Sunt Adrian Miu, lucrez în facilitare și coaching de 12 ani într-un traseu destul de mixt. Îmi place să fac lucruri care îmi plac. Intotdeauna am tins să schimb ceea ce fac și să mă orientez către ceea ce îmi aduce bucurie. Lucrez cu o metodă numită sociocrație 3.0 prin care ajut echipele să colaboreze la rang de artă.
Facilitare înseamnă să construiești un cadru și să ai grijă de spațiul în care oamenii vor să facă ceva. Facilitatorul este omul care nu e atașat de conținutul lui, ci doar creează cadrul. Când vorbim de facilitare la grupuri de oameni, ai grijă ca fiecare persoană să se simtă auzită, să creezi siguranță psihologică, ca oamenii să meargă către obiectivele lor și atunci când deviază să cauți să-i aduci înapoi către obiectivele lor.
🧠 Ce este sociocrația 3.0 și sistemul decizional
Sociocrație 3.0 este metoda pe care o folosesc eu, pentru că este un derivat din sociocrație care are un istoric mai mare. Cuvântul sociocrație e foarte vechi și a fost prima dată propus ca o alternativă la democrație. Se îndemna ca oamenii să se guverneze folosind metoda științifică. Dacă funcționează bine pentru știință de ce să n-o folosim și în cum guvernăm oamenii. Practic: testăm, lansăm ipotezele, testăm, vedem ce funcționează și păstrăm, ce nu funcționează scoatem.
Are un sistem decizional diferit. Există câteva sisteme decizionale pe care le știm și care sunt foarte populare. Democrația este unul dintre ele, mai avem totalitarism în care o persoană dictează ceea ce se întâmplă și ceilalți doar execută. Mai avem consensul când oamenii vor să cadă cu toții de acord că direcția sau ceea ce vor să facă este OK și oricine are drept de veto.
Consimțământ înseamnă că avansăm în momentul în care nu mai există obiecții. E diferit puțin de consens, căci nu trebuie să fim toți de acord, adică nu trebuie toată lumea să zică „da eu-s de acord asta e cea mai bună variantă”, e posibil ca cineva să nu fie de acord cu ceea ce decidem, cu propunerea care a fost făcută însă dacă nu poate să argumenteze dezacordul său într-o formă de obiecție, atunci luăm decizia oricum.
🚀 Parcursul profesional: de la cititor de contoare la Universitatea Alternativă
La training am avut o abordare neobișnuită de a face lucrurile. Eu spuneam ce vreau să fac. Adică, Universitatea alternativă era un loc în care te întâlneai; eram 100 de oameni, cu diverși oameni în fiecare zi când mergeai la cursuri.
La aceste întâlniri, toată lumea te mai întreba: „tu ce mai faci și cu ce te mai ocupi, ce mai faci?”. Aveam și incubător de afaceri care era finanțat de ING și puteai să te duci să fac o afacere. Iți luai și un Grant acolo și făceai o afacere din ei. Aveai cursuri, aveai coaching, aveai terapie, aveai invitatul săptămânii. Aveai tot felul de lucruri unde puteai să te bagi, multe experiențe și de aceea lumea indea să-și schimbe mult traseul. La întrebările astea eu răspundeam foarte hotărât cu ce îmi pusesem eu în minte fără să am neapărat planuri.
Așa am făcut și cu trainingul. Eram întrebat „și ce mai faci?” și ziceam „Training, m-am apucat de training. Fac training acum.” „Păi și cum faci training? Ai făcut ceva?” „N-am făcut nimic încă.” „Ai citit vreo carte?” „N-am citit nicio carte.” „Faci un curs?” „Nu nu nu fac niciun curs.” „Și cum faci training?” „Nu știu, m-am apucat de training, momentan mă interesează.” Asta era abordarea mea și se întâmpla că spunând oamenilor că asta fac la un moment dat a venit, m-am întâlnit cu cineva care a zis „Uite păi nu ai vrea să te angajezi undeva ca trainer?” „Cum să nu, sigur că vreau” și m-a pus în contact cu o firmă, Bemore a lui Alex Molea care încă există și Alex aveau nevoie de cineva să-l ia tânăr să-l crească, să crească alături de ei pe partea asta de training.
🎓 Școala de coaching și primirea bursei
După care am auzit de coaching, povesteau oamenii de coaching „ce mult m-a ajutat coaching-ul, m-am întâlnit cu coach-ul meu și uau mi-a pus niște întrebări” deci erau oamenii dați pe spate de ce făceau la coaching și am abordat același lucru. Eu eram în primul rând foarte curios, sunt o fire extrem de curioasă și eram curios, „Ce faci la coaching zi-mi și mie cum te-a ajutat?” „Cum adică ce faci acolo?” „Spune întrebări, ce întrebări. Dă-mi și mie întrebările” „Nu pot să mi le pun singur gen sunt niște întrebări până la urmă.” „Nu nu nu nu merge, nu merge că trebuie ți le pune într-un anumit fel, știe ce întrebare să-ți spună” și „Nu înțeleg, nu înțeleg ce ziceți” și oamenii mă încurajau „păi du-te și tu la coaching” era până la urmă inclus în taxa de la Universitatea alternativă și am zis „bă nu” Eu nu vreau să mă duc la coaching, eu vreau să mă fac coach ca să văd despre ce e că îmi place cum sună, pare că vreau și eu să susțin oamenii în felul ăsta.
Și am început să zic la fel aceeași strategie că dacă a mers de ce nu.
Mă întreba lumea „ce mai faci?” și ziceam „m-am apucat de coaching” și „ce faci cu coaching-ul? „Momentan m-am apucat” „Faci ceva, ai citit vreo carte?” „N-am citit nicio carte” „Ai fost la vreun curs?” „N-am fost la niciun curs” „Ai făcut coaching măcar” „Până acum nici măcar n-am făcut coaching” „Și atunci cum faci coaching?” „Bă nu știu, m-am apucat de coaching, văd eu cum o să fac” O să mi se releve, o să descopăr și eu că nici eu nu știu. Și „Lo and behold” („să vezi și să nu crezi”) cum ar zice americanii, m-am întâlnit cu o noua oportunitate de data asta să fac o școală acreditată de coaching. Mi se plătea bursa integral de 2300 și ceva de euro pe vremea aia și m-am băgat în școală de coach și am făcut școală care a fost o transformare extraordinară în primul rând pentru mine.
Chiar aș recomanda oamenilor dacă e cineva interesat de o experiență de transformare radicală a sinelui o școală de coaching. E fix ce ai nevoie nu ca să te faci coach ci ca să treci prin acea experiență. Au mai fost persoane la școala asta de coaching fără să intenționeze să lucreze în domeniu, dar valoarea pe care ți-o iei e e imensă.
🤝 Organizarea și colaborarea: aplicarea sociocrației în practică
Asta este ceva ce am început acum 3 ani observand rolul pe care l-am avut în diversele colaborări atât în zona unde am făcut festivalul cât și în startup-uri. Am fost în vreo 3 startup-uri pe parcursul vieții în care am stat mai mult. Așa am mai avut de-a face cu mai multe. Sunt câteva startup-uri unde, contribui. Doar că pe vremea aia eram full on adică mă implicam în startup-urile respective ca membru al echipei program full time. Acum lucrez procente din organizații din startup ca să-l creștem împreună și întotdeauna rolul meu era acesta.
Am aflat ulterior că se numește COO. Dar da ăsta era rolul pe care mi-l luam operations officer. Pur și simplu făceam lucrurile să miște, atât facilitam întâlnirile de echipă, cât și mecanismele prin care făceam guvernanța; făceam strategia. Apoi puneam în practică strategia, ce măsuram, cine ce făcea, cum ne organizam, ce instrumente de management foloseam ca să ținem evidența sarcinilor pe care ni le luăm, obiectivelor pe care le punem și am zis că dacă tot am făcut asta atât de mult și mi-a plăcut.
Nu fac consultanță în adevăratul sens al cuvântului. Fac facilitare și coaching. Consultantul vine și îți spune face o analiză ia niște statistici se uită la cifrele tale se uită la strategia voastră intervievează oamenii tot ce are nevoie, după care vine cu o strategie el. Adică zice uite ce ar trebui să schimbați ca să ajungeți unde e nevoie. Și apoi aplicarea nu, poate te ajută consultantul, poate nu te ajută cu diverse metode. Dar de când începe să te ajute inclusiv consultanții intră într-un rol de coaching facilitator, pentru că am nevoie ca oamenii să facă treabă.
