tanara dormind cu carti
De ce este bine să dormi noaptea în loc să înveți

Este o practică frecventă mai ales în rândul studenților de a nu dormi în noaptea dinaintea examenului pentru a învață. Nu știm dacă vestitul nostru domn de la plafar care caută ceva să-l ajute să învețe repede, a dormit în acea noapte, totuși iată … De ce este bine sa dormi noaptea în loc să înveți.

Cum te ajută somnul?

Majoritatea știm că înveți și lucrezi mai ușor, mai eficient atunci cand ești odihnit. Totuși oamenii de știință nu s-au lăsat pradă unei presupuneri și au intrat în cercetări adânci, iată dintre concluziile lor.

Somnul este format din cicluri de aproximativ a câte 90-120 min; fiecare ciclu de somn este format din 5 stadii (faze) de somn (unii cercetători se limitează la 4 stadii acesta este motivul pentru care N2 apare în două categorii se somn în schița de mai jos).

Fiecare etapă din somn ne ajută în alt mod învățarea:

  • Etapele Non-REM (N1, N2, N3) ne ajută să învățam lucruri noi, absența acestui tip de somn ne scade capacitatea de a acumula în formații cu 40%;
  • Etapa REM este perioada viselor. Ea ajută la memoria declarativa adică ceea ce știm (ex:  animalul care face miau este pisică)  și ajută mai ales dacă informația are un impact emoțional sau este mai complexă.
  • Etapa N3 (SWS) procesează și fixează informația nouă, prin urmare ne ajută să înțelegem „cum” merg lucrurile. In același timp corpul fizic se recuperează. Din păcate cu cât înaintăm în vârstă acest tip de somn scade ca durată.
  • Somnul de după-amiază (nu este o etapă din somn) ajută foarte mult tinerii pentru revigorare, iar pentru adulți crește productivitatea.

Câteva studii au avut curajul să meargă mai departe și să analizeze dacă putem învață în timp ce dormim. Această știință se numește Hypnopaedia. Primele vești sunt bune, dacă în  timpul somnul reauzim ceea ce am învățat înainte să adormim ne ajută să ne aducem aminte mai ușor. Iată ce poți învăța cel mai bine atunci când dormi:

  • Limbi străine;
  • Utilizarea unui instrument muzical;
  • Înlăturarea obiceiurilor proaste.

Nu te aștepta la minuni, nu te va ajuta să treci un examen, doar facilitează, un pic, fixarea noțiunilor auzite în somn.

Ce se întâmplă dacă nu dormi?

Creierul este suprasolicitat, organele nu sunt sincronizate și mușchii dor, prin urmare riști să:

  • nu percepi sunete banale,
  • nu poți planifica,
  • logica devine ilogică,
  • frigul devine mai frig decât este în  realitate,
  • te rânești ușor.
De ce este bine să dormi noaptea în loc sa înveți:

Principalele beneficii ale somnului sunt:

  • îmbunătățește memoria pe termen lung;
  • facilitează rezolvarea creativă a problemelor cu 15-35% mai bine;
  • conectezi informația veche cu cea nouă;
  • crește capacitatea de concentrare.

Hai să vedem și rolul viselor:

  • cresc creativitatea, poți extrapola ceea ce visezi pentru a rezolva o problema la care te gândeai de ceva  timp;
  • visele sunt emoționale, chiar dacă multe dintre ele sunt triste, amenințătoare sau înfricoșătoare; ele ne pregătesc pentru momente de acest fel; sunt un fel de simulări.

Avem și un tip special de vis, numit visul conștient. Este situația în care conștientizezi că visezi și ai capacitatea să controlezi ceea ce visezi. Dacă nu ai avut niciodată o astfel de experiență, nu-ţi face griji sunt încă 45% din oameni la fel ca tine. De asemeni sunt tehnici prin care poți învăța să ai acest tip de vis. Cum te ajută acest visul conștient:

  • poți testa în vis ideile tale;
  • poți rezolva probleme;
  • dacă visezi ce ai învățat, îți vei aduce mai ușor aminte a doua zi;
  • reduce anxietatea și stresul.

