Ce ești digital nativ sau imigrant?

Am tot discutat despre leadership, hai să discutăm și despre ceva mai fierbinte: lumea digitală. Mai târziu le vom uni pentru o colaborare perfectă. Pentru astăzi am pentru tine o poveste. Mă voi folosi de numele cunoscutelor personaje animate Tom și Jerry, astfel încât înțelegerea să fie mai ușoară. De la ei vei afla dacă ești digital nativ sau imigrant? Oare care dintre cele două personaje este digital nativ și care imigrant?


1.     Originile cuvântului digital

Tom s-a născut în 1975, iar Jerry în 2001. Fiecare a învățat să numere în copilărie. Cum crezi că au făcut asta? Pe degete. Tu, când ai învățat să numeri, ți-ai folosit degetele? Cred că da.

Termenul „digital” provine din cuvântul latin digitus, care înseamnă „deget”, fiind folosit inițial pentru a descrie concepte legate de numere și calcul. La fel ca tine în copilărie, oamenii din vechime foloseau degetele pentru a număra. Am putea spune, din această perspectivă, că ambele personaje, Tom și Jerry, sunt „digitali”.

Mai târziu, în 1650, termenul a fost asociat cu „numerele mai mici ca zece”. Acest sens numeric se datorează faptului că numerele sub 10 erau numărate pe degete.

Abia după 1938, odată cu dezvoltarea calculatoarelor, cuvântul a început să capete sensul modern. Termenul a devenit tot mai popular pe măsură ce computerele și alte dispozitive electronice au devenit parte integrantă a vieții de zi cu zi, începând cu anii 1960 și 1970.

Odată cu apariția internetului și expansiunea rapidă a tehnologiei informației în anii 1990 și 2000, termenul „digital” a căpătat o semnificație mult mai amplă.

Atât Jerry, cât și Tom au ajuns să se joace pe calculator și acum folosesc zilnic telefonul. Ambii rămân „digitali” și în perspectiva actuală a cuvântului.


2. Ce Înseamnă Digital?

Definițiile sunt numeroase, însă nu atât de multe pe cat sunt pentru leadership. Iată 3 perspective:

Asociat informațiilor

„Digital înseamnă reprezentarea datelor prin cifre discrete, de obicei binare, ceea ce permite procesarea și transmiterea electronică.” — Dicționarul Oxford.

Tehnologia digitală permite conversia informației în formă electronică, permițând o gamă largă de aplicații, de la calculatoare la telefoane mobile.” — Cambridge Dictionary.

„Digitalizarea înseamnă convertirea proceselor, datelor și interacțiunilor în formă electronică.” — McKinsey & Company.

Asociat tehnologiei

Digital este termenul care se referă la folosirea tehnologiei și a datelor pentru a îmbunătăți experiențele utilizatorilor și eficiența operațională.” — Forrester Research.

Termenul digital este adesea folosit pentru a descrie orice tehnologie sau conținut transmis și stocat în formă electronică.” — Computer History Museum.

Asociat dispozitivelor

Digitalul reprezintă mediul și instrumentele create pentru a permite procesarea rapidă și stocarea eficientă a informațiilor.” — Association for Computing Machinery (ACM).

„Digital descrie utilizarea dispozitivelor și serviciilor electronice pentru a face schimb de informații într-un mod eficient și sigur.” — Accenture.

Chiar si după aceste definiți personajele noastre, Jerry si Tom, se integrează in indivizi capabili sa utilizeze tehnologia digitala in viața de zi cu zi.


3.Ce înseamnă sa fii „digital”?

A fi „digital” înseamnă a avea capacitatea de a utiliza eficient tehnologiile digitale pentru a accesa, procesa, distribui și crea informații. Iata ce spun Tom si Jerry:

  • Utilizezi internetul: cea mai simpla varianta pentru tine pentru a deveni digital utilizezi rețelele sociale, cumpărături online, mesagerie online și participi la întâlniri virtuale.
  • Adaptabilitate și curiozitate: A fi digital presupune să fii deschis la inovații și la explorarea noilor tehnologii.
  • Utilizezi tehnologia pentru a fi mai eficient in activitatea de zi cu zi cum ar fi pentru organizarea timpului si realizarea sarcinilor de la locul muncă.
  • Te preocupa securitatea. Ești atent la protejarea datelor personale și la riscurile din mediul digital.
  • Ai abilități digitale: știi sa folosești aplicații software și dispozitive inteligente.
  • Ai creativitate digitală: creezi conținut online, cum ar fi texte, imagini, videoclipuri și alte materiale interactive.

Pe scurt, a fi digital înseamnă sa fii pregătit pentru o lume conectată, în care tehnologia este integrată în aproape toate aspectele vieții tale (personal și profesional).


4.Unde găsești digitalul in viața ta?

Digitalul este prezent oriunde intorci capul atata timp cat nu traiesti izolat.

  • Comunicare: Telefoane mobila, E-mail, rețele sociale, mesagerie instantanee
  • Educație: cursuri online, biblioteci digitale
  • Divertisment: vizionare de filme, jocuri video, muzică
  • Finanțe: Banking online, achiziții online
  • Sănătate: monitorizarea activității fizice, consultații medicale online.
  • Muncă: telemuncă, aplicații, gestionare proiect
  • Transport : aplicații de ride-sharing, sisteme de navigație;
  • Case inteligente: sisteme care permit controlul luminilor, temperaturii și securității, electrocasnice inteligente

5. Ce ești digital nativ sau imigrant?

Digital nativ

Acesta este Jerry, s-a născut și a crescut într-o lume în care tehnologia digitală și internetul erau deja prezente. A fost expus de la o vârstă fragedă la calculatoare, smartphone-uri, tablete, internet și alte tehnologii, ceea ce ii permite să fie confortabil cu utilizarea acestora. E ca atunci cand ai crescut având mingea, coasa sau stiloul permanent inmana. Termenul a fost popularizat de Marc Prensky în 2001, când a descris generația care a crescut în era digitală ca având „o limbă maternă” digitală.

Câteva caracteristici:

  • Se simte confortabil folosind tehnologia în viața de zi cu zi. Poate le este chiar greu sa se descurce fără tehnologie.
  • Își dezvoltă abilitățile digitale în mod intuitiv prin experimentare
  • Testează noile tehnologii și se adaptează rapid.
  • Preferă să comunice și să interacționeze digital.

    Digital Imigrant

    Acesta este Tom, care adult sau aproape adulte fiind când tehnologia digitală a început să se dezvolte a dedicat timp ca să le învețe.

    Câteva caracteristici:

    • Nu are același nivel de confort cu tehnologia.
    • Depune efort pentru a o cunoaște sau o ocoleste pana devine obligatorie
    • Prefera metode tradiționale pentru a rezolva probleme.

    Diferențele dintre Digital Nativi și Digital Imigranți

    In afara de faptul ca Tom e pisica si Jerry e un soricel, hai sa vedem in contextul nostru ce este:

    Digital Nativi JerryDigital Imigranți Tom
    adaptare la tehnologieSe adaptează rapid la noile tehnologii, având o capacitate naturală de a explora și de a învăța prin experimentareSe adaptează la tehnologie, dar cu un ritm mai lent. Procesul de învățare este mai structurat și necesită mai mult timp.
    învățarePreferă să acceseze informația rapid și direct. Învață prin videoclipuri, tutoriale online și interacțiune practicămetodele tradiționale de învățare, cum ar fi cărțile tipărite și cursurile cu profesor
    comunicaremijloace de comunicare digitalăpreferă adesea apelurile telefonice sau e-mailurile detaliate
    abordarea problemelorcăutarea de soluții online și prin colaborarea cu comunitățile digitalecaută ajutor în mod direct
    atitudinea față de schimbaresunt deschiși la schimbări și inovații tehnologicereticenți în fața schimbărilor tehnologice majore
    în viața personalătehnologia în toate aspectele viețiiin principal pentru activități profesionale
    comportament tehnologicse bazează pe asistenți vocali, folosesc dispozitivele smart și sunt activi pe rețele socialefolosesc calculatoarele pentru e-mailuri, plăți online și poate că sunt mai puțin activi pe rețelele sociale
    lucru în echipăcolaboreaza folosind instrumente digitale, cum ar fi platformele de comunicare online și software-urile de management al proiectelorprefera interacțiunile față în față, pot contribui semnificativ la proiecte colaborative, aducând o perspectivă echilibrată între abordările clasice și moderne.
    siguranța și eticapot neglija importanța confidențialității și a utilizării responsabile a datelorsunt mai conștienți de importanța siguranței și pot avea o abordare mai precaută în utilizarea tehnologiei

    6. Impactul asupra Dezvoltării Profesionale pentru nativi si imigranti digitali

    Hai sa vedem care dintre cele doua personaje se descurca acum mai bine profesional

    Digital Nativi JerryDigital Imigranți Tom
    AvantajeE o plăcere sa lucrezi cu ei căci învăța și se adaptează la tehnologii  noi cu ușurință.
    Gestioneze multiple sarcini digitale simultan, ceea ce îi face eficienți în medii de lucru dinamice.

    E mai creativ și deschis la idei noi.
    Conectat la rețelele sociale și la comunitățile online, ceea ce ii facilitează colaborarea și schimbul de informații.
    Experiența este încă valoroasa  în era digitală.
    Are abilități puternice de comunicare interpersonală, ceea ce este esențial în orice mediu de lucru.
    Are capacitate de analiză și rezolvare a problemelor prin experiențe de viață variate.
    ProvocăriUtilizarea constantă a tehnologiei poate duce la o concentrare scăzută și la dificultăți în gestionarea timpului.
    Este frustrat atunci când lucrurile nu funcționează imediat.
    Volumul mare de informații disponibile online poate fi copleșitor și ii poate îngreuna luarea deciziilor.
    Adaptarea la tehnologii e mai dificilă și necesita mai mult timp. Reticent în a adopta noi metode de lucru.
    Lipsa de cunoștințe digitale ii limitează oportunitățile de carieră.

