interviu

  1. Home
  2. Posts tagged “interviu”
  3. Page 2
Cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu
By Lunif.com
0
16 iulie 2025
473 Views
Cursant

Astăzi am alături de mine pe Mihai, care o să te introducă într-o lume minunată a leadershipului și nu numai. Descoperă cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu.


❓Cine este Mihai Barladeanu?❓

Sunt din Piatra Neamț, dar momentan locuiesc în Italia. Spun „momentan” pentru că doresc să mă întorc în România, unde îmi desfășor activitatea și am clienții.

Acum 6 ani am avut un accident. Pot spune că a fost mortal, dar am scăpat. Și atunci mi-am spus: „Dacă încă am rămas în viață, trebuie să fac ceva pentru lume. Nu te lasă Dumnezeu în viață fără un scop, mai ales când doctorii spun că trebuia să fii mort.”

Îmi plăcea sportul, dar nu știam cum să ajut oamenii. Practicam fitness, mergeam la sală, așa că m-am gândit: „Hai să continui aici.” Am urmat cursuri la o academie de fitness din Italia.

Academia avea o opțiune: dacă, în decurs de doi ani, făceai cinci cursuri, îți ofereau și un master. Așa că am făcut și asta, mi-am luat masterul. Cursurile au fost foarte interesante.

În cadrul școlii de fitness am descoperit coaching-ul. Auzisem vag despre el, dar credeam că nu e pentru mine. În timpul cursurilor a început să-mi placă. Se practica coaching-ul sportiv, dar principiile sunt aceleași, indiferent de domeniu.

🧑Apoi am descoperit Leadershipul

Am intrat în Maxwell Leadership și sunt certificat. La început, am ales coaching-ul, apoi a început să-mi placă și public speaking-ul. Am mai urmat și alte cursuri de leadership. Dintr-una în alta, am ajuns să iubesc leadershipul.

Studiindu-l, am realizat că practicam deja leadershipul instinctiv, fără să-mi dau seama. Aplicam principiile fără să fiu conștient. Am avut două echipe foarte bune, cu oameni pregătiți. Cu toate acestea, în ciuda perspectivelor bune, am dat faliment. M-am clătinat, iar a doua oară a fost gata. Nu pentru că nu știam să conduc o echipă. Știam. Dar erau alte lucruri pe care nu le știam. De fapt, nici nu știam că nu le știu. Nu aveam echipă de marketing, nu angajasem o firmă de marketing sau de vânzări. Aici eram slab și s-a văzut în rezultate.

Poți să fii bun, dar dacă nu știi să vinzi, nu mergi departe. Nu ajungi unde vrei din cauza marketingului. Dar știu că fac bine leadership.Inovația și progresul nu vin fără siguranță psihologică într-o echipă. Dacă oamenii se tem să vorbească, nu îți vor spune nimic valoros. Eu îi încurajam să spună orice, chiar și o prostie. Le spuneam: „Spune ce-ți trece prin cap.” Și ideea aia era preluată de altcineva, și apoi de altcineva, și până la urmă devenea genială.

❓Ce fel de echipă ai avut? Ce activitate făceați?❓

Prelucrarea lemnului. Aveam tâmplărie și gater. A fost greu de învățat, dar am reușit. Cu echipa mea, cu un băiat foarte bun, am reușit să construim case. Am avut o a doua echipă. Am făcut o lucrare chiar în Grecia, cea mai mare și mai frumoasă. După care a urmat falimentul și plecarea în Italia.

A fost cea mai bună soluție atunci. Insa n-am sperat nimic. Când am venit, toți îmi spuneau: „Acum vii, când s-a stricat totul?” Sunt de 15 ani în Italia. Unii spun că am avut noroc, dar norocul ți-l faci singur.

🧑Am început sa predau Leadership

Din Maxwell m-am oprit la leadership. Am acum o abordare nouă asupra leadershipului, pe toate cele trei planuri ale vieții: spiritual, mental și fizic.

Având și certificare în sport și fitness, cumva sportul și fitness-ul te motivează. Chiar am început un curs cu rezultate bune. Mi-au spus cei care au participat că au învățat lucruri pe care nu le mai auziseră.

Am început prima lecție chiar cu cinci minute de mișcare, exerciții cardio să spun. Și mi-a spus după aceea o persoană: „Exercițiul pe care mi l-ai spus tu, am încercat nu știu câte, că aveam probleme cu spatele, și văd că el e cel mai eficient.” Altul zicea: „Eu mai fac, dar nu așa intense.” Nu știu dacă sunt intense. Mie nu mi s-au părut, dar ceea ce ți se pare astăzi greu, peste o lună sau peste un an va fi încălzirea. Poate să fie și asta, nu știu.

Și din leadership, tot la fel: un participant mi-a spus: „Eu nu știam până acum că sunt un lider, dar după ce am parcurs cursul, mi-am dat seama că sunt. Îndeplinesc condițiile.” Acesta e rolul mentorilor: să descopere ceea ce omul personal nu vede în el. Asta se face prin experiență, prin intuiție. Dar și intuiția se dezvoltă.


❓Ai putea să spui, așa pe scurt, ceva despre cele trei componente ale leadershipului? Ce reprezintă ele?❓

Mental, efectiv, e leadershipul. Chiar am vorbit cu un psiholog. Și partea spirituală tot în mintea noastră e. Mai mult e în mintea noastră subconștientă, dar e și în cea conștientă, pe care știm ce facem efectiv. Suntem conștienți de ceea ce facem. Părerea mea este că fără parte spirituală nu suntem nimic. Practic asta suntem noi: spirit, spiritualitate. Ce este nemuritor în noi? Spiritul nostru. Dacă transpunem ideile astea în practică, în viața de zi cu zi, va fi mult mai bine. Poți să ai tot ce vrei, dar mintea noastră ne limitează.

Cursul pe care l-am făcut are șapte piloni ai leadershipului. Un lider autentic… foarte bine se pot numi cei șapte piloni ai succesului, pentru că sunt: autodisciplina, prioritățile, caracterul, atitudinea, influența, viziunea și dezvoltarea personală.

Toate se pot învăța, contrar a ceea ce spun mulți: „Ori te naști, ori nu te naști lider, nu poți să devii lider.” Nu e adevărat. E adevărat că sunt unii care au mai multe aptitudini de lider. Poate le au pe toate, dar dacă nu lucrează la ele… 1% e geniu, sau 5%, și restul e de muncă.


Cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu

🔑1. Autodisciplina

Am pus-o ca fiind primul pilon, pentru că fără autodisciplină nu faci nimic. Este cel mai greu lucru, într-adevăr, pentru a deveni lider, pentru că pare așa, inițial, floare la ureche pentru ei: „Ce e greu să vorbesc cu niște oameni sau să influențez?”

Funcționează ritualurile zilnice mici. Alea ne motivează. Orice faci: cinci minute dimineața mișcare, faci meditație, spui o rugăciune… fiecare ceea ce simte că rezonează cu el. Dar să faci ceva, o activitate pe care s-o transformi în ritual. Și să fie simplu. Nu trebuie să fie ceva complicat.

🔑2. Prioritizarea

Să-ți răspunzi la niște întrebări. Chiar am o serie de întrebări în timpul cursului ca să-ți prioritizezi activitățile: „Ce fac astăzi? Ce fac mâine? Ce fac săptămâna asta toată? Săptămâna viitoare?” Ceea ce am observat e că, în momentul în care îți prioritizezi activitățile, când îți faci un plan de activitate, altfel decurg lucrurile. Îmi place să spun că, atunci când ești pompier și doar stingi incendii, nu prea ai rezultate.

Trebuie să aduci un echilibru, și echilibrul îl aduci în pași mici.Trebuie să ieși din zona de confort. Dar când ieși mai puțin, aproape că nu se simte. Dar dacă ieși în fiecare zi câte puțin, se vede într-o săptămână, într-o lună. Într-un an nici nu mai spun unde ai fost și unde ai ajuns.

🔑3. Caracterul

Apoi, caracterul ține tot de leadership. Caracterul este tot o aptitudine, chiar dacă putem spune „caracterul este ceva fix” — nu-i adevărat. Putem să ne îmbunătățim ceea ce nu e foarte bun la noi. Putem să eliminăm ceea ce vedem că nu ne este de folos în creșterea noastră, în dezvoltarea noastră. La fel ca autodisciplina și ca prioritățile, putem lucra și la caracter.

🔑4. Atitudinea

Dacă mergi tu, ca lider — nu-i zic șef — dimineața la echipa ta și ești supărat, ai terminat toată echipa. Dar dacă te duci cu zâmbetul pe buze, cu un „da”, nu un zâmbet forțat, că se vede… Ei bine, dacă îi ajuți pe oamenii din echipă, îi întrebi, trebuie să-i cunoști. Dacă nu îți cunoști oamenii, nu prea ai rezultate.

Spunea un director, un manager de la o multinațională: „Dacă ar fi să renunț la tot și să aleg un singur lucru, aș alege să rămân cu întâlnirile 1 la 1.”

O prietenă din Italia, italiancă, i-am zis: „Tu te întâlnești cu angajații tăi?” „Nu. Dacă au o problemă, vin ei la mine și-mi spun.” Nu asta e ideea. Omul se simte apreciat, se simte ascultat. Toți avem nevoie de recunoaștere: că e angajat, că e antreprenor, lider… Doar două vorbe și ai schimbat atitudinea unui angajat. Două vorbe bune și l-ai schimbat în bine. Sau, din contră, l-ai terminat, iar în ziua aia se uită toată ziua la ceas și nu mai produce nimic.

Delegarea activităților e altceva, pentru că o boală, aș putea spune, este micromanagementul. Să știe tot ce mișcă în afacerea lui. Aceștia nu prea înaintează, pentru că micromanagementul este o frână în calea dezvoltării echipei și a afacerii.

🔑5. Influența

Spune Maxwell: „În leadership, totul se ridică și totul se coboară prin influență.” Practic, asta e esența leadershipului: influența. O influență bună, să fie în beneficiul tău și în beneficiul echipei și a fiecărui membru în parte.

Influența doar pentru că tu dai salariu… asta nu prea e influență ci e o piedică în calea progresului. Majoritatea o practică.

