Agenda de invatare
Cum să-ţi creezi planul de învățare

Suntem obișnuiți ca altcineva să ne spună ce să învățam şi când, pe baza unei programe școlare. Însă pentru tot felul de examene şi acreditări această planificare revine responsabilitatea noastră şi mai mult decât atât cheia succesului în procesul de cunoaștere. Află în continuare: Cum să-ţi creezi planul de învățare?

Crearea unui plan este pasul zero înainte să te apuci efectiv de învățat. Dacă ne-am întâlni din nou cu domnul de la plafar rătăcind după medicamente minune, am putea să-l întrebăm: Care este planul tău?

Ce este un plan de învățare personal?

Este traseul pe care îl ai de parcurs pentru a învăță orice îți propui. Acest traseu este compus din pași de durate diferite, pe care le stabilești să se desfășoare la o anumita dată şi interval orar. Îl poți compara cu un calendar personalizat sau o agendă de lucru sau întâlniri.

Este de mare folos ca acest plan de învățare să aibă o forma scrisă: într-o agendă, un orar scris de mână sau poate chiar o aplicație informatică care te va asista şi mai mult la învățare anunțându-te când ar trebui să te apuci de treaba sau să iei o pauză.

Când ar fi bine să concepi acest plan de învățare?

Oricând, chiar dacă ai o singură zi la dispoziție. Pentru a profita la maxim de acest timp limitat, structurarea va fi mai de folos.

Dacă mai ai încă 6 luni, 1 an sau poate 4 ani până la momentul provocării examenului, și în acest caz planificarea este de folos chiar acum. Poate părea prea devreme, însă timpul se scurge pe nesimțite. Da probabil în paralel vei învăță şi multe altele, însă planul de învățare te va ajuta să ramai atent la obiectivul principal al evoluției tale.

De ce te ajută un plan de învățare

In primul rând îți va fi clar ce ai de făcut şi când. De cele mai multe ori implică activități zilnice. Pur şi simplu deschizi planul dimineața şi vezi ce ai de învățat în aceea zi.

Simți că ai un ajutor real lângă tine. Te simți în siguranță. Ai încrederea că urmând acei pași vei reuși să finalizezi de învățat şi vei trece cu succes examenele.

In jurul acestui plan, poți construi alte planuri mai atractive cum ar fi vacanțe, timp de relaxare sau alte pasiuni.

Cum să-ţi creezi planul de învățare

1. Stabilește obiectivul de învățare.

  1. Întreabă-te: Care este materia pe care o ai de parcurs? Care sunt informațiile pe care trebuie să le cunoști?
  2. Când definești obiectivul sigură-te că conține un verb la forma activă. De exemplu: în loc de „Formula lui Pitagora” stabilește „Sunt capabil să aplic formula în probleme de geometrie”
  3. De asemenea acest obiectiv să fie 100  în responsabilitatea ta, adică în loc de „Să iau 10” stabilește „Învăț de 10 materia x” astfel elimini din obiectivul personal subiectivismul unui profesor.
  4. Orice obiectiv bine definit se supun regulii SMART:
    1. Specific – „Materia de clasa a 10 la geografie” „Drept comunitar european”;
    2. Măsurabil – Care sunt exact cunoștințele pe care este necesar să le ai;
    3. Atins – Dacă nu știi nimic din geografie, nu-ţi poți propune să înveți totul într-o singură noapte.
    4. Relevant – dacă ai examen la matematică atunci obiectivul nu este să înveți la geografie chiar dacă abia acum ai descoperit o nouă pasiune în acest domeniu.
    5. Timp – până la ce data vrei să finalizezi de învățat.

2. Împarte în obiective mai mici.

Stabilește astfel ce ai de făcut în fiecare zi și între ce intervale orare. Este de mare folos să introduci în acest plan şi momentele de relaxare: pauzele, mesele, plimbările şi așa mai departe. Împărtășește acest plan cu cei care ar putea fie să te perturbe cum ar fi prietenii „Nu deranjați intre orele 9-12” sau familia care fie să te „scutească” de anumite responsabilități temporar, fie să-ţi creeze liniștea necesara, să-ţi aducă aminte ca a venit momentul să iei o pauză sau să-ţi atragă atenția când pauza ta e deja prea lungă.

3. Decide care sunt metodele de învățare.

  • Poți crea un grup de învățare.
  • Poți urma tutoriale video.
  • Poți studia din cărți, apoi practica rezolvând exerciții, probleme sau studii de caz.
  • Pentru mai multe detalii îți recomandăm e-bookul gratuit 100+ tehnici de invatare şi predare

4. Urmează planul

O dată ce ai stabilit planul apucă-te de treabă. Doar faptul că ai creat un plan nu înseamnă că totul va decurge de la sine. Este necesară implicarea ta activă pentru a obține rezultate.

5. Urmărește-ti progresul.

Ca să observi ritmul în care evoluezi este important să compari ce ai făcut cu planul. Poate timpul alocat este prea scurt sau din contra prea lung ignorând momentele necesare pentru recuperare fizică. De asemeni poți să-ţi urmărești progresul simulând un examen. Astfel de la un test la altul vei ști care noțiuni încă iți sunt neclare și ce mai ai de învățat.

6. Oferă-ţi posibilitatea de a ajusta planul.

Nu există plan perfect pentru că în parte încerci să decizii viitorul care nu depinde doar de tine. Așa că mai ales după ce ai măsurat progresul este esențial să vii şi să ajustezi planul: fie reduci, fie mărești din timpul alocat sau poate ai uitat să incluzi ceva în plan.

7. Recompensează-te

Pentru strictețea şi răbdarea cu care ai urmat planul de învățare. Desigur examenul va fi cel care îți va confirma succesul însă nu orice plan de învățare se finalizează cu un test, ci poate doar cu un proiect personal de care acum te bucuri din plin.

Când nu funcționează planul de învățare:

In primul rând dacă ai sărit unul dintre pașii de mai sus.

Apoi este important să înțelegi ca indiferent cât de bine planifici mereu apar lucruri neașteptate. De exemplu un anumit subiect necesită din partea ta mai multă atenție, mai multe exerciți şi timp pentru a-l înțelege complet. Alteori pot fi factori externi: o vizită neasteptată a unui prieten vechi, îmbolnăvirea unui membru din familie, se strică ceva în casă (cel mai des sunt legate de instalația electrică sau sanitară) care devin prioritare a fi rezolvate. De altfel probabil îți va fi oricum imposibil să înveți.

Ai luat planul de învățare de la altcineva. Îți recomandăm să nu copiezi pur şi simplu planul altcuiva de învățare. Adaptează-l. Fiecare din noi are alte aspecte care îl stimulează atunci când învăță. De asemeni sunt o serie de cunoștințe premergătoare. Poate ție îți lipsesc o serie de noțiuni pe care cealaltă persoana le are deja.

***

Acum a sosit momentul să te apuci de treabă. Ar fi bine ca acest plan de învățare, în primii săi trei pași din capitolul Cum să-ţi creezi planul de învățare, ar fi bine să nu-ţi mănânce mai mult de o oră. Nu intra în detalii fără sens care se pot schimba în secunda doi.

Dacă cumva „cățelul ți-a mâncat planul de învățare” pe noi ne găsești tot aici gata să-ți oferim o mână de ajutor.

Administrator

Leave a comment

Please enter comment.
Please enter your name.
Please enter your email address.
Please enter a valid email address.