    Încă nu mă pot hotărî daca ar di sa aleg intre cei doi. Ii vreau pe amândoi


    7. Recomandări pentru a integra Tehnologia în Dezvoltarea Profesională

    Pana aici deja ti-ai dat seama unde te integrezi: nativ sau imigrant. Anul nașterii nu este suficient contează mult si celelalte elemente discutate.

    Chiar si un nativ precum Jerry poate rămâne rapid in urma cu tehnologia, așa ca ai grija la:

    • Identifica-ti propriile lacune in cunoașterea tehnologiei, apoi și stabilește obiective clare de dezvoltare.
    • Utilizarea platformelor MOOC sau chiar profesori cu predare offline pentru a continua sa înveți.
    • Găsește un mentor sau a unui coach care să ofere îndrumare și suport în dezvoltarea carierei.
    • Participa la webinaruri, workshopuri, conferinte etc: Extindeți rețeaua de contacte și obține de informații despre cele mai recente tendințe în domeniu.
    • Networking online/offline: Participă la grupuri de discuții și comunități online relevante pentru domeniul de activitate.
    • Creează-ti un portofoliu digital cu realizările profesionale și a proiectelor personale într-un format digital, ușor de partajat cu potențialii angajatori.

    ***

    Stai nu pleca pana nu-mi scrii ce ești digital nativ sau imigrant? Așa voi ști cum sa structurez mai bine materialele următoare pentru tine.


De ce să practici leadership?

Timp de 2 luni, am analizat leadershipul din diferite perspective. Nu am terminat încă să-ți ofer toate punctele de vedere, însă mă opresc puțin aici pentru a analiza și a consolida poziția și gândurile cu privire la acest proces. Pentru a ajunge la următorul nivel, este esențial să înțelegi de ce să practici leadershipul.

Exemplu

Înainte de a intra într-o poveste detaliată și structurată, îți ofer o întâmplare din propria mea experiență. Îmi place să organizez teambuilding-uri. Cu câțiva ani în urmă, am organizat unul pentru departamentul din care făceam parte (peste 100 de persoane). Ca în multe organizații, bugetul era limitat, iar visele erau mari. Am ales varianta unei ieșiri la munte.

În primul an:

  • Am stabilit 5 trasee montane cu dificultăți diferite;
  • Am avut 10 voluntari care să coordoneze 10 echipe pe trasee diferite;
  • Am solicitat colegilor să aleagă traseul și echipa din care să facă parte înainte de teambuilding;
  • Fiecare echipă, pe lângă „plimbarea” propriu-zisă, avea și un obiectiv;
  • În ziua teambuilding-ului, aproximativ 40% dintre colegi au dorit să schimbe traseul sau echipa, ceea ce a perturbat puțin organizarea, dar a adus bună dispoziție.

În al doilea an, pentru a evita repetarea schimbărilor de echipe:

  • Am stabilit doar 3 trasee și am pregătit hărți pentru orientare;
  • Nu am cerut colegilor să aleagă traseul dinainte;
  • În ziua teambuilding-ului, din lipsa unui coordonator, al treilea traseu a fost eliminat. Au rămas doar două trasee: unul pe munte, sub îndrumarea mea, și unul prin stațiune, pentru colegii cu probleme de sănătate.

Niciuna dintre variante nu a fost perfectă. Te las cu două ipoteze de analizat:

  • La prima variantă, dacă cei 10 coordonatori ar fi practicat leadershipul, oare ar mai fi fost atât de multe schimbări?
  • La a doua variantă, dacă aș fi solicitat cel puțin un voluntar, ar fi fost posibil ca al doilea traseu să fie format?

Hai să vedem dacă până la final îți găsești răspunsul!


De ce să practici leadership

1. Cum te ajută leadershipul să ai încredere în tine și să-ti depășești limitele?

Leadershipul te obligă să ieși din zona de confort și să te confrunți cu situații noi și complexe ceea ce iți permite sa:

  • Iei decizii: Pe măsură ce îți asumi roluri de conducere, ești nevoit să iei decizi frecvent. Fiecare decizie corectă îți consolidează încrederea în propriile metode de analiza. Însă uneori ești nevoit să iei decizii dificile (sa alegi dintre doua lucruri rele). Moment în care ai nevoie sa-ti asumi riscuri și să explorezi teritorii necunoscute. Acest proces te ajută să îți depășești limitele și să înveți să faci față situațiilor dificile.
  • Te cunoști mai bine: Leadershipul te ajută să îți descoperi punctele forte și pe cele slabe, permițându-ți să lucrezi pentru a deveni azi mai bun ca ieri. Această conștientizare a progresului personal și obținerea unor rezultate aduce cu sine mai multă încredere și satisfacție.
  • Devii perseverent: Înțelegi că eșecul este o parte normală a procesului de învățare, ești mai dispus să continui în fața obstacolelor. De curând am auzit o afirmație intr-un discurs TED care mi-a rămas în minte. Te aștepți ca echipele performante să facă mai puțin greșeli. în fapt nu e așa, echipele performante greșesc mai mult, deci învață mai mult și apoi performează.
  • Esti în control: Sentimentul că ai control asupra propriei vieți și a celor din jur îți dă o senzație de putere și încredere. Atenție aceasta exista doar în măsura în care ceilalți te recunosc ca și lider.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding), mi-am dat seama cat de important este pentru oameni să primească ghidare oricât de mică este ea. Atunci când ea lipsește ei aleg să meargă acolo unde există. Concret au ales să meargă cu echipa un coordonator există deja.

2. Cum te poate ajuta leadershipul să-ti atingi obiectivele?

  • Profiți de oportunități: Această abilitate te va ajuta să găsești soluții creative la problemele cu care te confrunți. Apoi ai curajul să acționezi intr-un context în care ceilalți, fug, se ascund și mai ales ignora,
  • Ai viziune: caracteristica fundamentala a leadershipului este viziunea, încrederea și determinarea de a lucra pentru un viitor mai bun.  Această abilitate poate fi aplicată și în viața personală cat și în cea profesională pentru a-ți defini ce vrei să obții sau să devii.
  • Știi să prioritizezi obiective: Oricât de haotic și imprevizibil poate fi un lider, ceva rămână sigur, prin leadership rămâi concentrat pe direcția dorită evitând distragerile care te pot îndepărta de la scopul tău.
  • Stii să planifici: Leadershipul te învață să-ți structurezi acțiunile și să-ți aloci resursele în mod eficient pentru a-ți atinge obiectivele. De la oamenii cu care lucrezi este facil să obții feedback ceea ce aduce o validare a eforturilor și o satisfacție că drumul planificat corespunde cu nevoile reale ale echipei.
  • Ai încredere în oameni: Leadershipul este pentru oameni și relații solide. Prin colaborare cu ei obții sprijin și îndrumare pentru a atinge obiectivele.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding), aveam un buget limitat, un loc superb la munte și oameni de la care puteam să solicit ajutorul. Chiar dacă în a doua sesiune de teambuilding nu am avut coordonatori de echipa asta nu înseamnă că nu au existe și alte persoane care să faciliteze organizarea evenimentului.


3. Cum leadershipul te ajuta să motivezi și să te auto-motivezi?

  • Comunici deschis și onest și ascultă activ preocupările echipei. Prin deschiderea față de idei și feedback, poți crea o atmosferă în care membrii se simt liberi să își exprime opiniile și să colaboreze fără teamă de a fi judecați. Esențial în leadership este de asemeni capacitatea ta de a oferi și mai ales de a primi feedback
  • Recunoaște meritele și încurajează: O echipă unită are nevoie de recunoaștere. Un lider bun laudă contribuțiile fiecărui membru și îi susține în dezvoltarea abilităților. Această recunoaștere sporește stima de sine a membrilor și îi motivează să continue să se implice. Te-as încuraja ca aceasta gratitudine să nu o manifești singur ci sa-i determini și pe ceilalți să mulțumească/felicite pentru lucrurile de care au fost încântați.
  • Promovează colaborarea: Incurajează echipa să colaboreze, în loc să concureze. Iti las ca exemplu o scena dintr-un film Iti propun Kingsman serviciul secret din 2014.
    • Personajul principal este supus primului exercițiu de antrenament de spion. El și colegii în timp ce dorm se trezesc cu camera care se umple rapid cu apa.
    • Unii colegi pregătesc un sistem de respirație sub apa cu ajutorul furtunului de la dus.
    • Doar personajul principal încearcă să deschidă ușa. După mai mute încercări nereușite de a o deschide,  renunță și se îndreaptă spre cei care concepuseră sistemul de respirație. Cum nu este ajutat își continua drumul spre oglinda din baie pe care reușește să o spargă. Oglinda fiind un perete fals, apa din camera se scurge și testul de încheie.
    • Din păcate antrenorul este nemulțumit „Ați eșuat cu toții” arătând spre cel care s-a înecat. „Nu ați lucrat în echipa!”
    • Si concluzia mea pentru tine „Creativitatea nu e suficienta daca nu ai echipa”
  • Organizeaza activități de consolidare a echipei: Astfel de activități sunt simple  întâlniri informale la locul de munca sau în afara lui și team building-urile. Aceste activități consolidează încrederea și creează un sentiment de apartenență.
  • Fii profesor, mentor sau coach. Investește în dezvoltarea echipei. Când membrii simt că se dezvoltă și că li se oferă oportunități de creștere, motivația lor crește și sunt mai dispuși să rămână uniți în jurul obiectivelor echipei.
  • Deleaga: Oferă membrilor șansa oamenilor de a-și asuma responsabilități. Ii va face să se simtă valorizați și importanți. Acest lucru contribuie atât la motivarea lor, cât și la consolidarea coeziunii echipei

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding), în spatele călătoriei pe munte se ascundeau și alte sarcini care să sprijine colaborarea. în primul an au avut ca tema să culeagă obiecte cu ajutorul cărora să construiască o harta a locului. în al doilea an, scopul a fost să colaboreze astfel încât doar cu harta în mana să se descurce.