🧩 Tehnici simple de colaborare: runde, obiecții și scopuri (driver & cerință)
Prima tehnica se numește runde. Întotdeauna când ai o întrebare sau ai o problemă cu care te confrunți, ai o situație pe care trebuie s-o adresezi, ai o oportunitate pe care vrei s-o iei în calcul și ai vrea să nu fie doar decizia ta și să fie și ceilalți implicați, poți să dai o rundă cu oamenii cu care ești în întâlnire, să-și spună fiecare părerea , timp în care e important, și aici mulți deviază, este că trebuie să ai răbdare să asculți pe fiecare persoană până la capăt fără să contrazici, fără să judeci, fără nimic.
Poți să pui eventual întrebări de clarificare dacă ai. Dar m-aș rezerva și la alea, nu le-aș pune nici pe alea. Ascultă pe fiecare om. Extraordinar de multă valoare aduce atât și pentru oameni, că se simt ascultați. De multe ori în întâlniri, cei care nu au o voce la fel de puternică, care sunt poate mai retrași, nu prea își găsesc locul să-și împărtășească opinia. Poate la cafea după când sunt cu colegii sau acasă in familie sau la prieteni. Si viceversa, cei mai vocali uneori ar avea nevoie să audă de la ceilalți, dar nu știu cum să îi pună. Hai să începem de aici, zici tu părerea, zici tu părerea, zici tu părerea, zici tu părerea și auzim părerile tuturor.
A doua tehnică este partea cu obiecțiile Ce ajută este, să-mi asum că uite, eu m-am gândit la variante, le-am luat în considerare și am o propunere și pun propunerea pe masă și după să invit cu cea mai mare deschidere și cu reala curiozitate să se aducă obiecți: de ce propunerea mea poate duce la potențiale riscuri pe care mai bine le evităm sau poate fi îmbunătățită pentru că aduce multă valoare.
📉 Lecții din eșecuri: provocări în startup-uri și campanii de marketing
Haidem să vedem ce s-a întâmplat. Am vrut să fac marketing pe cont propriu, și am zis că să lansez și eu un produs, să văd cum e. Fara să fac traseul de vânzare, cu toată strategia de marketing și am lansat-o și a fost un mare fail. Am pierdut vreo, cred că 8000 de euro cu totul, de la oameni, la ce plăteam și cu agenția și cu toate celelalte. Am câștigat 1 client care mi-a dat 1000, deci am pierdut 7000 de euro.
Dar a fost un mare fail și o mare lecție pentru care puteam s-o învăț și altfel. A fost prețul pe care a trebuit să-l plătesc să înțeleg că ar trebui să construiesc produsele cu oamenii.Adică am vrut să sar etapa aia de vânzări directe pentru că nu prea sunt foarte bun la vânzări directe. Preferam să merg pe calea marketingului, dar m-am păcălit foarte tare. Ar fi trebuit să fac vânzările directe ca să înțeleg la ce răspund oamenii, dacă li se potrivește produsul, cum să schimb produsul, cât de lung, cât de scurt, cât să coste și toate celelalte lucruri. Apoi să fac o perioadă de testare înainte să bag banii.
Lucrez cu soția mea Adelina, suntem împreună în acest business numit joyful.management, ea se ocupă de partea de marketing și de vânzări, foarte bună cu oamenii, are multe conexiuni, îi place să creeze conexiuni cu oamenii, iar eu sunt practic cel care livrează, bine, livrează și ea alături de mine, dar mai mult eu le construiesc și le livrez.
🎯 Hobby-uri, jocuri și importanța mediului în formarea obiceiurilor
Un altul, hobby dar care-i și meserie pentru că pare că o fac deja, sunt în al 2-lea an în care lansez un al 2-lea joc. Îmi plac foarte mult jocurile, îmi place să mă joc extraordinar de mult. Spre exemplu acum 2 ani am făcut un board game de conversații profunde. Mi se pare că oamenii nu știu să aibă conversații profunde. Atunci am creat un joc în care care să faciliteze practic jocul, contextul în care noi să ne ducem dincolo de primul strat. Trebuie să spargem împreună ușile vulnerabilității și sunt vreo 6 uși. Trebuie să răspundem la întrebări personale ca să adunăm puncte și cu punctele spargem o ușă care ne dă o provocare. E un joc foarte fain și toată lumea care l-a jucat a avut o experiență frumoasă pentru facilitare.
Și am mai făcut un joc, nu pot să dau foarte multe detalii acum pentru că este în parteneriat cu o firmă de training, facem un joc despre reziliență, urmează să-l lansă. Dacă vrei acel joc de comunicare, poți să-l iei de pe connectionvibes.eu, de acolo se descarcă cu instrucțiuni de printare și cu toate materialele. Sunt open source (gratuite), deci poate să le ia oricine, da, avem variantă în engleză, română, greacă și italiană. A fost făcut printr-un proiect Erasmus, de aia este în limbile astea și da, luați-l, printați-l, jucați-vă, trimiteți împreună cu instrucțiunile de print direct la cel mai apropiat print shop, vi-l face și de acolo aveți instrucțiuni video pe site care se găsesc ca să înveți să-l joci, deci e totul plug and play, să zic așa, da, super.
Cum devii un trainer de succes: Arta facilitării și conexiunea cu oamenii
Podcast Dezvoltare Profesională | Interviu cu Alexandru Popescu
Cum devii un trainer de succes: Arta de a facilita învățarea și conexiunea profundă cu oamenii
Cum se transformă un absolvent de teologie și un fost vânzător imobiliar într-un trainer corporate de succes? Mihaela, gazda podcastului Lunif, a discutat cu Alexandru Popescu, consultant de formare și trainer intern în cadrul Grupului Renault România. Descoperiți secretele unei meserii dedicate exclusiv evoluției celorlalți.
Cine este Alexandru Popescu și cu ce se ocupă în mod curent?
Numele meu oficial este consultant de formare. Activez ca trainer intern în cadrul Grup Renault România. Fac parte din acest grup din anul 2008. Începând cu anul 2015, susțin traininguri de dezvoltare personală. Ajut oamenii să comunice mai eficient, să colaboreze mai bine și să obțină rezultate excelente la nivel individual și de echipă. Pe plan personal, sunt căsătorit și am doi copii.
Cum ai ajuns în această meserie de trainer, venind din alte domenii?
În anul 2007, am lucrat pentru o scurtă perioadă în vânzări. Atunci am urmat cursuri de vânzări, comunicare și limbaj non-verbal cu Mihaela Stroe. În timpul acelor sesiuni, am realizat că îmi doresc să fac același lucru. Mi-a plăcut enorm energia cursurilor și plecam mereu entuziasmat de acolo. Ulterior, destinul mi-a oferit șansa de a candida pentru un post de trainer. Am susținut interviul și prezentarea demo, iar din 2015 ocup acest post.
Cum a decurs interviul de recrutare, având în vedere background-ul tău în teologie și vânzări?
Experiența din vânzări imobiliare m-a ajutat să intru în echipa de resurse umane. Compania avea nevoie de cineva care să însoțească angajații transferați de la Pitești la București. Rolul meu era să îi ajut să își găsească locuințe. Ulterior, am devenit administrator de sistem de formare în aceeași echipă. Am organizat cursuri tehnice pentru inginerii noștri. Când postul de trainer a devenit vacant, am aplicat cu ușurință. Am pornit de jos, analizând date în Excel, și am ajuns să ghidez oamenii în dezvoltarea lor personală.
Ce îți doreai să devii atunci când erai copil?
Băiețelul meu cel mic dorește acum să devină detectiv. Aceasta a fost și prima mea opțiune, alături de ideea de supererou sau polițist. Până în clasa a opta, am vrut să devin medic. Ulterior, m-am răzgândit și am ales Seminarul Teologic. O profesoară glumea spunând că am trecut de la doctor de trupuri la doctor de suflete. După terminarea Facultății de Teologie din cadrul Universității București, am urmat un masterat în comunicare la SNSPA, schimbând astfel domeniul de activitate în mod natural.
Care au fost principalele provocări întâmpinate în timpul sesiunilor de training?
Provocările și emoțiile apar constant. Te poți întreba des dacă vei greși, dacă vei spune ce trebuie sau dacă participanții te vor contrazice. De-a lungul timpului, am înțeles că trainingul nu este despre mine. Scopul principal este ca oamenii să conștientizeze anumite aspecte și să își schimbe comportamentele în viața de zi cu zi. Rolul meu este să fiu acolo exclusiv pentru ei, oferindu-le valoare practică.
Există elemente din teologie sau vânzări care te ajută să gestionezi provocările ca trainer?
Fiecare experiență anterioară oferă un sprijin valoros. Din teologie am preluat aplecarea profundă către oameni și dorința de a le fi alături. Îmi place să ascult participanții, să dezbat și să îi provoc. Din vânzări am reținut abilitatea de a privi cursantul ca pe un client. Îi identific nevoile specifice și adaptez cursul conform provocărilor pe care acesta le întâmpină. Un trainer bun oferă o soluție potrivită, exact ca un bun vânzător.