Sau angajații fac ceea ce le spune șeful, pentru că „șefu’ e de salariu”. Dar aici toate sunt legate. În momentul în care antreprenorul creează un mediu cu siguranță psihologică în cadrul echipei, nu-i mai este teamă angajatului să vorbească, să spună ceva. Se simte ascultat și, în momentul acela, simte că face parte din ceva. Influența prin exemplu personal e cea mai viabilă influență. Nu trebuie să spui „Fă așa că așa spun eu”. Mai bine spui: „Fă ca mine”.

🔑6. Viziune

Trebuie să ai viziune ca și antreprenor. Toți au. Puțini sunt antreprenorii care deschid o afacere doar ca să facă bani. De obicei, aceia nu știu dacă au succes… poate dacă faci o bancă. Dar în rest, au un vis, o viziune. Și e foarte bine să-ți implici echipa în viziunea ta și s-o repeți zilnic.

Tot Maxwell spune: „Dacă nu repeți viziunea ta în fiecare zi, înseamnă că nu ai o viziune.” Omul trebuie să știe pentru ce lucrează. Bine, este și retribuit, dar trebuie să-i dai un țel. Și atunci vine cu plăcere la serviciu, simte că este apreciat, că este inclus într-un program. Vine la serviciu și nu se mai gândește „păi, astăzi ce să mai fac ca să treacă ziua?”.

Pentru că mulți antreprenori caută mână de lucru, nu caută creiere. Și el este „creierul”. Dar un singur creier nu ajunge departe.

🔑7. Dezvoltare personala

Al șaptelea pilon pe care l-am abordat, cum spuneam, nu este o aptitudine, dar este foarte important: este dezvoltarea personală — personală și profesională. Într-un final, și cea profesională e tot personală. Se răsfrânge asupra omului, persoanei.

Poate sunt unele aptitudini care servesc efectiv în plan profesional. Dar sunt unele care servesc inclusiv în familie. Succesul începe în familie. Și familia este o echipă — fie că este formată din două persoane, fie că sunt și copiii — este o echipă. Și de acolo trebuie să începem să lucrăm.


❓Familia, pentru tine, la începutul vieții tale, până când ai deschis prima afacere, consideri că te-a ajutat?❓

Nu am avut o influență directă. Sunt dintr-o familie simplă de muncitori și da, e adevărat că mi-au vrut binele părinții. Mama mea… eram cumva privilegiat, aș putea spune, față de restul. Le mulțumesc părinților, familiei – bineînțeles că și cu ajutorul lor sunt unde sunt.

N-am fost într-o familie dezorganizată, cum mai aud uneori, cu copii care sunt maltratați. Nu mă refer doar la maltratare fizică, ci și psihică. Dacă-i spui toată ziua unui copil că e prost, până la urmă și ca adult va crede că e prost – dar mai ales un copil.


❓Multe dintre studiile tale le-ai făcut în perioada adultă, ceea ce este foarte frumos. Ai descoperit această pasiune? Sau partea educațională a fost dintotdeauna acolo?❓

Bineînțeles că și școala, chiar dacă este criticată, are rolul ei. Da, este loc de mai bine – de mult mai bine chiar. Dar în școală am învățat ceea ce am știut inițial: inclusiv să citesc, să scriu, și altele, mult mai importante.

La început, cam mulți învățam pentru noi. Sunt mulți care fac așa. Poate unii au învățat mai mult decât mine sau au citit mai mult decât mine, dar rămân acolo, neștiuți de nimeni, necunoscuți și nu dau nimic mai departe din ceea ce știu. Și poate, prin ceea ce ar da ei mai departe, ar ieși genii. Pentru că toți au o viață interesantă, fiecare are o pregătire – chiar și oamenii simpli. Sunt oameni simpli care citesc, studiază, poate mai mult decât cei care ar trebui să studieze.

E curios, dar sunt chiar și doctori care, citeam un studiu din America, erau așa de preocupați de ceea ce făceau, încât erau cumva pe pilot automat. Erau în urmă cu studiile din domeniul lor de activitate cu doi ani. Doctori. Trebuie să ne actualizăm tot timpul. Eu acumulez mereu.

Părerea mea e că e mai bine să te focusezi pe un domeniu și să devii bun acolo. Spun din nou de familie, căci da, e ceva care mă interesează și îmi place și studiez. Pentru că în familie te întorci după o zi de muncă, în familie petreci cele mai fericite clipe. Și dacă nu ești în armonie cu persoana de lângă tine, la ce folosesc toate celelalte?

Tot legat de familie, în general – nu neapărat în toate familiile – primim suficient de multe direcții în a ne dezvolta, în a vedea sau a afla ceea ce ne place cel mai mult, sau în a avea disciplină, așa cum vorbeam noi la începutul discuției noastre.


❓Cum pot găsi o direcție și această consecvență tinerii care sunt la început de drum?❓

La școală sunt profesori care îi pot îndruma, sunt mentori. Trebuie să caute – chiar și o carte poate să le schimbe cursul vieții. Am auzit de un trainer în dezvoltare personală care a citit doar patru cărți în viața lui, dar e foarte bun în ceea ce face. Nu este o regulă. Depinde de fiecare cum simte. Asta e cel mai important. Pentru că, în momentul când faci ceea ce simți, îți place ceea ce faci. Te focusezi pe acel lucru. Dacă îți spune altcineva… e bine, da, să ai ghidare, să ai sprijin. Dar e bine să-ți descoperi tu ceea ce îți place, ce te atrage, ceea ce faci.

Aș putea spune: ce faci în timpul liber? Ce faci și uiți că a trecut timpul? Sau ce faci fără să te uiți la ceas? E un semn că faci ceea ce îți place. Și dacă din pasiunea ta faci o profesie, vei avea succes.


❓Daca cineva vrea să te ia pe tine mentor, unde te găsește?❓

În primul rând, pe Facebook. Este profilul meu, Mihai Bârlădeanu, și mai există și o pagină profesională – Mihai Bârlădeanu Coach.


❓E ceva ce ai vrea să mă întrebi pe mine?❓

Da. De unde ți-a venit ideea de a face întâlnirea asta tip podcast?

La un moment dat discutam cu o prietenă care îmi povestea că una dintre rudele ei, în momentul în care a dat la facultate, a ales o singură opțiune – Politehnica, pentru că acolo știa că se studiază IT-ul. Doar că, în realitate, nu este singura universitate unde se studiază acest domeniu, indiferent de oraș, ci mai există și alte universități care oferă astfel de programe.

Motiv pentru care se gândea: „Cum am putea noi să ajutăm tinerii să înțeleagă diversitatea meseriilor care există, diversitatea modalităților în care poți să studiezi?” Și ăsta a fost motivul pentru care am început să fac genul acesta de podcast.


💡Un gând de final💡

Cum spuneam și mai devreme: să alegem ceea ce ne este de folos. Viteza asta, tumultul, multitudinea de informații – toate acestea pot fi copleșitoare, dar trebuie să învățăm să selectăm ce ne e util.

Un alt sfat, ceva ce am observat eu: nu poți fi întreg dacă nu ai un echilibru pe cele trei aspecte ale vieții – spiritual, mental și fizic. Unii pot să fie mai mult spre spiritual, alții spre mental, alții spre fizic. Asta e normal, nu suntem egali, suntem unici. Dar un echilibru între toate cred că este cheia fericirii.

***

Mulțumesc pentru ideile frumoase despre Cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu. O variantă diferită față de ceea ce am întâlnit la alți traineri.


Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu
By Lunif.com
0
2 aprilie 2025
3606 Views
Cursant

Ne bucurăm că ne ești astăzi alături. Așa cum te-am obișnuit din când în când, avem și invitați speciali.  Mai jos il vei cunoaște pe Bogdan Onciu și, pe lângă a vedea ce face el în activitatea lui de zi cu zi, are pentru noi și o propunere de subiect foarte interesantă, anume: Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu


Bogdan, câteva lucruri despre tine?

Am 36 de ani și 18 ani în câmpul muncii. Am studiat asistență socială pentru că nu intrasem la buget și nu aveam foarte multe opțiuni. Am reușit să mă duc spre zona care mi-a fost dragă și care a rămas acolo ca o iubire neîmpărtășită, mai exact psihologia.

Și în mod ciudat, viața ne plimbă de în multe roluri și ne învață multe chestii despre care undeva cândva nici nu ne gândeam la ele. Am început ca operator sondaje încă din vremea liceului. Pe urmă am continuat ca și manipulant mărfuri, am fost operator de producție. În fine, o multitudine de joburi cu care nu mă identificam și mai ales că vorbim de acum multă vreme.

Cumva mergeai la job ca să ai un serviciu, nu ca să-ți crești… Nu aveam perspectiva creșterii ca atare, venind și dintr-o zonă nu foarte favorabilă a țării, din Valea Jiului. De-a lungul timpului, în diversele roluri pe care le-am avut, am învățat sau mi-a plăcut întotdeauna să învăț. Am fost foarte curios și uneori poate enervant de curios pentru colegii cu care lucram: „Aia ce face?”, „De ce facem lucru ăsta?”. Tot felul de întrebări de astea care să fie probabil…

Întorsătura, dacă pot spune așa, a fost pronunțată în rolul de Mercantizor, în sensul că atunci am descoperit lumea vânzărilor, dinamica lor. Aș îndrăzni să spun că vânzările au la bază, pe lângă cunoștințele de business pe care le dobândește oricine-i deschis să învețe, interacțiunea umană, inteligența emoțională chiar în raport cu oamenii.


Ce tipologii de clienți pe care tu i-ai întâlnit?

„Eu vreau… Tu da-mi…” Asta e cea mai des întâlnită tipologie de client.

Majoritatea companiilor vor să dezvolte relații și parteneriate cu clienții lor, dar într-un fel sau altul rămân la limita acelui trade, acelui schimb de servicii, produse versus bani și așa mai departe. Eu am încercat întotdeauna să creez un pod, o legătură între în cadrul parteneriatului ăstuia și să înțeleg mai bine clientul.

Arogantul, fricosul și așa mai departe. Cu toate tipologiile de client am interacționat. Am avut clienți foarte prietenoși cu care nu m-am înțeles, foarte calzi. Client foarte dificil cu care am dezvoltat o relație extraordinară. Cum am făcut sau de ce nu m-am înțeles cu cei foarte calzi? Pentru că poate stilul meu de a aplica, de a-mi face treaba nu a fost în modelul lor.