4. Cum leadershipul poate influența cultura organizațională și succesul?

  • Promovează inovația și a sprijină schimbarea. Fii deschis la idei noi și oferă suport pentru a fi realizate. Doar a asculta ideile nu este suficient. La un moment dat colegii tai își vor pierdere elanul și încrederea. Știu nu este ușor. Orice schimbare presupune efort, însă poți să-i delegi pe ei să organizeze implementarea, iar tu vei fi doar mentor.
  • Fii un model de comportament pentru ceilalți, demonstrând prin propriile acțiuni valorile și principiile companiei. Este cea mai importantă unealtă pe care leadershipul o are la îndemână pentru a influenta fără intenție. în acest context oamenii nu se simt nici presați, nici spălați pe creier și nici nu se simt datori să facă. Devin comportamente normale născute prin imitație.
  • Rezista în faţa obstacolelor și fii primul care lupta pentru a le depăși: O cultură organizațională puternică îi ajută pe angajați să facă față schimbărilor și să găsească soluții creative la provocări.
  • Promovează valori etice și responsabilitatea socială astfel vei avea o cultură organizațională bazată pe respect și integritate. Aceasta nu doar îmbunătățește imaginea companiei, ci contribuie și la crearea unui mediu de lucru de care angajații se simt mândri.
  • Promovează diversitatea și incluziunea. Adu-ti aminte ce am discutat la leadershipul incluziv. O echipă diversă aduce cu sine o varietate de perspective și idei, ceea ce poate stimula inovația și creativitatea.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding). Îmi place să țin secrete, pentru a putea crea surprize. Însă nu ascund ceea ce știu și bazându-mă pe vorba „omul sfințește locul” treptat au apărut alte obiceiuri non-formale în cadrul echipei. Cineva a pus bazele „miercurea la film în echipa” obicei care a rezistat ani buni, chiar și după ce inițiatorii au părăsit organizația.

5. Cum poți folosi leadershipul pentru a face o diferență în comunitate?

Leadershipul nu deservește doar organizația din care faci parte ci întreaga comunitate.

  • Identifica nevoile comunității. Înțelege care sunt cele mai presante probleme ale comunității tale. Vorbește cu oamenii din comunitate pentru a afla direct care sunt nevoile lor. Leadershipul poate facilita accesul la resurse și poate aduce la un loc persoane și organizații cu interese comune. Prin crearea de parteneriate și inițierea de proiecte, poți asigura resursele necesare pentru a răspunde la nevoile comunității. și nu te opri aici urmărește progresul proiectelor și evaluează impactul lor.
  • Dezvolta nou lideri în comunitate încurajând pe alții să își asume responsabilități. în felul acesta acea comunitate poate continua să se dezvolte mai rapid. Iar daca tu o părăsești, pentru a-ti continua drumul evoluției, acea comunitate va continua să se dezvolte.
  • Promoveaza voluntariatul. Începe prin a fi voluntar. Daca observi ceva nepotrivit în comunitate (de exemplu este mizerie pe scara blocului) nu aștepta pe altcineva să facă (chiar daca exista o persoana angajata să facă curățenie) Apoi creează din voluntariat o activitate recreativa și de conectare astfel încât cat mai mulți să adere la aceasta.
  • Promoveaza proiecte sustenabile: cum ar fi programele de reciclare, dezvoltarea de spații verzi sau sprijinirea ONG-urilor locale.
  • Fii aproape de autorități și de organizațiile non-profit: Prin colaborarea cu aceștia potir obține sprijin suplimentar și resursele necesare pentru proiectele comunității.
  • Sprijină grupurile vulnerabile: Acest lucru poate include oferă-te să fii mentor gratuit pentru cei care nu au posibilități financiare, angajează și lucrează cu oameni indiferent de naționalitate, religie sau alte criterii care pot fi discriminatorii.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding) îți împărtășesc despre al treilea teambuilding la munte. De data aceasta a fost construit pentru a aduce beneficii comunității, lucru pe care ti-l propun și ție. Am marcat un traseu de munte fiind îndrumați de salvamontiști.

6. Cum poate leadershipul să-ti îmbunătățească abilitățile de comunicare și relaționare.

  • Mediază conflicte ajutând echipa să găsească soluții comune. Utilizează un limbaj pozitiv și încurajator. Mesajele să fie clare, concise și ușor de înțeles. Promovează transparența în comunicare pentru a crea o atmosferă de încredere, încurajând echipa să fie la fel de deschisă și să evite conflictele nerezolvate sau comunicarea ambiguă.
  • Comunicare asertivă. Exprimă-ti opiniile într-un mod direct și respectuos. Adaptează comunicarea trebuie la cei de lângă tine.
  • elor, ci și limbajului nonverbal al interlocutorilor – expresii faciale, postură, contact vizual – astfel demonstrezi respect și încredere.
  • Crearea unui mediu de ascultare reciprocă: Prin modelarea ascultării active, liderii îi ajută pe membrii echipei să își îmbunătățească capacitatea de a asculta și de a înțelege mai bine nevoile colegilor, îmbunătățind astfel relațiile interpersonale.
  • Nu uita de empatie. Vei înțelege că fiecare membru al echipei are propriile nevoi și perspective.
  • Creează un mediu de lucru deschis, creează o atmosferă confortabilă, unde membrii echipei se simt liberi să comunice sincer și eficient.
  • Susține comunicarea deschisa. Fii dispus să împărtășești propriile experiențe și vulnerabilități inspirând astfel echipa să fie la fel de deschisă. Acest lucru consolidează relațiile și ajută membrii să se cunoască mai bine, ceea ce duce la o colaborare mai bună.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding) în timp ce organizam unul dintre aceste teambuilding-uri am iscat un conflict din lipsa unei comunicări clare. Am invitat pe cei care doresc să devină ghizi voluntari la o ședința de organizare. Doar că a venit și o colegă care dorea doar să adreseze întrebări fără a se oferi voluntar. Având în vedere că noi abia ne organizvm era cam greu să am răspunsuri la întrebări. Fără să intru în mai multe detalii, m-am trezit brusc intr-un conflict unde logica mea nu a făcute fata emoțiilor interlocutorului. Cum s-a încheiat: cu un mail din partea mea cerându-mi scuze întregului departament.

7. Cum poți deveni o sursa de inspirație prin leadership?

Leadership este o călătorie continuă, care implică atât dezvoltarea personală, cât și acțiuni concrete. Iată cum poți deveni sursa de inspirație:

  • Acționează cu pasiune: Arată-ți pasiunea pentru ceea ce faci și transmite-o celor din jur.
  • Fii curios. Fii deschis la noi idei și continuă să înveți și să te dezvolți.
  • Ia inițiativa. Fii proactiv și nu te teme să ieși din zona de confort. Propune idei noi și îmbunătățiri.
  • Fii autentic: Am discutat despre leadershipul autentic. Autenticitatea înseamnă să rămâi fidel propriei personalități și valorilor tale, fără să încerci să adopți o mască pentru a impresiona. Un lider autentic este apreciat pentru sinceritate și pentru faptul că nu pretinde să fie altcineva decât este.
  • Respecta angajamentele chiar și în situații dificile. Prin onorarea angajamentelor. Vei primi în schimb respect și admirație.
  • Arată entuziasm și energie: Pasiunea și energia sunt contagioase. Când te implici activ și entuziast, acest lucru îi inspiră pe ceilalți să facă la fel.
  • Investește în dezvoltarea ta personală și profesională. Participa la cursuri și experiențe noi. Demonstrează că învățarea și dezvoltarea nu se opresc niciodată și inspiră echipa să adopte o mentalitate de creștere.
  • Rezista la stres: Rămâi calm și optimist în situații dificile, oferind astfel un exemplu de stabilitate pentru echipă. Abordarea pozitivă a provocărilor îi motivează pe ceilalți să adopte o atitudine similară, ajutând echipa să rămână concentrată și motivată.
  • Caută soluții. Demonstrează că fiecare provocare poate fi o oportunitate de creștere și învățare. Vei inspira echipa să nu renunțe în fața obstacolelor și să vadă dificultățile ca pe niște lecții valoroase.

Exemplu

Cu privire la exemplul cu care am început acest articol (cel de teambuilding) îți povesteam ca am permis colegilor sa-si schimbe opțiunea inițială chiar în ziua desfășurării activităților. Cea ce m-a pus în dificultatea redistribuirea brățărilor colorate funcție de echipa. Voluntarii au fost de mare ajutor. Intr-un final toata lumea a plecat fericita pe traseu.

***

Inca nu am a fost în teambuilding-ul perfect nici ca organizator, nici ca participant. Fii pregatit ca mereu să ai o persoana nemultimita sau un mic incident. Insa oricat de greu este un simplu zambet al unei persoane poate face cat milioanele de cuvinte arucate intr-o zi grea. Sper ca ai gasit aici macar un motiv.

