Astăzi am alături de mine pe Mihai, care o să te introducă într-o lume minunată a leadershipului și nu numai. Descoperă cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu.
❓Cine este Mihai Barladeanu?❓
Sunt din Piatra Neamț, dar momentan locuiesc în Italia. Spun „momentan” pentru că doresc să mă întorc în România, unde îmi desfășor activitatea și am clienții.
Acum 6 ani am avut un accident. Pot spune că a fost mortal, dar am scăpat. Și atunci mi-am spus: „Dacă încă am rămas în viață, trebuie să fac ceva pentru lume. Nu te lasă Dumnezeu în viață fără un scop, mai ales când doctorii spun că trebuia să fii mort.”
Îmi plăcea sportul, dar nu știam cum să ajut oamenii. Practicam fitness, mergeam la sală, așa că m-am gândit: „Hai să continui aici.” Am urmat cursuri la o academie de fitness din Italia.
Academia avea o opțiune: dacă, în decurs de doi ani, făceai cinci cursuri, îți ofereau și un master. Așa că am făcut și asta, mi-am luat masterul. Cursurile au fost foarte interesante.
În cadrul școlii de fitness am descoperit coaching-ul. Auzisem vag despre el, dar credeam că nu e pentru mine. În timpul cursurilor a început să-mi placă. Se practica coaching-ul sportiv, dar principiile sunt aceleași, indiferent de domeniu.
🧑Apoi am descoperit Leadershipul
Am intrat în Maxwell Leadership și sunt certificat. La început, am ales coaching-ul, apoi a început să-mi placă și public speaking-ul. Am mai urmat și alte cursuri de leadership. Dintr-una în alta, am ajuns să iubesc leadershipul.
Studiindu-l, am realizat că practicam deja leadershipul instinctiv, fără să-mi dau seama. Aplicam principiile fără să fiu conștient. Am avut două echipe foarte bune, cu oameni pregătiți. Cu toate acestea, în ciuda perspectivelor bune, am dat faliment. M-am clătinat, iar a doua oară a fost gata. Nu pentru că nu știam să conduc o echipă. Știam. Dar erau alte lucruri pe care nu le știam. De fapt, nici nu știam că nu le știu. Nu aveam echipă de marketing, nu angajasem o firmă de marketing sau de vânzări. Aici eram slab și s-a văzut în rezultate.
Poți să fii bun, dar dacă nu știi să vinzi, nu mergi departe. Nu ajungi unde vrei din cauza marketingului. Dar știu că fac bine leadership.Inovația și progresul nu vin fără siguranță psihologică într-o echipă. Dacă oamenii se tem să vorbească, nu îți vor spune nimic valoros. Eu îi încurajam să spună orice, chiar și o prostie. Le spuneam: „Spune ce-ți trece prin cap.” Și ideea aia era preluată de altcineva, și apoi de altcineva, și până la urmă devenea genială.
❓Ce fel de echipă ai avut? Ce activitate făceați?❓
Prelucrarea lemnului. Aveam tâmplărie și gater. A fost greu de învățat, dar am reușit. Cu echipa mea, cu un băiat foarte bun, am reușit să construim case. Am avut o a doua echipă. Am făcut o lucrare chiar în Grecia, cea mai mare și mai frumoasă. După care a urmat falimentul și plecarea în Italia.
A fost cea mai bună soluție atunci. Insa n-am sperat nimic. Când am venit, toți îmi spuneau: „Acum vii, când s-a stricat totul?” Sunt de 15 ani în Italia. Unii spun că am avut noroc, dar norocul ți-l faci singur.
🧑Am început sa predau Leadership
Din Maxwell m-am oprit la leadership. Am acum o abordare nouă asupra leadershipului, pe toate cele trei planuri ale vieții: spiritual, mental și fizic.
Având și certificare în sport și fitness, cumva sportul și fitness-ul te motivează. Chiar am început un curs cu rezultate bune. Mi-au spus cei care au participat că au învățat lucruri pe care nu le mai auziseră.
Am început prima lecție chiar cu cinci minute de mișcare, exerciții cardio să spun. Și mi-a spus după aceea o persoană: „Exercițiul pe care mi l-ai spus tu, am încercat nu știu câte, că aveam probleme cu spatele, și văd că el e cel mai eficient.” Altul zicea: „Eu mai fac, dar nu așa intense.” Nu știu dacă sunt intense. Mie nu mi s-au părut, dar ceea ce ți se pare astăzi greu, peste o lună sau peste un an va fi încălzirea. Poate să fie și asta, nu știu.