Cum realizezi analiza nevoilor participanților înainte de începerea cursului?
Nevoile sunt transmise inițial pe cale ierarhică de către manageri, care identifică probleme de comunicare sau conflicte în echipă. Totuși, nevoia managerului nu coincide mereu cu cea a participantului. De aceea, consider extrem de important turul de masă de la începutul cursului. Întrebările directe ajută la descoperirea nevoilor reale. Chiar și cei trimiși fără un scop clar descoperă astfel utilitatea temei discutate.
Ce lași în urmă după finalizarea unei sesiuni de curs și care sunt satisfacțiile tale?
Las în urmă multe zâmbete. Adesea mă întâlnesc pe holuri cu angajați care au participat la cursurile mele online. Ei mă recunosc și îmi zâmbesc cald. Oamenii rețin modul în care s-au simțit și faptul că au fost ascultați. Deși trainingul nu reprezintă terapie, el creează un spațiu de siguranță. Satisfacția mea vine din starea de bine comună și din valoarea reală pe care aceștia o asimilează.
„Fă bine ceea ce faci, deoarece nu se știe niciodată pe cine poți influența pozitiv în mod direct prin sesiunile tale.”
Ne poți oferi un exemplu practic de succes și unul mai puțin reușit din activitatea ta?
În urmă cu zece ani, susțineam un curs intensiv de management al schimbării. La finalul primei zile, un participant mi-a mărturisit direct că nu a înțeles nimic. I-am oferit opțiunea de a nu reveni a doua zi dacă simte că își pierde timpul, însă a decis să îmi mai acorde o șansă. Presiunea a fost uriașă și am analizat materialele întreaga noapte.
Am regăsit o idee de la Andy Szekely despre psihologia scepticilor. Aceștia au nevoie de o experiență fizică, practică, pentru a înțelege teoria. În prima zi, cursanții stătuseră doar pe scaune. A doua zi am aplicat un exercițiu fizic de implicare activă. Participantul sceptic a înțeles imediat conceptul. Am învățat atunci că mulți oameni procesează informațiile doar prin implicare directă și acțiune.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta profesională și ce implică rolul de consultant de formare?
Activitatea mea este mult mai complexă decât susținerea cursurilor în sală. Unele programe sunt create de mine și de colegii mei. Altele sunt achiziționate de pe piață sau adaptate local din sediul central din Franța, cum este cazul cursurilor pentru managerii din fabrică.
Ca consultant de formare, nu propun întotdeauna trainingul ca unică soluție. Uneori recomand mentoring sau coaching, în funcție de nevoile echipei. De asemenea, coordonez procesele de achiziție a cursurilor externe, elaborez caiete de sarcini și colaborez strâns cu organizatorii de formare care asigură logistica evenimentelor.
Cum colaborezi și cum adaptezi cursurile pentru echipele din fabrică?
Nu lucrez direct cu operatorii, ci cu managerii acestora. În fabrică, procesele sunt extrem de stricte, iar oprirea benzii reprezintă o problemă majoră. Acest context impune adesea un stil de management directiv. Totuși, lucrăm cu acești manageri pentru a introduce modalități diverse de comunicare. Ei înțeleg rapid că ascultarea activă și empatia oferă soluții mult mai durabile pe termen lung.
Există o temă de curs care îți este extrem de dragă?
Sesiunea de ascultare activă reprezintă formarea mea de suflet, fiind prima pe care am susținut-o. De-a lungul timpului, am predat managementul schimbării, branding personal și self-leadership. În timpul pandemiei, cursul de reziliență emoțională a fost extrem de solicitat. Acesta m-a ajutat foarte mult atât în plan profesional, cât și în cel personal, învățându-mă să gestionez impactul emoțiilor noastre.
Ce idee principală din zona rezilienței emoționale ne poate ajuta în viața de zi cu zi?
Vă invit să reflectați atent la modul în care interpretați realitatea. Dacă anticipați un interviu cu teamă și scenarii negative, veți intra în acea sală stăpâniți de frică. Dacă priviți situația ca pe o provocare normală, emoția se transformă în neliniște constructivă, iar comportamentul dumneavoastră va fi mult mai potrivit. Din emoții diferite se nasc întotdeauna comportamente complet diferite.
Cum le explici cursanților conceptul de anxietate în cadrul cursului de reziliență?
Le arăt adesea o fotografie cu Chucky, păpușa ucigașă din filme. Participanții simt imediat frică sau neliniște. Îi întreb apoi dacă cineva crede că acest personaj este real. Toți răspund negativ. Astfel le explic anxietatea: mintea noastră creează frici intense pe baza unor scenarii fictive. În realitate, cele mai multe lucruri negative pe care ni le imaginăm nu se întâmplă niciodată.
Cum abordezi persoanele care consideră că pesimismul este identic cu realitatea?
Îi invit mereu pe oameni la echilibru. Nu trebuie să privim totul exclusiv pozitiv, ci este necesar să realizăm un management corect al riscurilor. Totuși, nu trebuie să cădem în extrema pesimismului. Robert Plutchik definea optimismul ca anticiparea viitorului cu bucurie, iar pesimismul ca anticiparea viitorului cu tristețe. Pentru a lua decizii corecte, trebuie să analizăm realitatea din perspective multiple.
Cum funcționează comunitatea „Trainers’ Club” din cadrul Grupului Renault România?
Avem o comunitate activă de aproximativ 400 de traineri interni. Aceștia sunt specialiști excepționali în domeniile lor tehnice. Pentru a-i sprijini, am creat acest club de practică. Trainerii pot susține repetiții generale înainte de cursurile oficiale și primesc feedback constructiv de la mine și de la colegi. Organizăm de asemenea întâlniri cu invitați externi și sesiuni speciale de formare pentru livrarea cursurilor în mediul online.
Care sunt recomandările tale pentru o persoană care dorește să înceapă această carieră?
Această activitate necesită multă pregătire individuală în spate. Trebuie să citiți constant, să vă organizați ideile și să priviți viața prin lentila unui trainer. Dacă interacțiunea cu oamenii vă încarcă cu energie, acesta este un semn clar că meseria vi se potrivește. Nu există o limită de vârstă. Am întâlnit traineri excelenți extrem de tineri, dar și colegi care au profesat cu energie remarcabilă până la vârsta pensionării.
De asemenea, recomand cu căldură găsirea unui mentor experimentat. Mentoringul oferă răspunsuri rapide și susținere în momentele dificile. Personal, am evitat mult timp acest concept, însă ulterior am descoperit puterea sa extraordinară, activând atât ca mentor, cât și ca mentee în diverse programe specifice.
Unde te pot găsi cei care doresc să colaboreze cu tine sau să îți adreseze întrebări?
Sunt o persoană extrem de accesibilă și răspund cu plăcere tuturor celor interesați. Mă puteți găsi pe Facebook la adresa facebook.com/alexandru.popescu.169405 sau pe platforma LinkedIn la profilul alexandru-popescu-ab7089110. Sunt mereu deschis să sprijin dezvoltarea profesională a celor dornici să învețe.
Astăzi explorăm universul dezvoltării profesionale și financiare alături de Mirel Nițu, coordonator regional pe zona de achiziții la Raiffeisen Bank. Cu o experiență de peste 10 ani în sectorul financiar-bancar, Mirel ne împărtășește viziunea sa despre importanța structurării unui plan financiar solid.
👤 Cine este omul din spatele specialistului financiar?
Mirel se descrie ca un profesionist dedicat autodezvoltării zilnice. Pe plan personal, rolul de tată l-a responsabilizat profund, făcându-l mai conștient de necesitatea unui plan financiar pe termen lung.
🚀 A fost domeniul financiar o alegere clară încă din copilărie?
Nu, visurile din copilărie erau diferite. Pasiunea pentru acest segment a apărut treptat, prin interacțiunea cu clienții aflați în momente dificile. Acele experiențe neplăcute, unde singura soluție era creditul de nevoi personale, l-au determinat să aleagă drumul prevenției.
🐾 Care au fost primii pași în această carieră?
Cariera sa a început în management, urmată de consultanță financiară într-o bancă. Observând problemele clienților, a înțeles că acest segment este decisiv pentru viața oricui și a decis să se specializeze.
📈 Cum v-ați dezvoltat profesional în acest univers financiar?
Dezvoltarea a implicat investiții constante în cursuri și actualizarea permanentă a informațiilor. Interacțiunea cu oamenii și învățarea din experiențele lor au fost esențiale pentru a putea crea planuri financiare complexe.
💡 Ce recomandați cuiva care își dorește siguranță financiară?