Si să revinim și la temele de gandire pe care ti le-am lasat la inceput:

  • La prima varianta, daca cei 10 coordonatori ar fi practicat leadershipul, oare ar mai fi fost atat de multe schimbari.
  • La a doua varianta, daca as mai fi solicitat macar un voluntar, oare al doilea traseu/ a doua echipa s-ar fi format?

Raspunsul este: depinde sunt mai multi factori pe care nu ii putem contrala ci doar ne adaptam la ei.


Manager vs Lider vs Management vs Leadership vs Coordonator vs Director vs Sef

Una dintre cele mai mari confuzii pe care le-am întâlnit este utilizarea noțiunilor de manager și lider ca sinonime. Aceasta este și întrebarea la care mă așteptam să răspund în cadrul interviului de admitere la doctorat. Totuși, întrebarea a fost ușor diferită: care este diferența dintre leadership și lider. Am răspuns, dar, cum se spune, „niciodată nu știi suficient pentru ca profesorul să fie mulțumit; doar nota 10 îi aparține lui.” Acum vreau sa te lamurescu si pe tine cu privire la subiect. Manager vs Lider vs Management vs Leadership vs Coordonator vs Director vs Sef

Până să îți dau detalii precise, îți propun să explorăm împreună semnificațiile acestor termeni, ca să nu te ia și pe tine prin surprindere. Și, dacă nu apare această confuzie, o altă dilemă frecventă intervine odată cu denumirea funcției pe care o ocupi. Când aplici ca și candidat, funcția este denumită într-un fel, în fișa postului scrie altceva, iar când ajungi să îți creezi semnătura în email, descoperi că „te numești” altfel.

Aceste diferențe apar din mai multe motive:

  • Anunțul de angajare are rol de promovare și este conceput să fie cât mai atractiv pentru cititor.
  • În unele companii (în special multinaționale), denumirile funcțiilor reflectă divizări ale muncii incompatibile sau incomparabile cu alte companii, ceea ce face dificilă înțelegerea rolului doar din titlul funcției.
  • Tot în multinaționale, denumirile funcțiilor sunt adesea în limba de origine a grupului, iar acestea sunt prescurtate, ceea ce face ca o persoană din exterior să le înțeleagă cu dificultate.
  • Și, când pare că totul este clarificat, intervine legislația din România, care are o listă de denumiri de posturi în codul CORE mult mai limitată decât realitatea pieței

Manager vs Lider vs Management vs Leadership

Management vs Manager

Când vorbim de management 3 mari oameni sunt pe buzele tuturor Frederick Taylor (1880-1890), Henri Fayol (1916) si Peter Drucker (1973). Pornind de la ei Managementul este definit astăzi cel mai frecvent ca fiind procesul de previziune, planificare, organizare, conducere și control al resurselor organizaționale, pentru a atinge obiectivele organizației într-un mod eficient și eficace.

În acest context:

  • Managementul se referă la sistemul de activități și practici care facilitează funcționarea și dezvoltarea organizației.
  • Include procese precum stabilirea obiectivelor, dezvoltarea strategiilor, monitorizarea performanței și alocarea resurselor.

Iar un manager este o persoană care îndeplinește aceste funcții de management și se ocupă de coordonarea echipelor și resurselor pentru a obține rezultatele dorite. Într-o structură organizațională:

  • Managerul este responsabil de aplicarea deciziilor și de gestionarea operațiunilor zilnice ale unei echipe sau departament.
  • În funcție de nivelul managerial (de exemplu, manageri de linie, manageri de mijloc sau manageri de top), atribuțiile managerului pot varia de la operațiuni tactice la definirea de strategii.
manager vs lider – 2

Îți las si o comparație memorabila: managementul ar putea fi asemănat cu procesul de planificare și organizare a unei ferme, iar managerul ar fi coordonatorul sau administratorul fermei.


Toți cei care practica management sunt manageri?

NU. Si asta e ușor sa-ti dai seama din definițiile de mai sus:

  • Activitățile de management pot fi desfășurate de către persoane care nu ocupă roluri formale de manager, cum ar fi coordonatorii de proiect, angajații care își asumă inițiative de organizare, antreprenorii si chiar părinții care gestionează casa, copii etc.
  • Managerii, prin definiție, sunt persoanele oficial desemnate să îndeplinească funcții manageriale, având autoritate formală în organizație.

Toți manageri practica management?

Si aici răspunsul este NU si nu din diferențele de concept cum spunea mai sus ci din lipsa de competente, abilitați sau cunoștințe.  Acest lucru ne este subliniat încă din 1973 de catre Henry Mintzberg in lucrarea The Nature of Managerial Work. El a evidențiat faptul că managerii exercită diverse roluri – interpersonale, informaționale și decizionale – dar nu toți managerii se concentrează pe toate aceste funcții sau le practică la fel de eficient. De exemplu:

  • Unii manageri pot pune accent mai mult pe control și mai puțin pe celelalte roluri.
  • Alții pot delega majoritatea funcțiilor de management și se concentrează pe activități operaționale sau tehnice.

Leadership vs lider

Dacă ai citit cu atenție capitolul anterior atunci acesta devine intuitiv:

Leadership-ul reprezintă un proces prin care o persoană influențează și motivează alți oameni să lucreze împreună pentru a atinge obiective comune (James MacGregor Burns în 1978, Leadership). Este un proces dinamic, care implică atât abilități individuale, cât și relații interpersonale.

Liderul este persoana care exercită funcția de conducere într-un grup sau o organizație sau cel care exercită influență asupra celorlalți membri ai echipei și creează o viziune către care aceștia aspiră (Yukl, 2013). Este individul care manifestă calitățile și comportamentul asociate cu leadership-ul.

Daca ar fi sa fac o analogie diferența dintre cei doi este asemeni diferenței dintre fermier (țăran)  si agricultura.

manager vs lider – 2

Toti liderii practica leadership?

Deși cele două concepte sunt adesea folosite interschimbabil, ele nu sunt sinonime. Inclusiv in mintea mea mi-am dorit sa fac o distincție așa ca am atribuit acest atribut implicit, deși nu corespunde cu realitate.

Nu toți liderii îndeplinesc efectiv aceste funcțiile enumerate mai sus pentru leadership, aste se întâmplă pentru ca:

  • Unii lideri pot avea o poziție formală, dar nu reușesc să inspire sau să motiveze.
  • Alții se bazează pe autoritatea formală, dar nu manifestă calități sau comportamente care să genereze încredere și angajament.
  • Nu toți liderii investesc în dezvoltarea abilităților de leadership.

Toti care practica leadership sunt lideri?

Nu toți cei care practică leadership sunt considerați lideri, în sensul tradițional sau formal al termenului.  Leadershipul este văzut mai mult ca un set de comportamente bazate pe influențare decât ca o funcție exclusivă, rezervată unei anumite categorii de persoane. De exemplu, un membru al echipei care inițiază, inspiră colegii și ghidează un proiect spre succes practică leadership, chiar dacă nu are un titlu formal de lider si nici nu este perceput ca un lider in alt context profesional.


Management vs leadership

Nu voi repeta definițiile pe care le-am discutat mai sus. Revin însă la analogia de mai sus

  • Leadershipul este direcția strategică (agricultura ca viziune – facem pământul să rodească).
  • Managementul reprezintă organizarea procesului agricol, transformând planurile în practică și optimizând resursele.
manager vs lider – 3

Managementul si leaderhipul pot avea loc in același timp in același context?

Da, managementul și leadershipul pot avea loc simultan în același context și, adesea, cele două sunt esențiale pentru atingerea echilibrului într-o organizație. În situațiile de zi cu zi dintr-o organizație, managementul și leadershipul se completează reciproc, combinând stabilitatea proceselor cu motivația și direcția strategică necesară pentru adaptare și creștere.


Manager vs lider

La fel nu voi repeta definițiile pe care le-am discutat mai sus. Revin însă la analogia de mai sus:

  • Liderul este fermierul care inspiră și coordonează, vizând inovația și adaptarea continuă.
  • Managerul este coordonatorul echipei agricole, asigurând buna desfășurare a activităților pentru a atinge obiectivele propuse.

În cadrul organizațiilor actuale, a aparut conceptul de leadership distribuit care permite tuturor membrilor echipei să își asume responsabilități manageriale informale, fără a avea un titlu formal de manager (Pearce & Conger, 2003, Shared Leadership: Reframing the Hows and Whys of Leadership). În astfel de structuri, leadershipul este văzut mai degrabă ca un set de practici care contribuie la atingerea obiectivelor comune, decât ca un atribut exclusiv al managerilor.

manager vs lider – 4

Poate un manager sa fie si lider? Dar invers, un lider poate fi un manager?

Da, cu siguranță un manager poate fi și lider, și invers, un lider poate fi un manager. De fapt, cele mai eficiente organizații sunt cele în care aceste două roluri se îmbină armonios. Conform lui Bass (1985), astfel de lideri-manageri sunt mai capabili să asigure sustenabilitatea succesului organizațional prin adaptabilitate și procese robuste. Acesta este si motivul pentru care iti spuneam ca sunt foarte multe companii care imi solicita sa pregatesc managerii ca lideri.

De ce un manager poate fi și lider?

  • Viziune și execuție: Un manager care are o viziune clară pentru echipa sa și poate inspira pe ceilalți să o urmeze, devine automat un lider.
  • Motivație și coordonare: Un manager care motivează echipa și coordonează eforturile pentru atingerea obiectivelor este un lider de facto.
  • Dezvoltare personală: Mulți manageri își dezvoltă abilități de leadership pentru a deveni mai eficienți în rolurile lor.