De altfel, și cel arogant și cel fricos și cel mai sceptic și așa mai departe, au în spate un element comun: oamenii vorbesc pe un limbaj, pe mai multe limbaje. Dacă reușești să identifici modul, limbajul și să-l decodifici, poți stabili o relație strict profesională cu acei oameni, chiar dacă nu discutăm despre la ce grădiniță merg copiii lor.

In orice discuție, trebuie să existe momentul de deschidere. Rolul deschiderii este acela de a lua pulsul oamenilor. Nu pot să mă duc la un client, și să intru direct în topicul de business fără să am zona de deschidere prin care îmi și dau seama dacă e un moment bun înainte de propunere, că poate omul a avut… un exemplu extrem, a avut un deces în familia lui. Lui îi pasă la ora actuală de propunerea mea de business?


De la mercantizor care a fost următorul tău pas?

Agent de vânzări. Acolo am început să deprind foarte mult despre ce înseamnă vânzările, să învăț practic. Am început să consolidez eul de astăzi,  Am întrebat oamenii cu experiență cum fac lucrurile. Este mai important decât acel „cum”, ce fac și cum fac, pentru mine a fost de ce-ul din spate. De ce a ales să facă un lucru într-o manieră anume, care este raționamentul din spate și asta se leagă foarte mult și cu pasiunea mea de a înțelege cum gândesc oamenii. Mi-am adresat mereu întrebarea „De ce?”.

Sunt un om orientat spre soluții și nu spun așa doar ca să umplu un gol și pur și simplu, dacă mă uit respectiv de-a lungul timpului la diverse situații în care prin care am trecut, tot timpul am căutat o soluție de a gestiona fie un moment, fie o activitate, aproape orice, orice ce-a stat în puterea mea și dacă ne-am găsit la mine soluția, că e normal că nu, că nu le știu eu pe toate, că dacă le știam pe toate, cine știe unde eram.

Am reușit să identific singur sau cu ajutorul altora soluții la diverse situații, astfel încât să fie să simplific o activitate, fie să aducă rezoluția asupra unei chestiuni.

Cred că e foarte important pentru oricine să accepte și că nu suntem perfecți. Adică uneori mai și avem parte de eșecuri.


Un exemplu? Pățania de la scola de soferi

La școala de șoferi am fost obișnuit prost. Nu exista examen sau testare pe care să nu o promovez. Evident partea teoretică a fost brici pentru mine, dar am picat la oraș. De ce am picat la oraș? Am picat că am fost și un simț al corectitudinii și un spirit care vrea să fie să-ți facă dreptate și chiar și așa dreptate nu e întotdeauna dreaptă.

Și înaintea mea, testate pe altcineva. Am uitat să  dar punctul culminant a fost când la un semafor. Emoțiile și toate elementele care contribuie într-o astfel de sesiune, mai ales când ești și tânăr și la școala de șoferi, am făcut stop, am respectat indicatorul de stop, nicidecum semaforul care îmi dădea voie să fac dreapta și întrebarea lui a fost „de ce?”.

De ce am oprit și eu tolomac, că altfel nu pot spune, zic: „Păi m-a derutat semnul de stop.” S-a enervat foarte tare, nu o să intru foarte multe detalii cum te-a enervat și m-a picat. Atâta greșit în plus vreo două semnalizări, ceva minor. Nu greșisem cu absolut nimic grav, nu ma intervenit la frână, nici la volan.

Mi s-a făcut o nedreptate. Așa am simțit-o și am fost în momente în care orice știu sigur că orice aș fi făcut, n-aveam cum să schimb. Nu era soluție pentru situația respectivă și a trebuit să accept. Greu mi-a fost să accept și acuma mă mai enervez un pic când povestesc. Dar uite atunci da, cu toate astea am reușit să învăț că uneori lucrurile nu merg așa cum vrem, nu avem soluția respectivă și trebuie să învățăm să acceptăm. Mai poate fi o alternativă, și anume să cum putem privi problema respectivă dintr-un alt unghi. Din momentele în care am eșuat în viață, am încercat să-mi iau lecția.


Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu

Pasiune pentru autoeducație a fost dintotdeauna?

A fost ceva care am descoperit pe parcurs. Curios am fost dintotdeauna, dar niciodată nu m-am gândit la asta ca o pasiune. Era o chestie mai degrabă instinctuală, dacă pot spune. „Eu vreau să învăț subiectul X, că mă interesează acel ceva”. Acum îmi plac provocările. Îmi place să mi se dea o sarcină dificilă.

Undeva prin 2019, aveam rolul de manager. Una din problemele cu care m-am confruntat a fost frecvența cu care primeam diverse rapoarte. Nu cunosteam pachetul Microsoft Office. Pe fostul meu manager, ori de câte ori îl rugam: „Ajută-mă să învăț și Excel-ul, ajută-mă căci înțelegi mai bine cu ce se mănâncă”, replica era: „Lasă că ai tu vreme.”  Și întâmplător am descoperit Excel-ul, eram la un client și am văzut ce a făcut el acolo. Mi s-a părut super tare. Zic: „Uau!” O chestie relativ mediocră pentru cei care lucrează cu Excel. De la acel egal, ca să spun așa, am descoperit Excel-ul și toate elementele pe care le cunosc astăzi. În momentul în care am devenit manager și am observat că  n-am cum să urmaresc acuratețea datelor, am început să-mi consolidez un anumit raport manual.

Niciodată nu m-am dus: „Uite ce fac eu.” Am lăsat ca munca mea să vorbească pentru mine. Am implementat în cadrul echipei mele acel sistem de monitorizare care a fost preluat apoi de alte echipe și la ora actuală este unul din principalele sisteme de raportare, de monitorizare a performanței pe care îl folosim noi în cadrul companiei.

Ceea ce ne inspiră cel mai mult și ne determină la autoeducare este să vedem pe alții, Ce fac ei nu se pare atât de uimitor și știm că și noi am fi capabili


Cum putem ajuta pe ceilalți să-și descopere această pasiune pentru a afla mai multe?

Să-i determinăm să fie sinceri cu ei în primul rând; pentru acei oameni care vor să facă ceva deosebit, pentru ei cred cu tărie în faptul că își pot descoperi pasiunea într-un loc în care nu se gândeau și eu mă simt că sunt unul. Nu credeam că zona de vânzări mă va aduce atât de departe.

Să încerce să caute acel ceva pe care-l urmăresc de când și-au dat seama ce vor. Să nu se blocheze într-un punct doar de teama de a nu eșua.

Vin cu o mică povestioară, de cu teama de a nu eșua. În rolul de agent de vânzări am fost  promovat și întâmplarea face că la scurt timp după ce am fost promovat, am atras atenția actualului angajator și am fost ofertat. Presiunea deciziei ce să fac, ce să fac, o fi bine, n-o fi bine. În perioada respectivă, tot visam în fiecare seară că urc niște trepte. Începeam sa urc scara unui bloc, aveam balustradă. La un moment dat treptele deveneau mai mari, mai rare. La un moment dat treptele erau însoțite de goluri. Balustrada până să-mi dau seama dispăruse de ceva vreme.

Apoi a apărut alt vis și anume era întuneric și am văzut urme de lup. Știam că este lup, dar întunericul de fapt era problema, nu știam ce este de fapt.

După ce-am intrat la noul angajator, cred că la vreo câteva săptămâni mi-am dat seama că n-am mai avut niciunul din cele două vise. Am stat și am analizat un pic ce ar fi vrut să însemne și gândindu-mă un pic și la cronologia lor, mi-am dat seama că primul însemna că imi era teamă să fac un pas în față din lipsa de siguranță. Cu toții avem teama asta de lipsă de siguranță.


Winston Churchill și anume că „Succesul nu e definitiv și eșecul nu e fatal.”

E o vorbă care mi se pare genială și e atât de plină de însemnătate.

Dacă am fi veșnic fericiți sau cu stare de bucurie, n-am mai putea să ne bucurăm de moment, n-am mai simți ce înseamnă bucuria dacă n-ai un strop de tristețe, adică dualitatea în sine există tocmai ca să putem aprecia tot ce avem în jur.


Cum ai experimentat tu eșecul?

În 2021 s-a eliberat un rol de trainer și mie mi-a plăcut rolul de trainer încă de când l-am văzut la primul meu trainer cu care am susținut un curs. Mi s-a părut atât de fascinant, bine nu știam neapărat ce înseamnă asta, nu ce înseamnă pregătirea din spate și așa mai departe. Mă simțeam cumva ca la școală pe de-o parte, pe de altă parte simțeam că angajatorul prețuiește dezvoltarea oamenilor și mi-am propus văzând o astfel de oportunitate, să-mi maximizez ocaziile, oportunitățile de dezvoltare pe cât de mult posibil.

Și în 2021 se eliberează un rol de trainer. Eu ambițios așa și cum mă bag, îl pun pe managerul meu de la vremea respectivă și zic:

  • „Uite am înțeles că se eliberează fix aicea în vest. Mă interesează.” Cred că l-am prins și pe el într-un moment prost. N-am aplicat inteligența emoțională și m-a întrebat, pe un ton apăsat, dar nu dur, m-a întrebat:
  • „Ce ai făcut tu pentru rolul ăla?” Am rămas așa.  Am bâjbâit, recunosc. „Mai sunt aproape cu trainer-ul.”
  • „Nu că ai stat să participi la un meeting, ce ai făcut tu propriu-zis?” Și n-am avut un argument. Vă dați seama că n-am luat prin rolul acela de trainer.

Am avut parte de un duș rece, foarte rece. Cred că vreo două zile am rămas cu gândul la discuția respectivă: „Ce am făcut? Ce am făcut?” Dar mi-am luat lecția și fix din săptămâna următoare am pus sesiuni cu trainerii din zonă și le-am zis că vreau să învăț, vreau să văd cu ce vă ocupați, vreau să fiu cât mai mult aproape de voi pentru că eu vreau să învăț.


Un alt cadou de la acel manager.

Mi-a zis în felul următor: „Fă-ți un selfie acum, 28 martie, fă-ți un selfie acum și la anul în aceeași zi, fă încă unul. Dacă cele două poze sunt identice, n-ai făcut nimic.” Era metaforic, dar cred că înțelegeți ideea. Da și asta se întâmpla în 2021, aproape 2022. De-atunci îl fac în fiecare an, de mai multe ori pe an.

In octombrie 2024 am obtinut rol de trainer. Dar s-a schimbat cu mult față de ce știam eu de-atuncea. Când am început să interacționez cu ei și să lucrez pe anumite proiecte profesionale, tot nu vedeam nici măcar 20% din ce făceau ei.

