Astăzi avem alături de noi pe Monica, invitatul nostru in podcastul nostru de dezvoltare profesională. Afla „Cum descoperi vocația cu Monica Bumbeș”
Hai să aflăm mai întâi cine este Monica Bumbes
Ceea ce fac acum cel mai mult este educație muzeală. Stiți ce este?
Este o meserie cod COR . Este vorba de a împrieteni copii cu patrimoniul muzeal sau însă nu numai. E patrimoniul în sensul foarte larg, de ceea ce este valoros, prețios si trebuie să rămână să valorizăm cu toții indiferent daca se afla intr-un muzeu sau nu.
Patrimoniul este de foarte multe feluri: material sau imaterial (poveștile, rețetele)
Lucrez cu copii, dar nu într-un muzeu ci într-o asociație numita „Da’ de ce” care se-ntreabă foarte mult „de ce” și la rândul ei provoacă la întrebări și pe ceilalți
Cu copii ne întâlnim în multe părți: la muzeu în primul rând și aș vrea să spun că de cele mai multe ori. Dar nu de cele mai multe ori este întâlnirea la muzeu ci in școli.
Cum duci muzeul la școală?
Avem câteva proiecte care se numesc „Da de ce să duc muzeul la școală?” Din varii motive. Este greu să ieși din școală, sunt piedici, logistică mai multe.
Deci ducem muzeul la școală prin recuzita personală și prin ideile din spatele lor. Obiecte, pe care în muzeu de cele mai multe ori evident că nu mai poți să le atingi.
Ce s-ar întâmpla dacă milioane de oameni le-ar atinge și ar pune mâna pe ele. Avem și un joc făcut de o colegă, de Iulia care scoate un șervețel și îl dă pe la toți copiii. Ei mă pipăie sau il învârt și la sfârșit văd cum arata. Astfel înțeleg printr-o discuție. Nu le spunem neapărat că nu ai voie și atât.
Ducem muzeul la școală prin ateliere ținute cu obiecte de recuzită, unde de la un aparat foto poți să vorbești despre… Ce poți să vorbești? Doar despre fotografie?
Poți să scrii și-o poveste, o poezie și să-l pictezi. Apoi să înțeleagă generația noastră de unde am plecat și unde am ajuns.
Mereu mă re-întreb, este partea cea mai frumoasă în meseria asta, să te întrebi foarte mult și să ai mai multe răspunsuri pentru tine: De ce este important să știi de unde ai plecat
Cum ne ajuta istoria
Consider că istoria ne poate arăta cine suntem cu adevărat de unde ne tragem, ce înseamnă neamul nostru și tot așa. Poate și unde vom fi mâine.
Uite pe aria de electricitate este un banc poate drăguț pe care l-am auzit de la un partener de al meu și spunea în felul următor:
- Electricianul este de fapt prima meserie de pe pământ.
- L-am intrebat: Cum așa?
- Păi când Dumnezeu a spus să se facă lumină toate cablurile și toate instalațiile au fost executate
Da le-aș povesti despre început: cum a fost alimentat primul bec, de unde a plecat nevoia și exact ce s-a întâmplat. Nevoia te învață.
Ce altceva mai poți face?
Am vazut astăzi o postare în care in una dintre tarile mai puțin dezvoltate, unde nu au electricitate. Au tăiat acoperișul într-o formă rotundă astfel încât să încapă o sticlă (pet de 2L) plină cu apă cu ajutorul careia au făcut un sistem care preia energia solară și produce curent. Sticla fiind jumătatea înăuntru, jumătate afară.
Da asta este frumusețea acestei meserii pentru că pleci de la un obiect si ajungi în foarte multe părți. Ai mai multe perspective diferite asupra aceluiași lucru. Mai multe răspunsuri versus pentru 2+2 fac 4 și pot să explorez zone total necunoscute.
Noi avem atât activitatea din muzeu unde ne ducem și învățăm studiem ne documentăm despre patrimoniu pentru a avea instrumente didactice cu care să lucrăm noi sau pe care uneori le transmitem profesorilor Sunt chiar materiale pedagogice adresate lor să lucreze cu copiii pe baza acestora.
Sunt deschiși profesorii să schimbe programa să lucreze cu aceste obiecte?
Aici este problema pentru că ii scoate din zona de confort. Insa intotdeauna găsești conexiuni, pentru că totul se leagă și se leagă prin povești, prin imaginație. In educația muzeală unealta cu care lucrăm sunt poveștile.