De ce un lider poate fi și manager?

  • Responsabilitate: Un lider care își asumă responsabilitatea pentru rezultatele echipei și gestionează resursele devine un manager.
  • Structură: Chiar și cei mai carismatici lideri au nevoie de o anumită structură pentru a-și organiza echipa și a atinge obiectivele.
  • Adaptabilitate: Un lider bun se adaptează la diferite situații și poate trece cu ușurință de la un rol la altul.

Manager vs. team leader/ coordinator echipa

Deși atât managerii, cât și coordonatorii sunt funcții într-o organizație însă au responsabilitățile diferite. Daca am continua cu analogia de mai sus atunci managerul este administratul fermei iar coordonatorul este cel care are grija de echipa de întreținere a utilajelor.


Manager vs. director

Daca am continua cu analogia de mai sus atunci managerul este administratul fermei iar directorul este proprietarul fermei.

De aici poti sa-ti dai seama ca un director este, în general, o persoană aflată la un nivel superior în ierarhia organizațională. El este responsabil pentru direcționarea strategică a unei unități de lucru sau a întregii organizații. Adeseori directorul este văzut ca având in subordine mai mulți manageri.


Manager vs. sef/ boss

Am lăsat la sfârșit cea mai amuzant comparație pe care o avem in practica de zi cu zi.

Daca am continua cu analogia de mai sus atunci managerul este administratul fermei iar șeful este supervizorul oamenilor aduși la cules.

Altfel zis un șef este, în general, o persoană care are autoritate asupra altora și este responsabilă pentru a le da ordine și a supraveghea munca lor. Adeseori un sef este perceput ca fiind autoritar sau nemilos, alteori este o forma de exprimare a respectului fata de o persoana care nu are o forma ierarhica. Probabil îți este foarte cunoscuta expresia „Sa trăiți șefu’ ” „Boss îmi dai si mie o țigară”

***

Îți mai sunt cunoscute si alte forme ale cuvintelor discutate aici: Manager vs Lider vs Management vs Leadership vs Coordonator vs Director vs Sef? Daca da, te rog răspunde prin comentariu la acest articol.


Fii lider pregătit pentru viziunea de mâine

Îți împărtășesc mai jos ultima parte din călătoria noastră în istoria abordărilor în leadership. Tratam doar ultimii 20 de ani, perioada în care avalanșă în concepte de leadership continua cu o mai mare viteza astfel încât să fii lider pregătit pentru viziunea de mâine.

Înainte să trecem la treaba vreau sa-ti spun o vorba care mi-a plăcut foarte mult si vreau să o împărtășesc cu tine „Rolul unui lider este acela de a crea mai multi lideri, nu de a avea mai multi urmaritori (followers)” Ralph Nader. Acesta este si angajamentul meu fata de tine sa-ti aduc pe masa cat mai multe instrumente facile prin care tu să fii lider de succes.

Aș vrea să îți vorbesc despre un aspect fascinant pe care l-am descoperit în timpul studiilor mele de doctorat: rolul esențial al profesorilor în formarea viitorilor lideri.

Am observat o schimbare radicală în abordarea profesorilor față de studenții doctoranzi, comparativ cu nivelurile anterioare de studiu. Ei manifestă o bucurie autentică în a comunica cu noi, o responsabilitate evidentă de a ne asigura că înțelegem clar sarcinile și, mai mult decât atât, ne oferă îndrumări practice pentru a ne organiza, colabora și ne motiva să ne atingem obiectivele.

Această experiență m-a convins că profesorii au puterea de a cultiva în studenți abilitățile necesare pentru a reuși în viață. Chiar dacă poate părea că doar o mică parte dintre studenți ajung la doctorat, este important să ne dorim ca mai mulți profesori să adopte acest stil de predare.

Te încurajez să împărtășești ideile de mai jos cu ceilalți și să contribui la formarea unei noi generații de lideri.


Fii lider pregătit pentru viziunea de mâine

1. Leadershipul autentic – Avolio, B. J., & Gardner, W. L. (2005). Authentic Leadership Development: Getting to the Root of Positive Forms of Leadership

Săptămâna trecută, alături de invitată noastră, Bianca Tulea, am discutat în cadrul podcastului despre dezvoltare profesională despre aprecierea artei. Mulți pasionați de artă critică reproducerea în masă a unei opere de artă, considerând că valoarea este diminuată pe măsură ce numărul de copii crește.

Aș vrea să te întreb: ce simți atunci când vezi o culoare deosebită la o haină pe stradă? Te atrage, o dorești și, poate, începi s-o cauți cu insistență. Dar cum te simți când, a doua zi, vezi alte persoane îmbrăcate la fel? Și a treia zi? Și tot așa, până când culoarea respectivă devine omniprezentă și începe să te obosească?

Asemănător se întâmplă și cu liderii. Dacă toți ar avea aceleași trăsături și comportamente, nu ar fi decât niște copii fidele ale unui original, lipsindu-le autenticitatea și personalitatea care definesc un adevărat lider.

Caracteristicile leadershipului autentic pe care să le adopți și tu:

  • Conștientizare de sine. Liderii își cunosc valorile, punctele forte, slăbiciuni și emoții. Această recunoaștere fata de sine le permite să acționeze în acord cu principiile lor și să își gestioneze eficient reacțiile emoționale.
  • Integritate: Este a patra săptămână în care vorbim despre leadership în istorie si iată ca apare din nou. Ei sunt sinceri, cinstiți și demni de încredere. Liderii autentici își respectă angajamentele și acționează în conformitate cu valorile pe care le promovează.
  • Relații autentice: Ei cultivă relații puternice și semnificative cu ceilalți, bazate pe încredere, respect și transparență. Alături de astfel de lideri te simți valorizat și implicat.
  • Inspira: Si aceasta trăsătură am regăsit-o frecvent de-a lungul timpului. Liderii au capacitatea de a inspira și motiva pe ceilalți prin viziunea lor clară, entuziasmul și pasiunea pentru ceea ce fac. Liderii autentici, ca si cei carismatici, pot să mobilizeze oamenii să-si depășească limitele și să atingă obiective comune.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului autentic

  • Subiectivitate: Conceptul de autenticitate poate fi subiectiv și dificil de definit sau măsurat. Ce este considerat autentic pentru o persoană poate să nu fie pentru alta.
  • Contextualizare: Caracteristicile unui lider autentic pot varia în funcție de cultură, context organizațional și situație.
  • Potențial pentru abuz: Dacă nu este însoțită de alte competențe si trăsături, autenticitatea poate duce la un stil de leadership prea autoritar sau inflexibil.

2. Leadershipul etic – Brown, M. E., & Treviño, L. K. (2006). Ethical Leadership: A Review and Future Directions

Etica ca si trăsătură a liderului o regăsim ca fiind printre caracteristicile de baza a liderului bazat pe trăsături de care am discutat în urma cu doua săptămâni. în contextul unui accent pe anticorupție, protejarea drepturilor si a diversității, a luat naștere acest concept.

Caracteristicile leadershipului etic pe care să le adopți și tu:

  • Integritate: Liderii etici sunt persoane oneste, transparente și demne de încredere. Acțiunile lor sunt aliniate cu valorile pe care le promovează.
  • Respectarea valorilor: Ei cultivă un set de valori clare și le integrează în toate deciziile și acțiunile lor. Nu trece repede peste acest rând. Poposește aici mai multe minute si întreabă-te: Care sunt valorile mele? Îți recomand să găsești trei, nici mai multe si nici mai puține.
  • Justificarea etică a deciziilor: Liderii etici iau în considerare implicațiile etice ale deciziilor lor și aleg întotdeauna opțiunea care este moral corectă. Ba mai mult si justifica alegerea făcuta.
  • Promovarea comportamentului etic: Ei creează un mediu de lucru în care comportamentul etic este încurajat și recompensat.
  • Respecta interesul comun: Liderii etici pun nevoile echipei și ale organizației înaintea propriilor interese. Trăsătura manifestată si de liderul servitor.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului etic

  • Subiectivitate: Conceptul de etică este subiectiv; poate varia în funcție de cultură, religie și valori personale, dar si de cultura organizationala. Ceea ce este considerat etic pentru o persoană poate să nu fie pentru alta.
  • Măsurare: Este dificil de măsurat în mod obiectiv nivelul de etică al unui lider.
  • Idealism: Unii critici susțin că teoria este prea idealistă și că în lumea reală a afacerilor, luarea de decizii etice poate fi dificilă și poate duce la compromisuri.

3. Leadershipul distribuțional – Spillane, J. P. (2006). Distributed Leadership

Liderul care se adaptează la situație si liderul democrat, sunt principalii care au scos în evidenta importanța delegării. Hai să vedem totuși ce are special acest lider.