Și din leadership, tot la fel: un participant mi-a spus: „Eu nu știam până acum că sunt un lider, dar după ce am parcurs cursul, mi-am dat seama că sunt. Îndeplinesc condițiile.” Acesta e rolul mentorilor: să descopere ceea ce omul personal nu vede în el. Asta se face prin experiență, prin intuiție. Dar și intuiția se dezvoltă.
❓Ai putea să spui, așa pe scurt, ceva despre cele trei componente ale leadershipului? Ce reprezintă ele?❓
Mental, efectiv, e leadershipul. Chiar am vorbit cu un psiholog. Și partea spirituală tot în mintea noastră e. Mai mult e în mintea noastră subconștientă, dar e și în cea conștientă, pe care știm ce facem efectiv. Suntem conștienți de ceea ce facem. Părerea mea este că fără parte spirituală nu suntem nimic. Practic asta suntem noi: spirit, spiritualitate. Ce este nemuritor în noi? Spiritul nostru. Dacă transpunem ideile astea în practică, în viața de zi cu zi, va fi mult mai bine. Poți să ai tot ce vrei, dar mintea noastră ne limitează.
Cursul pe care l-am făcut are șapte piloni ai leadershipului. Un lider autentic… foarte bine se pot numi cei șapte piloni ai succesului, pentru că sunt: autodisciplina, prioritățile, caracterul, atitudinea, influența, viziunea și dezvoltarea personală.
Toate se pot învăța, contrar a ceea ce spun mulți: „Ori te naști, ori nu te naști lider, nu poți să devii lider.” Nu e adevărat. E adevărat că sunt unii care au mai multe aptitudini de lider. Poate le au pe toate, dar dacă nu lucrează la ele… 1% e geniu, sau 5%, și restul e de muncă.
Cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu
🔑1. Autodisciplina
Am pus-o ca fiind primul pilon, pentru că fără autodisciplină nu faci nimic. Este cel mai greu lucru, într-adevăr, pentru a deveni lider, pentru că pare așa, inițial, floare la ureche pentru ei: „Ce e greu să vorbesc cu niște oameni sau să influențez?”
Funcționează ritualurile zilnice mici. Alea ne motivează. Orice faci: cinci minute dimineața mișcare, faci meditație, spui o rugăciune… fiecare ceea ce simte că rezonează cu el. Dar să faci ceva, o activitate pe care s-o transformi în ritual. Și să fie simplu. Nu trebuie să fie ceva complicat.
🔑2. Prioritizarea
Să-ți răspunzi la niște întrebări. Chiar am o serie de întrebări în timpul cursului ca să-ți prioritizezi activitățile: „Ce fac astăzi? Ce fac mâine? Ce fac săptămâna asta toată? Săptămâna viitoare?” Ceea ce am observat e că, în momentul în care îți prioritizezi activitățile, când îți faci un plan de activitate, altfel decurg lucrurile. Îmi place să spun că, atunci când ești pompier și doar stingi incendii, nu prea ai rezultate.
Trebuie să aduci un echilibru, și echilibrul îl aduci în pași mici.Trebuie să ieși din zona de confort. Dar când ieși mai puțin, aproape că nu se simte. Dar dacă ieși în fiecare zi câte puțin, se vede într-o săptămână, într-o lună. Într-un an nici nu mai spun unde ai fost și unde ai ajuns.
🔑3. Caracterul
Apoi, caracterul ține tot de leadership. Caracterul este tot o aptitudine, chiar dacă putem spune „caracterul este ceva fix” — nu-i adevărat. Putem să ne îmbunătățim ceea ce nu e foarte bun la noi. Putem să eliminăm ceea ce vedem că nu ne este de folos în creșterea noastră, în dezvoltarea noastră. La fel ca autodisciplina și ca prioritățile, putem lucra și la caracter.
🔑4. Atitudinea
Dacă mergi tu, ca lider — nu-i zic șef — dimineața la echipa ta și ești supărat, ai terminat toată echipa. Dar dacă te duci cu zâmbetul pe buze, cu un „da”, nu un zâmbet forțat, că se vede… Ei bine, dacă îi ajuți pe oamenii din echipă, îi întrebi, trebuie să-i cunoști. Dacă nu îți cunoști oamenii, nu prea ai rezultate.
Spunea un director, un manager de la o multinațională: „Dacă ar fi să renunț la tot și să aleg un singur lucru, aș alege să rămân cu întâlnirile 1 la 1.”