Primul pas este luarea în calcul a viitorului. Stabilitatea și relaxarea vin din zona financiară, așa că trebuie să fim precauți. Recomand un plan bine structurat, gândit din timp.
📋 Ce ar trebui să conțină un plan financiar corect?
Un plan eficient este compus din trei pași esențiali:
Fondul de urgență: Echivalentul a 6 salarii pentru situații neprevăzute.
Economii pe termen mediu și lung: Pentru atingerea obiectivelor personale.
Planul pentru retragerea din viața activă: Pentru a nu deveni o povară financiară pentru copii.
☕ Trebuie să renunțăm la lucrurile care ne plac pentru a economisi?
Nu neapărat. Este necesară o analiză a cheltuielilor inutile, acele achiziții pe care le facem în magazin și nu le folosim niciodată.
🛒 Cum identificăm dacă un produs ne este cu adevărat util în magazin?
Putem conștientiza utilitatea dacă ne gândim de două ori înainte de achiziție. Trebuie să evaluăm dacă avem deja ceva similar acasă sau dacă produsul are o valoare reală pentru noi.
🛑 Există strategii pentru a evita cumpărăturile impulsive?
O soluție este lăsarea produsului în coș timp de o săptămână; dacă dorința persistă, atunci poate fi cumpărat. De asemenea, verificarea prețului în alte magazine poate genera economii.
🔄 Putem înlocui produsele noi cu ceva ce avem deja?
Da, este normal să ne gândim la înlocuire. Mai mult, lucrul înlocuit poate fi dăruit cuiva, ajutând astfel o altă persoană să facă o economie.
📊 Care este cea mai bună metodă de investiție: asigurări de viață sau pensii private?
Nu există un produs universal bun. Totul depinde de obiectivele fiecăruia: dacă orizontul este de un an, trei ani sau mai mult. Specialistul financiar are rolul de a oferi produse specifice fiecărui obiectiv.
🔍 Unde găsim acești specialiști financiari?
Sunt tot mai mulți specialiști în bănci sau în alte zone financiare. Oamenii pot consulta mai mulți experți și pot cântări părerile pentru a vedea care se mulează cel mai bine pe nevoile lor.
🛡️ Ce facem cu teama de a investi?
Este important să nu luăm decizii bazate pe emoții. Nu trebuie să începem cu investiții riscante. Cu cât perioada este mai lungă, cu atât putem diversifica mai mult; pentru perioade scurte, protecția este mai mare.
🏡 Cum ne pregătim financiar pentru achiziția unei case?
Esențial este să fim precauți și să economisim lună de lună din timp. Cel mai mare avantaj al economisirii este dobânda pe care nu o vei mai plăti la final, deoarece vei împrumuta o sumă mai mică.
📉 Este planul financiar doar pentru cei cu venituri mari?
Nu, este despre decizie, nu doar despre bani. Cei cu venituri mici au chiar mai mare nevoie de un plan financiar pentru a trece mai ușor peste momentele dificile.
🎯 Ce înseamnă, concret, a lua o decizie financiară?
Înseamnă a fi consecvent. Decizia de a pune bani deoparte lună de lună, indiferent de sumă, și de a elimina cheltuielile nefolositoare este cheia succesului.
🔒 Cum rezistăm tentației de a folosi banii economisiți?
Pe măsură ce suma crește, devenim mai responsabili. O soluție la început de drum este punerea banilor într-un cont cu accesibilitate redusă sau într-un produs cu perioadă fixă.
⭐ Ce calități trebuie să aibă un specialist financiar bun?
Sunt trei puncte esențiale:
Claritatea: Să transmită informația simplu, nu tehnic.
Ascultarea: Să înțeleagă nevoile clientului, nu doar produsele.
Răbdarea: Încrederea se câștigă în timp.
🎓 Cum poate cineva să devină specialist financiar?
Nu sunt obligatorii studiile economice, deși pot ajuta. Este important să faci acest lucru cu sufletul, să îți placă să ajuți oamenii și să te informezi constant din toate sursele disponibile.
✉️ Un mesaj de final pentru cititori?
Educația financiară nu este despre bani, ci despre decizia voastră de a face un pas astăzi. Nu lăsați pe mâine ce puteți face acum pentru liniștea voastră viitoare. Abonează-te la newsletter pentru a fi primulMă abonez Atenție! Verifică primirea emailului în spam sau bulk.
Acum de final de an îți aduc gânduri cu inspirație de la Cristian Ioniță. Este un profesionist cu o experiență vastă, a acceptat să împărtășească viziunea sa despre dezvoltarea profesională, adaptabilitate și rolul obiectivelor clare în atingerea succesului. În prezent, lucrează la Vodafone ca Digital Transformation Manager și, în paralel, predă la o universitate. Parcurge pana la final sa descoperi Cariera care Bate Crizele cu Cristian Ioniță.
👤 Cine este Cristian Ioniță?
Sunt Cristian Ștefan Ioniță, am 44 de ani și am o scurtă biografie. Am absolvit Liceul Mihai Viteazul din București, apoi Facultatea de Automatică și Calculatoare din Politehnică. Am continuat cu un master în management la ASE, deoarece am vrut să învăț și economie pe lângă ingineria în calculatoare. După 30 de ani, am făcut și un MBA, unul dintre cele mai bune din România, la Bucharest International School of Management.
Ulterior, în fiecare an în care am lucrat, am încercat să fac câte un curs. Nu am vrut să treacă un an fără să învăț ceva nou. Dacă aveam posibilitatea, făceam cursuri pe banii companiei, iar dacă nu, îl alegeam pe cel mai bun din industria respectivă și îl făceam singur, pe banii și timpul meu. Tot timpul am încercat să învăț și să fiu cel mai bun în ceea ce fac.
Acum lucrez la Vodafone ca Digital Transformation Manager, în departamentul digital. Aici, pentru Vodafone Group Europa, avem programatori, data scientists, QA testeri, project manageri, scrum masteri, product owneri – tot ce trebuie pentru a face software. Facem software care automatizează diverse procese din companie. Pe lângă asta, am și o pasiune de suflet pe care o fac în paralel: predau la o universitate care ține tot de MBA-ul pe care l-am făcut.
💼 Ce a determinat trecerea de la studiile IT la Management la ASE?
Când eram mic, în școală, am observat că cei mai respectați oameni din jurul meu erau manageri, în special directorii generali. Mi se părea că a fi CEO este apogeul, maximul posibil pe care îl poți obține în viața asta, era cariera maximă. Era singurul mod de a câștiga mai mulți bani, de a urca pe scara ierarhică. Nu știam exact ce face un director general, dar știam că vreau să ajung acolo. De aceea am făcut facultatea de management și tot de aceea am făcut și MBA-ul.
🎯 Studiul și dezvoltarea constantă erau doar pentru a atinge funcția de manager sau erai pasionat de subiecte?
Răspunsul este da și da. Am fost și pasionat, dar a fost și pentru obiectivul meu general. Ceea ce lipsește tinerilor în ziua de azi, în opinia mea, este obiectivul de viitor. Îi întreb mereu pe studenții mei ce vor să devină când vor fi mari, unde vor să ajungă. Circa 90% nu știu, 10% au o idee, dar puțini știu exact unde vor să ajungă.
Un studiu întreg făcut de Harvard pe zeci de ani arată că studenții care știau din facultate exact ce vor să facă au ajuns cel mai sus și cel mai bine în viață. Ceilalți au mers „cu flow-ul”, lăsând vântul să decidă direcția. Recomandarea mea este să ai un plan, un obiectiv, o direcție pentru care să tragi și să vrei să ajungi undeva. La început, planul era să ajung CEO, dar între timp s-a mai schimbat.
🏫 Care au fost elementele formative din perioada școlii și de început de carieră?
Când eram la școală, am participat la olimpiade de matematică și am ajuns la olimpiada națională de fizică în liceu. În ultimii ani de facultate, am început să merg la târgurile de joburi. Mi-am făcut un CV frumos, cu data nașterii, adresa, facultatea și am inclus olimpiadele, sperând să impresionez. M-am dus la Târgul de joburi din Politehnică, am întrebat despre posturi, dar nu mi-a plăcut nimic. Am lăsat doar vreo 10 CV-uri și nu m-a sunat nimeni. Mi-am zis că e ceva în neregulă.
Anul următor, mi-am refăcut CV-urile, le-am lăsat la toți, fără să mai întreb ce fac. Iarăși nu m-a sunat nimeni, și m-am întrebat ce se întâmplă. Apoi, m-am întâlnit cu o colegă care tocmai se angajase ca și consultant de vânzări pentru asigurări și pensii private la ING. A fost o alegere: să lucrez în IT, după ce terminasem Automatica, sau să lucrez în ceva care aducea bani.
