Tot mă chinui să ajung la ceva care îmi stă în minte de câteva săptămâni bune și tot descopăr că ar fi bine să-ți mai spun câte ceva înainte. Nu pot să trec mai departe ignorând blocajele, frica de eșec, frica de a nu avea resursele necesare, frica de schimbare și multe altele. Sunt aici. Sparge zidurile digitalizării împreună cu mine.
Îmi place foarte mult o tehnică care se numește nodul de cravată. De obicei suntem obișnuiți ca în fața noastră să se înalțe ziduri pe care cu greu să le distrugem sau să le sărim. Vreau să vezi mai jos lupta zidului împotriva zidului. Lupta împotriva problemelor cu propriile ei unelte.
Ce spune nodul de cravată, poate mai bine zis un papion. În nod, în mijloc, este digitalizarea. Din stânga vin problemele și în dreapta se duc efectele. Soluția este să pui tu bariere și pe stânga și pe dreapta. Adică, ce poți face pentru a preveni apariția problemelor și ce poți face, dacă nu ai reușit să previi, astfel încât să diminuezi efectele.

Cam aceasta este și abordarea pe care ți-o propun mai departe. Îți spun cu ce probleme te poți confrunta, îți spun cum să le previi și cum să le micșorezi efectele negative.
Sparge zidurile digitalizării
Pentru o facila înțelegere am divizat aceste forte nefaste in 7 categorii. Hai sa le luam pe rând.
Barierele Manageriale ale Papionului:#012169/strong>
- Multe organizații nu au o strategie bine definită pentru transformarea digitală, ceea ce duce la implementări haotice și ineficiente. Știi noi deja am trecut de acest pas, adu-ti aminte aici.
- Dacă nu susții și nu promovezi activ digitalizarea, procesul poate stagna.
- Nu calculezi rentabilitatea investițiilor (ROI) pentru inițiativele digitale, ceea ce te determină sa eziți.
- Nu înțelegi importanța managementului activelor. Acest lucru te poate împinge la o alocarea ineficientă a resurselor, neglijarea mentenanței preventive și reactive, și o lipsă de planificare pe termen lung pentru înlocuirea sau modernizarea activelor
- Nu ai indicatori clari de performanță (KPI) pentru a evalua progresul transformării digitale.
- Transformarea digitală implică adesea schimbări fundamentale ale modului în care funcționează o afacere, iar tu te crezi neclintit ca un munte. Lasa orgoliile si înțelege ca si adaptarea ta este necesara
Cum le poți depăși:
- Asigura-te că strategia digitală este comunicată tuturor departamentelor și angajaților, astfel încât toată lumea să înțeleagă rolul lor în procesul de transformare.
- Stabilește indicatori de performanța pentru fiecare inițiativă digitală și urmărește-i lunar.
- Realizează o analiză financiară pentru a calcula ROI (rezultatul investitiei)
- Efectuează o evaluare completă a activelor pentru a înțelege valoarea și importanța lor strategică.
Bariere Tehnologice ale Papionului:
- Tehnologiile digitale pot fi scumpe, iar bugetul tău limitat poate împiedica adoptarea lor
- Sistemele IT vechi sau lipsa infrastructurii necesare pot bloca implementarea soluțiilor digitale cu îmbunătățire reale pentru tine.
- Riscurile de securitate asociate cu digitalizarea iți pun întrebarea „cum îmi păzesc portofelele digitale”
- Sistemele noi se integrează dificil cu cele existente
- Problemele legate de calitatea datelor, guvernanța datelor și integrarea datelor sunt adeseori uitate
Cum le poți depăși:
- Identifica cele mai critice nevoi digitale și prioritizeaza investițiile în acele tehnologii care oferă cel mai mare impact și ROI (Return on Investment) imediat.
- Alege tehnologice scalabile și modulare, care pot fi extinse sau adaptate pe măsură ce afacerea crește și bugetul devine disponibil.
- Caută oportunități de finanțare externă, cum ar fi granturi, fonduri europene sau credite bancare cu dobândă redusă, destinate digitalizării.
- Elaborează un plan detaliat de modernizare sau înlocuire a sistemelor vechi
- Dezvolta strategii de securitate cibernetică, care să includă măsuri de protecție a datelor, sisteme de detectare și prevenire a intruziunilor, politici de securitate și training pentru angajați.
- Alege sisteme noi care respectă standardele de interoperabilitate și care pot fi integrate ușor cu sistemele existente.
- Apelează la experți în integrare de sisteme pentru a te ajuta să depășești dificultățile tehnice și să asigurați o integrare eficientă.
- Implementează procese de curățare și validare a datelor pentru a asigura calitatea și acuratețea datelor.