Caracteristicile leadershipului distribuțional pe care să le adopți și tu:

  • Împuternicire: E un cuvânt care în limba romana, sau cel putin pentru mine, suna forțat. E ca si cum de fiecare data scrii o foaie oficiala, parafata de notar prin care o alta persoana poate să te reprezinte si să ia decizii în locul tău. Totuși aceasta categorie de liderii își deleagă colegii să realizeze diferite sarcini, creând astfel un mediu în care fiecare membru al echipei se simte valorizat și are oportunitatea de a contribui.
  • Colaborează: Ei lucrează în echipă, împărtășesc cunoștințe și experiență, și sunt deschiși la ideile celorlalți.
  • Învață continuu: Liderii distribuționali sunt mereu dornici să învețe lucruri noi și să-și dezvolte competențele. Ei creează un mediu de învățare în care membrii echipei pot să crească și să se dezvolte profesional.
  • Este vizionar: Chiar dacă leadershipul este distribuit, este important ca cineva să aibă o viziune clară asupra direcției în care se îndreaptă organizația.
  • Flexibilitate: Liderii distribuționali se adaptează la schimbări și sunt capabili să își ajusteze stilul de conducere în funcție de situație. Si aici probabil te întrebi cu ce este mai special acest lider comparativ cu cel adaptiv? As putea sa-ti spun ca este doar pus sub lupa, astfel încât sa-i înțelegem aplicațiile practice.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului distribuțional

  • Lipsa unui lider clar: Unele organizații pot avea nevoie de un lider care să ia decizii rapide și să ofere direcție, mai ales în situații de criză, iar aici delegarea adeseori nu se potriveste.
  • Dificultăți în măsurare: Este dificil de măsurat eficiența leadershipului distribuțional și de a evalua contribuția fiecărui membru al echipei.
  • Risc de haos: Dacă nu este gestionat corespunzător, leadershipul distribuțional poate duce la o lipsă de coordonare și la o luare a deciziilor lente. Ba mai mult am putea să ne afla în fata unui lider laissez-faire.
  • Dependență de cultură organizațională: Pentru ca leadershipul distribuțional să funcționeze, este nevoie de o cultură organizațională puternică care să susțină colaborarea, încrederea și învățarea continuă.

4. Leadershipul schimbului lider-membru (LMX) – Graen, G. B., & Uhl-Bien, M. (1995)Relationship-Based Approach to Leadership.

Schimbului lider-membru (LMX) nu seamănă cu cel tranzacțional si nici nu presupune un schimb de bani contra servicii. Ci ne propune ca relația dintre un lider și fiecare membru al echipei sale să fie un schimb social. Această teorie se concentrează pe calitatea relațiilor interpersonale dintre lider și subordonați, mai degrabă decât pe trăsăturile de personalitate ale liderului sau pe stilul său general de conducere.

Caracteristicile cheie ale teoriei LMX includ:

  • Relații diferențiate: Liderii nu tratează pe toți subordonații în mod egal. Nu în ideea de a le încalcă drepturile sau de a nu e recunoaște meritele, ci dezvoltă relații distincte cu fiecare membru al echipei.
  • Schimb social: Liderii oferă resurse (precum recompense, sprijin, informații) în schimbul eforturilor și loialității subordonaților.
  • In-group și out-group: Liderii tind să formeze două tipuri de relații cu subordonații: relații de „in-group” (mai apropiate, bazate pe încredere și respect reciproc) și relații de „out-group” (mai formale, bazate pe roluri și responsabilități). Aici as vrea să te opresti un pic si să te gandesti cate oameni din echipa ta ii incadrezi la in-group si care out-grup.
  • Calitatea relației: Calitatea relației dintre lider și membru influențează satisfacția în muncă, performanța și angajamentul față de organizație.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului LMX

  • Subiectivitate: Conceptul de „calitate a relației” este destul de subiectiv și dificil de măsurat în mod obiectiv.
  • Lipsa de claritate privind formarea grupurilor: Nu există un consens cu privire la modul în care se formează grupurile „in-group” și „out-group”. Unii cercetători sugerează că acestea se bazează pe similarități de personalitate, în timp ce alții subliniază importanța performanței și a efortului.
  • Neglijarea contextului organizațional: LMX tinde să se concentreze pe relațiile individuale, neglijând astfel impactul contextului organizațional mai larg asupra relațiilor lider-membru.
  • Potențial pentru favoritism: Teoria poate fi interpretată ca încurajând favoritismul și discriminarea în cadrul organizației. Asta te avertizam si mai sus când vorbeam de relații diferențiate.

5. Leadershipului digital – Avolio, B. J., Sosik, J. J., & Kahai, S. S. (2014). Leadership în the Digital Age.

Leadershipul digital se concentrează pe abilitățile și comportamentele necesare pentru a conduce eficient în era digitală. Această teorie recunoaște că tehnologia a transformat fundamental modul în care oamenii lucrează și interacționează, iar liderii trebuie să se adapteze la aceste schimbări pentru a avea succes.

Aceasta este si subiectul pe care noi il vom aborda în detaliu în următoarea perioada, astfel încât tu să fii capabil să gestionezi echipe în nou context al evoluției rapide a tehnologiilor.

Caracteristicile leadershipului digital pe care să le adopți și tu:

  • Adaptabilitate: Liderii sunt capabili să se adapteze rapid la schimbările tehnologice și să le integreze în mod eficient în activitatea organizației. Sunt mereu la curent cu ce apare nou si sunt primii care testează. Iar daca cumva ceva le scapă devin frustrați si combativi astfel încât rapid să recupereze diferența *cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei. cât rapid să recupereze diferența *cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei.
  • Viziune strategică: Au o viziune clară asupra modului în care tehnologia poate fi utilizată pentru a crea valoare și a atinge obiectivele organizației. Fără ea tehnologia mai degrabă încurcă.cât rapid să recupereze diferența *cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei.
  • Competențe digitale: Stăpânesc o gamă largă de instrumente și tehnologii digitale, precum și abilități de analiză a datelor.
  • Gândire critică: Sunt capabili să evalueze în mod critic informațiile și să ia decizii informate într-un mediu digital complex. Aceasta caracteristica mi se pare esențială având în vedere diversitatea ofertei digitale. cât rapid să recupereze diferența *cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei.
  • Pun accent pe inovație: Îmbrățișează inovația și încurajează creativitatea în rândul echipei. Acest lider nu accepta doar ceea ce este în fără ca „bun de-a gata” ci împreună cu echipa fie adaptează tehnologiile existente, fie creează ceva complet nou cât rapid să recupereze diferența (cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei.
  • Inteligență emoțională: Recunosc importanța inteligenței emoționale în relațiile digitale și sunt capabili să construiască echipe virtuale eficiente. cât rapid să recupereze diferența *cunoștințe, timp, eficienta) pierdute. Mă regăsesc pe deplin printre ei.
  • Etică digitală: Înțeleg implicațiile etice ale tehnologiei și acționează în mod responsabil.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului digital

  • Definire vagă: Conceptul de „leadership digital” este încă vag definit. Are doar cativa ani de viată si a devenit intens studiat abia o data cu apariția rigorilor pandemiei.
  • Accent pe tehnologie: Există riscul de a pune prea mult accent pe tehnologie în detrimentul altor aspecte ale leadershipului, cum ar fi relațiile interpersonale.
  • Rapiditatea schimbării: Tehnologia evoluează rapid, ceea ce face dificilă menținerea la zi a competențelor digitale.

6. Leadershipului inclusiv – Ferdman, B. M., & Deane, B. R. (2014). Diversity at Work: The Practice of Inclusion

Un alt trend al vremii noastreeste acceptarea diversității oamenilor. Leadershipul incluziv se concentrează pe crearea unui mediu de lucru în care toți membrii se simt valorizați, respectați și au oportunități egale de a contribui. Diferențele cu caracter discriminatoriu sunt încă frecvente, cel puțin așa ne arata si diferite studii din acest an.

Caracteristicile leadershipului inclusiv pe care să le adopți și tu:

  • Are o viziune incluzivă: Are o viziune clară asupra unei organizații în care diversitatea este valorizată și incluziunea este o prioritate.
  • Conștientizează propriile prejudecăți și stereotipuri. Lucrează pentru a le depăși.
  • Promovarea diversității: Activ caută și promovează diversitatea în cadrul echipei sale, atât în ceea ce privește demografia, cât și perspectivele.
  • Creează un mediu sigur: Construiește un mediu de lucru în care oamenii se simt în siguranță să-și exprime opiniile și să fie ei înșiși.
  • Comunică deschis: Încurajează o comunicare deschisă și transparentă, ascultând activ opiniile tuturor membrilor echipei.
  • Dezvoltă competențele culturale: Își dezvoltă propriile competențe culturale și le încurajează pe cele ale echipei sale.
  • Mentoring și coaching: Oferă mentorat și coaching pentru a sprijini dezvoltarea profesională a tuturor membrilor echipei.

Aspecte negative ale teoriei leadershipului incluziv

  • Subiectivitate: Conceptul de „incluziune” este încă subiectiv si neclar definit prin toate aspectele sale.
  • Măsurarea: Este dificil de măsurat eficiența leadershipului incluziv și de a evalua impactul său asupra organizației.
  • Costuri: Implementarea unor inițiative de diversitate și incluziune poate fi costisitoare.
  • Rezistență la schimbare: Schimbarea către o cultură organizațională mai incluzivă poate întâmpina rezistență din partea unor angajați.
  • Focus excesiv pe diversitate: Uneori, accentul pus pe diversitate poate duce la neglijarea altor aspecte importante ale leadershipului.

7. Leadershipul ideal

Nu exista o astfel de teorie, ci pentru prima data vreau sa-ti împărtășesc opinia mea despre lider. Cred ca îmi vei da dreptate, după ce am parcurs împreună 4 săptămâni de istorie în leadership faptul ca de la un lider se așteaptă totul. Am în mintea imaginea unui supererou care nu are dreptul la greșeală.

