cursuri pentru copii

Cum alegi cursul potrivit pentru copilul tău?

De ce pe lângă atâta școală copilul ar fi bine să participe la un curs? Si dacă tot participă, cum alegi cursul potrivit astfel încât să-i placă, să-i folosească și să-l poate parcurge cu ușurință?

In mai puțin de jumătate de veac ultimele trei generații au înregistrat diferențe majore intre viețuire, trăire (Carpe diem) și împlinirea vieții. Este exclusă, din conceptele noastre actuale, ideea de viețuitoare care se naște și muncește pentru a trăi – bunicii noștri se încadrează perfect aici. Acum depunem un efort evident în a construi copiilor noștri acele căi pentru descoperirea și împlinirea personală, în condițiile unei vieți extrem de alerte, care desparte oamenii în funcție de modul în care au crescut.

Am certitudinea că și tu cauți aceste căi. De fapt, parentigul este o călătorie de descoperire apropriului copil în cele mai variate situații sau activități, schimbând cadrul și adăugând tot timpul ceva vieții copilului.

Picioruse goale pe podea.

Un prim pas în descoperirea copilului tău constă în lucrurile simple și la îndemâna:

1. Urmărește-l cu atenție pentru a observa:

  • Temperamentul;
  • Talentele sau abilitățile;
  • Atracțiile sau pasiunile.

2. Pregătește procesul de descoperire oferindu-i posibilitatea să exploreze o mare varietate de activități.

3. Oferă-i timpul necesar să-și fructifice lucru progresiv.

4. Vorbiți permanent, pentru o perspectivă multiplă asupra direcției educației copilului:

  • Cine ești tu (pictor, bucătar, medic, mic, mare, în devenire)?
  • Care sunt plăcerile/ pasiunile tale?
  • Ce poți să faci mai bine? La ce te pricepi mai bine?
  • Ce talente ai? Unde creativitatea ta strălucește?
  • Ce vrei să devii? Dorești asta cu adevărat? Faci ceva pentru asta?
Calendat

Veți vedea atunci că se mai adaugă ceva de la sine sau se impune o nouă metodă de lucru, fiind necesar să gândiți:

1. Programul

  • Eficientizați timpul alternând activitățile cu odihna și jocul;
  • Folosiți în interesul copilului momentul de maxim al zilei – dimineața;
  • Nu programați tot timpul copiilor, dați-le posibilitatea să-și facă treptat programul, maturizându-se în relație cu timpul;
  • Nu supraîncărcați programul copilului, stresul nu este specific copiilor;
  • Nu renunțați niciodată la cursurile de bază, determinați copilul să le parcurgă cu interes și plăcere.

2. Adaptarea permanentă la vârsta și nevoile copilului:

  • Acoperiți nevoile copilului.
  • Nu așteptați să fie necesare școlii sau profesiei de urmat fără a pregăti în nici un fel terenul. Tine minte: nici o sămânța nu crește pe un sol nepregătit. Pe un sol sălbatic cresc doar buruienile;

3. Modalitatea prin care fiecare activitate bine făcută aduce aceeași bucurie ca și jocul:

  • Includeți jocul. Lăsați copiii să fie copii.
  • Faceți astfel încât activitatea să devină joc/joacă;
  • Stimulați interesul prin joc în mod simbolic. Jocul din copilărie duce de multe ori la o carieră de succes;

4. Impunerile. Orientându-vă să ghidați, să determinați, să orchestrați mica viață pentru una cu adevărat mare, nu împinge copilul în ceva ce nu vrea să facă;

5. Plictiseala. Pentru a descoperi ce-i place să facă și a fructifica bucuria de a face, procurați-i plictiseală strategic;

6. Renunțările. Lăsați copii să încerce și să renunțe. Vor renunța la ceea ce nu li se potrivește;

7. Restrângeți interesele. Creșteți câteva pasiuni pentru toată viață. Stimulați-l să muncească pentru interesele lor, însă nu formați un sclav al activităților (prea multe) extrașcolare;

8. Numărul activităților de petrecere a timpului liber depinde de vârsta copilului, de talentele sale, precum și de maturitatea emoțională, fizică și intelectuală. Pot apărea: oboseală, încordare, nervozitate, deprimare sau indiferența, dureri de cap sau de stomac și poate rămâne în urmă în îndeplinirea obligațiilor școlare.

9. Libertatea de a alege, de a încerca, de a hotărî în funcție de experiențele directe din viața lui. Lăudați-i reușitele. Determinați-l să ia hotărâri pentru nivelul său de viață.

