Am tot discutat despre leadership, hai să discutăm și despre ceva mai fierbinte: lumea digitală. Mai târziu le vom uni pentru o colaborare perfectă. Pentru astăzi am pentru tine o poveste. Mă voi folosi de numele cunoscutelor personaje animate Tom și Jerry, astfel încât înțelegerea să fie mai ușoară. De la ei vei afla dacă ești digital nativ sau imigrant? Oare care dintre cele două personaje este digital nativ și care imigrant?
1. Originile cuvântului digital
Tom s-a născut în 1975, iar Jerry în 2001. Fiecare a învățat să numere în copilărie. Cum crezi că au făcut asta? Pe degete. Tu, când ai învățat să numeri, ți-ai folosit degetele? Cred că da.
Termenul „digital” provine din cuvântul latin digitus, care înseamnă „deget”, fiind folosit inițial pentru a descrie concepte legate de numere și calcul. La fel ca tine în copilărie, oamenii din vechime foloseau degetele pentru a număra. Am putea spune, din această perspectivă, că ambele personaje, Tom și Jerry, sunt „digitali”.
Mai târziu, în 1650, termenul a fost asociat cu „numerele mai mici ca zece”. Acest sens numeric se datorează faptului că numerele sub 10 erau numărate pe degete.
Abia după 1938, odată cu dezvoltarea calculatoarelor, cuvântul a început să capete sensul modern. Termenul a devenit tot mai popular pe măsură ce computerele și alte dispozitive electronice au devenit parte integrantă a vieții de zi cu zi, începând cu anii 1960 și 1970.
Odată cu apariția internetului și expansiunea rapidă a tehnologiei informației în anii 1990 și 2000, termenul „digital” a căpătat o semnificație mult mai amplă.
Atât Jerry, cât și Tom au ajuns să se joace pe calculator și acum folosesc zilnic telefonul. Ambii rămân „digitali” și în perspectiva actuală a cuvântului.
2. Ce Înseamnă Digital?
Definițiile sunt numeroase, însă nu atât de multe pe cat sunt pentru leadership. Iată 3 perspective:
Asociat informațiilor
„Digital înseamnă reprezentarea datelor prin cifre discrete, de obicei binare, ceea ce permite procesarea și transmiterea electronică.” — Dicționarul Oxford.
Tehnologia digitală permite conversia informației în formă electronică, permițând o gamă largă de aplicații, de la calculatoare la telefoane mobile.” — Cambridge Dictionary.
„Digitalizarea înseamnă convertirea proceselor, datelor și interacțiunilor în formă electronică.” — McKinsey & Company.
Asociat tehnologiei
Digital este termenul care se referă la folosirea tehnologiei și a datelor pentru a îmbunătăți experiențele utilizatorilor și eficiența operațională.” — Forrester Research.
Termenul digital este adesea folosit pentru a descrie orice tehnologie sau conținut transmis și stocat în formă electronică.” — Computer History Museum.
Asociat dispozitivelor
Digitalul reprezintă mediul și instrumentele create pentru a permite procesarea rapidă și stocarea eficientă a informațiilor.” — Association for Computing Machinery (ACM).
„Digital descrie utilizarea dispozitivelor și serviciilor electronice pentru a face schimb de informații într-un mod eficient și sigur.” — Accenture.
Chiar si după aceste definiți personajele noastre, Jerry si Tom, se integrează in indivizi capabili sa utilizeze tehnologia digitala in viața de zi cu zi.
3.Ce înseamnă sa fii „digital”?
A fi „digital” înseamnă a avea capacitatea de a utiliza eficient tehnologiile digitale pentru a accesa, procesa, distribui și crea informații. Iata ce spun Tom si Jerry:
- Utilizezi internetul: cea mai simpla varianta pentru tine pentru a deveni digital utilizezi rețelele sociale, cumpărături online, mesagerie online și participi la întâlniri virtuale.
- Adaptabilitate și curiozitate: A fi digital presupune să fii deschis la inovații și la explorarea noilor tehnologii.
- Utilizezi tehnologia pentru a fi mai eficient in activitatea de zi cu zi cum ar fi pentru organizarea timpului si realizarea sarcinilor de la locul muncă.
- Te preocupa securitatea. Ești atent la protejarea datelor personale și la riscurile din mediul digital.
- Ai abilități digitale: știi sa folosești aplicații software și dispozitive inteligente.
- Ai creativitate digitală: creezi conținut online, cum ar fi texte, imagini, videoclipuri și alte materiale interactive.
Pe scurt, a fi digital înseamnă sa fii pregătit pentru o lume conectată, în care tehnologia este integrată în aproape toate aspectele vieții tale (personal și profesional).
4.Unde găsești digitalul in viața ta?
Digitalul este prezent oriunde intorci capul atata timp cat nu traiesti izolat.
- Comunicare: Telefoane mobila, E-mail, rețele sociale, mesagerie instantanee
- Educație: cursuri online, biblioteci digitale
- Divertisment: vizionare de filme, jocuri video, muzică
- Finanțe: Banking online, achiziții online
- Sănătate: monitorizarea activității fizice, consultații medicale online.
- Muncă: telemuncă, aplicații, gestionare proiect
- Transport : aplicații de ride-sharing, sisteme de navigație;
- Case inteligente: sisteme care permit controlul luminilor, temperaturii și securității, electrocasnice inteligente
5. Ce ești digital nativ sau imigrant?
Digital nativ
Acesta este Jerry, s-a născut și a crescut într-o lume în care tehnologia digitală și internetul erau deja prezente. A fost expus de la o vârstă fragedă la calculatoare, smartphone-uri, tablete, internet și alte tehnologii, ceea ce ii permite să fie confortabil cu utilizarea acestora. E ca atunci cand ai crescut având mingea, coasa sau stiloul permanent inmana. Termenul a fost popularizat de Marc Prensky în 2001, când a descris generația care a crescut în era digitală ca având „o limbă maternă” digitală.