În anii 2000, vânzările aduceau bani. Agenții de vânzări erau foarte bine plătiți. În IT erau puțini angajați programatori, care instalau Windows-uri și reparau imprimante. IT-ul nu era ce este azi. Am decis să nu merg în IT și mi-a plăcut mai mult să lucrez în vânzări, deoarece am și o latură extrovertită, îmi place să vorbesc și să interacționez cu alte persoane. Am lucrat vreo 6-7 ani în vânzări și am făcut toate cursurile de pe piață.
💰 Ce ai vândut în acea perioadă?
M-am angajat la ING, care se numea ING Nederlanden pe vremea aceea (acum NN). Am vândut asigurări de viață și pensii private. A fost o experiență extraordinară, chiar am învățat multe.
La început, când sunam prieteni, rude și cunoștințe, a fost OK. Mă întâlneam cu ei, le explicam și încercam să vând. Dar în momentul în care a trebuit să trec în piața rece, când s-au terminat prietenii și cunoștințele, și trebuia să sun la necunoscuți ca să le cer o întâlnire, aveam un gol în stomac. Suna de la numere aleatorii și le spuneam pitch-ul.
La început, era foarte dur: unii îmi ziceau să îi las în pace, că sunt al șaptelea în ziua aia, iar eu închideam telefonul și nu mai sunam pe nimeni în ziua respectivă. După doi ani însă, am învățat să vorbesc atât de bine la telefon cu necunoscuții, încât mi-a dispărut golul din stomac. Chiar dacă eram al șaptelea, le ziceam că al optulea semnează, așa că am venit la fix, și ne despărțeam râzând la telefon. Am învățat să vorbesc cu încredere, vocea nu-mi mai tremura.
Această experiență mi-a folosit toată viața. Acum, nu am nicio reținere. Pot să sun pe oricine, inclusiv pe președinți, dacă am nevoie de ceva de la ei.
🚀 Ce sfat ai pentru cineva care e în call center și vrea să treacă de „golul din stomac”?
Orice faci, succesul este în afara ariei de confort. Dacă nu ești confortabil să vorbești cu străinii, ar fi o experiență foarte utilă să stai măcar un an-doi în vânzări. Lucrul acesta te ajută în restul vieții. De exemplu, acum la Vodafone sunt mulți colegi care au o reținere să sune un director pentru a rezolva o problemă. Eu nu am nicio reținere, pun mâna pe telefon și l-am sunat. Asta e diferența: eu pot rezolva niște probleme pe care alții nu le pot rezolva.
📞 Cum ai făcut trecerea de la vânzări la call center?
După ce am stat la ING doi ani și jumătate – an de an rămânea doar jumătate din câți ne angajasem, era destul de greu – m-am angajat în call center. Visul meu era să lucrez la Connex sau Dialog. Înainte de Vodafone și Orange, au fost Connex și Dialog, primele multinaționale din România, care au fost cumpărate de Vodafone și Orange. Era un dream job, era ca și cum plecai în America, ieșind direct din comunism.
Mi-am dorit mult să ajung acolo și mi-am depus CV-ul pe fax la Connex și Dialog. După doi ani, mă sună cineva de la Dialog: „Bună ziua, ne-ați trimis un CV acum doi ani, haideți la interviu”. M-am bucurat, deși am întrebat de ce a durat atât. Mi-au spus că aveau 300 de CV-uri pe zi.
Acolo, am avut interviu de grup și interviu personal. Am încercat să le spun cât sunt de deștept, am menționat olimpiadele, dar nu i-a interesat absolut deloc. La interviul de grup, am vorbit iarăși prea mult și m-au respins. Nu puteam să înțeleg de ce pe mine nu, când o colegă lucra acolo, iar eu fusesem la olimpiade și știam atâtea lucruri.
Nu m-au luat, dar m-au sunat și de la Orange. M-am dus și acolo, am vorbit mult și am picat și acolo.
Mai aveam o singură șansă la Zapp.
La Zapp (al treilea operator). Am intrat pe Google și am citit „cum să te pregătești pentru un interviu”. Acolo scria: nu vorbi neîntrebat. Eu vorbeam într-una. Scria să răspunzi fix la întrebările care ți se adresează, și apoi să taci. Când te întreabă ce o să faci peste cinci ani, spui că vei lucra tot în această companie, pe o poziție cu mai multă răspundere.
La întrebarea „de ce vrei la noi?”, nu le spui că te-au respins Dialog și Connex, ci le spui că ești pasionat și numai la ei voiai să ajungi. Și la sfârșit, când îți zice de salariu, zici că vrei mai mult, negociezi.
M-am dus la interviu la Zapp, am tăcut, am răspuns cu lux de amănunte, și apoi am tăcut. Când m-a întrebat ce vreau să fiu peste cinci ani, am spus că tot acolo, pe o poziție cu mai mare responsabilitate. Când m-a întrebat de ce la Zapp, am spus că sunt pasionat de telefoane mobile de când eram mic, știam toate review-urile despre ele și îmi plăcea tehnologia lor militară. Dacă m-aș fi dus la o firmă de bere, aș fi spus că sunt pasionat să vând oamenilor mai multă bere.
A doua zi, m-au sunat și mi-au zis: „ești angajat!”. La call center, salariul era 800 de lei (acum 20 de ani). Am spus că e cam puțin, că vreau 1.000 de lei, dar mi-au zis că oferta e fixă, și dacă nu, mai așteaptă 30 la coadă. Am acceptat, bifând și partea cu negociatul.
🏢 Următorul pas a fost Romtelecom
Am ajuns la call center. A fost o perioadă frumoasă, după care am trecut la Romtelecom. Am fost agent de vânzări pe clienți mici, medii, apoi pe clienți mari ca Account Manager. Eram entuziasmat: aveam mașină, telefon și laptop. Era wow, nu mai contau banii.
Am învățat multe și acolo, atât partea frumoasă, cât și partea urâtă a vânzărilor. Era multă presiune, stres și target. În fiecare lună, porneai de la zero și trebuia să atingi un anumit target; dacă nu-l făceai, începeau presiunile și problemele.
📉 De la vânzări la Consultanță
M-am săturat de vânzări. Prin 2008, m-am gândit ce vreau să fac în viitor. Am zis că, dacă tot trebuie să stau 8 ore pe zi la un job, măcar să stau pe bani. Am căutat pe Google „top cele mai bine plătite meserii din lume”. Locul întâi era expert în achiziții și fuziuni (Mergers & Acquisitions), care mi s-a părut complicat. Locul doi era consultant în management. Am aflat că sunt experți care vin când o firmă are probleme, o scot din probleme și apoi pleacă. Asta mi s-a părut foarte tare, mi-am zis: „asta aș face!”.
Am căutat ce firme de consultanță existau în România, cum ar fi KPMG, Deloitte, PriceWaterhouseCoopers, Ernst & Young și încă vreo 11 în total. Am trimis CV-ul la toate, dar nu m-a sunat nimeni.
Atunci am realizat puterea gândului: în momentul în care mi-am setat obiectivul să ajung într-o firmă de consultanță, creierul meu a conspirat cu Universul. O colegă de la Romtelecom, care se angajase la o a 12-a firmă de consultanță care nu era trecută în „pagina urii” (o carte cu toate firmele din România), mi-a spus că fac angajări. M-am dus și m-am angajat.
Acolo am ajuns unde voiam, dar am învățat Project Management. Mi-am luat cele mai bune certificate din lume la momentul respectiv pe Project Management și am învățat cum să fac Project Management cu adevărat. Am lucrat la integrarea tehnică a României în spațiul Schengen, fiind cel mai junior membru din echipa de 11 oameni. Îmi convenea, pentru că am învățat să fac lucrurile respectând toate procedurile.
Cariera care Bate Crizele cu Cristian Ioniță
⚠️ Criza din 2008 și Antreprenoriatul în Paralel
Apoi a venit criza din 2008. Primele bugete tăiate într-o firmă, în caz de criză, sunt consultanța, training-urile și marketing-ul. Acestea dispar imediat la fiecare criză. Firmele de consultanță au început să aibă din ce în ce mai puțini clienți și au trebuit să dea oameni afară.
Firma la care lucram, care se extinsese regional, a anunțat întâi reducerea salariilor cu 20%. Apoi au anunțat că vor da jumătate de oameni afară, și în final i-au dat pe toți. Am zis că m-am lămurit cu consultanța.
Ce mergea pe criză? Online-ul și vânzările la mâna a doua. În România, era un site mare, okazii.ro, care era eBay-ul României, un fel de OLX de acum 20 de ani. Dacă voiai să înveți online în România, aveai două locuri: eMAG și okazii.ro. Prin intermediul unui prieten care lucra la Okazii și care făcea interviuri pentru directori de vânzări, m-am dus și m-am angajat.
