Teste de evaluare competențe pentru angajare. Înainte sau după primul interviu unii angajatori îți solicită să parcurgi teste de evaluare a cunoștințelor și de identificare a trăsăturilor tale personale. Astăzi te ajutăm să înțelegi de ce este necesar să le parcurgi, cum te pregătești pentru ele și cum să răspunzi. Citește mai jos sau ascultă podcastul:
Ce sunt aceste teste?
Testele de evaluare a competențelor reprezintă modalitatea de măsurare a capacităților unui candidat în raport cu cerințele locului de muncă. Pot fi pentru analiză comportamentală sau competențe tehnice. Cele de personalitate sunt în general concepute și stabilite de o persoană de departamentul de resurse umane, iar cele tehnice de o persoană din departamentul în care este disponibil acest post.
Dacă chiar tu ai nevoie de un coleg sau ești manager/coordonator de echipa, nu lăsa totul în grija recrutorului, contribuie și tu prin a oferi informații și teste relevante pentru viitorul tău coleg.
De ce sunt necesare aceste teste?
Mulți dintre candidații cu experiență sunt frustrați atunci când li se solicita să parcurgă teste de evaluare. Uneori chiar au dreptate, pe de o parte aceste persoane au timp limitat și orice solicitare suplimentare le poate perturba performanța. Pe de altă parte unele teste nu sunt concepute astfel încât să evidențieze calitățile persoanei comparativ cu nevoile. De exemplu pot fi prea complexe pentru un loc de munca de începător, sau doar scot în evidenţă frustrările și prejudecățile managerul sau recrutorului. De exemplu: „De ce nu se montează un calorifer direct pe podea” întrebare adresata unui inginer auto și nu unui inginer în instalații construcții.
In ciuda acestor inconveniențe, este important să primești cu deschidere și entuziasm aceste teste. Este o ușa care se deschide spre noi oportunități, sau pur și simplu vei afla ceva nou.
Revenind la întrebarea de ce sunt necesare testele de competenţe. Tu ești cu tine dintotdeauna și îți cunoști plusurile și minusurile. Știi deja dacă poți face faţă provocărilor la acel viitor loc de muncă. Însă viitorul tău angajator doar ţi-a citit Cv-ul, a avut o discuție cu tine de aproximativ o oră și poate a analizat prezenţa ta în mediul online. Dacă tu ai fi în locul lui, ai fi dispus să te angajezi să-i plătești pe termen nelimitat o sumă frumușică?
Apoi chiar și ție îți poate fi de mare folos, poți descoperi în fapt ce va fi necesar să știi pentru acel loc de muncă. Poate nu știi acum, însă vei fi pregătit pentru următorul interviu.
Să începem cu testele de evaluare a personalității. Ce ar fi bine să cunoască ascultătorii noștri?
Pentru astfel de teste nu ai cum să te pregătești. La ele nu există răspuns corect sau greșit pentru ca orice ai răspunde rezultă aspecte pozitive și negative.
Aceste teste pot fi:
- Teste de identificare a rolului în echipa, cunoscut și sub numele de Testul Belbin;
- Teste de identificare a personalității – Testul MBTI, testul DISC;
- Teste de identificare a temperamentului;
- Teste de identificare a stilului de management sau leadership.
Testele de evaluare a competențelor le împărțim în două: competențe hard și soft. în ce constau cele soft?
- Testele de inteligenţă le-as încadra aici. Probabil că este cel mai controversat test. Citez din opiniile negative „Mă crede prost”, „N-au nici o relevanta”, „Cine sunt ei să mă evalueze”. Ar fi bine să știi că sunt 7 tipuri de inteligenţă: logico-matematică, muzicală, chinestezică, interpersonală ( să înțelegi pe ceilalți), intrapersonală (să te cunoști pe tine), verbală-lingvistică, vizual-spațial, natural (înțelegerea vieții și a naturii). Privind strict teste de inteligenţă logico-matematică și aici sunt două variante. Inteligenţa cu care te naști și inteligenţa pe care o dobândești. Testele de inteligenţă din prima categorie pot fi aplicate chiar și copiilor de 3 ani bazându-se pe forme și culori, cele din a doua categorie implică cunoașterea cifrelor și calcule matematice.
- Teste care evaluează: capacitatea de organizare a timpului, capacitatea de a lucra sub stres, capacitatea de adaptare, gestionarea incertitudinii, creativitate, atenția la detalii, gândirea strategică, gândirea critică și multe altele.
Testele pentru evaluarea competenţelor tehnic, în ce constau?
- pot fi sub formă de mici proiecte. De exemplu dacă tu ai deveni managerului acestui departament cu ce vei începe?
- rezolvarea unor situații ipotetice. De exemplu: Analizează acest bilanț, ce ne poți spune.
- teste grilă cu mai multe variante de răspuns, de cele mai multe ori sunt online pentru ca evaluarea este instantă.
- teste cu răspuns deschis. De exemplu: ce tipuri de motoare cunoști? Ce este curentul continuu?
Cum sunt evaluate aceste teste?
Desigur cele de tip teste grilă, răspunsul corect este esențial. Pentru celelalte tipuri de teste nu contează întotdeauna dacă răspunsul este corect sau nu. Poate fi mai importantă modalitatea în care problema a fost abordată, procesul de analiză și decizie. Acestea ilustrează dacă ai elementele de bază pentru a învăța și a te adapta la cerințele noului post.
Cum te pregătești pentru aceste test?
Pentru testele de inteligenţă dobândită este important să te pregătești. Fie parcurgi teste de simulare fie pur și simplu renunți la calculator și faci calcule mentale, ții minte numere de telefon, renunți la GPS și te orientezi în spațiu.
Pentru testele de competenţe tehnice și soft, începi prin a învăța, continui prin a practica și finalizezi prin a te testa. Luând ca exemplu banalul Excel: află mai întâi cum se face un pivot, creează câteva, iar la final parcurge un test de Excel.
Câteva trucuri atunci când te afli în faţa testului?
Uneori testele le dai la locația angajatorului alteori le primești pe email.
Dacă le primești pe email asigură-te că răspunzi în timpul care ţi-a fost solicitat, iar dacă nu ai un termen atunci nu amâna mai mult de o săptămâna. Da ai avantajul că te poți inspira, poți analiza în voie și chiar îți recomandăm să verifici cum ar răspunde alții. Pune totuși propria amprentă, nu copia, spune ce părere ai și cum ai ajuns la acea concluzie.
Dacă te afli la sediul angajatorului. Asigură-te că ai înțeles bine solicitarea și durata de rezolvare. Întreabă dinainte cât durează. Dacă nu poți rămâne în acea zi planifică pentru o zi mai potrivită. Respiră și treci la treabă. Este posibil să nu ai timp să termini totul, nu pierde timpul cu subiectul pe care nu îl știi, răspunde la cat mai multe întrebări și corect.
La final poți solicita o discuție pe baza testului, va fi mai ușor să te faci înțeles și să descoperi ce mai ai de îmbunătățit.
Concluzii. Teste de evaluare competențe pentru angajare.
Tine minte dacă ești recrutor sau manager, asigură-te că livrezi teste relevante pentru locul de munca disponibil și posibil de rezolvat în durata alocată. Iar daca ești candidat, ţine minte: Fiecare test este o oportunitate.
Ce facem data viitoare?
Mai avem de împărtășit câteva trucuri legate de CV, scrisoarea de intenție și Teste de evaluare competențe pentru angajare. Daca și tu ai o întrebare ne poți scrie sau poți participa la următorul eveniment live.