Nu cred că există vreun moment în care să spună, nu cred că există vreun trainer care să spună: „Eu nu mai am ce învăța, știu totul.” Nu doar un trainer, ci orice om în orice domeniu. Încă văd și încă încerc să-mi ajustez stilul de a preda. Cred că-i foarte valoros să asculți activ, inclusiv să-și asculte activ, partenerii de viață, nu doar clienții sau să spună un „NU” asertiv.


Ce înseamnă pentru tine comunicare eficientă?

Dacă avem un proiect, cred că este nevoie de toți participanții să participe la acel proiect și susțin că orice idee e binevenită, chiar și în aparență idioată idee. Din experiență știu că uneori lucrurile nu merg conform instrucțiunilor și trebuie să vină ceva creativ. Iar această comunicare apare, adică eficiența comunicării se vede în momentul în care învățăm să ascultăm activ oamenii din jur, să înțelegem un pic mai aprofundat ceea ce ne spun și să acceptăm acele puncte de vedere ale lor. Poate cu ajutorul lor putem, de ce nu, învăța ceva. Învățăm fie despre om, fie despre cum gândește, fie despre un element nou.

Practic eu sunt responsabil de ce spun eu. Deci ce înțelegi tu, ești tu responsabil. Adică interlocutorul tău se face responsabil de ce reușește să înțeleagă. Dacă eu am un handicap în a transmite un mesaj, atunci interlocutorul are dreptul să-mi spună: „Cred că mesajul lui nu a ajuns la mine.” Hai să vedem așa este unde suntem.

Știi vorba aia românească: „Șefu e șef oriunde.” Există un manageri, cei care gestionează oameni și pot gestiona inclusiv la nivel de comunicare oamenii și există lideri. Aș îndrăzni să spun că un manager are șanse mari să ajungă lider, dar nu să se numească. Din punctul meu de vedere un manager este numit lider, nu se autointitulează lider. Ce fac alții nu aș putea spune, dar pot spune din ce observ, cei sunt manageri cărora le lipsesc, le lipsește „people skills” și nu e vina lor că n-au fost educați în zona de gestionare a oamenilor. Dar pot îndrăzni să spun că dacă nu fac nici acum, când sunt manageri, când conștientizează că au oameni în subordine, oameni nu angajați, oameni nu muncitori, ei au oameni în subordine, atunci e o problemă la ei.


Cu ce gând ai venit în mod special pentru ei?

Are Eminem o melodie, nu vreau să-i fac reclamă sau ceva. Dar spune așa: „Till I collapse” – Până cad, nu mai putem. Cred că e de datoria noastră ca oamenii, ca parte din societate, să încercăm să ne aducem aportul. Dacă eu astăzi sunt o versiune mai bună măcar cu ceva infim față de ieri, eu sunt mulțumit.

Faceți-vă acel selfie ori de câte ori simțiți nevoia. Mai mult de atâta, în momentele în care simțim că suntem jos, hai să ne uităm un pic în spate de unde am plecat până am căzut un pic. E ca la maraton. La 42 de kilometri dacă ai alerga 41 și acolo ai căzut jos, ai alergat mult.


Cum te-ar putea găsi cei care doresc sa lucreze cu tine?>

Pe LinkedIn. https://www.linkedin.com/in/bogdan-alexandru-onciu-7352b2257/

***

Mulțumim, mulțumim tuturor pentru faptul că ai citit pana al final – Autoeducarea și Vânzările sunt secretele succesului cu Bogdan Onciu- și împreună cu Georgiana vă așteptăm și la întâlnirile următoare cu noi invitați sau cu noi altfel de surprize.


Mai mult decât inteligență emoțională cu Dragoș Iulian Matei
By Lunif.com
0
25 decembrie 2024
755 Views
Cursant

Îmi plac cadourile altfel, acesta este motivul pentru care l-am invitat pe Dragos Iulian Matei. Este un om dedicat dezvoltării inteligenței emoționale pentru copii si tineri, combinând arta, tehnologia și filmul în munca sa. Te invit sa descoperi mai jos citind sau ascultând idei cu inspirație mai mult decât inteligenta emoțională cu Dragoș Iulian Matei.


Cum şi-a descoperit Dragoș pasiunea? Prin evenimente care schimbă viața

Aflat la 46 de ani, Dragoș a avut o copilărie marcată de timiditate și de dificultățile perioadei comuniste. Cu toate acestea, pasiunea pentru scris l-a însoțit de-a lungul vieții.

Două doamne i-au marcat profund copilăria și i-au influențat parcursul.

  • Prima, o educatoare cu o expertiză și o umanitate extraordinara, a lucrat într-un centru de plasament. Avea o capacitate rară de a-i vedea și trata pe copii ca pe niște oameni demni, oferindu-le respect și încredere. Un fost elev, ani mai târziu, i-a mărturisit impactul profund pe care l-a avut asupra lui, spunându-i că a fost singura persoană din instituție care l-a tratat cu demnitate.
  • A doua doamnă a intervenit direct pentru a-l ajuta pe Dragoș să se integreze. În copilărie, Dragoș se simțea izolat, nimeni nu se juca cu el în afara familiei. Această doamnă, „un fel de a doua mamă”, i-a cerut fiicei sale, care era populară printre copii, să-i convingă pe ceilalți să se joace și cu Dragoș. Intervenția ei a avut succes, iar Dragoș își amintește cu recunoștință de acest episod crucial pentru dezvoltarea sa socială.

Evenimentele nu sunt doar fericite. La un moment dat a fost lovit pe strada. Inspirat de aceste experiențe și de spectacolul „Oscar și Tanti Roz”, Dragoș a decis să se dedice ajutorării copiilor prin dezvoltarea inteligenței emoționale. Lucrează într-un ONG, implicându-se în proiecte cu copii din centre de plasament, spitale și secții de oncopediatrie.


Cartea emoțiilor scrisa de Dragos

Dragoș a publicat o carte despre emoții, care a avut un impact semnificativ asupra multor oameni, fiind folosită chiar și în psihoterapie. Formația sa tehnică l-a ajutat pe Dragoș să aplice o abordare științifică în munca sa, colaborând cu numeroși specialiști în psihologie și neuroștiințe.

Cartea despre inteligența emoțională pentru copii a fost scrisă după numeroase spectacole de succes, care au demonstrat că oamenii, atât copii, cât și adulți, învățau despre emoții. La sugestia unei psihoterapeute, Dragoș a participat la un seminar și s-a hotărât să scrie propria carte.

Cartea este unică, apreciată chiar și de copiii care pe o capodopera. Cu ajutorul acestei cărți un copil, de exemplu, a reușit să-și gestioneze mai bine durerea în timpul unei operații datorită tehnicilor de respirație învățate de la Dragoș.

Deși nu mai este disponibilă, Dragoș intenționează să o reediteze, inclusiv într-un format interactiv VR/AR, cu jocuri și activități care să implice lupta cu emoțiile. Cartea va conține exerciții de desenat, colorat și alte activități adaptate la tehnologie pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

Dragoș a creat și aplicații pentru spitalul oncopediatric, care i-au ajutat pe studenții la psihologie și medicină să lucreze cu copiii bolnavi. Aplicațiile oferă ghidare și facilitează interacțiunea cu copiii în situații dificile, cum ar fi cele întâmpinate în lucrul cu copii din Ucraina.


Cum sunt spectacolele organizate de Dragos?

Existau două tipuri de spectacole: unele cu animăluțe vorbitoare, în care personajele intrau în diverse provocări și le rezolvau cu ajutorul inteligenței emoționale. Nu era vorba de rezolvări magice, ci de un parcurs în care copiii învățau făcând anumite lucruri, cum ar fi să respire conștient când simțeau emoții puternice. Totul se desfășura în cadrul poveștii, iar învățarea era graduală, la fel ca în carte. Spectacolele au avut succes, iar oamenii au putut aplica ceea ce au învățat.

În ultima perioadă, a creat și activități pentru adulți. Lucreaza la filme cu un sistem 3D, asemănător cu VR, în care reprezentările artistice sunt interactive. De exemplu, dacă vorbesc despre minte, apare o reprezentare a minții, iar spectatorii pot vedea căile neuronale. Sau, dacă vorbim despre „bula noastră”, ne vedem într-o bulă. Prin acest sistem 3D pot crea și spectacole mai tehnologizate, în care copiii și părinții pot folosi telefonul pentru scurte perioade de timp, pentru a vedea anumite elemente interesante. Toate spectacolele au fost interactive.


Mai mult decât inteligenta emoțională cu Dragoș Iulian Matei

Ce provocări întâmpina Dragoș in activitatea sa?

Avansul extremismului și creșterea diferențelor dintre oameni sunt îngrijorătoare. Această divizare a fost pregnantă și observată de multă lume, în special în ultimii ani, atât în România, cât și în SUA.

Studiile arată că extremismul crește după perioade stresante, cum ar fi pandemia și lockdown-ul. Deși se aștepta la o creștere mai mare, spera ca extremismul să scadă din nou. Totuși, dezinformarea rămâne o problemă ce afectează mințile oamenilor.

Lockdown-ul a fost un eveniment de neimaginat, o lovitură psihică puternică, poate chiar mai mare decât ar fi fost acum sute de ani, deoarece oamenii s-au obișnuit cu democrația și libertatea. Frica a persistat mult timp, alimentată de posibilitatea revenirii pandemiei, de războaie mediatizate intens și de teama unui război nuclear. Chiar și copiii au fost afectați de această frică.

Putem contribui la reducerea extremismului prin considerație și empatie față de toți oamenii, indiferent de convingerile lor politice. Ei sunt oameni ca și noi, poate mai puțin norocoși, care nu au avut șansa să învețe anumite lucruri. Nu ar trebui să-i desconsiderăm, ci să ne amintim că nimănui nu-i place să se simtă inferior.

A simțit și el frica în copilărie, teama că nu va mai putea merge la școală din cauza planurilor tatălui său de a ne muta la țară. Această frică a fost la fel de intensă ca frica de moarte.

Experiența l-a învățat că nu trebuie să ne considerăm superiori și să-i desconsiderăm pe ceilalți doar pentru că am avut șansa de a trăi altfel. Empatia poate fi de mare ajutor.