Nu am avut pana acum vreun curs de leadership contractat de angajatori pentru  echipa de management, subliniez management, si pe care l-am susținut, în care angajatorul să nu sublinieze indirect faptul ca „oamenii mei nu au experiența si nu sunt lideri”. în spatele acestei afirmații ascunzând-se caracterul uman-emoțional-deschis care lipsește adeseori unui manager. Am subliniat „echipa management” pentru ca nu am avut pana acum angajatori care să pregătească în avans viitorii manageri din perspectiva leadershipului. Si cu atât mai puțin să dezvolte lideri intre angajații fără funcții ierarhice.

Al treilea lucru care mă duce cu gândul la acest lider ideal sunt frecventele imagini care pun managerul cu biciul în fata căruței trase de subalterni, în paralel cu liderul care trage la căruță alături de oameni. Am văzut aceasta imagine atât de încât, mă întreb unde a murit autenticitatea.

Având aceste 3 perspective hai să vedem cum definim liderul ideal.

  • Când echipa are nevoie de direcție, nici nu îl vezi în imagine. Este undeva sus privind ansamblul, construind viziunea si strategia. Din când în când coboară care sa-si ia informațiile lipsa din echipa.
  • Când echipa este de motivată si speriata, el este cel în frunte.
  • Când unul din membrii se împiedică, el este cel care îți întinde mana si te ridica.
  • Dacă totuși te-ai lovit rău, vine si îți ia locul.
  • Dacă ti-e foame sau frig iți oferă mâncarea si haina lui.
  • Dacă îți dorești să știi mai multe să devii lider, el deja știe asta. Te pregătește chiar daca nu ai observat.
  • Când te descurci de minune, te lasă să ii ții locul. Ba mai multe te ia partener.
  • O faţă a unui lider, pe care putini o recunosc, este faptul ca te pot scoate complet din echipă, dacă creezi un mediu toxic.
  • Iar când criza se manifesta, nu sta mult pe gânduri si preia frâiele situației
  • Nu mai spun ca oamenii sunt diferiți, situațiile sunt diferite unde adaptarea, etica, integritatea si incluziunea se manifesta în fiecare decizie pe care o ea.
  • Stai să nu uitam de tehnologie. Liderul ideal este cel care ti-o pune în buzunar si începi să o folosești ca si cum a fost a ta, acolo dintotdeauna.
  • Ai obosit? Liderul este cel care îți spune cele mai tari bancuri şi poveşti.

***

Probabil lista ar mai continua, dar mă opresc aici pentru moment. Ca să poată acționa așa cum ti-am descris mai sus liderul  are nevoie de toate caracteristicile si comportamentele pe care specialiștii le-au remarcat de-a lungul istoriei. Nu vreau să mă repet aici, de aceea te invit pe deoparte să treci prin articolele anterioare si să rămâi alături de mine caci în curând voi reveni cu un articol dedicat subiectului.

Fii lider pregătit pentru viziunea de mâine!


Din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea

Te invit astăzi sa o cunoști pe Bianca si ce presupune meseria de ilustrator de carte: Din secetele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea. Indiferent daca ești student, părinte, scriitor sau doar pasionat de dezvoltare, sunt convinsa ca vei găsi ceva relevant pentru tine.

Cine este Bianca Tulea?

Eu sunt Bianca și sunt artistă, mai exact sunt ilustratoare și lucrez cu ilustrație de carte pentru copii și ocazional cu ilustrație pentru jocuri. Sunt absolventă a Facultății de arte și design din Timișoara. Recent am încheiat și un doctorat, iar în prezent fac artă.

Cum ai ajuns la artă?

O poveste lungă. De când eram mică mi-a plăcut să desenez, totdeauna eram înconjurată de hârtie și creioane. Desenam pe tot ce prindeam și întotdeauna am știut că vreau să fac asta și mai departe atunci când o să cresc.

Am ajuns la facultatea de arte printr-o recomandare de la o doamnă profesoară. Ea m-a încurajat să urmez acest traseu și căutând am ajuns la Timișoara. Acolo m-am simțit chemată, acolo mi s-a părut cea mai bună oportunitate. A fost un mare risc pe care mi l-am asumat pentru că am plecat foarte departe de casă. Eu sunt din Constanța și practic am fugit la celălalt capăt al țării. A fost o decizie extraordinară, a fost probabil cea mai bună decizie din viața mea de până acum.

Am petrecut 3 ani de zile la facultatea de arte și design la secția de pictură. După aceea am făcut un master de 2 ani tot în Timișoara la arte vizuale și după am făcut un doctorat tot de 3 ani. Deci ai petrecut 8 ani din viață. Am vrut să descopăr mai multe si am ajuns la ilustrație.

Povesteai mai devreme că ai avut momente în care ai vrut să renunți. Ai putea să ne povestești un pic despre ele?

Nu pot să zic că am avut momente chiar atât de grele încât să nu știu ce să fac în continuare. Dar au fost momente de slăbiciune, au fost chiar materii în cadrul facultății în care stăteam înainte de examen… Noi nu avem neapărat examene scrise neapărat. Trebuia să facem lucrări și stăteam până la 2-3 dimineața și scoteam lucrări, căci trebuia să merg la examen. Imi făceam lucrările și plângeam și ziceam că eu nu mai vreau și că…

Era foarte mare stresul și foarte mare volumul de muncă. Dar după ce acestea treceau cumva, lucrurile nu erau atât de negre și acea încăpățânare de „OK, hai că mai e și hopul ăsta. „Hai că mai trec și peste asta”. M-au ajutat cumva să depășesc barierele și am realizat că momentele sunt grele doar atunci când există în prezent. Odată ce ai trecut de el, odată ce a trecut o săptămână de la examen, odată ce a trecut o lună, 1 an… Da, realizez că n-au fost decât niște rampe de lansare, doar un hop peste care să sari ca să ajungi mai sus.


Hai să spunem ce înseamnă meseria de ilustrator si ceva despre lucrările tale.

Aș vrea să precizez că sunt la început de carieră, proiectele sunt încă micuțe și puține. Dar ca ilustrator uneori ajung să fac de toate. Eu mă caracterizez drept ilustratoare de cărți pentru copii. Am făcut proiecte pentru persoane din străinătate, câteva și în țară și, așa cum am zis. Am făcut și ilustrații pentru jocuri, pentru personaje, decoruri, de toate. Și pe lângă am făcut și logo-uri și ilustrații de revistă și manuale, t tot ce s-a prins în proiect. Chiar am o cărticică, am venit cu temele de acasă. Aceasta, de exemplu, este o cărticică dintr-o serie din America pe care am avut șansa să o ilustrez acum câțiva ani. Am avut și proiecte personale care încă n-au ajuns pe piață, dar sper să ajungă în câțiva ani.

Ca și ilustrator, din punct de vedere al job-ului, cred că trebuie să înveți să comunici. Noi, artiștii, suntem așa un pic mai… mai retrași în noi, noi și foaia de hârtie și tindem… Sper să nu vorbesc în numele tuturor, dar tindem să fim mai puțin comunicativi. Este o abilitate esențială, totuși, pe care trebuie să ne-o asumăm ca să putem comunica cu cel care are nevoie de ilustrația noastră. Să înțelegem ce dorește persoana respectivă de la noi. Odată ce reușești să creezi această legătură cu comandatorul, obții o lucrare care nu bucură doar ochiul. Consider că bucură și sufletul și mai ales prin faptul că persoana care a comandat obține ceva ce și-a închipuit poate, dar n-a văzut la propriu până acum.

Este nevoie de o responsabilitate, de asumarea unei responsabilități, să-ți duci la capăt proiectul și să faci tot ce ține de tine ca să iasă așa cum trebuie.

Știi, întrebarea multor părinți este: „În această meserie cum faci banii?”

Este singurul lucru pe care-l faci sau cum combați tu această idee? Aș vrea să zic că se poate trăi din artă și se poate, dar este un pic mai dificil. Depinde cât de hotărât ești și cât de dispus ești să faci anumite compromisuri. Să trăiești doar din arta pe care vrei s-o faci, să faci doar ce vrei este destul de greu. Așa că dacă vrei să trăiești din artă, probabil va trebui să iei și proiecte care nu-ți sunt atât de interesante. Dar întotdeauna există și alternativa de a avea un al 2-lea job, part time sau full time, care să te susțină financiar. Ilustrația sau arta să fie în completare. Eu am practicat acest lucru în timpul facultății. Practic facultatea era ca un job full time și pe lângă aceasta mai făceam și proiectele și atunci am văzut că era o dinamică destul de interesantă și plauzibilă.

Am comunicat de-a lungul timpului și cu alți artiști mai consacrați în domeniu și spun același lucru. Mai ales în România e destul de greu să trăiești din din artă, din ilustrație. Nu este imposibil, mai ales dacă ai și un sprijin sau poate dacă ești căsătorit și ai un partener care te poate susține și… poți trăi din artă, dar cu riscurile de rigoare.

Din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea

Spuneai tu că un artist, ca are nevoie de comunicare. Ce competențe ar mai fi utile?

Cred că este nevoie și de un anumit stil de adaptare, să încerci să vezi ce cere piața, ce se găsește pe piață, cum poți accesa acele joburi care există pe piață. In prezent cred că avem un avantaj foarte mare prin site-urile de specialitate de freelancing care ne permit să accesăm clienți din toată lumea, nu doar din zona noastră.

Poate anumite skill-uri digitale sunt necesare pentru a te promova. Să știi cum să îți faci reclamă pe Instagram, pe Facebook, pe alte site-uri, cum să-ți faci un profil online. Sunt multe abilități micuțe de care ai nevoie, dar care se pot învăța.

Tu așa îți găsești clienții pe prin aceste site-uri de freelancing?

