consiliere

Training, coaching, mentorat, consultanţă, consiliere sau (psiho)terapie

Training, coaching, mentorat, consultanţă, consiliere sau terapie – ce să alegi? Este o decizie complicată şi cu efecte nedorite, ȋn general pierderea încrederii: ȋn specialiști, ȋn posibilitatea de rezolvare a problemei şi chiar ȋn forțele proprii.

Cui se datorează acest eșec? Cauze diverse şi banale ȋn același timp:

  • Lipsa cunoașterii acestor metode/ meserii şi ce probleme rezolvă;
  • “Specialistul” el însuși nu face diferența dintre metode sau nu explică clientului;
  • Sfaturile persoanelor de încredere “știu eu ce ai nevoie” sau “la mine a funcționata”
  • Alegerea metodei celei mai ieftine sau mai confortabile din alte motive (brand, durată, modalitate de desfășurare)
  • Percepții greșite şi prejudecăți, de exemplu “Ce-o să zică lumea? Că-s nebun.”
Hai să vedem ce înseamnă fiecare dintre termeni:
Terapia

Terapia se concentrează asupra clientului ca individ – modul în care se vede pe el, lumea, gândurile şi comportamentele sale, precum şi tiparele care stau la baza motivului pentru care acționează clientul. De obicei, ședințele de terapie sunt pe o perioadă mai lungă de timp şi individuale, însa are rezultate spectaculoase şi în grup. Terapia poate ajuta de exemplu dacă suferiți de depresie. Se concentrează pe trecut, cauzele depresiei, pentru a îmbunatăti starea prezentă.

Consiliere

Consilierea implică lucrul cu un consilier pe o problemă specifică pentru o perioadă limitată de timp. De exemplu, consilierea vă poate ajuta de exemplu dacă aveți probleme ȋn căsătorie  sau dificultăți în gestionarea stresului. Consilierul expert pe un domeniu de activitate poate oferi recomandări similar consultantului. Clienții sunt persoane sănătoase psihic.

Coaching

Coachingul are rolul de a învață pe oameni să se perfecționeze în sport, abilități sau subiecte școlare: un antrenor de tenis / matematică. In ultimii ani şi-a lărgit aria de activitate devenind un proces care are ca scop îmbunătățirea performanței şi se concentrează pe „aici și acum” mai degrabă decât pe trecutul sau viitorul îndepărtat indiferent de domeniu. Este un facilitator al învățării şi dezvoltării. Funcție de tipul de probleme tratate coachingul se împarte ȋn Life coaching şi Business (profesional) coaching. Principala metodă de lucru este arta de a pune întrebări (nu singura). Ca şi meserie este specificată în COR şi o bună pregătire este recomandată chiar dacă legislația nu impune aşa cum este cazul formatorului. Poate părea ciudat, ȋnsă nici meseria de manager, deşi există ȋn COR, nu necesită o acreditare şi cum bine ştim sunt mulți manageri. Totuşi poate apărea oricând, aşa că verifică.

Consultanță

Consultanța oferă recomandări profesionale sau de specialitate într-un anumit domeniu al științei sau al afacerilor, fie unei organizații, fie unei persoane. Principala regulă este ca un consultant să funcționeze independent de client astfel încât să fie capabil să ofere o altă perspectivă asupra contextului şi alte modalități de rezolvare. Exemple: consultanță fiscală, juridică, marketing etc.

Mentorat

Mentoratul este similar cu coachingul. Mentorul este un ghid care ajută pe cineva să învețe sau să se dezvolte mai repede decât ar putea face singur. La locul de muncă, mentorii sunt deseori desemnați în mod formal prin fișa postului. De obicei, au o experiență considerabilă în domeniul de activitate al persoanei. O relație de mentorat se concentrează de obicei pe viitor, dezvoltarea carierei și lărgirea orizonturilor, spre deosebire de coaching, care tinde să se concentreze mai mult pe aici şi acum şi să rezolve probleme imediate.

Training

Formatorul predă abilități și/sau cunoștințe oamenilor sau animalelor; pregătește persoana pentru un loc de muncă, o nouă activitate sau sport; ȋn Romania este asociată acelei persoane acreditate care predă adulților ȋn afara instituțiilor de învățământ.

Tabel comparativ

Dacă definițiile ți se par prea lungi, iată un tabel comparativ:

* Pentru a face diferența dintre Psiholog / Psihoterapeut / Psihiatru vă recomandăm acest articol

Ce ai nevoie?

Răspunzând la întrebările din schema de mai jos descoperi ce ai nevoie (Training, coaching, mentorat, consultanta, consiliere sau terapie):

Schema logica pentru a alege intre training, coaching, mentorat, consultanţă, consiliere sau (psiho)terapie

Observație cu privire la schemă: Lipsa cunoștințelor atrage nevoia de training. Un consultant nu poate suplini lipsa cunoștințelor, decizia este întotdeauna la tine. Dacă consultantul greșește, responsabilitatea este tot a ta. Citește aici cum poți alege cursul potrivit pentru tine.

***

Lumea este ȋn perpetuă schimbarea, adaptarea şi succesul ȋn această lume poți să ţi-l construiești cu ușurință apelând la instrumentul potrivit. Alege, testează, practică şi aplică!