Povestea celor 10 pești

Îmi amintesc o poveste pe care o spuneam copiilor, despre zece pești. Dacă unul dintre ei se îmbolnăvește și ceilalți nouă îl ignoră, boala se agravează și poluează apa. Chiar dacă boala nu este transmisibilă la toți, apa murdară îi va afecta pe toți peștii. Poate trei dintre ei sunt rezistenți la boală, dar vor trăi într-un mediu nesănătos, fără ceilalți pești. Dacă peștii sănătoși l-ar fi ajutat pe cel bolnav, apa ar fi rămas curată.

Așa este societatea. Trăim cu toții în ea și trebuie să o ajutăm, pentru că ne afectează pe toți, indiferent dacă suntem sau nu direct implicați în problemele ei.


Cum poți folosi empatia in societate?

Burnout-ul este greu și reduce eficiența activității sociale. Este important să fim atenți și la noi înșine, nu doar la exterior. Nu în fiecare zi simțim că putem schimba lumea, dar pașii în această direcție sunt importanți. Nu ești singurul, sunt mulți oameni care se implică. Încurajează oamenii să ia inițiativă!

Sunt din ce în ce mai multe evenimente artistice care promovează implicarea socială. Exista un spectacol de teatru politic care încuraja oamenii să acționeze. Suntem din ce în ce mai mulți care ne dorim schimbarea.

Există exemple de schimbări inițiate de oameni, în special prin proteste non-violente, care sunt mai eficiente decât violența.

Studiile arată că un procent mic (3-5%) din populație poate schimba regimul unei țări sau sisteme întregi, prin proteste non-violente. Avem o putere mai mare decât credem! Sunt multe de schimbat, dar nu trebuie să le facem pe toate deodată.

Empatia și compasiunea sunt esențiale. Putem reuși!

Empatia se dezvoltă și prin cărți și filme, este un proces psihologic. Depinde ce filme urmăresc, desigur. Dacă vorbim de dezinformare și instigare la ură, empatia nu se dezvoltă. Din fericire, nu sunt mulți tineri care sunt atrași de aceste tipuri de conținut.

Chiar dacă 31% din populație a votat extremiști, nu toți sunt influențați de filme sau mesaje negative. Mulți sunt doar nemulțumiți de sistem. Studiile arată că nu toți cei care votează extremiști sunt extremiști în adevăratul sens al cuvântului.


Impactul rețelelor sociale asupra empatiei

Lucrând cu tinerii, am observat că sunt mult mai empatici și pasionali decât eram noi la vârsta lor. Totuși, dacă nu suntem atenți, empatia poate scădea, iar situația se poate înrăutăți din cauza problemelor sociale și a rețelelor sociale, în special TikTok.

Dragos a cunoscut adulți care au petrecut ore întregi pe TikTok. Este foarte adictivă, funcționează ca un drog, stimulând sistemul de dopamină și alte mecanisme ale adicției. Vă dați seama cum este pentru un copil sau un adolescent, al cărui cortex nu este complet dezvoltat? Ai auzit și copii și tineri spunând „Aș vrea să ies, dar nu știu cum”.

Sunt lucruri importante de făcut pentru a combate adicția de rețelele sociale. Cred că putem avea maturitatea de a folosi cuțitul pentru a tăia pâine, nu pentru a face rău. Rețelele sociale au și ele o valoare, pot fi folosite în favoarea noastră, cu atenție și conștientizare. Dacă înțelegem de ce și pentru ce le folosim, va fi mai ușor pentru toată lumea, adulți și copii, să le folosească responsabil.

Avem șansa de a evolua și de a ne dezvolta inteligența emoțională, identificând pericolele și oprindu-le. Când copiii învață cum să iasă din capcana adicției, își dezvoltă inteligența emoțională și pot folosi această experiență și în alte arii ale vieții. Se numește „efectul spillover”.

De exemplu, dacă învăț să gestionez frica într-un context, pot aplica această abilitate și în alte situații. Am cunoscut un preadolescent care, după ce a citit cartea și a confruntat, a putut să meargă în excursii și să-și schimbe viața socială. A învățat să lucreze cu frica gradual, ca un antrenament. Este un proces, nu se întâmplă peste noapte.

La fel și noi avem șansa de a gestiona adicțiile și de a ne dezvolta „mușchii emoționali” pentru a face față provocărilor vieții.


Cum evaluează Dragos răsplata muncii cu cei mici

In România, această activitate este uneori devalorizată și nu foarte bine plătită. Respectul vine doar din partea unei părți a societății. Cu toate acestea, crede că situația se va îmbunătăți în viitor. Pe măsură ce oamenii acordă mai multă atenție inteligenței emoționale, artei și aspectelor umaniste.

Nu crede că studiile în domeniul social sunt necesare. A scris cartea bazându-mă pe experiența sa vastă, inclusiv colaborări cu oameni de teatru precum Marius Manole și studenți. A învățat mult de la ei, au modelat felul meu de a scrie pentru copii. A putut vedea perspectiva cititorului, în special a copilului. A folosit tehnici dezvoltate în teatru, am învățat și de la specialiști în psihologie și psihoterapie.

Colaborările cu alți oameni aduc valoare, nu trebuie să știm totul.


Unde îl găsim pe Dragoș

Pe pagina de Facebook a Asociației Micile Emoții Mari sau pe profilul meu de Facebook, Matei Dragoș Iulian. Pe Instagram e mai puțin activ, dar voi relua activitatea la anul.

Este deschis la colaborări și discuții despre modalități de a ajuta societatea.


Ce te roagă Dragoș

În final, aș vrea să transmit un mesaj celor care ne ascultă. Urez tuturor să le pese mai mult de societate și de noi înșine, evitând burnout-ul. Putem ajuta progresiv, începând cu pași mici. Fiecare început poate părea greu, dar cu timpul devine mai ușor. Avem șansa să reconstruim lumea și să ne eliberăm de stres. Cu cât ne implicăm mai mulți, cu atât lumea va fi mai bună.

Împreună putem face multe! Schimbarea nu este departe dacă ne implicăm. Stresul războiului și pandemia trec, iar extremismul poate scădea. Oamenii care votează extremiști trebuie să se simtă iubiți, acceptați și valorizați în societate.

***

Acum probabil ti-ai dat seama de ce am intitulat acest mesaj Mai mult decât inteligenta emoțională cu Dragoș Iulian Matei

Avem capacitatea de a construi împreună o viață bună! Pas cu pas, încet și sigur!


Din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea
By Lunif.com
0
22 octombrie 2024
1134 Views
Cursant

Te invit astăzi sa o cunoști pe Bianca si ce presupune meseria de ilustrator de carte: Din secetele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea. Indiferent daca ești student, părinte, scriitor sau doar pasionat de dezvoltare, sunt convinsa ca vei găsi ceva relevant pentru tine.

Cine este Bianca Tulea?

Eu sunt Bianca și sunt artistă, mai exact sunt ilustratoare și lucrez cu ilustrație de carte pentru copii și ocazional cu ilustrație pentru jocuri. Sunt absolventă a Facultății de arte și design din Timișoara. Recent am încheiat și un doctorat, iar în prezent fac artă.

Cum ai ajuns la artă?

O poveste lungă. De când eram mică mi-a plăcut să desenez, totdeauna eram înconjurată de hârtie și creioane. Desenam pe tot ce prindeam și întotdeauna am știut că vreau să fac asta și mai departe atunci când o să cresc.

Am ajuns la facultatea de arte printr-o recomandare de la o doamnă profesoară. Ea m-a încurajat să urmez acest traseu și căutând am ajuns la Timișoara. Acolo m-am simțit chemată, acolo mi s-a părut cea mai bună oportunitate. A fost un mare risc pe care mi l-am asumat pentru că am plecat foarte departe de casă. Eu sunt din Constanța și practic am fugit la celălalt capăt al țării. A fost o decizie extraordinară, a fost probabil cea mai bună decizie din viața mea de până acum.

Am petrecut 3 ani de zile la facultatea de arte și design la secția de pictură. După aceea am făcut un master de 2 ani tot în Timișoara la arte vizuale și după am făcut un doctorat tot de 3 ani. Deci ai petrecut 8 ani din viață. Am vrut să descopăr mai multe si am ajuns la ilustrație.

Povesteai mai devreme că ai avut momente în care ai vrut să renunți. Ai putea să ne povestești un pic despre ele?

Nu pot să zic că am avut momente chiar atât de grele încât să nu știu ce să fac în continuare. Dar au fost momente de slăbiciune, au fost chiar materii în cadrul facultății în care stăteam înainte de examen… Noi nu avem neapărat examene scrise neapărat. Trebuia să facem lucrări și stăteam până la 2-3 dimineața și scoteam lucrări, căci trebuia să merg la examen. Imi făceam lucrările și plângeam și ziceam că eu nu mai vreau și că…

Era foarte mare stresul și foarte mare volumul de muncă. Dar după ce acestea treceau cumva, lucrurile nu erau atât de negre și acea încăpățânare de „OK, hai că mai e și hopul ăsta. „Hai că mai trec și peste asta”. M-au ajutat cumva să depășesc barierele și am realizat că momentele sunt grele doar atunci când există în prezent. Odată ce ai trecut de el, odată ce a trecut o săptămână de la examen, odată ce a trecut o lună, 1 an… Da, realizez că n-au fost decât niște rampe de lansare, doar un hop peste care să sari ca să ajungi mai sus.


Hai să spunem ce înseamnă meseria de ilustrator si ceva despre lucrările tale.

Aș vrea să precizez că sunt la început de carieră, proiectele sunt încă micuțe și puține. Dar ca ilustrator uneori ajung să fac de toate. Eu mă caracterizez drept ilustratoare de cărți pentru copii. Am făcut proiecte pentru persoane din străinătate, câteva și în țară și, așa cum am zis. Am făcut și ilustrații pentru jocuri, pentru personaje, decoruri, de toate. Și pe lângă am făcut și logo-uri și ilustrații de revistă și manuale, t tot ce s-a prins în proiect. Chiar am o cărticică, am venit cu temele de acasă. Aceasta, de exemplu, este o cărticică dintr-o serie din America pe care am avut șansa să o ilustrez acum câțiva ani. Am avut și proiecte personale care încă n-au ajuns pe piață, dar sper să ajungă în câțiva ani.

