7 Moduri prin care leadershipul sustenabil transformă digitalizarea

Vrei să faci lucrurile corect în cariera ta și să contribui la un viitor mai bun? Vrei să evoluezi rapid, dar cu sens? De multe ori te întrebi cum poți să îmbini succesul profesional cu un impact pozitiv in comunitate? Răspunsul tău se poate afla la intersecția dintre leadership, digitalizare și sustenabilitate. Citește mai departe si descoperă 7 Moduri prin care leadershipul sustenabil transformă digitalizarea, iar pana la final primești si un bonus util pe subiect

Acest domeniu, al transformării digitale sustenabile, nu mai este doar o tendință. A devenit o cerință strategică. Poate că la prima vedere par două direcții separate, însă sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede, un singur drum strategic pe care companiile trebuie să navigheze pentru a-și asigura viitorul. În această călătorie, rolul tău, ca profesionist și viitor lider, devine esențial. Nu este suficient să înțelegi cum să aplici tehnologia; trebuie să știi cum să o folosești pentru a construi o afacere nu doar profitabilă, ci și responsabilă și rezistentă în fața provocărilor globale

Vrei să faci parte din acea minoritate de profesioniști care nu se tem să abordeze provocările? Vrei să fii un lider care folosește tehnologia nu doar pentru eficiență, ci pentru a crea o schimbare reală? Atunci ești pregătit să descoperi cum prin leadership poate transforma radical modul în care companiile abordează digitalizarea


Ce înseamnă o „Afacere Sustenabilă” dincolo de mituri

Contrar percepției comune, sustenabilitatea în afaceri nu se rezumă doar la protejarea mediului înconjurător. Este un concept complex, care se bazează pe trei piloni interconectați: mediul, societatea și guvernanta (ESG). Ea urmărește celebrul dintre oameni, profit și planetă (3BL). De exemplu, un management responsabil al deșeurilor contribuie la o economie circulară, un model prin care resursele sunt refolosite, reducând astfel risipa. Aceste acțiuni nu doar că protejează planeta, ci si te conectează cu oamenii.

Uita faptul ca sustenabilitatea este un cost! Este o investiție. Studiile arată că 80% dintre companii consideră că o astfel de integrare are un impact direct și pozitiv asupra performanței operaționale. Pe lângă beneficiile de imagine (loialitatea clienților), o abordare sustenabilă poate genera creștere a eficienței și economii financiare pe termen lung, de exemplu prin optimizarea utilizării resurselor de energie.


Câteva detalii despre cele 3 arii ale sustenabilității

Sustenabilitate Economică: Dezvoltarea competențelor digitale este o condiție de baza pentru dezvoltarea economică, iar leadershipul are importantul rol de a facilita alfabetizarea digitală astfel încât mai târziu sa se reflecte in reduceri de costuri.

Sustenabilitatea Mediului se reflectata in subiectul nostru prin „transformare digitală verde” astfel încât să minimizeze impactul negativ asupra mediului. Această dimensiune include: reducerea costurilor operaționale, gestionarea eficientă a proceselor din lanțul de aprovizionare și automatizarea. Ca lider digitali poți ajuta la controlul consumului de materii prime, apă și energie, precum și la reducerea emisiilor.

Sustenabilitate Socială include: bunăstarea angajaților, Implicarea și responsabilizarea clienților. Dar include si aspecte legate de infrastructurile fizice și sociale, facilitățile sociale și mecanismele de implicare a comunității.


De ce adeseori sustenabilitatea este ignorata

Fără a fi o lista limitativa iată top 10 probleme

  • Costuri inițiale ridicate,
  • infrastructură inadecvată,
  • alfabetizare digitală limitată,
  • lacune de reglementare
  • Riscuri de securitate cibernetică.
  • Consumul mare de energie al tehnologiilor digitale
  • Dificultatea de a găsi oameni pregătiți pentru implementarea și întreținerea soluțiilor digitale.
  • Competențe digitale insuficiente ale managerilor,
  • rezistenta la schimbare.
  • Asigurarea confidențialității datelor și a securității cibernetice.


Unde este echilibrul intre digitalizare si sustenabilitate?

Beneficii vs cost

Adoptarea tehnologiilor digitale poate contribui la sustenabilitate. Cel mai simplu exemplu: Prin sisteme de arhivare digitală, poți reduce consumul de hârtie și poți îmbunătăți organizarea internă. Utilizarea inteligenței artificiale (AI) la diminuarea consumului de combustibil prin optimizarea rutelor de transport.

Deși marea majoritate a companiilor recunosc valoarea integrării dintre tehnologie și sustenabilitate, doar o mică parte, aproximativ 7% , au o strategie complet unitară. De ce doar 7%? Din lipsa unei viziuni de leadership care să unească cele două domenii.

