care ai practicat sau ai citit ceva, ai vizionat anumite materiale. Cu siguranță e nevoie de ceva timp, însă nici nu înseamnă că petreci un an sau poate chiar mai mult pentru a obține ceva care să fie relevant pentru activitatea de zi cu zi.

Cu toate astea, dacă sunt femei care aleg să lucreze cu mine mai mult de 3 luni de zile, că încă mai sunt lucruri de organizat, și asta se poate, bineînțeles, cu un tarif mult mai mic, pentru că nu e de la lună la lună, ca un fel de abonament. Din perspectiva mea, cam 3 luni sunt suficiente ca să ai direcția și să știi ce vrei să faci. După aceea mai încolo, mai sedimentăm, sau OK, cine are direcția și apoi se descurcă singur este OK.

Ce vreau să zic este că nu se întâmplă nimic peste noapte, nu este magie, este nevoie de responsabilitate și din partea clientelor mele, să-și dorească să schimbe ceva în viața lor. Nu vin cu soluții magice în care gata, te-am organizat și toată viața ta este perfectă. Nu se întâmplă asta, fiindcă depinde de soț, de copii, de prietenii pe care îi ai, de mediul tău, de provocările de la job. Atunci toate astea se fac pas cu pas, câte un pas mic în fiecare săptămână ca să fie vizibil. Da, primele rezultate apar după o lună. N-ai viața perfectă după o lună și nici nu există perfecțiune. Lucrăm astfel încât să ajungi să ai acea viață echilibrată pe care ți-o dorești.

Sunt cumva persoane care au abandonat acest program pe care-l susțin?

Nu, chiar nu am avut. Ele sunt foarte încântate că, în momentul în care își dau seama de ceea ce vor să facă în viață și încep să lucreze la viziune, li se deschide imaginația într-un mod foarte interesant și devin din ce în ce mai curioase să descopere și mai mult, știi, cum pot să facă și mai bine. Și devin curioase despre viața lor personală, de fapt. Atunci nu au motive să abandoneze lucrul cu mine, pentru că ele își dau seama cât de interesant este. „Eu chiar pot să fac asta! Eu chiar pot să zic nu! Chiar pot să-mi pun obiectivul ăsta! Chiar poți să…” știi? Și atunci devin entuziasmate de viața lor și da, rămân ca să colaborăm.

Este ceva ce ai vrea să mai adaugi acum la final?

Din punctul meu de vedere, noi, ca adulți, uităm să mai avem imaginația deschisă precum copiii. Și sfatul meu este să se uite așa un pic în lumea copiilor, ca să vadă cât de entuziasmați sunt, ce fel fac lucrurile așa, cu dezinvoltură. Le recomand adulților să își imagineze cum ar putea să fie viața lor mai bună peste următorii 5 ani, 10 ani. Și în momentul în care își dau drumul la imaginație, după aia vor vedea că au timp să le facă pe toate, de fapt.

Imaginația uneori poate că nu ne lipsește și ideile noastre pur și simplu așteaptă undeva, într-un raft, într-o cutie bine închisă să prindă lumină.

Așa că, în realitate, acest timp îți oferă posibilitatea să faci sau să pui în practică câte ceva din ceea ce îți place. Exact despre asta e vorba, exact.

***

Îți mulțumesc, Irina, că ai fost alături de noi astăzi și ne-ai împărtășit o parte dintre lucrurile cu care tu lucrezi și cum ai evoluat. Și ne-ai dat și câteva trucuri celor care ne ascultă asupra modurilor în care și ei înșiși pot să facă lucruri mărunte, simple, astfel încât timpul lor prețios să fie petrecut exact așa cum își doresc.

Mulțumesc și vouă pentru ca azi ai obtinut timp pentru tot ce îți dorești cu Irina Voica!