Ca și ilustrator, din punct de vedere al job-ului, cred că trebuie să înveți să comunici. Noi, artiștii, suntem așa un pic mai… mai retrași în noi, noi și foaia de hârtie și tindem… Sper să nu vorbesc în numele tuturor, dar tindem să fim mai puțin comunicativi. Este o abilitate esențială, totuși, pe care trebuie să ne-o asumăm ca să putem comunica cu cel care are nevoie de ilustrația noastră. Să înțelegem ce dorește persoana respectivă de la noi. Odată ce reușești să creezi această legătură cu comandatorul, obții o lucrare care nu bucură doar ochiul. Consider că bucură și sufletul și mai ales prin faptul că persoana care a comandat obține ceva ce și-a închipuit poate, dar n-a văzut la propriu până acum.

Este nevoie de o responsabilitate, de asumarea unei responsabilități, să-ți duci la capăt proiectul și să faci tot ce ține de tine ca să iasă așa cum trebuie.

Știi, întrebarea multor părinți este: „În această meserie cum faci banii?”

Este singurul lucru pe care-l faci sau cum combați tu această idee? Aș vrea să zic că se poate trăi din artă și se poate, dar este un pic mai dificil. Depinde cât de hotărât ești și cât de dispus ești să faci anumite compromisuri. Să trăiești doar din arta pe care vrei s-o faci, să faci doar ce vrei este destul de greu. Așa că dacă vrei să trăiești din artă, probabil va trebui să iei și proiecte care nu-ți sunt atât de interesante. Dar întotdeauna există și alternativa de a avea un al 2-lea job, part time sau full time, care să te susțină financiar. Ilustrația sau arta să fie în completare. Eu am practicat acest lucru în timpul facultății. Practic facultatea era ca un job full time și pe lângă aceasta mai făceam și proiectele și atunci am văzut că era o dinamică destul de interesantă și plauzibilă.

Am comunicat de-a lungul timpului și cu alți artiști mai consacrați în domeniu și spun același lucru. Mai ales în România e destul de greu să trăiești din din artă, din ilustrație. Nu este imposibil, mai ales dacă ai și un sprijin sau poate dacă ești căsătorit și ai un partener care te poate susține și… poți trăi din artă, dar cu riscurile de rigoare.

Din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea

Spuneai tu că un artist, ca are nevoie de comunicare. Ce competențe ar mai fi utile?

Cred că este nevoie și de un anumit stil de adaptare, să încerci să vezi ce cere piața, ce se găsește pe piață, cum poți accesa acele joburi care există pe piață. In prezent cred că avem un avantaj foarte mare prin site-urile de specialitate de freelancing care ne permit să accesăm clienți din toată lumea, nu doar din zona noastră.

Poate anumite skill-uri digitale sunt necesare pentru a te promova. Să știi cum să îți faci reclamă pe Instagram, pe Facebook, pe alte site-uri, cum să-ți faci un profil online. Sunt multe abilități micuțe de care ai nevoie, dar care se pot învăța.

Tu așa îți găsești clienții pe prin aceste site-uri de freelancing?

Da, o parte dintre ele, o parte dintre proiecte au fost realizate printr-o astfel de platformă. Am mai avut și norocul, unul dintre proiectele mele de suflet, care încă este în derulare. A început printr-un mesaj pe Instagram. Persoana care dorea să fac acel proiect mi-a văzut probabil lucrările postate și a zis: „Hei am proiectul ăsta, vrei să lucrăm împreună?”. Si acela a fost probabil unicul proiect printr-o astfel de platformă de social media și nu oficială, dar se poate întâmpla. Deci cu cât suntem mai vizibili cu atât șansele cresc.

Sunt proiecte pe care le-ai refuzat?

Au fost proiecte pe care le-am refuzat. Ne povestești de ce? De cele mai multe ori erau proiecte care nu se potriveau ca și stil. Autorul să zicem dorea un anumit stil pe care eu nu-l practicam. Ori la fel foarte des se întâmpla să nu am timpul necesar, să nu fie perioada optimă pentru a accepta un proiect.

Nu am refuzat vreun proiect pe motive morale, etice sau ceva să mă surprindă atât de tare și să zic nu, eu nu doresc să fac asta. Cele mai multe au fost probleme tehnice, ca să le zicem așa.

Ne poți spune un pic și despre planurile tale de viitor?

In viitor îmi doresc să public cărți pentru copii, cât mai multe și cât mai diverse. Este visul meu curent să devin un ilustrator profesionist de cărți pentru copii . Mă interesează și zona jocurilor, jocurilor de masă ca să le spunem așa de societate. Posibil jocurile video sunt tentate deși încă n-am ajuns în acea zonă și de asemenea am și un interes în zona educațională.

In timpul doctoratului am ținut ore pentru studenți în calitate de asistent. A fost o experiență foarte, foarte interesantă și foarte, foarte noua în acea perioadă a vieții. Si mi-aș dori mai departe să continui în paralel și pe această zonă a educației universitare.


Pentru copii există anumite lucruri de care ții cont astfel încât ilustrația să fie cât mai atractivă copilului?

Sunt niște reguli, niște norme foarte, foarte concrete în domeniu în această privință. Ironic chiar teza de doctorat pe care am scris-o este despre ilustrație de carte pentru copii.

Da se ține cont de vârsta copilului. Cărțile pentru copii sunt de cele mai multe ori împărțite pe categorii de vârstă, de la 0 la 2 ani, de la 2 la 4, de la 4 la 6 și tot așa. Fiecare categorie are culorile folosite, formele folosite, cât de complexe sunt ilustrațiile, inclusiv textul, cât de mult text are fiecare pe pagină și cât de mult din acea pagina respectivă este acoperită de text.

Sunt foarte, foarte multe aspecte care trebuie luate în considerare. Durează până le înveți, nu le nimerești întotdeauna, nu este ceva ce înveți, ce cunoști natural, sunt până la urmă lucruri tehnice. Dar odată ce le stăpânești se deschide un nou univers.

Comunicarea cu copilul se face destul de direct. Noi prezentăm copilului acea lume din carte. Dar în același timp noi trebuie să apelăm și la adult. Că ne place sau nu ne place adultul este cel care in cele din urmă trebuie să cumpere. Noi ca artiști trebuie să vedem cum împăcăm și capra și varza, să mulțumim și copilul, să mulțumim și părintele in cauză.

Ai avut clienți mai dificili care au refuzat desenele pe care le-ai propus sau care au impus anumite reguli, stiluri, culori sau altceva?

In general am observat că autorii sunt destul de deschiși la interpretarea artistului. Clar există anumite puncte pe care aceștia doresc să le fixeze cum să arate poate un anumit personaj sau cum să arate. Dar nu cred că am avut vreodată un autor care să zică „eu nu așa vreau” și să nu se clintească deloc. Dacă era necesară poate o mică schimbare.

Dar dacă ar fi cu cineva să-și dorească să ilustreze o carte, la ce ar fi bine să se gândească?

Ar trebui să se hotărască ce dorește, să aibă o viziune cât de cât clară aceea ce dorește să obțină de la ilustrator. Când autorul deja își cunoaște povestea bine și știe cumva cum vrea să arate și ilustrația, comunicarea se face destul de rapida. In lipsa acestui lucru este necesară un fel de ședință în care artistul vine cu idei. Autorul zice da sau nu. Apoi autorul vine cu idei și poate fi un proces destul de lung. Dar dacă autorul nu este hotărât sau există și alternativa ca autorul să decidă să lase totul la atitudinea artistului și este un scenariu pozitiv.

Sunt și multe aspecte tehnice pe care sunt obligată să le întreb: dimensiunea cărții în primul rând, cartea poate fi ă de 10cm sau de 30 cm, cât de mult ilustrația trebuie să acopere pagina, o să fie o pagină complet ilustrată sau doar câteva desene mici prin colțuri și bugetul este un aspect important.

Eu de exemplu pot mula un proiect astfel încât să încapă în bugetul autorului dacă acesta este restrâns. Sau din contră pot să extind ca să fac cât mai multe lucruri pentru cât este, cât este bugetul. Aș mai zice și un alt aspect important este textul. Cât de mult text este, cât de mare va trebui să fie cartea la final ca număr de pagini, în momentul de față asta, asta îmi amintesc.

Spune-ne te rog cum ajung oamenii la tine?

Cred că cea mai ușoară variantă este pe Instagram. In contul meu de Instagram am și un link în descriere, este un link cu email-ul meu si cu alt portofoliu mai vizibil. Contul meu de Instagram este Eva Rabbit. Este un nume ales acum mult timp, un alter ego artistic.

Sunt suficient de mulți artiști care nu ajung să facă studii, este necesar? Se poate și fără aceste studii?

Clar se poate ajunge la un nivel destul de ridicat și fără studii. Depinde de fiecare persoană cât de mult se poate autoeduca. Insă cred că o facultate sau niște studii superioare în domeniu te ajută să ai o viziune mai largă. Atunci când încerci să înveți de unul singur tinzi să te axezi doar pe direcția pe care o vrei. In schimb facultatea îți oferă o avantaj mai mare de subiecte pe care le poți aborda. Inveți și artă clasică, înveți și pictură, poate înveți și gravură și multe alte tehnici. Multe alte subiecte care te pot ajuta să-ți dezvolți mai departe abilitățile personale și să nu rămâi fixat într-o zonă micuță.

Achiziționăm tot felul de tablouri din supermarket-uri sau din magazinele de decorațiuni. Dacă am asculta criticii ne-ar recomanda să nu facem asta. Care este perspectiva ta sau cum poate să facă un om diferența dintre arta și o producție în masă?

Depinde foarte mult dacă vrem neapărat acest lucru. Clar există un farmec aparte atunci când achiziționezi o lucrare special făcută pentru tine. La fel o lucrare unicat realizată de un artist care are propriul său magazinaș. Dar contează ca fiecare să-și înfrumusețeze viața și casa așa cum vede de cuviință. Nu contează de unde își obține neapărat obiectele atâta timp cât acestea îl bucură.

Pentru mine cel puțin, rolul artei este de a bucura, de a te face să-ți pui anumite întrebări. Da poate fi monetizată sau eu aș putea zice arta valabilă este doar aceea făcută de artist, că trebuie să-mi văd lucrările. Dar nu, arta înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoană. Pentru cineva un tablou luat dintr-un supermarket poate avea aceeași valoare ca un tablou luat de la un artist. Pentru alții tablourile făcute de artiștii, artiști pe care îi admiră sunt, sunt de nereprodus și acelea sunt speciale în modul lor.