O prietenă din Italia, italiancă, i-am zis: „Tu te întâlnești cu angajații tăi?” „Nu. Dacă au o problemă, vin ei la mine și-mi spun.” Nu asta e ideea. Omul se simte apreciat, se simte ascultat. Toți avem nevoie de recunoaștere: că e angajat, că e antreprenor, lider… Doar două vorbe și ai schimbat atitudinea unui angajat. Două vorbe bune și l-ai schimbat în bine. Sau, din contră, l-ai terminat, iar în ziua aia se uită toată ziua la ceas și nu mai produce nimic.
Delegarea activităților e altceva, pentru că o boală, aș putea spune, este micromanagementul. Să știe tot ce mișcă în afacerea lui. Aceștia nu prea înaintează, pentru că micromanagementul este o frână în calea dezvoltării echipei și a afacerii.
🔑5. Influența
Spune Maxwell: „În leadership, totul se ridică și totul se coboară prin influență.” Practic, asta e esența leadershipului: influența. O influență bună, să fie în beneficiul tău și în beneficiul echipei și a fiecărui membru în parte.
Influența doar pentru că tu dai salariu… asta nu prea e influență ci e o piedică în calea progresului. Majoritatea o practică.
Sau angajații fac ceea ce le spune șeful, pentru că „șefu’ e de salariu”. Dar aici toate sunt legate. În momentul în care antreprenorul creează un mediu cu siguranță psihologică în cadrul echipei, nu-i mai este teamă angajatului să vorbească, să spună ceva. Se simte ascultat și, în momentul acela, simte că face parte din ceva. Influența prin exemplu personal e cea mai viabilă influență. Nu trebuie să spui „Fă așa că așa spun eu”. Mai bine spui: „Fă ca mine”.
🔑6. Viziune
Trebuie să ai viziune ca și antreprenor. Toți au. Puțini sunt antreprenorii care deschid o afacere doar ca să facă bani. De obicei, aceia nu știu dacă au succes… poate dacă faci o bancă. Dar în rest, au un vis, o viziune. Și e foarte bine să-ți implici echipa în viziunea ta și s-o repeți zilnic.
Tot Maxwell spune: „Dacă nu repeți viziunea ta în fiecare zi, înseamnă că nu ai o viziune.” Omul trebuie să știe pentru ce lucrează. Bine, este și retribuit, dar trebuie să-i dai un țel. Și atunci vine cu plăcere la serviciu, simte că este apreciat, că este inclus într-un program. Vine la serviciu și nu se mai gândește „păi, astăzi ce să mai fac ca să treacă ziua?”.
Pentru că mulți antreprenori caută mână de lucru, nu caută creiere. Și el este „creierul”. Dar un singur creier nu ajunge departe.
🔑7. Dezvoltare personala
Al șaptelea pilon pe care l-am abordat, cum spuneam, nu este o aptitudine, dar este foarte important: este dezvoltarea personală — personală și profesională. Într-un final, și cea profesională e tot personală. Se răsfrânge asupra omului, persoanei.
Poate sunt unele aptitudini care servesc efectiv în plan profesional. Dar sunt unele care servesc inclusiv în familie. Succesul începe în familie. Și familia este o echipă — fie că este formată din două persoane, fie că sunt și copiii — este o echipă. Și de acolo trebuie să începem să lucrăm.
❓Familia, pentru tine, la începutul vieții tale, până când ai deschis prima afacere, consideri că te-a ajutat?❓
Nu am avut o influență directă. Sunt dintr-o familie simplă de muncitori și da, e adevărat că mi-au vrut binele părinții. Mama mea… eram cumva privilegiat, aș putea spune, față de restul. Le mulțumesc părinților, familiei – bineînțeles că și cu ajutorul lor sunt unde sunt.
N-am fost într-o familie dezorganizată, cum mai aud uneori, cu copii care sunt maltratați. Nu mă refer doar la maltratare fizică, ci și psihică. Dacă-i spui toată ziua unui copil că e prost, până la urmă și ca adult va crede că e prost – dar mai ales un copil.
❓Multe dintre studiile tale le-ai făcut în perioada adultă, ceea ce este foarte frumos. Ai descoperit această pasiune? Sau partea educațională a fost dintotdeauna acolo?❓
Bineînțeles că și școala, chiar dacă este criticată, are rolul ei. Da, este loc de mai bine – de mult mai bine chiar. Dar în școală am învățat ceea ce am știut inițial: inclusiv să citesc, să scriu, și altele, mult mai importante.