Dar digitalizarea nu doar economisește ci si consuma. Se estimează că producția și utilizarea dispozitivelor digitale, a centrelor de date și a rețelelor de comunicații (ICT) reprezintă între 6% și 12% din consumul global de electricitate. Centrele de date, care susțin stocarea și transferul datelor, generează căldură și necesită sisteme masive de răcire, care la rândul lor consumă cantități uriașe de apă și energie, ducând la emisii suplimentare de carbon.

O altă provocare este ciclul de viață scurt al tehnologiei. Înlocuirea frecventă a smartphone-urilor, laptopurilor și a altor dispozitive generează volume semnificative de deșeuri electronice (e-waste), care poluează mediul dacă nu sunt reciclate corespunzător. Mai mult, producția acestor dispozitive implică exploatarea de metale rare și minerale, ceea ce poate duce la epuizarea resurselor naturale și la dezechilibre ale ecosistemelor. Un computer de 2 kg necesită 800 kg de materii prime pentru a fi produs, iar un smartphone, 70 kg.”


Întrebarea justa este: pot sa economisesc mai mult decât consum?

O întrebare frecventă este dacă beneficiile aduse de inteligența artificială justifică consumul său energetic. Da, un AI consumă o cantitate impresionantă de energie doar pentru a fi antrenat. De asemenea, o simplă conversație cu un asistent virtual poate consuma echivalentul unei sticle mici de apă. Această realitate te obligă să te intrebi de doua ori inainte de a utiliza un AI.

Pe de altă parte, potențialul AI de a contribui la sustenabilitate este imens. Tehnologiile bazate pe AI pot eficientiza procesele industriale, minimizând deșeurile și supraproducția. Mai mult, AI poate ajuta în previzionarea evenimentelor meteo extreme, salvând resurse și vieți.

Retine! Sa poti economisi. Soluția nu este în a respinge tehnologia, ci în a o folosi cu înțelepciune și a o integra într-un model de „economie digitală circulară” care se concentrează pe produse durabile, consum responsabil, reutilizare și reciclare.


7 Moduri prin care leadershipul sustenabil transformă digitalizarea

Daca te întrebi care este rolul concret al leadershipului in aceasta balanță a sustenabilității digitale, afla ca da Leadershipul paradoxal rezolvă tensiunile dintre:

  • Stabilitate vs. Adaptabilitate – prin cultivarea unei culturi a învățării continue și a agilității
  • Exploatare vs. Explorare – prin Integrarea ambelor strategii pentru a asigura creșterea sustenabilă
  • Control vs. Autonomie – prin Stabilirea de direcții clare, delegând deciziile și responsabilitățile
  • Tehnologie vs. Aspectul Uman – prin Prioritizarea leadershipului centrat pe om, chiar și în medii digitale

Si da se poate:

  • LG Electronics prin Digital Twin a crescut productivitatea cu 17% si a redus consumul de energie cu 30%
  • Procter & Gamble tot prin Digital Twin a redus stocul cu 30% si costurile logistice cu 15%
  • Western Digital prin „Lights-out automation” și Digital Twin a redus consumul de energie cu 41%


Liderul prin Viziune setează direcția și inspiră schimbarea

Liderul vede dincolo de obiectivele pe termen scurt și își imaginează un viitor în care afacerea creste alături de societate și de mediul înconjurător. Rolul tău este să traduci această viziune într-o strategie (acțiuni concrete) și să o aliniezi cu obiectivele companiei

Cum traduci această viziune în practică? Un prim pas este să identifici procesele existente care te împiedică să atingi obiectivele. Apoi, stabilește ce rezultate dorești de la digitalizarea operațiunilor. Un exemplu este viziunea Microsoft legata de cloud computing unde a si devenit lider de piață. Dar dincolo de succesul financiar, această viziune a permis companiilor care au adoptat cloud-ul să-și reducă amprenta de mediu prin eficientizarea consumului de energiel.

Dar multe companii se confruntă cu obstacole practice, precum lipsa de cunoaștere a soluțiilor (40%) sau complexitatea sistemelor existente (33%). Însă nu fi descurajat, tu ai viziunea!


1. Construiește o cultură a inovației și adaptării

Transformarea digitală nu este doar despre adoptarea de noi tehnologii. Este si o schimbare culturală. Rolul tău este cel de arhitect, construind o cultură agilă și deschisă. Acest model de leadership se bazează pe trei piloni: Tehnologie, Organizație și Oameni.

Ti-am povestit pe larg aici. Si recapitulez pe scurt:

  • încurajează comunicarea deschisă și învățarea continuă,
  • acceptă feedback-ul de la angajați și clienți,
  • oferă încredere și flexibilitate, oamenii vor deveni si ei mai deschiși;
  • promova o mentalitate agilă
  • stabilește mecanisme de guvernanță ESG
  • a evalua progresul.