Arta depinde de privitor.

Ce ai vrea tu să transmiți celor care ne ascultă?

Dacă avem părinți printre cei care ne ascultă aș vrea să vă sugerez să le oferiți copiilor cât de multă artă în orice fel. In orice fel de mediu: că este vorba de cărți pentru copii, că este vorba de vizite la muzeu sau vizite la expoziții. Lăsați-i pe cei mici să descopere lumea artei și să plece în viață cu o viziune mai frumoasă.

Iar pentru cei care nu se încadrează în această categorie luați-vă puțin timp și explorați locuri artistice. Cum am zis: muzee, expoziții sau intrați într-o librărie și frunzăriți cărțile. Găsiți ceva frumos în fiecare. Este o formă de relaxare și este o formă de învățare, este ceva ce cred că ne poate bucura la cu orice ocazie.

Si celor care doresc sa devina artiști le spun să muncească. Să nu cedeze niciodată, să deseneze, să picteze, să lucreze. Să-și investească sufletul în ceea ce au ales să facă și să nu renunțe. Poate lua o lună, poate lua 1 an, poate lua 30 de ani. Dar atâta timp cât își dedică timpul și energia artei vor ajunge acolo unde își doresc să ajungă. Dacă plantăm un sâmbure și sâmburele cu pasiune, cu dorință, cu voință, cu energii pozitive într-o zi de acolo răsare un lăstar. Depinde de noi cum va crește acela planta. Cât îl udăm, dacă îl udăm, dacă nu îl udăm. Pentru că, cred eu, că și în domeniul acesta sau și în artă cred că este loc de învățare continuă și întotdeauna putem să îmbunătățim ceea ce facem.

***

Mulțumim tare mult de Biancăi, ne-a plăcut tare ceea ce face. Mulțumim frumos și celor care ne ascultă. Separăm ca îți sunt utile din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea. Ne vedem data viitoare c-un subiect interesant legat de dezvoltare profesională, să vedem ce surpriză pregătim.


Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile
By Lunif.com
0
24 ianuarie 2024
417 Views
Cursant

Astăzi îl avem alături de noi pe Viorel Vasile, este expert în zona de vânzări și de asemenea antreprenor. El ne va dezvălui câteva din secretele meseriei pe care el o practica. Așa că …dacă dorești să devenii specialist in vânzări rămâi alături de noi. Mulțumim pentru ca asculți „Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile”


Cine este Viorel Vasile?

Mai exact de peste 18 ani practic această meserie. Insă mie îmi place să spun că facem lucrul ăsta încă de când suntem mici pentru că am și eu 2 copii acasă care din punctul meu de vedere cred că în fiecare zi îmi dau câte o lecție de vânzări

Iar prima lecție pe care mi-au dat-o copiii mei și pe care și eu am învățat-o în vânzări este să fii consecvent dacă îți dorești ceva. Să ai perseverența și consecvența în a face anumite lucruri. Si cred că asta m-a ajutat foarte mult în demersul meu de acesta pe care l-am ales din varii motive. Unul din motivele cele mai importante pentru care am ales să merg în vânzări se întâmpla cu mult înainte de a intra la facultate. Primul meu job pe care l-am avut a fost să lucrez în la o firmă de Asigurări, Inter American. Am lucrat în cred că în cel mai greu domeniu la vremea aceea și anume Asigurări de viață. Chiar si acum, când mai vorbesc cu oameni și vând asigurări de viață spun că este cam cel mai greu produs pe care poți să-l vinzi.

Motivul pentru care am ales să cariera aceasta… n-aș putea să zic că am ales eu cariera ci m-a ales ea pe mine. Apoi am descoperit care au fost motivele care m-au atras.

Mi-a plăcut foarte mult să stau de vorbă cu oamenii

In primul și în primul rând, mie mi-a plăcut foarte mult să stau de vorbă cu oamenii. Asta este una din calitățile mele. Una din pe care nu o știam. Adică să știi să transmiți un mesaj. Să știi să asculți un mesaj important pentru că găsești motivele omului. Să descoși acel om, ce întrebări să-i adresezi astfel încât să ajungi până la urma urmei la ce te interesează pe tine.

In demersul meu în zona aceasta de vânzări n-a fost unul lin și foarte plăcut. Imi aduc aminte că cea mai bună școală pe care am avut-o și anume vânzarea prin telefon a fost la Inter America. Pe vremea aceea nu se puneau traininguri la dispoziție. Nu venea nimeni să te învețe cum să rezolvi obiecții sau cum să captezi atenția clientului. Pur și simplu mi-a dat un telefon fix mi-a dat, mi-a dat cartea groasă de pagini aurii și a zis: Ia și sună. Si dădeam în fiecare zi telefoane, peste telefoane, peste telefoane.

Absolut nimeni nu m-a ajutat, chiar daca aveam un manager. Aveam 1000 de întrebări, 1000 de întrebări cel puțin. Nu înțelegeam cum se întâmplă lucrurile, de ce mă refuză, de ce nu acceptă, ce e important să le spun. Si după vreo 9 luni de zile am plecat de la Inter America. Atunci mi-am zis: Gata nu mai vreau să fac vânzări în viața mea. Nu sunt făcut pentru asta și nu-mi place.

Am învățat foarte mult din practică.

Culmea în timpul facultății, cred că eram în anul 3 sau 4, apăruseră tot felul de firme, Network marketing, multilevel marketing. Era o explozie la vremea aceea și acuma sunt foarte multe

Si eu student fiind, am zis Hai să fac și eu niște bani. Practic cam de aici am pornit să fiu consecvent. Apoi în toate job-urile pe care le-am avut și în toate proiectele mele acesta a fost punctul comun.

Primul training pe care l-am avut în vânzări a fost la 2 ani după ce am terminat facultatea. Eram angajat la o firmă care se ocupa cu intermediere creditare. Vindeam servicii bancare. Mi-am zis uau, eram așa de entuziasmat. Mi s-a părut atât de interesantă și ce făcea trainerul și cum cum explica. Acolo am  auzit pentru prima dată de tipologiile de clienți, sub forme de: leu, tigru, panteră, maimuță, tot felul de animale atractive. Cred că pentru mine a fost un punct de cotitură.


Este vânzarea o vocație? Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile

Să fii un om de vânzări poți s-o iei și ca pe o meserie, dar poți s-o iei și ca pe o vocație.

Cred că cel mai important în partea asta de vânzări este să-ți placă nu neapărat ce faci ci sa ai o motivație interioara. Vânzările nu sunt chiar atât de plăcute tuturor. In momentul în care ai 3-4 refuzuri nu-ți mai vine să mai dai telefoane sau să mai iei contact cu alții.

Motivație internă este alta decât a face bani sau de a-ți lua bonusul sau de a-ți lua comisionul Dacă treci peste pragul ăsta, acolo se întâmplă magia. Vânzarea nu este nimic altceva decât un proces de influențare. Este un proces de a găsi care sunt acele motivele pentru care un om vrea să facă o schimbare în viața lui. Ce anume îl motivează pe el să facă acea schimbare și tu practic să-i oferi o soluție personalizată, ce are el nevoie.

Consider că vânzarea nu este doar o simplă tranzacție, un troc sau uite eu îți mai dau încă un serviciu tu mai îmi dai încă 20 de lei, hai îți mai pun încă un serviciu etc. Este un proces de  influențare și un proces de motivare. Si mai mult decât a ta este un proces de vindecare atât pentru  client căci el își rezolvă anumite probleme cu soluția pe care o oferi tu.  Dar este un proces de vindecare și pentru cel care vinde, pentru omul de vânzări. Mi-am dat seama că, nu prețul e important, nu produsul e important, nu oferta e importantă, ci modul cum determini și cât de mult cunoști acel client astfel încât să poți să-i oferi o soluție personalizată

La baza oricărei vânzări stă o emoție. Fără emoție vânzarea nu există o emoție înseamnă creare de relație


Care sunt provocările unui novice în această meserie?

Privesc din 2 unghiuri . Unul din care acel om care, n-a mai intrat niciodată în contact cu domeniul acesta vânzărilor, altul ce simte omul de vânzări

Când vrei sa te angajezi, ce spun oamenii: nu are experiență. O companie multinațională are 2 variante: ori să te ia căci vede în tine o motivație, vede alte calități în tine (abilități de comunicare, de persuasiune, de convingere) sau să nu te ia.

Așa ca îți rămâne varianta de a te duce într-o companie micuță. Aici primești un pliant si o serie de informații despre produs și după care patronul spune: Gata hai du-te la clienți. Imi imaginez ce e în sufletul lui, are 1.000.000 de întrebări fără răspuns:

  • la ce client să se ducă,
  • ce să spună,
  • ce e important să spună,
  • ce se întâmplă dacă mă refuză,
  • dacă mă dă afară,
  • dacă nu mă acceptă,
  • dacă nu are timp,
  • dacă spune că prețul e prea mare

Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile: Motivația interioara

Omul de vânzări care o ia pe drumul acesta poate să treacă peste toate obstacolele daca are o motivație puternică internă. Daca te duci la acel posibil client și îți spui poezia despre acel produs atunci o să fii foarte dezamăgit pentru că o să ai multe refuzuri. Iar dacă nu ai o motivație internă puternică, pentru că o motivație externă nu există (nici salariu, nici un rol model în viața ta) , atunci vei abandona.

Primul lucru pentru un om de vânzări la început este să construiască încredere, să aibă răbdare cu el. După care este consecvența caci refuzurile vor veni pe bandă rulantă. Si mai mult decât atâta această consecvență să fie focusată pe anumite elemente care te ajuta învățare.

Oamenilor care sunt la început de drum de vânzări le dau un sfat și le spun așa: Când iei legătura cu un potențial client, dacă te dă afară, lucrul cel mai important pe care să-l știi este că acel om nu are nimic personal cu tine. Doar l-ai prins poate pe acel client într-o perioadă proastă


Ce ar putea să facă tinerii la început de drum să-și dea seama dacă această meserie ar putea fi vocația lor?