La început, cam mulți învățam pentru noi. Sunt mulți care fac așa. Poate unii au învățat mai mult decât mine sau au citit mai mult decât mine, dar rămân acolo, neștiuți de nimeni, necunoscuți și nu dau nimic mai departe din ceea ce știu. Și poate, prin ceea ce ar da ei mai departe, ar ieși genii. Pentru că toți au o viață interesantă, fiecare are o pregătire – chiar și oamenii simpli. Sunt oameni simpli care citesc, studiază, poate mai mult decât cei care ar trebui să studieze.
E curios, dar sunt chiar și doctori care, citeam un studiu din America, erau așa de preocupați de ceea ce făceau, încât erau cumva pe pilot automat. Erau în urmă cu studiile din domeniul lor de activitate cu doi ani. Doctori. Trebuie să ne actualizăm tot timpul. Eu acumulez mereu.
Părerea mea e că e mai bine să te focusezi pe un domeniu și să devii bun acolo. Spun din nou de familie, căci da, e ceva care mă interesează și îmi place și studiez. Pentru că în familie te întorci după o zi de muncă, în familie petreci cele mai fericite clipe. Și dacă nu ești în armonie cu persoana de lângă tine, la ce folosesc toate celelalte?
Tot legat de familie, în general – nu neapărat în toate familiile – primim suficient de multe direcții în a ne dezvolta, în a vedea sau a afla ceea ce ne place cel mai mult, sau în a avea disciplină, așa cum vorbeam noi la începutul discuției noastre.
❓Cum pot găsi o direcție și această consecvență tinerii care sunt la început de drum?❓
La școală sunt profesori care îi pot îndruma, sunt mentori. Trebuie să caute – chiar și o carte poate să le schimbe cursul vieții. Am auzit de un trainer în dezvoltare personală care a citit doar patru cărți în viața lui, dar e foarte bun în ceea ce face. Nu este o regulă. Depinde de fiecare cum simte. Asta e cel mai important. Pentru că, în momentul când faci ceea ce simți, îți place ceea ce faci. Te focusezi pe acel lucru. Dacă îți spune altcineva… e bine, da, să ai ghidare, să ai sprijin. Dar e bine să-ți descoperi tu ceea ce îți place, ce te atrage, ceea ce faci.
Aș putea spune: ce faci în timpul liber? Ce faci și uiți că a trecut timpul? Sau ce faci fără să te uiți la ceas? E un semn că faci ceea ce îți place. Și dacă din pasiunea ta faci o profesie, vei avea succes.
❓Daca cineva vrea să te ia pe tine mentor, unde te găsește?❓
În primul rând, pe Facebook. Este profilul meu, Mihai Bârlădeanu, și mai există și o pagină profesională – Mihai Bârlădeanu Coach.
❓E ceva ce ai vrea să mă întrebi pe mine?❓
Da. De unde ți-a venit ideea de a face întâlnirea asta tip podcast?
La un moment dat discutam cu o prietenă care îmi povestea că una dintre rudele ei, în momentul în care a dat la facultate, a ales o singură opțiune – Politehnica, pentru că acolo știa că se studiază IT-ul. Doar că, în realitate, nu este singura universitate unde se studiază acest domeniu, indiferent de oraș, ci mai există și alte universități care oferă astfel de programe.
Motiv pentru care se gândea: „Cum am putea noi să ajutăm tinerii să înțeleagă diversitatea meseriilor care există, diversitatea modalităților în care poți să studiezi?” Și ăsta a fost motivul pentru care am început să fac genul acesta de podcast.
💡Un gând de final💡
Cum spuneam și mai devreme: să alegem ceea ce ne este de folos. Viteza asta, tumultul, multitudinea de informații – toate acestea pot fi copleșitoare, dar trebuie să învățăm să selectăm ce ne e util.
Un alt sfat, ceva ce am observat eu: nu poți fi întreg dacă nu ai un echilibru pe cele trei aspecte ale vieții – spiritual, mental și fizic. Unii pot să fie mai mult spre spiritual, alții spre mental, alții spre fizic. Asta e normal, nu suntem egali, suntem unici. Dar un echilibru între toate cred că este cheia fericirii.
***
Mulțumesc pentru ideile frumoase despre Cei 7 piloni ai leadershipului cu Mihai Barladeanu. O variantă diferită față de ceea ce am întâlnit la alți traineri.