Acesta a fost primul salt de la o poziție de execuție la una de management. Îmi doream acest lucru la 30 de ani și îmi trebuia și pentru MBA, unde trebuia să am 5 ani de management. Am fost fericit, am început cu 5 oameni și în final am ajuns să am 20 de oameni. Acolo am învățat foarte bine online-ul, mi-am luat certificate de Google Analytics și Google Ads, și am înțeles cum să fac campanii de marketing.
Cum ai gestionat experiența antreprenorială în paralel cu jobul?
În 2008, pe când eram la firma de consultanță, m-am dus la conferințe de dezvoltare personală și cursuri despre managementul banilor, citind cărțile lui Kiyosaki. Trainerii spuneau să nu mai muncesc pentru alții, să fiu propriul meu șef. Mi-am zis că trebuie să îmi fac firma mea pentru a avea mulți bani.
În criză, m-am gândit că ar merge service-urile auto, spălătoriile auto și restaurantele. Am ales un restaurant fast-food. M-am gândit că dacă alții cu 4 clase pot, pot și eu, având atâtea școli și traininguri. Am greșit fatal: sunt mulți oameni cu 4 clase care îmi dau clasă la cum se fac afaceri și cum se protejează cash-ul.
Eram angajat la firma de consultanță, aveam un asociat care stătea la restaurant, și eu mă duceam seara acolo. Am crezut că pot să pun un manager și nu trebuie să stau eu, ca patron, dar trebuia să fac contabilitate, registre, să mă ocup de problemele zilnice (se strica ceva, lipsea ceva, trebuia cumpărat ceva).
Am ținut afacerea cam un an și jumătate, în plină criză. Pierdeam bani în fiecare lună. Mâncarea a mers în continuare, dar nu la restaurant, ci la alimentare și piață. Restaurantele au dat faliment pe capete. Oameni care făceau un miliard pe lună plângeau în criză, trebuind să închidă locațiile.
Eu nu știam asta, credeam că sunt deștept și mă descurc. Banii pentru a porni afacerea (echipamente, renovări) m-au costat vreo sută de mii de euro. Mi-am luat credit de la bancă în franci elvețieni pe 30 de ani. Într-o noapte, francul elvețian s-a dublat și datoria mea tot creștea.
M-am băgat într-un domeniu pe care nu-l cunoșteam și care nu-mi plăcea. Criza nu mi-a dat timp să învăț. Sfatul meu este: nu vă băgați în ceva ce nu vă place, dacă nu sunteți pasionați.
📉 Lecția de după eșecul antreprenorial
Efectiv pierdeam bani în fiecare lună, nu reușeam să scot mai mulți bani decât cheltuiam. A trebuit s-o închid, pe scurt. Am continuat să pierd bani pentru că nu îmi venea să renunț, mă gândeam la câți bani, timp și suflet am investit. Nu puteam să accept că am dat greș. A fost o lovitură.
Nu este greu, este extraordinar de dur. Trebuie să ai stomac pentru așa ceva și să fii foarte puternic mental. Eu nu am fost. Am intrat într-o depresie, timp de trei luni nu am mai putut. Îmi venea să vomit când mă sculam din pat din cauza stresului acumulat.
Într-o dimineață, m-au sunat 7 furnizori, de la bancă (întârziere cu rata), proprietarul (întârziere cu chiria, mă dă în judecată). Am fost corect, am avut toate actele, dar nu am putut să le plătesc și am închis. Pe la 9:30 dimineața, după acele telefoane, pur și simplu mi-a căzut capul. Am intrat într-o depresie, mă gândeam cum o să mă descurc. Rata era foarte mare, 100.000 de euro deveniseră 200.000 într-o noapte.
Cum ai reușit să treci peste?
Într-o zi, după ce am zăcut 3 luni în depresie, m-am ridicat, am luat o foaie și am scris tot ce puteam să fac pentru a limita pierderile. Am notat ce avocat și ce contabil să contactez. Apoi, mi-am stabilit o nouă direcție: online-ul, ceea ce mergea pe criză.
M-am reinventat și remodelat, mi-am învățat lecția și am mers mai departe. Nu m-am mai băgat în ce nu știam sau nu-mi plăcea.
📉Trecerea de la faliment…
Am ajuns director de vânzări la Okazii, am învățat multe despre online și campanii de marketing. După 4 ani, a intrat OLX pe piață, care se numea pe vremea aceea mercador.ro. Mercador avea în spate un grup financiar foarte puternic, Naspers, care extrăgea diamante din Africa de Sud. Ei băgau bani mulți prin fonduri de investiții care creșteau firme pe diferite industrii.
Au venit la Okazii cu o sumă de milioane de dolari, dar patronul de la Okazii a cerut de 10 ori mai mult. Naspers a zis că oricum intră și că o să-i mănânce. Au intrat cu un site mult mai slab, dar era gratuit și nu lua comision de la vânzători. Okazii era cel mai tare site din România, dar vânzătorii au migrat ușor la Mercador. Mercador a pierdut bani timp de 5 ani, băgând milioane de dolari în reclamă la TV, până când a sufocat Okazii.
💡 … La Proiectele Inovatoare
După ce am plecat de la Okazii, m-am dus la Vel Pitar, schimbând complet direcția, de la online la o fabrică. Patronul era același, și m-a trimis acolo împreună cu alți oameni pentru un proiect de Digital Transformation.
Acolo am făcut unele dintre cele mai faine proiecte din viața mea. Vel Pitar nu era o singură fabrică, ci 13. Lucrând la sediul central din București, am făcut o transformare completă a lanțului logistic. Am văzut transformarea de la a lua comenzi pe hârtie la a le lua pe tabletă, iar agenții de vânzări au trecut de la caiet la tabletă.
Ulterior, am creat un sistem, un robot pe computer, care lua comenzile automat, fără să sune nimeni. Am făcut predicția viitorului, care era un algoritm de statistică. Asta am învățat-o în timpul MBA-ului.
În fabrica de pâine, se produc milioane de pâini pe zi. Dacă produci prea mult, arunci pâinea și pierzi bani. Dacă produci prea puțin, pierzi comenzi. Am creat un sistem care, printr-un algoritm statistic de predicție, se uita la partenerii care nu dădeau comenzi și prezicea cu o acuratețe de 90-95% pe produsele mari cât se va vinde mâine.
În fabrică, comenzile se iau până la 8 seara, dar producția pentru a doua zi începe de la 2 după-amiaza și ține până la 5 dimineața. Nu mai poți corecta producția după ora 8, așa că e important să pornești cu numărul corect.
Înainte, era un dispecer bătrân în fiecare fabrică care spunea ce să producă din experiență. Eu am înlocuit dispecerul cu un program de Machine Learning.
📱 De la Vel Pitar la Vodafone
Mi-a plăcut partea asta de transformare digitală și am căutat un job în domeniu după ce am terminat MBA-ul. Am găsit postul de Digital Transformation Manager la Vodafone, am aplicat și am fost acceptat.
Acolo chiar m-a ajutat ce am învățat la MBA, pentru că la interviu au fost studii de caz. Trebuia să spun cum aș rezolva problemele dintr-o firmă. Făcusem atâtea studii de caz la MBA, încât știam ce e bine și ce e rău. Am avut o strategie unificată pentru toate țările din Europa. Produceam software pentru ei, care automatiza procese manuale prin diverse tehnologii.
Transformarea digitală, pentru noi, înseamnă digitalizarea (automatizarea proceselor manuale) și o transformare agilă (Agile Transformation). Acum, Project Management-ul se face prin metode Agile, nu prin metode clasice.
🎓 De ce ai vrut să devii profesor?
Îmi plăcea să țin cursuri. Devenisem foarte bun pe ce făceam, învățam bine produsele și țineam cursuri pentru colegi. La Vel Pitar, am făcut un modul de cursuri filmat despre vânzări și marketing. Mi-am dat seama că îmi place să fac asta.
Când am ajuns la Vodafone, eram hotărât să ajung CEO. Am încercat să ajung pe poziția de Head of Digital, dar nu am reușit din prima. Am început să fac coaching de carieră ca să văd ce îmi doresc cu adevărat să fac în viață.
Am descoperit că, pentru a urca pe scara ierarhică, aproape toți oamenii de deasupra mea lucrau 16 ore pe zi. Se trezeau la 6 dimineața, citeau mail-uri, făceau prezentări. Aveau întâlniri până la ora 7 seara, fără pauză, iar seara mai lucrau până la 9-10, inclusiv sâmbăta și duminica. Și nu erau plătiți regește. Până ajungi în board, creșterile de salariu pe toate nivelurile de middle management sunt foarte mici.