Da, o parte dintre ele, o parte dintre proiecte au fost realizate printr-o astfel de platformă. Am mai avut și norocul, unul dintre proiectele mele de suflet, care încă este în derulare. A început printr-un mesaj pe Instagram. Persoana care dorea să fac acel proiect mi-a văzut probabil lucrările postate și a zis: „Hei am proiectul ăsta, vrei să lucrăm împreună?”. Si acela a fost probabil unicul proiect printr-o astfel de platformă de social media și nu oficială, dar se poate întâmpla. Deci cu cât suntem mai vizibili cu atât șansele cresc.

Sunt proiecte pe care le-ai refuzat?

Au fost proiecte pe care le-am refuzat. Ne povestești de ce? De cele mai multe ori erau proiecte care nu se potriveau ca și stil. Autorul să zicem dorea un anumit stil pe care eu nu-l practicam. Ori la fel foarte des se întâmpla să nu am timpul necesar, să nu fie perioada optimă pentru a accepta un proiect.

Nu am refuzat vreun proiect pe motive morale, etice sau ceva să mă surprindă atât de tare și să zic nu, eu nu doresc să fac asta. Cele mai multe au fost probleme tehnice, ca să le zicem așa.

Ne poți spune un pic și despre planurile tale de viitor?

In viitor îmi doresc să public cărți pentru copii, cât mai multe și cât mai diverse. Este visul meu curent să devin un ilustrator profesionist de cărți pentru copii . Mă interesează și zona jocurilor, jocurilor de masă ca să le spunem așa de societate. Posibil jocurile video sunt tentate deși încă n-am ajuns în acea zonă și de asemenea am și un interes în zona educațională.

In timpul doctoratului am ținut ore pentru studenți în calitate de asistent. A fost o experiență foarte, foarte interesantă și foarte, foarte noua în acea perioadă a vieții. Si mi-aș dori mai departe să continui în paralel și pe această zonă a educației universitare.


Pentru copii există anumite lucruri de care ții cont astfel încât ilustrația să fie cât mai atractivă copilului?

Sunt niște reguli, niște norme foarte, foarte concrete în domeniu în această privință. Ironic chiar teza de doctorat pe care am scris-o este despre ilustrație de carte pentru copii.

Da se ține cont de vârsta copilului. Cărțile pentru copii sunt de cele mai multe ori împărțite pe categorii de vârstă, de la 0 la 2 ani, de la 2 la 4, de la 4 la 6 și tot așa. Fiecare categorie are culorile folosite, formele folosite, cât de complexe sunt ilustrațiile, inclusiv textul, cât de mult text are fiecare pe pagină și cât de mult din acea pagina respectivă este acoperită de text.

Sunt foarte, foarte multe aspecte care trebuie luate în considerare. Durează până le înveți, nu le nimerești întotdeauna, nu este ceva ce înveți, ce cunoști natural, sunt până la urmă lucruri tehnice. Dar odată ce le stăpânești se deschide un nou univers.

Comunicarea cu copilul se face destul de direct. Noi prezentăm copilului acea lume din carte. Dar în același timp noi trebuie să apelăm și la adult. Că ne place sau nu ne place adultul este cel care in cele din urmă trebuie să cumpere. Noi ca artiști trebuie să vedem cum împăcăm și capra și varza, să mulțumim și copilul, să mulțumim și părintele in cauză.

Ai avut clienți mai dificili care au refuzat desenele pe care le-ai propus sau care au impus anumite reguli, stiluri, culori sau altceva?

In general am observat că autorii sunt destul de deschiși la interpretarea artistului. Clar există anumite puncte pe care aceștia doresc să le fixeze cum să arate poate un anumit personaj sau cum să arate. Dar nu cred că am avut vreodată un autor care să zică „eu nu așa vreau” și să nu se clintească deloc. Dacă era necesară poate o mică schimbare.

Dar dacă ar fi cu cineva să-și dorească să ilustreze o carte, la ce ar fi bine să se gândească?

Ar trebui să se hotărască ce dorește, să aibă o viziune cât de cât clară aceea ce dorește să obțină de la ilustrator. Când autorul deja își cunoaște povestea bine și știe cumva cum vrea să arate și ilustrația, comunicarea se face destul de rapida. In lipsa acestui lucru este necesară un fel de ședință în care artistul vine cu idei. Autorul zice da sau nu. Apoi autorul vine cu idei și poate fi un proces destul de lung. Dar dacă autorul nu este hotărât sau există și alternativa ca autorul să decidă să lase totul la atitudinea artistului și este un scenariu pozitiv.

Sunt și multe aspecte tehnice pe care sunt obligată să le întreb: dimensiunea cărții în primul rând, cartea poate fi ă de 10cm sau de 30 cm, cât de mult ilustrația trebuie să acopere pagina, o să fie o pagină complet ilustrată sau doar câteva desene mici prin colțuri și bugetul este un aspect important.

Eu de exemplu pot mula un proiect astfel încât să încapă în bugetul autorului dacă acesta este restrâns. Sau din contră pot să extind ca să fac cât mai multe lucruri pentru cât este, cât este bugetul. Aș mai zice și un alt aspect important este textul. Cât de mult text este, cât de mare va trebui să fie cartea la final ca număr de pagini, în momentul de față asta, asta îmi amintesc.

Spune-ne te rog cum ajung oamenii la tine?

Cred că cea mai ușoară variantă este pe Instagram. In contul meu de Instagram am și un link în descriere, este un link cu email-ul meu si cu alt portofoliu mai vizibil. Contul meu de Instagram este Eva Rabbit. Este un nume ales acum mult timp, un alter ego artistic.

Sunt suficient de mulți artiști care nu ajung să facă studii, este necesar? Se poate și fără aceste studii?

Clar se poate ajunge la un nivel destul de ridicat și fără studii. Depinde de fiecare persoană cât de mult se poate autoeduca. Insă cred că o facultate sau niște studii superioare în domeniu te ajută să ai o viziune mai largă. Atunci când încerci să înveți de unul singur tinzi să te axezi doar pe direcția pe care o vrei. In schimb facultatea îți oferă o avantaj mai mare de subiecte pe care le poți aborda. Inveți și artă clasică, înveți și pictură, poate înveți și gravură și multe alte tehnici. Multe alte subiecte care te pot ajuta să-ți dezvolți mai departe abilitățile personale și să nu rămâi fixat într-o zonă micuță.

Achiziționăm tot felul de tablouri din supermarket-uri sau din magazinele de decorațiuni. Dacă am asculta criticii ne-ar recomanda să nu facem asta. Care este perspectiva ta sau cum poate să facă un om diferența dintre arta și o producție în masă?

Depinde foarte mult dacă vrem neapărat acest lucru. Clar există un farmec aparte atunci când achiziționezi o lucrare special făcută pentru tine. La fel o lucrare unicat realizată de un artist care are propriul său magazinaș. Dar contează ca fiecare să-și înfrumusețeze viața și casa așa cum vede de cuviință. Nu contează de unde își obține neapărat obiectele atâta timp cât acestea îl bucură.

Pentru mine cel puțin, rolul artei este de a bucura, de a te face să-ți pui anumite întrebări. Da poate fi monetizată sau eu aș putea zice arta valabilă este doar aceea făcută de artist, că trebuie să-mi văd lucrările. Dar nu, arta înseamnă ceva diferit pentru fiecare persoană. Pentru cineva un tablou luat dintr-un supermarket poate avea aceeași valoare ca un tablou luat de la un artist. Pentru alții tablourile făcute de artiștii, artiști pe care îi admiră sunt, sunt de nereprodus și acelea sunt speciale în modul lor.

Arta depinde de privitor.

Ce ai vrea tu să transmiți celor care ne ascultă?

Dacă avem părinți printre cei care ne ascultă aș vrea să vă sugerez să le oferiți copiilor cât de multă artă în orice fel. In orice fel de mediu: că este vorba de cărți pentru copii, că este vorba de vizite la muzeu sau vizite la expoziții. Lăsați-i pe cei mici să descopere lumea artei și să plece în viață cu o viziune mai frumoasă.

Iar pentru cei care nu se încadrează în această categorie luați-vă puțin timp și explorați locuri artistice. Cum am zis: muzee, expoziții sau intrați într-o librărie și frunzăriți cărțile. Găsiți ceva frumos în fiecare. Este o formă de relaxare și este o formă de învățare, este ceva ce cred că ne poate bucura la cu orice ocazie.

Si celor care doresc sa devina artiști le spun să muncească. Să nu cedeze niciodată, să deseneze, să picteze, să lucreze. Să-și investească sufletul în ceea ce au ales să facă și să nu renunțe. Poate lua o lună, poate lua 1 an, poate lua 30 de ani. Dar atâta timp cât își dedică timpul și energia artei vor ajunge acolo unde își doresc să ajungă. Dacă plantăm un sâmbure și sâmburele cu pasiune, cu dorință, cu voință, cu energii pozitive într-o zi de acolo răsare un lăstar. Depinde de noi cum va crește acela planta. Cât îl udăm, dacă îl udăm, dacă nu îl udăm. Pentru că, cred eu, că și în domeniul acesta sau și în artă cred că este loc de învățare continuă și întotdeauna putem să îmbunătățim ceea ce facem.

***

Mulțumim tare mult de Biancăi, ne-a plăcut tare ceea ce face. Mulțumim frumos și celor care ne ascultă. Separăm ca îți sunt utile din secretele meseriei de ilustrator cu Bianca Tulea. Ne vedem data viitoare c-un subiect interesant legat de dezvoltare profesională, să vedem ce surpriză pregătim.