Profesorii au o programă bazată pe competențe, nu pe manuale. Din păcate ei folosesc manualele pentru că e mult mai ușor.
Noi ne documentăm destul de mult despre ceea ce presupun competentele pentru diverse materii pe care le includem în kit-uri pedagogice. Vrem să facem o abordare transdisciplinară. Un aparat foto nu este doar despre fotografii. Nici nu studiază în școală ceva asemănător, desi ar putea; există manuale de arte vizuale pentru clasa a 3-a și a 4-a în care chiar sunt explicate toate artele.
Ce programe are Asociatia Da’ de ce?
Este o asociație veche din 2011, iar educația muzeală este specializarea sa S-a desprins dintr-un departament de educație muzicală care a lucrat la Muzeul Național de Arta României. Acum lucrează si cu artiști, încearcă să intre în bucătăria lor de creație cu copii.
Proiectele noastre pot fi accesate pe site-ul asociației https://asociatiadadece.ro/ si pe pagina de Facebook, Instagram
Noi lucrăm de cele mai multe ori prin finanțare de la stat se numește „Administrația patrimoniului cultural național” un organism care ține de Ministerul Culturii și administrează fonduri. Se fac 2 înscrieri de proiecte pe an. Depunem proiectul si dacă se încadrează într-un barem câștigi o sumă pe care o investești într-un proiect.
Acum de exemplu avem un proiect cu o școală din Titan se numește „Vecinul meu patrimoniul” și vom face o școală de vară de o săptămână. O tabără urbană în care împreună cu elevi cu 30 de elevi vom cartografia practic patrimoniul cartierului. Vor rezulta cel puțin 2 trasee tematice fiecare cu câte 5 repere, in total 10 repere. Astfel cartierul il descoperim sub o altă formă Profesori din școală selectează copii.
Noi lucrăm împreună cu ei la toate aceste materiale. Facem co-creatie. Ne implicăm și ei trebuie sa faca. Sunt uneltele pe care încă nu le cunosc. Dar noi îl pornim și și îl ducem o bucată de drum împreună cu ei.
De exemplu ce știți despre cartierul vostru?
Am găsit pe Facebook la un moment dat povești despre fiecare cartier si de ce se numesc astfel.
E foarte interesantă istoria cartierului Titan. De exemplu este un cartier dormitor insa cu o istorie pe care acum începem să o descoperim noi. Ne documentăm. Am creat o colecție de resurse despre subiect.
Alte exemple Drumul taberei se numea înainte Drumul taberelor pentru că nu știu cine venea la război și acolo își punea tabăra.
Iar Balta Albă are alte povesti. Una este legata de cei care au murit de ciuma și care au fost invăluiți in alb. Apoi, datorită unei inundații a ieșit tot acel val la suprafața . O alta ipoteza mai drăguță, pe malul epei era o cârciumă și cum se reflecta lumina in apă avea un luciu foarte puternic, o lumina albă si-a preluat numele de Balta alba.
Tot din zona Titan am aflat despre invitatul lui Nicolae Ceaușescu, președintele Americii din acea vreme Richard Nixon. A fost de 2 ori acolo. O dată înainte să fie președinte în calitate de congressman și a doua ora In calitate de presedinte. A fost și prin piața Obor.
Despe Obor Străbunica mea povestea cand a stat în București pe la începutul anilor 1900, a fugit din București după al Doilea Război Mondial entru că i-au bombardat casa și i-au omorât și soțul. Dar îmi povestea că Oborul ăsta arăta extraordinar era limita de Bucureștiului. Omul venea în afara să cumpere din targ efectiv să cumpere vite și se cânta Maria Tanase și altele.
Alte programe ale asociației
Asociația a avut programe pentru familie într-o vreme destul de multe în muzee bucureștene. Anul trecut am fost la Câmpul lung Muscel unde este un muzeu al autoturismului românesc axat foarte mult pe Aro pentru că a fost și este în istoria orașului.
Acum de exemplu avem Programul Străzilor deschise de pe Calea Victoriei. Noi în colaborare cu Muzeul Național al Literatului române care este pe Calea Victoriei în spatele Bisericii Albe pe calea Nicolae Crețulescu. Ieșim cu o masă rotunda în fața bisericii și ținem ateliere pentru copii. Sunt pe pagina noastră de Facebook cam unul pe lună. Următorul va fi în 20 iulie si pe 7 August.
Spunem poveștile pe care le avem și după aceea trimitem copiii în muzeu. Avem niște cărți poștale, iarăși un lucru dispărut aproape. Cărți poștale pe care la sfârșitul poveștii din discuție și din ce au aflat le completează fiecare, scriu cu tocul cu călimară, fie le desenează.