M-am întrebat dacă vreau să muncesc atât de mult. Nu-mi era frică de muncă, dar nu toate întâlnirile sunt plăcute.
Ce ai descoperit în urma sesiunii de coaching?
Sesiunea de coaching a fost foarte interesantă. Am vorbit despre ce mi-a plăcut în trecut, ce mă făcea fericit, ce nu mi-a plăcut și ce aș vrea să fac.
Am descoperit că îmi place să vorbesc în public, să mă duc la conferințe, să predau și să țin training-uri. Știu statistică, Python și Machine Learning. Mi-am făcut un plan cu ce mai am nevoie să învăț pentru a deveni foarte bun pe partea de programare în Inteligența Artificială.
Mi se pare că cel mai important lucru în lume este să-ți găsești o pasiune și să faci ceva acolo. Banii vor veni și totul se va aranja magic dacă faci ceea ce-ți place. Un lucru care te pasionează îl vei face mult mai bine și nu vei suferi. Oamenii pasionați de management nu suferă dacă stau 16 ore pe zi, pentru că îi încarcă, le place să decidă și să fie implicați în toate. Pentru alții, ar fi un chin, s-ar consuma în 3 ani.
Am hotărât să pivotez de la obiectivul de CEO la cel de a deveni profesor, trainer și cel mai bun expert în Inteligența Artificială din România. Mi-am făcut un plan de training super intensiv, cu tot ce trebuie să învăț despre Python, algoritmi de Machine Learning și Generative AI. Am învățat intensiv timp de 3 ani și încă mai învăț.
🤖 Diferența dintre Machine Learning, AI și Generative AI
Matematica este o știință. O ramură a matematicii este statistica, care se ocupă cu analiza datelor. În statistică, există un cerc mai mic numit Machine Learning.
Machine Learning nu este altceva decât statistică pe calculator. Toți algoritmii de Machine Learning pot fi descompuși în formule de statistică legate una de alta. Marile companii nu au inventat nimic nou în Machine Learning; au luat formule făcute de matematicieni și statisticieni de la 1800-1900 și le-au aplicat pe calculator.
Din 2008, calculatoarele au devenit suficient de puternice să analizeze date foarte mari (Big Data), și atunci a apărut noțiunea de Machine Learning. Americanii, fiind buni la marketing, au rebrânduit statistica și i-au zis Machine Learning. Brusc, a devenit ceva cool.
În interiorul algoritmilor de Machine Learning există rețeaua neuronală, care copiază creierul. Aceasta e făcută din anii ’60, nu a fost inventată de Google. Generative AI a apărut acum 3 ani și este un subset din rețeaua neuronală. Folosește rețeaua neuronală în aplicații de tip ChatGPT, Llama sau Claude.
Aceste unelte sunt ca un om care a citit tot ce există în lume. Google a scanat 40 de milioane din cele 140 de milioane de cărți scrise. ChatGPT a citit toate site-urile din lume (pagini de internet, Github, subtitrări de pe YouTube). De aceea, poate răspunde și greșit, pentru că a învățat și de pe site-uri cu prostii. Pentru el, Python sau Java sunt o altă limbă străină. Este ca androidul Data din Star Trek, știe tot despre tot.
Cum a devenit statistica o pasiune?
Am studiat statistica prima dată la MBA. Când am văzut-o, m-am întrebat ce e cu prostia asta, că nu folosește la nimic. Singurul caz de utilizare pe care îl știam erau sondajele la alegerile parlamentare. Statistica se făcea pe hârtie și era foarte teoretică.
Din 2008 s-a schimbat ceva: statistica a început să poată fi aplicată pe calculator, pe date reale și mari. Am început s-o studiez la MBA, iar cum nu-mi plăcea, am fost pus într-o echipă și trebuia să fac eu toate temele. Am început s-o înțeleg, dar tot nu-mi plăcea, până când în ultimul capitol scria predicția viitorului . Asta mi s-a părut interesant.
L-am întrebat pe profesor dacă chiar se poate prezice viitorul cu statistica, iar el mi-a confirmat. Mi-a spus că pe baza a ceea ce s-a întâmplat în trecut, există tipare și trenduri în date care pot fi extrapolate pe viitor.
Lucram la Vel Pitar în acel timp, și Universul a conspirat să îmi vină un proiect de făcut exact cu predicția viitorului. Am găsit un use case făcut de o fabrică din Spania, care prezicea câtă pâine să vândă mâine. L-am înțeles, deoarece exact asta studiam, și l-am explicat board-ului fabricii. Mi-au spus să îl fac și la noi. Am zis 6 luni, dar mi-a luat 2 ani.
Cred că am fost prima fabrică din România cu un sistem de acest gen. Acesta reduce foarte mult pierderile, estimând matematic cât trebuie să comanzi și să produci.
Există o scurtătură pentru a descoperi ce ne place?
Mi-aș fi dorit mult ca la 20 de ani să vină cineva să îmi spună: „Uite Cristi, astea-s toate meseriile din lume. Uite salariul, cariera, cât poți să ajungi, ce trebuie să faci; alege-ți tu!”. Nu a venit nimeni.
Asta este ceva pentru care trebuie să te lupți singur, să studiezi, să întrebi, să faci interviuri cu alți oameni ca să afli ce se întâmplă. Nu prea există o scurtătură. Ceea ce îți place se poate schimba. Când ajungi să faci ce credeai că îți place, poți constata că nu e chiar așa.
În ziua de azi, nu mai există un singur job, ca pe vremea părinților noștri, care lucrau pe același post toată viața. Peste 10 ani, e șansa ca jobul tău să nu mai fie nevoie sau să se transforme atât de tare încât să fie nevoie să înveți altceva. Din 5 în 5 ani, trebuie să ne reinventăm și să învățăm ceva nou. Asta, dacă vrem să câștigăm bine și să avem o poziție relevantă pe piață.
Ce le recomanzi celor care se pregătesc pentru următorii 5-10 ani?
În ziua de azi, mai există două meserii: IT și restul. Le-aș recomanda să învețe ceva în IT, dacă face parte din sfera lor de pasiune și abilități. Cred că toată lumea va trebui să știe programare în anii care urmează.
Toți vom avea un asistent AI care va învăța tot despre noi, ne va ajuta și ne va fi ca un înger protector. Îl văd ca pe un expert lângă tine, care știe tot despre toate domeniile, mai bine decât știi tu. Te poate ajuta fantastic să îți faci mai bine jobul și să îți satisfaci curiozitățile. Eu nu am mai intrat pe Google de un an; orice curiozitate am, îl întreb pe ChatGPT.
Elementele care te mențin un manager apreciat
În general, sunt două tipuri de oameni. Eu încerc foarte mult să fiu plăcut de toată lumea. În legătură cu oamenii pe care îi am în subordine, am încercat întotdeauna să-i las într-o poziție mai bună decât cea în care i-am găsit. Am încercat foarte mult să-i îmbunătățesc pe fiecare, uneori chiar prea mult, cu forța.
Fiind pasionat de conceptul de continuous learning, am făcut foarte bine planul de traininguri pentru toți. I-am încurajat pe toți să se gândească la obiectivele și poziția următoare pe care și-o doresc, și ce trebuie să învețe pentru a ajunge acolo.
Am oferit multor oameni o șansă de a se duce într-o poziție nouă, chiar dacă nu aveau toată experiența, dar eu consideram că au potențialul. Rolul nostru nu este doar de a asigura că își fac treaba, ci de a-i ajuta să meargă mai departe, să înțeleagă cum se pot face lucrurile și să-și atingă următoarele obiective de carieră.
📝 Gând de final
Dacă ar fi să rămâneți cu un lucru din toată discuția, acesta ar fi: strong> Gândiți-vă ce vreți să faceți în viață.
Găsiți-vă un coach profesional, cineva care să fie cu minim 20 de ani mai mult decât voi. Faceți interviuri și discuții cu cât mai mulți oameni de succes pe diverse domenii. Rugați-i să vă povestească cum e o zi din viața lor, câți bani câștigă, care sunt sarcinile pe care trebuie să le facă, ce au învățat și cum au ajuns acolo. Aflați cât mai multe lucruri despre ce vă așteaptă în viitorul apropiat.
Apoi, duceți-vă și învățați skill-urile care vă lipsesc. După ce ați stabilit obiectivul, faceți-vă un plan de training. Vă duceți la o firmă de cursuri profesionale și învățați skill-urile. Apoi, începeți să căutați joburi, internship-uri și oportunități în industriile care vă pasionează. Dar trebuie să știți întâi ce vreți, și asta nu e deloc ușor.