10. Investițiile și economiile. Investește în materialele care pot dezvolta pasiuni sau interese și ajută-l să economisească pentru acestea;

11. Viața de familie. Creează un echilibru între viața cu familia și în afara familiei;

12. Satisfacția, drept cheie a succesului.

carti si jucarii

Există totuși o departajare clară între cursurile de baza, cursuri particulare și de agrement. Specialiștii propun cinci linii directoare pentru alegerea activităților de agrement ale unui copil:

  1. Pune familia înainte de toate. Să aibă cel puțin o masă pe zi în familie;
  2. Lasă copilul să aibă o interacțiune abundentă, liberă, cu prieteni;
  3. Activitățile de agrement ar trebui să fie planificate pentru timpul rămas (după îndeplinirea primelor două cerințe), ele nu sunt menite să îndepărteze activitățile de bază;
  4. Propune, participă și lasă copilul să aleagă activitățile de petrecere a timpului liber în funcție de argumente.

Cum alegi totuși cursul potrivit pentru copilul tău:

  • Începeți cu interesele copilului dumneavoastră;
  • Întrebați profesorul (educator, învățător) sau discutați cu alți părinți;
  • Departajați abilitățile copilului:
    • Sunt ele academice, sociale, comportamentale, vocaționale?
    • Care sunt abilitățile motorii, brute și fine?
    • Care este stilul preferat de învățare – este el vizual, auditiv sau kinestezic?
    • Se descurcă mai bine cu activități solitare sau de grup?
    • Care sunt punctele tari și slabe?
  • Discutați cu copilul și ajuți-l să facă parte din procesul decizional.
  • La fel de important este scopul sau finalitatea unui curs pentru copilul tău
    • Este clar că nu dumneavoastră trebuie să câștigați din parcurgerea unui curs ci copilul, prin urmare clarifică-ți obiectivele pentru copiii tăi;
    • Ce urmăriți prin acel curs? Urmăriți distracția, realizarea de noi prieteni, dezvoltarea abilităților de leadership, încurajarea stimei de sine, asigurarea exercițiilor fizice, dezvoltarea unei profesii?

Aceste puncte vă ajută să vă dați seama dacă copilul dumneavoastră are nevoie de un curs și care ar fi acela, astfel încât să restrângeți cât mai mult căutările și să vă orientați mult mai exact pe calitatea ofertelor.

Joc cu piese de lemn

Ce ar fi bine să ofere un curs:

  • Un echilibru al timpului în general și a activităților. Să ofere suficient timp pentru finalizarea temelor, pentru a mânca, a se odihni;
  • Cât de des și cum afectează viața familiei – compromit capacitatea noastră de a menține o viață relaxată, orientată spre familie?
  • Oferă un beneficiu pe termen lung sau contribuie realmente la dezvoltarea armonioasă a copilului?
  • Susține diverse valori? De exemplu: muzică – sensibilitate, sport – disciplină, pictură – creativitate, etc.
  • Este o activitate care presupune profunzime? Poate construi realații? Poate descoperi un talent sau interes neașteptat? Poate duce la o pasiune pe viață, o opțiune de carieră sau completează frumos o viața?
  • Există un beneficiu semnificativ pentru copil ca să justifice participarea la o activitate care necesitată mult timp, energie și resurse?
  • Face parte din așa zisele cursuri „de o singură dimensiune”, care se potrivesc tuturor, sau corespunde cu talentele, cu abilitățile copilului, cu punctele sale forte sau cu interesele naturale ale acestuia?
  • Unde se desfășoară? Cum se realizează transportul și supravegherea? Este prea costisitor în timp? Este prea riscant pentru copil?
  • Poate prelua cursul o parte din viața de familie? Adică, în loc să târii copilul cu tine prin magazine, coafor si alte activități plictisitoare pentru el, poate este mai bine să fie la un curs, primește informații și practică ceea ce nu poți să-i oferi?
  • Trainerul sau profesorul este unul obișnuit, unul de performanță sau unul de excepție? Care este câștigul?
  • Si în sfârșit cât costă? Este un curs în care merită să investești? Vei vedea că același curs variază foarte mult în ceea ce privește costurile în funcție de dotări, trainer, performanțe și ținte pe care copilul le va atinge.
  • Dacă va trebui, de exemplu, să optați pentru unul din două cursuri pe care le-ați analizat cu atenție și care îndeplinesc relativ aceleași criteriile, iar unul dintre acestea este mai aproape, alegerea devine ușoară. Un drum mai scurt presupune întotdeauna mai puțini bani cheltuiți pe benzină și mai mult timp împreună cu familie.

După curs este normal să aveți o oarecare nepotrivire între așteptări și rezultate. Ele pot fi la fel de bine peste așteptări, sub nivelul acestora și la fel de bine efectele să se vadă în timp.

Urmărind pașii propuși veți descoperi exact acele lucruri care să vă ajute să restrângeți numărul imens de activități, iar alegerea unui curs să nu fie un coșmar sau o discordie între voi și copil.

Hai la curs! Un curs bine ales poate ajuta la creșterea tinerilor și adulților competenți, care se simt bine cu ei înșiși și sunt capabili să-i bucure pe ceilalți cu ceea ce sunt și fac.