Bariere Financiare ale Papionului::
Multe organizații, în special IMM-urile, nu au fondurile necesare pentru a investi în digitalizare. Cred ca este principala grija a oricărui manager sau owner de afacere si din păcate este greu de demonstrat valoarea adăugată a digitalizării în termeni financiari clari.
Ce poți face:
- În loc de o investiție masivă inițială, adopta implementări etapizate. Începe cu soluții digitale care aduc beneficii rapide și vizibile (ex: automatizarea facturării), apoi reinvestiți în alte tehnologii.
- Cauta modele de leasing sau abonamente (Software as a Service – SaaS) pentru echipamente și software. Acestea reduc costurile inițiale și permit o bugetare mai previzibilă.
- Găsește programe de finanțare disponibile la nivel național și european. În România, există diverse programe de finanțare pentru digitalizare, atât prin fonduri europene, cât și prin programe naționale.
- Unele bănci oferă credite cu dobânzi avantajoase pentru investiții în tehnologie.
- Colaborează cu alte companii sau furnizori de tehnologie. Aceștia pot oferi reduceri sau soluții personalizate în schimbul unor beneficii reciproce (ex: marketing comun).
Bariere Umane ale Papionului:
- O penurie de specialiști IT și de experți în digitalizare, mai ales pe anumite tehnologii te poate împinge la termene lungi de implementare
- Angajații pot fi îngrijorați de pierderea locurilor de muncă sau de necesitatea de a învăța lucruri noi, preferând metodele tradiționale
- O cultură care nu încurajează inovația și adaptabilitatea poate împiedica digitalizarea, si evoluția companiei pe termen mediu si lung.
- Angajații pot să nu aibă competențele necesare pentru a utiliza noile tehnologii, necesitând traininguri costisitoare.
Ce poți face:
- Deschide programe de internship pentru studenți și absolvenți în domeniul IT și stabilește parteneriate cu universități pentru a accesa necesarul de personal deschis spre tehnologie.
- Oferirea de salarii competitive, beneficii atractive și oportunități de dezvoltare profesională probabil au fost printre primele care ti-au venit in minte însă posibil sa nu ai resursele necesare pentru ele.
- Investește în programe de formare internă pentru angajații existenți pentru a-i recalifica și a le oferi competențe digitale. Creează tutoriale și ghiduri practice. Încuraja-i să încerce lucruri noi.
- Explica angajaților beneficiile digitalizării pentru companie și pentru ei personal, subliniind că scopul este de a îmbunătăți procesele și de a crea noi oportunități, nu de a elimina locuri de muncă.
- Solicita feedback-ul angajaților, implicându-i-i în luarea deciziilor și încurajați-i să-și exprime îngrijorările și sugestiile. Recunoaște și recompensează angajații care vin cu idei noi și care contribuie la procesul de digitalizare.
Bariere Externe Papionului:
- Nu cunoști sau nu ai încredere in furnizorii de tehnologie
- Devii dependent de anumiți furnizori de tehnologie
- Nu cunoști comportamentul clienții online și ce așteptări au.
- Clienții si Furnizorii pot avea dificultăți în utilizarea platformele, aplicațiilor mobile sau alte instrumente digitale create de tine.
- Unii clienți si furnizori preferă metodele tradiționale de interacțiune (contact telefonic, vizite fizice) și pot fi reticenți în a adopta canalele digitale. Pentru anumite produse sau servicii, clienții pot prefera interacțiunea directă cu un om pentru a obține informații detaliate, consultanță sau pentru a rezolva probleme complexe.
- Nu toți clienții au acces la internet sau la dispozitivele necesare (smartphone-uri, computere) pentru a utiliza serviciile digitale. Unii furnizori pot utiliza sisteme IT învechite care nu pot fi integrate cu ușurință cu platformele digitale moderne.
- Clienții pot fi suspicioși atunci când securitatea datelor lor personale nu este garantata, iar furnizorii cu privire la securitatea trasbferurilor financiare sau cinfdentialitatii datelor
- Dacă sistemele digitale ale companiei tale nu sunt compatibile cu cele ale furnizorilor, pot apărea dificultăți în schimbul de informații.
Ce poți face:
- Colaborează cu alte companii, start-up-uri sau instituții de cercetare pentru a accelera digitalizarea.
- Creează materiale informative accesibile: Tutoriale video scurte, ghiduri pas-cu-pas, FAQ detaliate pe site și în aplicație.
- Oferă sesiuni de instruire online sau webinarii. Oferă asistență prin telefon, email, chat live și chiar prin intermediul rețelelor sociale.
- Investește în design intuitiv și ușor de navigat. Asigură-te că platformele digitale sunt clare, logice și accesibile pe diverse dispozitive.