„Cum descoperi vocația cu Monica Bumbeș”
Am început cu ASE
Am avut un parcurs mai amestecat de la ASE, căci m-a prins revoluția în clasa a 11a și am avut o perioadă de tranziție destul de ingrată în care nu existau bineînțeles manual. Eu știam dinainte că vreau să dau la ASE.
A fost un fel de zonă tampon în care te duci in ideea mea și-a părinților care m-au ghidat spre asta căci e o altă deschidere ASE Turism inseamnă plecat din țară/ Ai o șansă să mai vezi și altceva.
In facultatea am descoperit mai mult marketing. Comportamentul cumpărătorului, asta m-a interesat. Bineînțeles și datorita profesorului de marketing pe atunci si rector, a fost foarte bun și ne-a ajutat. Dar marketing era inca destul de necunoscut pe atunci și n-am mai continuat pe partea asta.
Am început să lucrez în comunicare. Am fost hostess. Un job in timpul facultății la primul congres al experților contabili din România organizat de unul din cei „big six” acum sunt „big four” (cele mai mari companii de auditare). Am rămas la ei, am fentat partea economică. Eu am mers la departamentul de comunicare pentru că mi s-a părut mult mai interesant și am văzut că e mai aproape de marketingul meu.
Chiar mi-am făcut lucrarea de licență printr-un chestionar de cercetare a satisfacției clienților a fost oficial un studiu pe care CEO-ul l-a trimis clienților. Dar departamentul de relații publice nu avea și calități de marketing. Mi-am dat seama pentru că e foarte specializat într-o firmă de această natură. Eu nu voiam să învăț partea asta tehnică și atunci am rămas pe partea de comunicare. Dar m-am mai mutat în vreo 2 părți și dup-aia am plecat din comunicare și am ajuns să fac din aproape în aproape ceea ce ma atrăgea în zona de artă și mai ales artă contemporana.
Am fost să autodidact
Am mai studiat. Am fost la spectacole de dans contemporan. Mergeam in muzee de arta contemporana cât se putea și încet-încet m-am apropiat de zona asta. Fotografia este cât se poate de contemporană. Desi este de la 1800. Dar poți face cu ea ce vrei în zona asta, iar în educația muzeală am ajuns după un curs de fotografie. Un an academic Fotopoetica. Un curs care mi-a deschis așa ochii. Am văzut cu totul altfel zona asta vizuală.
Am vrut să predau și eu să împărtășesc din entuziasmul acesta. M-am îndreptat către copii. Acolo este „da’ de ce-ul” adevărat. De ce-ul este foarte important și am ajuns să predau copiilor/ Am fost autodidact și pe partea asta de educație. Am fost la o școală de vară în Azuga unde am predat și in alte școli de vară organizate și in București.
In 2014 a venit pe lume și fetița mea și latura pedagogică s-a accentuat ca să știu ce o să-i ofer și cum să-i dau deschidere către această zonă și mi-a plăcut foarte mult.
Am ajuns să colaborez cu Asociația „Da’ de ce” într-o expoziție la Muzeul Național de artă, expoziție temporară și era o zonă și pe fotografie. Iata asa am rămas împreună.
Cum educi prin povesti?
Imi dau seama la fetița mea cu orice investiție am făcut-o în ea ca timp se întoarce se întoarce după ceva timp, e ca planificarea sau un return of investment (rezultatul investitiei).
O chestie foarte drăguță. Ce fac eu și ne fascinează și pe mine și pe fetița mea este sa inventăm seara povesti. Deși are aproape 5 ani fii-mea este înnebunită să oiau pic în brațe și s-o plimbi prin casă. Este modul în care ea se liniștește din absolut orice stare ar fi. In timp ce o mângâi pe spate ea mă roaga ”Mami te rog imi spui o poveste despre o inimioară”. Eu încep și-i povestesc „A fost o data ca niciodată o inimioară frumoasă care mergea pe stradă și într-o zi s-a gândit să o viziteze pe Ana, o fetiță minunată, blonduță cu ochii verzi și până la urmă inimioara a intrat în burtica Anei ăsta și tot asa.” Alteori mai inventăm despre o căprioară, o veveriță, un iepuraș …
Foarte important să poți să iei și tu din imaginația copiilor. Intr-adevăr să educi, nu doar să vrei să le transmiți reguli. Aceste reguli se pot transmite mult mai bine ajutându-i să le deducă ei. Depinde foarte mult de cum o faci, îi spui copilului să facă ordine că trebuie și uite e mai frumos. Altădată intreb „Cum s-ar simti prietena ta cand ar veni in vizita/ Ce s-ar intampla daca vedem asa un dezastru?”. Să fii deschis și să încerci. E un mindset.