Dacă stăm de vorbă cu 100 de oameni și întrebăm cum ți-ai găsit tu vocația cred că sunt 100 de povești diferite și 100 de motive diferite

La început exact cum ai spus și tu nu știi că e vocația ta. Ulterior iți dai seama:

  • De ce tot insiști cu vânzările astea,
  • De ce îți place mie să stai cu oamenii,
  • Să-i pistonez la cap și să le spui poezia?
  • De ce nu poti să stai în fața calculatorului?
  • Ce anume te împlinește pe tine să faci lucrul ăsta în fiecare zi?
  • Care sunt acele motive pentru care te trezești dimineața?

Dacă îți răspunzi:

  • Imi place să stau de vorbă cu oamenii, să intru în contact cu oamenii online sau face to face
  • Îmi place să fiu autodidact
  • Rezist criticilor când aud: vânzătorul este un manipulator, un mincinos, un îmbârligător, adică percepția oamenilor vis-a-vis de oamenii de vânzări. Care este una total eronată și greșită .
  • Sunt o persoană curioasă să dezvolt anumite lucruri.
  • Incerc strategii și modele. Studiez un pic pe YouTube, citesc o carte, îmi iau un mentor, îmi iau un curs și așa mai departe.

Care ar fi un minim de studii ca să practic această meserie?

Cred că oricine poate să facă, adică nu că nu-ți trebuie neapărat liceu. Însă trebuie să ai un vocabular bogat, să fii un om citit, să cunoști multe domenii, sa comunici lejer cu oricine, oricând și orice subiect.

In zona de non-formala depinde cat dorești să avansezi. Trebuie an de an, cel puțin o dată, să apelezi la o carte, la un curs, la un program de mentorat, la un specialist care să te învețe anumite lucruri noi. Dar mai mult decât atât să-ți readuci aminte și vechile cunoștințe pe care le-ai învățat și pe care le-ai uitat.

Ca trainer de vânzări după 16h de curs, undeva la 10% din oamenii care erau participanți, aplica undeva la 20% din informațiile pe care le spun. Trebuie sa pui în practică să vezi cum funcționează pentru tine.


Dacă ai fi astăzi la un curs și-ți întrebi cursanții. De ce vă doriți să practicați această meserie? Iar unul din ei spune: pentru că bonusurile sunt foarte bune, salariul este extraordinar,  vreau să-mi iau mașină, casă… Care ar fi sfatul pentru acest cursant?

In primul rând l-aș felicita pentru că știe ce vrea.

Vreau să-ți povestesc o experiență pe care am avut-o. Cred că a fost singura persoană pe care efectiv am dat-o afară după 2 săptămâni de curs. Majoritatea spuneau: să ne luăm bani, să ne luăm salarii, să ne luăm bonus și așa mai departe. In schimb o persoană din grup nu înțelegea că aceste bonusuri ți-le iei dacă depui un efort, dacă ești consecvent, dacă respecți o planificare, dacă te duci în vizite recurente. Avea impresia că banii se câștigă și bonusurile se iau doar stând la birou și studiind în fiecare zi produsele.

La această meserie de om de vânzări, din păcate, se vede imediat rezultatul. La un om care muncește, este consecvent și nu renunță de la primele 10-20 de refuzuri, rezultatele nu întârzie să apară. In schimb acea persoană care doar așteaptă să i se dea bonusul așa din senin, doar pentru că se numește el om de vânzări și a auzit el că se fac mulți bani din această meserie se înșală.

80% din energie și din resursele pe care o companie le are, se duc în partea de vânzare pentru că este foarte important într-un business. Dacă nu sunt vânzări, primul și primul vinovat care este? Omul de vânzări Dacă omul de vânzări își face treaba, apoi mergem și mai departe și la marketing, alte departamente


Dă-le 3 motive celor care ne urmăresc să devină vânzători

Iți spun motivele mele:

  • în primul rând există o satisfacție mare când  știu și reușesc să ajut o persoană care are o problemă și il ajut să ajungă la rezultatele pe care și le dorește. Dacă clientul este mulțumit cu soluția pe care tu i-ai prezentat-o atunci și tu trebuie să fii mulțumit.
  • Un alt motiv este libertatea pe care mi-o dă. Nu este ca o  meserie de contabil sau în IT. Aici ai niște task-uri foarte bine stabilite și în care dacă nu ai pus acolo o virgulă pică tot sistemul. Ai o responsabilitate foarte mare, dat în același timp ai și o libertate care nu este dată doar de timpul: „Am timp să mă duc să plătesc o factură” Ai libertatea de a decide ce anume să faci cu acel client, care este următorul pas, cum anume să abordezi.
  • Eu am urât cu munca asta de birou să stau blocat într-un birou 8h, să fac același lucru tot timpul și să comunic doar cu monitorul. Dacă ești o persoană activă, îți plac surprizele, plăcute și neplăcute în fiecare zi si provocările zilnice atunci este un motiv bun să fii vânzător.

Din percepție a mea și ca antreprenor, știu că departamentul de vânzări este unul cel mai importante, de ce spui că oamenii de vânzări nu sunt bine văzuți?

Departamentul de vânzări este motorul companiei. Degeaba ai mașină dacă n-ai motor. Orice tip de serviciu sau produs dacă n-are cine să-l vândă e imposibil sa continui. Tatăl meu avea o vorbă, instalator fiind „Atâta timp cât va curge apă pe țeavă eu n-o să mor de foame” Același lucru spun și eu „Atâta timp cât vor exista produse și servicii, eu n-am cum să mor de foame”

La nivel conștient antreprenorii zic da, departamentul de vânzare este cel mai important. Interesant este ce este ce se întâmplă după. Dar rotația oamenilor într-o companie este cea mai mare in vânzări. Pentru că acolo un antreprenor are pretenția, de când angajează un om de vânzări, să-i dea un pliant si sa vândă.

Am văzut foarte mulți antreprenori care  hulesc departamentul de vânzări. Orice nu funcționa în acea companie se ducea direct în departamentul de vânzări și îi boscorodea. Dacă dă pe un om afară îi mai îa încă 6 luni de zile să formeze altul. Dar în același timp nu canalizează energia și resursele în locul cel mai important. E ca și cum este un rău necesar.

Există departamente de vânzări cu Area manager. Culmea este că nici acel manager habar n-are să facă o vânzare, ci doar e acolo să tragă la răspundere. Să-i tragă de mânecă pe oamenii de vânzări: de ce nu faci aia, de ce nu sunt vânzări, de ce nu ai clienți, de ce nu te duci la clienți…

In companiile multinaționale care vin cu know how au strategii foarte bine de implementare și de educare, de creștere a oamenilor de vânzări. Acolo este cu totul altceva. Am cunoscut și firme care apreciază foarte mult angajatul la nivel global inclusiv omul de vânzări, inclusiv femeia de servicii.


Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile: Ne recomanzi 2 cărți de vânzări

Prima carte pe care o recomand este „Nu strică să întrebi” de Trey Gowdy. Am dat peste această carte așa, am văzut întrebări, zic aoleu ce tare. M-a ajutat să înțeleg că, calitatea întrebărilor pe care noi le adresăm către ai noștri clienți, de fapt ne dă calitatea procesului de vânzare. Cu cât avem mai multe întrebări calitative într-o secvență care să te ducă la un anumit rezultat, cu atât succesul va fi unul mult mai mare.

A 2-a carte pe care o recomand este mai nouă este „Secretul vânzărilor perene” de Ryan Holiday. M-a ajutat să înțeleg de fapt cât de important este să fii să fii concentrat pe soluție decât să fii concentrat pe produs sau pe serviciu. Cred că 99,9% din oamenii de vânzări primul lucru pe care îl fac: spun despre produs. Este o mare greșeală. Descoperi faptul că important nu este produsul tău important, ci clientul din fața ta.

Pe lângă ele adaug Biblia omului de vânzări si cărțile lui Robert Cialdini, în zona de persuasiune.


Împărtășește-ne o pățanie din vânzări


Am lucrat mulți ani în zona de Pharma, trebuia să merg la clienți într-un mod repetat, de 4 ori pe lună. La un moment dat am intrat la un posibil client și când a auzit de firma la care lucrez a zis direct: Ieși afară acum. Ieși afară ieși acum ieși afară. Nu mai  am ce să discut cu tine. Si era prima dată când vedeam omul acela.

Când eram eu la început și venea cineva cu atitudinea asta, ieșeam afară și mai îmi dădeau și lacrimi. Mă emoționam și mă speriam foarte tare. Partea funny este ca, datorită experienței, știam că clientul din fața ta nu are nimic personal cu tine, are ceva ori cu produsul ori cu compania la care lucrez

Eu foarte nonșalant zic: Ies nicio problemă. Dar înainte să ies vreau să vă întreb ceva, îmi acceptați?

Mi-a raspuns: Da da da da da

Si zic:  Doamnă aveți ceva personal cu mine sau aveți ceva cu compania?

Ulterior am devenit prieten cu acel acea persoană, chiar și acuma ținem legătura. De la ieși afară, te urăsc, am nervi pe tine așa se poate transforma într-o prietenie. Îmi plac provocările, când văd un om din ăsta care este foarte arțăgos cu mine atuncea mă înfoi și fac tot posibilul să-i rup acel tipar

Nu e prima experiență pe care am avut-o de genul ăsta, dar majoritatea oamenilor cu care au început cu stângul, am finalizat prin a deveni amici. Da unii dintre ei au și cumpărat, unii nu.


Cei care vor să lucreze cu tine unde te găsesc?

Mă găsesc în primul rând pe site viorel-vasile.ro sau pe social media. Pe Facebook dacă introduci Viorel Vasile, am acolo o poză  cu cei 2 copii ai mei

Ceva de încheiere ce ai vrea să transmiți?

Dacă ai cel puțin 3 ani în domeniul vânzărilor și te gândești să renunți din varii motive să nu faci lucrul ăsta. Tine minte ca motivele pentru care vrei să renunți nu sunt cele adevărate

Sapă mai mult, încearcă să găsești mai mult în interiorul tău de ce îți place să faci această meserie și de ce îți place să fii om de vânzări. Poate te-a refuzat un client sau ai avut un conflict cu șeful tău, owner-ul, antreprenorul. Să nu renunți.  Continuă. Fă tot posibilul să găsești motivația în interiorul tău și nu în exterior pentru că în exterior nimeni nu te va susține.

Dacă vrei să găsești pe cineva cu care să te ajute întinde mâna și la capătul acestei mâini vei fi tu, așa că ajută-te tu pe tine

Vă mulțumim foarte mult c-ați ascultat „Din secretele meseriei de vânzător cu Viorel Vasile”