2. Dezvoltă competențele echipei

Investițiile în tehnologie, oricât de avansate ar fi, pot fi irosite daca nu dispui de oameni pregătiți sa o folosească. Rolul tău este să acționezi ca un mentor, investind în dezvoltarea continuă a echipei. Poți folosi Cadrul european al competenței digitale (DigComp), care include 5 domenii și 21 de competențe, pentru a ghida programele de instruire. Nu uita să incluzi nu doar cum se folosesc noile aplicații, ci și cum să adopte o mentalitate agilă.

Cum îi ajuți pe oameni să se adapteze?

  • Oferă-le viziunea zilei lor de lucru de mâine.
  • Mobilizează echipe multifuncționale și creează sisteme de recompense care să încurajeze participarea.
  • Solicita feedback de la angajați și clienți pentru a înțelege exact deficiențele proceselor
  • Ajuta angajații seniori să devină promotorii transformării digitale.
  • Creează parteneriate cu organizați externe care pot facilita dezvoltare competentelor


3. Folosește tehnologia pentru a măsura și raporta impactul

Hai mai întâi să diferențiem câțiva termen de bază:

  • CSR (Responsabilitate Socială Corporativă) este un demers voluntar, adesea măsurat de companii însele.
  • ESG (Mediu, Social și Guvernanță) este un cadru de evaluare obiectiv, bazat pe parametri standardizați,
  • Sustenabilitatea Digitală permite un management dinamic al performanței ESG

Digitalizarea a transformat complet aceste activități de măsurare si raportate, făcându-le mai transparente. Tehnologii precum Big Data și inteligența artificială (AI) permit monitorizarea în timp real a indicatorilor de mediu, reducând erorile și timpul necesar pentru colectarea datelor ESG. Blockchain-ul, de exemplu, asigură trasabilitatea și transparența în lanțul de aprovizionare, ajutând la verificarea conformității cu standardele sociale și de mediu.

În loc să te bazezi doar pe rapoarte anuale, folosește tehnologia pentru a monitoriza și raporta progresul în timp real, creând o bază solidă de date. Practic poți folosi sisteme ERP integrate cu module ESG, cum ar fi SAP Sustainability Control Tower sau Oracle. Această abordare a fost adoptată de companii precum IKEA, care consideră digitalizarea un pilon de guvernanță sau Vodafone, al cărei raport de sustenabilitate arată că digitalizarea a ajutat la reducerea consumului de energie.


4. Transformă provocările în avantaje competitive prin inovatie

Un studiu a arătat că „incluziunea digitală” are un efect negativ semnificativ asupra emisiilor de CO2. De exemplu:

  • OMV Petrom, a investit 2 miliarde de euro în inovații și tehnologii noi, folosind digitalizarea pentru a-și reduce amprenta de carbon.
  • Walmart prin Blockchain asigură trasabilitatea produselor
  • Unilever prin Internet of Things monitorizează consumul de resurse și emisiile pe parcursul proceselor de producție
  • Siemens prin IoT și Digital Twin optimizează consumul de energie în clădiri și fabrici.
  • Toyota dezvoltă transportul pe bază de hidrogen pentru a reduce semnificativ emisiile și poluarea fonică

Pentru a transforma provocările în avantaje, poți folosi inovația pentru a simula digital procesele înainte de a le implementa; iti salvează resurse, materiale și energie. Poți crea noi modele de afaceri care se bazează pe principiile economiei circulare, utilizează tehnologiilor de printare 3D pentru a reduce deșeurile, analizează ciclu de viață al produsului pentru a optimiza utilizarea resurselor. Alege tehnologii „mai verzi” sau implementează strategii de compensare a amprentei, transformând un risc latent într-o oportunitate de a inova și de a te diferenția.


5. Creează valoare pe termen lung

Oferă soluții care îmbunătățesc calitatea vieții, precum posibilitatea de a lucra de la distanță. Acest lucru nu doar că reduce costurile operaționale, dar scade și timpul pierdut în trafic, reducând, implicit, amprenta de carbon a angajaților. De asemenea, creează noi locuri de muncă în arii de activitate emergenta.

O companie nu poate fi sustenabilă de una singură. Ea este interconectată cu un întreg ecosistem de furnizori, parteneri și infrastructură. De aceea, o strategie de sustenabilitate de succes trebuie să se extindă la întregul lanț. Folosește digitalizarea, cum ar fi tehnologia blockchain, pentru a crea o rețea interconectată de sustenabilitate, asigurând trasabilitatea și transparența. Prin această abordare, se generează un efect de domino pozitiv, unde succesul companiei devine succesul întregului ecosistem.