Acest tip de vis are și câteva dezavantaje: te poți răni, poți fi confuz când te trezești, te poți trezi un pic mai obosit ca de obicei.

Pentru a beneficia la maxim de ceea ce visezi ar fi bine să-ţi creezi un jurnal al viselor, te ajută să:

  • îți aduci aminte mai bine visele;
  • îți antrenezi mușchii memoriei;
  • câștigi încrederea în  tine;
  • procesezi emoțiile din timpul visului;
  • observi consecvența anumitor visuri;
  • tratezi eventuale traume.
Ce poți face pentru un somn eficient:

  • renunță la alcool, acesta distorsionează etapele somnului;
  • alege o pernă, saltea și pilotă adecvată pentru tine;
  • redu somnul excesiv în timpul zilei;
  • fixează un interval regulat de somn;
  • mănâncă o masă ușoară seara;
  • aerisește camera în care dormi;
  • fă un pic de mișcare în  timpul zilei;
  • fă un duș sau o baie;
  • bucură-te de un ceai de lavanda, valeriană sau tei cu 1-2 ore înainte de somn.

După atâtea în formații probabil te întrebi câte ore ar fi bine să dormi, iată ce spun specialiștii:

***

Un ultim gând legat de „De ce este bine să dormi noaptea în loc să înveți” îl aducem de la UNICEF: „Unde există un vis, exista o cale” în fapt se refera la dorința de dezvoltare și angajamentul pe care îl depunem pentru a obține rezultate. Îți propunem să te bucuri de somn pentru a-ţi împlini aspirațiile de evoluție profesională și personală.

Explorarea învățării încă mai are secrete ascunse, așa că îți recomandăm să rămâi alături de noi.

Ceaiul te face mai deștept

Dacă faci parte dintr-o organizație cu cel puțin 40 de colegi, este foarte probabil ca unul dintre ei să fie mare consumator de ceai. Oare asta îl face mai deștept sau de ce bea atâta ceai? Află dacă: Ceaiul te face mai deștept.

Să nu uităm de domnul care la plafar dorea „ceva” să-l ajute să învețe repede. Oare ceaiul ar fi fost soluția lui? Din păcate nu, nici ceaiul nu este o soluție cu efecte peste noapte. Un studiu realizat în acest domeniu a constatat ca persoanele care au consumat ceai în mod regulat (de 4 ori pe săptămână) timp de 25 ani au o structură neuronală mai organizată decât a celor are nu consumă ceai.

De ce ceaiul te ajută la învățare?

Stimulează trei aspecte importante în învățare: atenția, reținerea informațiilor și rezolvarea problemelor; datorită substanțelor pe care le conțin:

  • Antioxidanții – probabil știi deja ajută la scăderea în greutate, la prevenirea unor boli grave cum ar fi cancerul sau probleme de inima. Acești antioxidanți controlează efectele dăunătoare ale radicalilor liberi în organism.
  • Cofeina – unele ceaiuri conțin cofeina. Știi deja din lista de alimente care te ajuta sa înveți, efectele benefice pe care le are cofeina. Cofeina este cea care te ajuta să-ți menții atenția un termen îndelungat. Poate te întrebi în acest caz de ce să nu consumi cafea. Este bine să știi că cofeina din ceai se metabolizează mai lent decât cea din cafea astfel te ajută pe o perioadă mai lungă fără efecte adverse. Dacă din diferite motive ai prefera ceaiul decofeinizat, află că este și el o soluție, însă o dată cu eliminarea cofeinei sunt înlăturați și o serie de polifenoli. Ar fi bine să testezi ceaiurile care în mod natural au același efect chiar dacă nu au cofeină.
  • EGCG (epigallocatechin gallate) – este o componentă unică a plantelor cu beneficii dovedite asupra sănătății, cum ar fi reducerea inflamațiilor, previne apariția bolilor cronice și a diabetului.
  • L-teanina – un aminoacid rar care reduce stresul și te ajută să rămâi calm și concentrat.
Ce se întâmplă daca adaugi lapte sau zahar în cafea?