Aceasta curiozitate ti-o satisfaci în foarte multe chestii. Uite fotografia te ajută foarte mult să vezi dincolo. O carte scoasă de profesorul cu care am făcut școala de fotografie spune ceva care mi se pare fascinant „ce nu se vede de fapt e foarte important”
Dacă ar fi să-mi faci drumul mai scurt cum ai face?
In prezent copiii să-și găsească ceea ce le place încercând pentru că nu trebuie să fii Picasso ca să faci pictură. Există o varietate uriașă, in zona artistică acum în prezent poți fi Manager in cultură, poți fi curator într-un muzeu fizic, muzeograf… Cred că e foarte important să-ți dai seama ce vrei și să te specializezi, in viața.
Atunci când ești tânăr ai mai mult timp și poți să încerci multe „Mie mi se pare frumos” e doar din afară. După liceu poți să-ți iei un an de a încerca chestii.
Eu am o experiență foarte faină aici. La laboratoarele unde predau cursurile de electrician în construcție am avut un băiat care a terminat liceu și tot așa probabil îndrumat de părinți sa dea de la o anumită facultate și-a dat seama că nu e chiar ce-și dorește. Apoi si-a spus „vreau să mă duc să fac ceva ca să-mi dau seama dacă-mi place”. A venit la un curs de electrician în construcții deși el terminase un liceu care n-avea nicio legătură cu partea asta tehnică . După curs mi-a spus că s-a angajat și și-a dat seama că in următorul an va da la inginerie electrică. L-am apreciat extraordinar de mult că a avut puterea asta de a nu merge in turma.
Nu se întâmplă nimic dacă stăm acasă și facem imediat facultatea, nu pierdem nimic De multe ori cât și părinții spun „Vai dar pierzi anul”. Nu pierdem niciun an sigur.
Atenție la locurile călduțe
Si să vă feriți de locurile călduțe care te relaxează Era o chestie. Eu fiind din București am avut masă casă tot timpul. M-am angajat din facultate în această corporație. Mi s-a părut ca toată lumea mă considera foarte avantajată că am experiența de multinațională. Într-adevăr știu să tratez, știu ce înseamnă, însă nu de fapt în zona asta căutam eu să ajung. Am văzut tineri care știu să vorbească foarte frumos de zici că au lucrat într-o corporație.
Nu există meserie mai bună sau rea, cred că dacă te pasionează ceva ajungi sa faci. Nu trebuie să fii numărul 1. Din cauza acelui loc călduț nu am mai avut resursele necesare atunci când încă doream să fac marketing. Nu am putut să plec la un curs în afară. Uite faptul că m-am angajat, pentru că era destul de mult de muncă adică stăteam peste program frecvent, să m-apuc să învăț pentru acel examen Toefel, GRE pentru a câștiga o bursă în afară m-a limitat.
Toată lumea civilizată și deschisă ar spune „Nu băga în seamă ce se întâmplă în jurul tău, mergi pe drumul tău” Mulți ajung la o anumită vârstă în care-și plâng în îmi pumni și spun că „eu n-am reușit să fac lucruri în viața mea, Dar cum cel de lângă mine a reușit?” Din fericire există foarte multe situații în care cel de lângă n-a făcut nimic extraordinar, doar a pus suflet.
Si ar trebui să perseverezi chiar dacă ți-ai găsit pasiunea. Nu este totul frumos. Ai descoperit o tehnică si gata? Muncește foarte mult, o încerci de multe ori pana reușești.
Ce vrei să le transmiți celor care ne asculta / citesc?
Fii cât mai deschis și în orice domeniu. Îmbrățișează și zona artistică. Caută si nu te speria de zona artei contemporane pe care poate ti se pare că nu o înțelegi.
Revino la statutul de copil. Întreabă-te și nu caută neapărat un răspuns. Unul azi, altul mâine, altă perspectivă de la altcineva. Schimba impresii și lărgește orizontul pentru că ai nevoie de inspirație și vine din altă domenii decât cele pe care le stii.
Mulțumesc foarte mult a fost o plăcere această discuție.
Rămâi alături de noi si afla alte informatii utile precum „Cum descoperi vocația cu Monica Bumbeș”