***
Daca si tu vrei o cariera care bate crizele cu Cristian Ionița poți lucra cu el contactând-l pe Linkedin sau poți sa ne scrii si noi îți răspundem cu soluții alternative.
Te invităm la o nouă întâlnire a podcast-ului de dezvoltare profesională, având-o ca invitată pe Mihaela Rusu, manager de afterschool, învățătoare și mamă a doi copii. Să descoperim împreună secretele noii sale meserii și povestea unei reinventări curajoase. Descoperă curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu
Curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu
Cum ai ajuns să practici această meserie, de manager de afterschool?
În 2020, când fetița mea era în clasa a treia, am simțit nevoia unei schimbări profesionale radicale. Am vrut să combin studiile mele cu meseria de mamă. Mi-am dat seama că pot fi o învățătoare bună, dar nu am dorit să intru în sistemul de stat. Așa am ajuns la ideea de a deschide un afterschool privat.
De la ce ai pornit pentru a ajunge la această schimbare?
Am început cu un liceu economic. Am continuat cu o facultate de inginerie economică, unde am studiat mult management și organizare. Apoi am urmat un master în managementul proiectelor. Chiar înainte de a deschide afterschool-ul, am terminat cele două module pedagogice. Această pregătire profesională este dublată de 15 ani de experiență ca mamă. După facultate, am lucrat timp de 10 ani în imobiliare. A fost o perioadă minunată în care m-am dezvoltat profesional și am învățat de la oameni inteligenți. Am avut un mentor, un profesor de facultate pe care îl apreciez enorm. El m-a învățat foarte multe lucruri.
Ce ai învățat din prima parte a carierei dumneavoastră?
Am început de jos, cu primul meu job de secretară în imobiliare. Nici nu știam să transfer un apel. Am învățat repede și am apreciat încrederea primită. Mentorul meu a fost un manager de resurse umane extraordinar. A știut să mă aprecieze și să mă motiveze, inclusiv financiar. Organiza des ieșiri de tip teambuilding. Cel mai important, m-a învățat să am încredere în mine și să deleg responsabilități. Am învățat cum să deleg într-un mod plăcut, fără ca angajații să simtă că le dau ordine.
Care sunt secretele unei delegări eficiente?
Trebuie să arăți cum se face, iar apoi să acorzi încredere. Nu trebuie să critici dacă a greșit, ci să explici cum ai fi procedat tu.
Ai avut și alte activități pe lângă funcția de secretară?
Am avansat de la secretară la manager de contracte, iar apoi am ajuns manager de nivel doi.
Ce te-a marcat din interacțiunile cu clienții?
Aș vrea să vă povestesc două experiențe. O familie de clienți, care părea foarte simplă, a venit să cumpere un apartament. Aveau afaceri mari în Israel și mulți bani. Din cauza situației economice din țara lor, au venit cu 100.000 de euro într-un rucsac de copil. Această experiență m-a învățat că modestia este foarte importantă. A doua lecție a fost de la o familie care s-a mutat din Brăila la Iași. Fata lor de 25 de ani a suferit un accident de mașină. Am tras concluzia că trebuie să apreciez fiecare clipă. O lecție de management pe care am învățat-o a fost despre investiții riscante. În perioada boom-ului imobiliar din 2007-2008, unii clienți blocau prețurile la mai multe apartamente. Ei doreau să le vândă mai scump ulterior. Criza imobiliară le-a stricat planurile și au pierdut toți banii. Am înțeles atunci că orice investiție trebuie făcută cu un risc asumat. Mi s-a părut riscantă ideea de a pune avansuri pe cinci apartamente.
Cum a fost la începutul activității de afterschool?
A fost dificil. Am început pe 7 martie 2020, iar pe 9 martie a venit pandemia. Am stat trei luni închis. După redeschidere, am fost un „one man show” timp de doi ani. Făceam curățenie, primeam copiii, închideam târziu și ajungeam acasă epuizată. Familia nu mă vedea aproape deloc. A fost greu, dar am învățat multe. Ulterior, am reușit să angajez o doamnă pentru curățenie și apoi învățătoare. Acum am o echipă.
Cum faci față provocărilor cu părinții?
Cea mai mare provocare este să le asigur părinților căl copilul lor este în siguranță. Mențin o comunicare foarte bună. Le trimit poze și filmulețe cu copiii. Dacă apare o problemă de sănătate, îi sun imediat. Încerc să fiu prezentă și implicată în fiecare zi.
Cum țineți copiii angrenați în activități?
Nu am predat niciodată la adulți. La afterschool, activitatea este diferită de cea de la școală. Noi facem consolidare, nu predare sau evaluare. Cum îi țin conectați? Îi fac prietenii mei. Astfel, se simt în siguranță și acceptă mai ușor informațiile. Apoi, încerc să-i fac să înțeleagă la ce le folosesc lucrurile pe care le învață în viața de zi cu zi. De exemplu, le spun că trebuie să învețe tabla înmulțirii pentru a avea un viitor mai bun. De asemenea, îi las pe copiii mai mari să le explice celor mai mici. Facem acest joc de rol, iar cei mici prind mai bine informațiile. Încerc să fiu inovatoare și să folosesc exemple concrete. De exemplu, le exemplific tabla înmulțirii cu boabe de fasole. Pentru a-i învăța să scrie liniuțele de sus în jos, le arăt cum cade un pix, explicându-le gravitația.
Cum încurajați lectura?
Am introdus „pastila de lectură” zilnic, timp de 15 minute. Toți ne oprim din ce facem și citim. Le citesc și eu, cu intonație și jocuri de rol. Le place foarte mult și astfel îi atrag spre citit. La început, unii copii manifestă rezistență, dar cu răbdare, ajung să iubească cititul. Am căutat cărți pline de aventură și năzdrăvănii. După ce le-am citit dintr-o carte, patru părinți m-au întrebat de unde pot să o cumpere pentru copilul lor. Aceasta este cea mai bună reclamă, din „gură-n gură”.
Ce le-ai recomanda celor care doresc să facă o schimbare profesională?
Cred că trebuie să fie sinceri cu ei înșiși. Să-și imagineze unde vor să fie la 60 de ani și să-și construiască planul de acolo. M-am decis să fac o schimbare când o colegă din imobiliare, după 20 de ani de muncă, a ieșit la pensie cu 600 de lei. Cariera mea în imobiliare era pe un contract de două ore, deși lucram 10 ore pe zi. Atunci am realizat că trebuie să-mi asigur un viitor decent. Este important să faci cursuri și să te pregătești. Am făcut modulele pedagogice post-universitar, sâmbăta și duminica, timp de doi ani. Nu a fost ușor, dar se poate. De asemenea, trebuie să ai răbdare și să lași lucrurile să se întâmple. Am învățat să nu mai forțez situațiile, iar de atunci lucrurile au decurs mult mai bine.
Care a fost greșeala care ti-a adus cea mai bună lecție?
În al doilea an de activitate, o mămică nemulțumită m-a contactat. Fetița ei scria urât, iar ea credea că nu învăța nimic. Primul meu impuls a fost să mă cert cu ea. Apoi, m-am gândit și i-am spus că noi ne dăm interesul, dar acestea sunt limitele noastre. I-am recunoscut limitele noastre. După două săptămâni, m-a sunat și și-a cerut scuze. Aceasta a fost cea mai importantă lecție: să-mi cunosc limitele și să le recunosc.
Care sunt planurile de viitor?
Pe plan profesional, aș vrea să mențin business-ul la acest nivel pentru cel puțin cinci ani, apoi să-l dezvolt. Îmi doresc să cumpăr spațiul în care funcționez, deoarece sunt în chirie. De asemenea, aș vrea să achiziționez un microbuz. Peste zece ani, mă văd în același business, dar ca manager, nu și învățătoare. Vreau să mă văd mai mult alături de familie și să călătoresc cu soțul meu.
Mentor pentru învățătoarele din echipă?
Din punct de vedere profesional, ele sunt foarte bine pregătite. Dar eu sunt mentorul lor pe partea de resurse umane, de creștere emoțională și de echilibru. Încerc să le inspir o atitudine pozitivă. Am o colaborare cu o doamnă cu 20 de ani de experiență. Eu preiau de la ea partea de predare, iar ea de la mine partea de management și gestionare. Ne completăm reciproc.
Lansați în univers dorințele voastre, munciți pentru ele și se vor întâmpla. Am aflat că proiectul meu de afterschool a fost cel mai frecvent proiect din facultate. Nu am regrete, pentru că fiecare lucru din viața mea m-a dezvoltat și m-a creat omul care sunt astăzi.
Tu te-ai gândit vreodată sa iti schimbi meseria? Ce te-a împiedicat?
Ia Curajul de a te reinventa cu Mihaela Rusu, si scrie-ne pentru a te sprijini!