Cum poți crea valoare pe termen lung pentru toți? O metodă practică este să creezi si sa urmezi o foaie de parcurs structurată: evaluează condițiile curente, stabilește obiective clare, inovează produse și procese, monitorizează progresul și implică-ți angajații. Gândește-te la soluții digitale care îmbunătățesc viața oamenilor. Dacă simți că ai nevoie de ajutor, poți apela la consultanți externi specializați în ESG pentru a-ți reformula strategia și a explora opțiuni de finanțare verde.


6. Îmbină inovația cu impactul social

Ia-ti sarcina de a identifica modalități prin care digitalizarea poate fi folosită pentru a rezolva probleme sociale și de mediu. De exemplu, cum poți utiliza tehnologiei digitale pentru a îmbunătăți eficiența energetică a clădirilor.

Încurajează dezvoltarea de noi produse și servicii care respectă principiile economiei circulare, cum ar fi reutilizarea materialelor.

Apelează la instrumentele organizațiilor internaționale precum Coaliția Digitală Verde Europeană, care oferă metodologii și studii de caz pentru a estima impactul soluțiilor digitale asupra emisiilor.

Construiește echipe de proiect din oameni care au experiența și expertiza necesară pentru a implementa metodologia identificata care susține protecția mediului.

Intr-un final vei deveni o persoană care nu doar se adaptează, ci influențează viitorul.


7. Alte modele

Un model despre care vreau sa îți vorbesc este DIGIT-SUS-EV . El sprijină dezvoltarea competentelor angajaților din mediul privat si public. Un proiect limitat in numărul de participanți, însă reprezint un start care se poate extinde prin alte proiecte. Un alt cadru de dezvoltare este „Ecosistemul Digital-Sustenabilitate”. El integrează transformarea digitală și inovația sustenabilă prin învățare.

Atunci când nu potir apela la astfel de programe, iți recomand sa dezolați tu proiecte pilot. Acestea îți permit rafinarea strategiei înainte de a fi scalare. Si de asemeni asigură integrarea sistemelor noi și vechi.

O alta practica frecventa este cea modulară, incrementală. Începi cu proiecte simple de la care te extinzi pas cu pas. Acesta variație iți permite testarea ipotezelor, poți învăța din eșecuri. Dar îți asigură si alinierea cu obiectivele de business.

Alte bune practici includ: utilizarea datelor pentru decizii, automatizarea proceselor, implicarea stakeholderilor


Bonus. Sistemul Digital Balanced Scorecard (D-BSC)

D-BSC este conceput pentru a te sprijini in crearea strategiei de transformare digitală. Sistemul D-BSC se bazează pe BSC-ul tradițional, creat de Norton și Kaplan în anii 1990,si utilizat frecvent in managementul strategic. D-BSC adaptează cele patru perspective tradiționale ale BSC-ului (financiar, clienți, procese interne, învățare și creștere) la obiectivele și măsurile digitale.

Pentru ca sistemul BSC să sprijine strategia transformarea digitala, este necesar să se respecte trei principii esențiale: prezența relațiilor cauză-efect, identificarea și stimularea factorilor de performanță (drivere) și inevitabilitatea legăturii cu rezultatele financiare.

D-BSC cortine 4 componente

  • Învățare și Creștere: Se concentrează pe dezvoltarea de noi cunoștințe și abilități, precum și pe activarea capitalului uman, organizațional și informațional.
  • Procese Interne: Implică transformarea proceselor organizaționale, in procese complet noi, nu doar prin îmbunătățirea celor existente.
  • Abordarea centrată pe client și comportamentul digital al clienților.
  • Financiar: Reprezintă consecința finală a activităților și obiectivelor.

D-SBSC (Digital-Sustainability Balanced Scorecard)

Modelul D-BSC poate include atributele de sustenabilitate, devenind un D-SBSC. O strategie de sustenabilitate digitală creata astegel include punctele forte, punctele slabe, barierele, factorii de succes, oportunitățile și amenințările legate de componentele economice, sociale și de mediu.

***

Lumea de azi nu mai are nevoie de simpli manageri care se rezumă la a bifa sarcinile. Are nevoie de lideri capabili să vadă imaginea de ansamblu și să inspire echipele. Oportunitatea de a face o diferență reală este la îndemâna ta aici cu cele 7 Moduri prin care leadershipul sustenabil transformă digitalizarea.

Nu aștepta ca altcineva să facă primul pas. Ai puterea să transformi. Ai puterea să inovezi. Începe cu un plan mic, dar vizează un impact mare. Această transformare nu este un sprint, ci un maraton alături de o echipă care crede in viziunea ta.


Administrator

Leave a comment