- Minimizează pașii necesari pentru finalizarea acțiunilor de achiziție e exemplu. Permite clienților să își personalizeze experiența.
- Utilizează criptare, autentificare multi-factor și alte tehnologii pentru a proteja datele clienților.
- Comunică transparent politicile de confidențialitate. Afișează recenzii și testimoniale. Demonstrează valoarea și fiabilitatea serviciilor tale.
- Oferă reduceri, puncte de loialitate sau alte beneficii pentru clienții care adoptă platformele digitale.
- Nu forța digitalizarea completă. Oferă clienților opțiunea de a alege canalele de interacțiune diverse.
- Implică furnizorii în procesul de digitalizare. Solicită feedback și ia în considerare. Ajută furnizorii să se conecteze la platformele tale digitale.
- Alege platforme digitale care permit interoperabilitatea, pot comunica eficient cu cele ale furnizorilor.
- Asigură-te că procesele digitale sunt echitabile și nu dezavantajează furnizorii mai mici.
- Începe cu procese mai simple și extinde treptat. Realizează proiecte pilot cu un grup restrâns de furnizori. Identifică problemele și ajustează strategia înainte de implementarea pe scară largă.
Bariere Specifice activității Papionului:
- Sectorul bancar: Reglementări stricte, sisteme vechi, reticența clienților la schimbare.
- Productie: Costuri mari de implementare, integrarea cu sistemele existente, lipsa de personal calificat.
- Învățământul: Lipsa de resurse, rezistența profesorilor, lipsa unei strategii clare.
- Administrația publică: Birocrație, lipsa de viziune, lipsa de finanțare.
Ce poți face:
- Testează noile tehnologii și modele de afaceri într-un mediu controlat, sub supravegherea autorităților, pentru a identifica potențialele riscuri și a adapta reglementările. Testeaza soluțiilor digitale pe o linie de producție sau într-o secțiune specifică înainte de extinderea la nivelul întregii fabrici.
- Explorarea oportunităților de finanțare pentru proiecte de digitalizare industrială.
- Asigurarea unui schimb eficient de informații între diversele sisteme.
- Faciliteaza schimbul de experiență între colegi si parteneri
- Simplifica fluxurile de lucru, eliminând pașii inutili și formularele pe hârtie suprapuse peste digitalizare.
Bariere legislative si etice ale Papionului:
- Nu discuți in organizație despre implicațiile etice ale digitalizării (ex. supravegherea angajaților) sau despre impactul social (ex. excluziunea digitală).
- Regulile și legile specifice pot îngreuna sau întârzia procesul de digitalizare.
- Nu exista politici publice favorabile și de stimulente economice poate încetini digitalizarea
Riscul de Greenwashing (sau „spălare verde”)
Tu sau concurentii tai, prezentati produsele, serviciile sau politicile într-o lumină mai sustenabilă decât sunt în realitate. Scopul este de a atrage clienți, investitori sau publicul larg care sunt preocupați de problemele de mediu. Este o formă de marketing înșelător în care se creează o imagine falsă sau exagerată a angajamentului față de mediu.
Iată câteva exemple:
- Afirmații vagi sau nefondate: „verde”, „ecologic” sau „natural” fără a oferi dovezi
- Promovează un singur aspect ecologic al unui produs, ignorând impactul negativ general asupra mediului.
- Inițiative ecologice sunt minore pentru a distrage atenția de alte aspecte negative.
- Etichete sau certificări care nu au o bază reală sau nu sunt recunoscute de organizații independente.
Ce pierzi sau nu ai:
- Clienții se simt înșelați. Imaginea publică a companiei este afectată negativ, ceea ce poate duce la pierderi financiare.
- Autoritățile de reglementare pot impune amenzi sau sancțiuni pentru publicitate falsă.
- Investitorii preocupați de sustenabilitate pot retrage finanțarea.
Ce poți face:
- Realizează întâlniri regulate în cadrul organizației pentru a discuta deschis despre aspectele etice ale digitalizării.
- Elaborează un cod de conduită care să stabilească principiile și valorile etice pe care organizația le va urma în procesul de digitalizare.
- Invita la discuție experți în etică, sociologi pentru a oferi alte perspective. Lucrează cu avocați și consultanți juridici specializați în domeniul digitalizării.
- Urmărește schimbările legislative și reglementările relevante pentru domeniul tău de activitate. Dacă este posibil, participa la consultări publice și contribuie cu feedback la propunerile legislative care vă pot afecta activitatea.
***
Ai trecut rapid prin lista doar ca sa conștientizezi cat de multe situații pot apărea si din păcate lista nu este limitativa. Ramai in continuare alături de Lunif pentru a Sparge zidurile digitalizării.