Unele studii arata cum grăsimile din lapte reduc numărul de antioxidanți din ceai. Însă cel mai dăunător dintre toate tipurile de lapte este laptele degresat. Așa ca un strop de lapte în ceai ar putea sa-ti fie suficient.

Cât despre zahăr, studiile realizare nu au sesizat diferențe semnificative între ceaiul consumat cu zahăr și cel fără zahar. Așa că te poți bucura de dulceața ceaiului adăugând un pic de zahar sau miere.

Ceaiul te face mai deștept. Iată tipurile de ceai care te ajută cel mai mult:
  1. Matcha – Este un tip de ceai verde sub formă de pudră, folosit mai ales de japonezi în lungile lor ore de meditație. Acesta poate fi consumat atât în ceai cât și ca adaos în salate, smothie și alte bunătății culinare. Este un ceai foarte bogat în cofeina și L-teanina, din acest motiv se mai numește și „ceaiul creierului”.
  2. Ceaiul verde – continuăm cu clasicul ceai verde. Pe lângă faptul că te ajută să te concentrezi, ajută persoanele învârstă pentru protejarea creierului.
  3. Ceaiul negru – înlocuiește foarte bine cafeaua, fiind un bun energizant. Acest ceai este adeseori combinat cu alte plante sau fructe pentru o diversitate de arome.
  4. Ceaiul alb – conține cea mai puţină cofeină, este ideal când vrei doar un pic mai multă energie fără efecte adverse. Este folosit în tratare Alzheimer.
  5. Ceaiul de iasomie – conține substanțe antidepresive, îmbunătățește buna dispoziție și are un efect calmant. Il găsești adeseori combinat cu ceai verde.
  6. Ceaiul de rozmarin – previne scăderea acetilcolina din creier necesar pentru concentrare. Asa ca este potrivit pentru orele lungi de studiu.
  7. Turmeric si ghimbir – ambele ajută la creșterea funcțiilor cognitivereducere inflamațiile. Turmeric in plus calmează dureri și facilitează digestia, ajuta creșterea funcțiilor cognitive; iar ghimbirul are proprietăți anti microbiene și pe lângă efectele sale benefice atunci când ești răcit.
  8. Gingseng – folosit și pentru boli precum autism și Alzheimer, ajută la calmarea corpului și a nervilor.
  9. Menta și mușețelul – cele mai banale ceaiuri, care ne aduc aminte de copilărie sunt ideale pentru concentrare, previn apariția stresului și înlătură plictiseala.
  10. Lavanda – chiar dacă este în topul ceaiurilor care te ajută să dormi, are efecte asupra capacitații tale de memorare a informațiilor.
  11. Salvie – este cel mai dulce ceai, este recunoscut pentru efectele sale asupra memoriei și stresului. Îl poți consuma între mese.
  12. Gotu Kola, Ashwagandha Root, Yerba mate, Pu-erh, Oolong alte ceaiuri mai puțin cunoscute care accelerează funcțiile creierului.
Cum păstrezi si utilizezi ceaiul:
  • In spaţii fără umezeală;
  • In ambalaje mate, să nu pătrundă lumina;
  • In ambalaje bine închise ca să nu fie infectate de insecte.

Fiecare ceai are nevoie de o altă temperatură apei si o altă durată de infuzarea, citește cu atenție instrucțiunile.

***

Dacă nu te-am convins încă să consumi și un pic de ceai, atunci ar fi bine să mai știi că este cea mai veche băutură cunoscută, având informații despre ea încăpând cu anul 2700 î.e.n. Rămâi alături de noi să descoperi noi stimulanți al învățării şi dezvoltării tale.