Câteva caracteristici:
- Se simte confortabil folosind tehnologia în viața de zi cu zi. Poate le este chiar greu sa se descurce fără tehnologie.
- Își dezvoltă abilitățile digitale în mod intuitiv prin experimentare
- Testează noile tehnologii și se adaptează rapid.
- Preferă să comunice și să interacționeze digital.
- Nu are același nivel de confort cu tehnologia.
- Depune efort pentru a o cunoaște sau o ocoleste pana devine obligatorie
- Prefera metode tradiționale pentru a rezolva probleme.
- Identifica-ti propriile lacune in cunoașterea tehnologiei, apoi și stabilește obiective clare de dezvoltare.
- Utilizarea platformelor MOOC sau chiar profesori cu predare offline pentru a continua sa înveți.
- Găsește un mentor sau a unui coach care să ofere îndrumare și suport în dezvoltarea carierei.
- Participa la webinaruri, workshopuri, conferinte etc: Extindeți rețeaua de contacte și obține de informații despre cele mai recente tendințe în domeniu.
- Networking online/offline: Participă la grupuri de discuții și comunități online relevante pentru domeniul de activitate.
- Creează-ti un portofoliu digital cu realizările profesionale și a proiectelor personale într-un format digital, ușor de partajat cu potențialii angajatori.
Digital Imigrant
Acesta este Tom, care adult sau aproape adulte fiind când tehnologia digitală a început să se dezvolte a dedicat timp ca să le învețe.
Câteva caracteristici:
Diferențele dintre Digital Nativi și Digital Imigranți
In afara de faptul ca Tom e pisica si Jerry e un soricel, hai sa vedem in contextul nostru ce este:
Digital Nativi Jerry | Digital Imigranți Tom | |
adaptare la tehnologie | Se adaptează rapid la noile tehnologii, având o capacitate naturală de a explora și de a învăța prin experimentare | Se adaptează la tehnologie, dar cu un ritm mai lent. Procesul de învățare este mai structurat și necesită mai mult timp. |
învățare | Preferă să acceseze informația rapid și direct. Învață prin videoclipuri, tutoriale online și interacțiune practică | metodele tradiționale de învățare, cum ar fi cărțile tipărite și cursurile cu profesor |
comunicare | mijloace de comunicare digitală | preferă adesea apelurile telefonice sau e-mailurile detaliate |
abordarea problemelor | căutarea de soluții online și prin colaborarea cu comunitățile digitale | caută ajutor în mod direct |
atitudinea față de schimbare | sunt deschiși la schimbări și inovații tehnologice | reticenți în fața schimbărilor tehnologice majore |
în viața personală | tehnologia în toate aspectele vieții | in principal pentru activități profesionale |
comportament tehnologic | se bazează pe asistenți vocali, folosesc dispozitivele smart și sunt activi pe rețele sociale | folosesc calculatoarele pentru e-mailuri, plăți online și poate că sunt mai puțin activi pe rețelele sociale |
lucru în echipă | colaboreaza folosind instrumente digitale, cum ar fi platformele de comunicare online și software-urile de management al proiectelor | prefera interacțiunile față în față, pot contribui semnificativ la proiecte colaborative, aducând o perspectivă echilibrată între abordările clasice și moderne. |
siguranța și etica | pot neglija importanța confidențialității și a utilizării responsabile a datelor | sunt mai conștienți de importanța siguranței și pot avea o abordare mai precaută în utilizarea tehnologiei |
6. Impactul asupra Dezvoltării Profesionale pentru nativi si imigranti digitali
Hai sa vedem care dintre cele doua personaje se descurca acum mai bine profesional
Digital Nativi Jerry | Digital Imigranți Tom | |
Avantaje | E o plăcere sa lucrezi cu ei căci învăța și se adaptează la tehnologii noi cu ușurință. Gestioneze multiple sarcini digitale simultan, ceea ce îi face eficienți în medii de lucru dinamice. E mai creativ și deschis la idei noi. Conectat la rețelele sociale și la comunitățile online, ceea ce ii facilitează colaborarea și schimbul de informații. | Experiența este încă valoroasa în era digitală. Are abilități puternice de comunicare interpersonală, ceea ce este esențial în orice mediu de lucru. Are capacitate de analiză și rezolvare a problemelor prin experiențe de viață variate. |
Provocări | Utilizarea constantă a tehnologiei poate duce la o concentrare scăzută și la dificultăți în gestionarea timpului. Este frustrat atunci când lucrurile nu funcționează imediat. Volumul mare de informații disponibile online poate fi copleșitor și ii poate îngreuna luarea deciziilor. | Adaptarea la tehnologii e mai dificilă și necesita mai mult timp. Reticent în a adopta noi metode de lucru. Lipsa de cunoștințe digitale ii limitează oportunitățile de carieră. |
Încă nu mă pot hotărî daca ar di sa aleg intre cei doi. Ii vreau pe amândoi
7. Recomandări pentru a integra Tehnologia în Dezvoltarea Profesională
Pana aici deja ti-ai dat seama unde te integrezi: nativ sau imigrant. Anul nașterii nu este suficient contează mult si celelalte elemente discutate.
Chiar si un nativ precum Jerry poate rămâne rapid in urma cu tehnologia, așa ca ai grija la:
***
Stai nu pleca pana nu-mi scrii ce ești digital nativ sau imigrant? Așa voi ști cum sa structurez mai bine materialele următoare pentru tine.